10,986 matches
-
ce le permit să trăiască „o tristețe și o anxietate relativ stabile”. Pornind de la aceste observații, Semrad et al. au elaborat Scala profilului eului, alcătuită din 45 de întrebări destinate identificării a nouă apărări, grupate în trei categorii: - apărări narcisice (proiecția, refuzul și distorsiunea); - apărări „afective” (de tip obsesiv-compulsiv, ipohondru și neuroastenic); - apărări nevrotice (cum ar fi disocierea, somatizarea și anxietatea)30. Acest demers pornește de la ideea (Semrad et al., 1973) că studiul apărărilor va contribui într-o mai mare măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în meserii cu grad înalt de risc. În acest cadru mai pot fi menționate și studiile întreprinse de germanul Saitner (1991) cu privire la utilitatea TMA în depistarea conducătorilor auto susceptibili de a avea accidente. Saitner constată că semnele de regresie, de proiecție și de depresie identificate cu ajutorul TMA permit formularea unor predicții cu privire la subiecții care vor avea probleme la volan pe fondul unei scăderi a acuității senzoriale ca urmare a consumului de alcool. Izolarea ne apare astfel ca un instrument de predicție
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rău. Astfel privită, ideologia se suprapune mai multor mecanisme clasice, dintre care Mucchielli citează: refularea (în virtutea faptului că ideologia îi obligă pe membrii grupului să adopte atitudini, moduri de gândire și interdicții similare, înăbușind astfel conflictele interne din sânul grupului), proiecția (prin desemnarea dușmanilor, pe seama cărora sunt puse toate pulsiunile), anularea (prin transformarea unei stări de fapt într-o alta și solicitarea adoptării unor conduite total diferite), sublimarea (se sublimează, de exemplu, sentimentul de inferioritate într-un discurs despre organizarea puterii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la număr); exprimându-se fiecare sub formă de coping, de apărare și de fragmentare, acestea constituie cele trei tipuri de procese sau de mecanisme specifice eului 38. Astfel, dimensiunea sensibilității se manifestă sub forma empatiei 39 (ca proces de coping),proiecției (ca apărare) sau a unei idei de referință 40 (ca proces de fragmentare). Fondat pe teoria psihanalitică și influențat de teoria lui Piaget, modelul lui Haan (Haan, 1969; Haan et al., 1973; Haan, 1977) este elaborat, în bună măsură, pornind
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o împiedică să se ocupe activ de toaletele purtate de ceilalți. Nu are copii, dar acordă copiilor celorlalți un interes care explică alegerea unei asemenea meserii. Observăm că acest altruism activ (sau activism altruist) se sprijină pe două modalități defensive: proiecția și identificarea, știut fiind că identificarea cu părintele bun participă la construirea identității unui individ care se dedică îngrijirii celorlalți. Semnificația pentru patologietc " Semnificația pentru patologie" Câmpul nosografic al „patologiilor acțiunii” are legături mai mult sau mai puțin strânse cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de multe ori este bolnavă și se însănătoșește greu”. Astfel este necesar un „obiect bun”, salvator, care, în persoana lui Winnicott, ajută copilul să-și constituie niște bune imagini parentale. Pe măsură ce starea copilului se va îmbunătăți, vom asista la disiparea proiecțiilor acestor personaje fantasmatice înspăimântătoare rezultând din clivaj, care parazitau relația mamă - copil. Prin procesul clivajului, terapeutul poate deveni purtătorul unor aspecte negative ale obiectului, în scopul protejării părintelui „bun”, extern sau intern. Declarațiile Melaniei Klein (1932/1978), evocând experiența sa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferite exemple tind să arate în ce măsură ambivalența iubire - ură este la originea clivajului obiectului, oricare ar fi el. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc " Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Clivajul se află la originea mișcării complementare a introiecției și proiecției (Heimann, 1952; Bion, 1962; Meltzer, 1967) și, în consecință, se găsește și la baza refulării. De altfel, putem estima că acest ultim mecanism este în sine un clivaj al eului, demarcând conștientul de inconștient. Totuși, spre deosebire de refulare, clivajul poate antrena
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau mai puțin periculoase, cum ar fi visul sau simptomul. Versantul patologic opune deci aceste două mecanisme de apărare care funcționează de obicei în mod integrat (Le Guen et al., 1985; Dorey, 1989). În cazul unui clivaj excesiv al obiectului, proiecția exagerată a părților bune sau rele ale mamei poate antrena o funcționare abuzivă a identificării proiective, prin externalizarea conflictelor interne, fapt ce are drept consecință o sărăcire a eului. Mecanismul clivajului întreține cea mai reușită relație de complementaritate cu refuzul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de o serie de secuse necoordonate ale mâinii, având ca rezultat, în opinia cadrelor didactice, un scris inadmisibil, făcut din „purcei”, pe niște caiete cu totul „neîngrijite”. De fapt, este vorba despre un dispozitiv defensiv, caracteristic copiilor la care scrisul, proiecție a propriei persoane, apare mai degrabă ca un obiect al privirii celorlalți decât al lor personal, ca fiind mai mult treaba altora decât a lor. Astfel, crampa devine o formațiune de compromis în care participarea corporală constituie un simptom de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o funcționare pe care am putea-o califica drept normală. Însă clivajul aduce o contribuție cu adevărat fecundă pe terenul psihozei, o dată cu continuarea cercetărilor post-kleiniene. Din perspectiva psihanalitică instaurată de M. Klein, clivajul cel atât de strâns legat de refuz, proiecție și identificare proiectivă figurează în centrul poziției infantile schizoparanoide, deci și al patologiei psihotice ulterioare, cu efectele sale dezintegratoare, devastatoare asupra unui eu slab, puțin organizat, fără însă a anula angoasa, cum se întâmplă în cazul perversiunilor. Un clivaj excesiv
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refularea, așa cum am putut vedea în prezentarea contribuției freudiene ilustrate mai târziu de exemplul lui Frismand (1988). Putem spune că mecanismul contrainvestirii servește drept suport pentru ansamblul mecanismelor de apărare. Astfel, am putea vorbi despre „deplasare prin contrainvestire” sau de „proiecție prin contrainvestire”. Conferindu-le o încărcătură energetică nu egală, ci suplimentară, aceste contrainvestiri întăresc totodată strategia de protecție, până la închiderea subiectului într-un activism care nu este decât o activitate de suprainvestire. Astfel poate fi înțeles entuziasmul pentru practicile sportive
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să-mi permit această satisfacție chiar dacă gândesc așa...”. Această conștientizare s-ar sfârși, potrivit autorilor, cu o remarcă preluată de la Freud (1925a/1987): „Este ceva ce-aș prefera să refulez cât mai mult”. Remarcăm asocierea frecventă între (de)negare și proiecție. Cel care deneagă (în primul sens al cuvântului) atribuie interlocutorului său responsabilitatea interpretării pe care o refuză. Freud (1925a/1987) consideră că acest fenomen este „reflectarea, prin proiecție, a unei idei incidente care tocmai a ieșit la suprafață”, fapt pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să refulez cât mai mult”. Remarcăm asocierea frecventă între (de)negare și proiecție. Cel care deneagă (în primul sens al cuvântului) atribuie interlocutorului său responsabilitatea interpretării pe care o refuză. Freud (1925a/1987) consideră că acest fenomen este „reflectarea, prin proiecție, a unei idei incidente care tocmai a ieșit la suprafață”, fapt pe care Le Guen et al. (1985) îl exprimă prin următoarea frază: „De altfel, nu-i problema mea, ci a dumneavoastră”. În acest caz, denegarea va fi introdusă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
contribuție originală la înțelegerea identificării, pornind de la material literar: De-aș fi tu de Julien Green, roman în care personajul principal, Fabien, se transformă rând pe rând într-o serie de persoane diferite. Klein evidențiază astfel legătura dintre identificare și proiecție folosind termenul identificare proiectivă. Rivière (1936/1980), Bion (1962/1979) și Meltzer et al. (1975/1984), discipoli ai Melaniei Klein, vor demonstra mai târziu că ambivalența este esențială în constituirea oricărei identificări, iar aceasta într-un mod cu mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acest tip (Barrois, 1988). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/ 1993) remarcă faptul că în identificarea cu agresorul se întrepătrund mai multe mecanisme de apărare, începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă? Fapt este că la vârsta copilăriei nu se manifestă propriu-zis o simptomatologie agresivă, specialiștii vorbind mai degrabă despre „un copil angoasat care poate recurge la agresiune” (Sandler, 1985/1989). Travaliul psihic de autorecunoaștere și demarcare între sine și celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Or, analiza demonstrează că această curiozitate imputată mamei corespunde dorinței voyeuriste a copilului față de mama sa. El își asumă sentimentul de indignare al mamei, căreia îi atribuie, în schimb, propria lui curiozitate. Acest exemplu are meritul de a demonstra implicarea proiecției (mai cu seamă a proiecției culpabilității astfel evacuate) în acest mecanism de identificare cu agresorul. Să mai notăm aici remarca făcută de Sandler (1985/1989), care avansează ideea unei legături între mecanismul de identificare și mecanismele contrafobice în care subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
curiozitate imputată mamei corespunde dorinței voyeuriste a copilului față de mama sa. El își asumă sentimentul de indignare al mamei, căreia îi atribuie, în schimb, propria lui curiozitate. Acest exemplu are meritul de a demonstra implicarea proiecției (mai cu seamă a proiecției culpabilității astfel evacuate) în acest mecanism de identificare cu agresorul. Să mai notăm aici remarca făcută de Sandler (1985/1989), care avansează ideea unei legături între mecanismul de identificare și mecanismele contrafobice în care subiectul se expune continuu la o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
subiectul se expune continuu la o situație de pericol pentru a-și domina angoasa. Numeroase activități sportive, mai ales sporturile de luptă, ar putea fi astfel caracterizate. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Identificarea cu agresorul, jonglând cu identificarea și proiecția armonios diferențiate și conjugate, este un mecanism de apărare normal atâta vreme cât eul îl utilizează pentru a negocia ostilitatea manifestată de autoritatea externă. În schimb, după A. Freud, această activitate defensivă devine patologică atunci când se înregistrează o „confuzie în sentimente” și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
negocia ostilitatea manifestată de autoritatea externă. În schimb, după A. Freud, această activitate defensivă devine patologică atunci când se înregistrează o „confuzie în sentimente” și se aplică nu relațiilor de ostilitate, ci relațiilor de iubire. Acesta poate fi cazul paranoiei, atunci când proiecția excesivă a unei dorințe față de persoana iubită se răstoarnă, devenind ură. La fel se întâmplă și cu delirurile paranoice, indiferent că vorbim despre niște pulsiuni amoroase heterosexuale sau homosexuale, care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură), cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unei dorințe față de persoana iubită se răstoarnă, devenind ură. La fel se întâmplă și cu delirurile paranoice, indiferent că vorbim despre niște pulsiuni amoroase heterosexuale sau homosexuale, care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură), cu o prevalență a proiecției (Freud, 1910/1985). După cum subliniază Freud (1911/1979) în legătură cu cazul „președintelui Schreber”, atunci când apare o identificare cu agresorul, expresia „mă urăște” este de fapt, printr-o proiecție excesivă, transpunerea unui „îl iubesc”. La cealaltă extremă, în melancolie, excesul de identificare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură), cu o prevalență a proiecției (Freud, 1910/1985). După cum subliniază Freud (1911/1979) în legătură cu cazul „președintelui Schreber”, atunci când apare o identificare cu agresorul, expresia „mă urăște” este de fapt, printr-o proiecție excesivă, transpunerea unui „îl iubesc”. La cealaltă extremă, în melancolie, excesul de identificare cu un „celălalt” pierdut face din acesta din urmă un agresor față de care sentimentul de ostilitate inexprimabilă va fi interiorizat și întors asupra propriei persoane. Detectarea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care o proiectase și care simte acest „Acum pot continua” nu reintegrează exclusiv această parte din el însuși. El realizează deopotrivă introiecția unui obiect care poate îndeplini înăuntrul său funcția de „obiect gânditor”. Observăm cum, în fața unei dificultăți, mișcarea de proiecție („Nu înțeleg”) este urmată de o mișcare de întoarcere („Acum pot continua”) mediată de intervenția unui terț (pedagogul), care „receptează”, apoi „trimite înapoi” informația, în așa fel încât să o facă asimilabilă și să-i permită subiectului (elevul) să continue
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Este de la sine înțeles că, în cel mai bun caz, procesul de identificare proiectivă declanșează și însoțește armonios mai multe amenajări defensive. Evocam încă de la început implicarea fundamentală a unui clivaj precoce (Freud, 1911/1984; Klein, 1946/1980). Combinația dintre proiecție și introiecție, mecanisme de apărare „primare” și adevărați arhitecți ai vieții psihice, este esențială, astfel încât ea permite păstrarea în interior a ceea ce e bun și expulzarea în exterior a ceea ce e rău, tocmai pentru a proteja interiorul. „Anumite părți din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a acestuia sau a legăturii cu el - care servește eului drept reper pentru înțelegerea obiectului exterior de care detașarea devine astfel posibilă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Mecanismul introiecției (proiectarea în interior) nu poate fi conceput decât în strânsă legătură cu proiecția (proiectarea în exterior). „Mecanismele introiecției și proiecției nu constituie doar un aspect esențial al funcției eului - ele sunt rădăcina eului, instrument al înseși formării lui” (Heimann, 1952/1980). Împreună, asemenea inspirației și expirației, ele constituie o adevărată respirație pentru viața
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]