8,522 matches
-
care câinilor le lipsește. Au mințit de dragul grupului. Au spus că Bennie fusese conducătorul de la Început până la sfârșit. Primea informații de la cei din grup, se sfătuia cu Pată Neagră, conducătorul celuilalt grup, și Împreună ajungeau la consens. Ce dacă aceste relatări nu erau de Încredere? Uneori, să minți este un lucru admirabil. Marlena și-ar fi dorit să-l convingă pe Harry să mai stea și la ea din când În când. Avea o casă minunată În Parnassus Heights, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nu mai vor să iasă. Nu spun că este imposibil să sparg codul acestui sistem, dar cu singuranță va fi un proces extrem de dificil. Consider că avem nevoie de cuvinte noi, venite din altă direcție, de o nouă povestire. O relatare proaspătă pentru a purifica povestirea existentă. 2 De ce mi-am întors privirea de la sectanții cultului Aum? Oare unde sunt cuvintele noi și povestirea deosebită? Unde ar fi bine să mergem să le căutăm? Așa cum am spus și în prefață, mass-media
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spre sfârșit s-o facă și pe asta? Chiar dacă voia să renunțe la idee, nu mai putea. Cred că așa a fost și cu Hitler. Nu se mai putea opri. A devenit victima propriei povești. Două personaje identice. Până acum, relatările referitoare la moarte sunt prea complicate. De aceea ideile simpliste ale lui Asahara au atras credincioși. Înainte moartea apărea ca o eliberare, ca o bucurie după o viață plină de greutăți (râde). Din această cauză toți au fost impresionați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pare normal. Murakami: Așa că am intervievat câțiva membri ai sectei, respectiv foști credincioși Aum. Sincer să fiu, în calitate de scriitor, eram extrem de interesat de trăsăturile comune ale persoanelor care s-au alăturat cultului Aum. Este mult mai grăitoare atitudinea lor, decât relatările victimelor. Cred că ambele tabere împărtășesc probleme de aceeși natură, însă, în același timp, au conștiințe diferite. Nu m-a interesat problemele lor de conștiință. De altfel nici atunci când am discutat cu victimele nu am vrut să aflu despre problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
refuză distincția clară între ceva elementar - sau de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche). Însă relatarea lor tinde uneori să devină pură ficțiune. Dispune de o libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul celor a căror relatare începe cu „se spune“. Nu ai cum recunoaște, acum, fapte fruste, la un nivel elementar de percepție sau de interpretare. Nici dacă ficțiunea se suprapune peste vechi reprezentări. Afli doar că „s-a spus“ ceva și vezi cum cele rostite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai este timp întrucât acesta a trecut deja. Însă, repet, dificultatea distincției este vizibilă mai ales în cazul acelor relatări care încep cu „se spune“. Iar acest „se spune“ cunoaște multe variante, de la cea proprie narațiunii religioase, atemporale, până la cea proprie vieții obișnuite, vulgare. Nu este străin nici vorbirii filozofice sau celei savante. Probabil că orice om simte nevoia să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
refuză distincția clară între ceva elementar - sau de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche). Însă relatarea lor tinde uneori să devină pură ficțiune. Dispune de o libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul celor a căror relatare începe cu „se spune“. Nu ai cum recunoaște, acum, fapte fruste, la un nivel elementar de percepție sau de interpretare. Nici dacă ficțiunea se suprapune peste vechi reprezentări. Afli doar că „s-a spus“ ceva și vezi cum cele rostite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai este timp întrucât acesta a trecut deja. Însă, repet, dificultatea distincției este vizibilă mai ales în cazul acelor relatări care încep cu „se spune“. Iar acest „se spune“ cunoaște multe variante, de la cea proprie narațiunii religioase, atemporale, până la cea proprie vieții obișnuite, vulgare. Nu este străin nici vorbirii filozofice sau celei savante. Probabil că orice om simte nevoia să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sa la Ființă este asigurată de revelația primordială, al cărei paznic este. Miturile reprezintă totalitatea acestor revelații primordiale. Mit = Model exemplar Mitul relatează o întîmplare sacră, adică un eveniment primordial care s-a petrecut la începuturile Timpului, ab initio.10 Relatarea unei întîmplări sacre echivalează însă cu dezvăluirea unui mister, pentru că personajele mitului nu sânt ființe umane, ci zei sau Eroi civilizatori, așa că gestele lor sânt asemenea unor taine, pe care omul nu le-ar fi putut cunoaște dacă nu i-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ci zei sau Eroi civilizatori, așa că gestele lor sânt asemenea unor taine, pe care omul nu le-ar fi putut cunoaște dacă nu i-ar fi fost dezvăluite. Mitul este deci povestea a ceea ce s-a petrecut in illo tempore, relatarea a ceea ce zeii sau ființele divine au făcut la începuturile Timpului; "a povesti" un mit înseamnă a spune ceea ce s-a petrecut ab origine. O dată "spus", adică "dezvăluit", mitul devine adevăr apodictic, temei al adevărului absolut. "Așa este pentru că se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
adevărului absolut. "Așa este pentru că se spune că așa este", afirmă eschimoșii netsilik pentru a dovedi temeinicia istoriei lor sacre și a tradițiilor lor religioase. Mitul consemnează apariția unei noi "situații" cosmice sau a unui eveniment primordial, fiind așadar, întotdeauna, relatarea unei "creații": mitul spune cum anume s-a făcut un lucru, cum a început să fie. Iată de ce mitul este legat de ontologie, pentru că nu vorbește decât de realități, de ceea ce s-a petrecut cu adevărat, de ceea ce s-a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
însemnări? Ce însemnări? Sebastianus nu reușea să înțeleagă. Ochii lui Vitalius se mutară rapid de a unul la altul și se opriră din nou asupra lui. — Re... latarea, spuse. Sebastianus își aminti. Zâmbi, însă colțurile gurii sale tremurau. Ah, da. Relatare... O să mi-o citești chiar tu, după ce o termini, de acord? Dar acum... Vitalius, cu o expresie nerăbdătoare, negă din cap. Nu... eu nu... e în de... sagă, pe calul meu. E acolo și... Gemu, cu dinții strânși și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prieteni morți, prea mulți combatanți viteji pierduți. în desaga atârnată la oblânc avea două suluri de papirus pe care Vitalius transcrisese cu grijă, în timpul popasurilor zilnice ale armatei, însemnările scrijelite în grabă, în ultimele săptămâni, pe tăblițele sale de ceară. Relatarea campaniei, care avea să rămână incompletă, fără ultimul său - tragic - capitol. Nu avusese încă timpul să o citească, dar avea să o păstreze, desigur, în memoria acelui brav soldat. Cu siguranță, dacă Flavius Etius ieșise victorios, acea victorie nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dayles? întrebă Nypers. Președintele păli. - Stai! vocea bătrânului se ridică brusc la țipăt. Îți cer să te abții să mă ameninți sau să mă torturezi și să ai grijă de mine conform înțelegerii noastre. Cer asta deoarece am pregătit o relatare foarte interesantă a acestei chestiuni, care va ieși la iveală dacă mi se întâmplă ceva. Se înclină și termină pe o voce mai liniștită: - Îmi pare rău că trebuie să fiu atât de direct, dar este bine să clarificăm situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
zile nu vei mai fi capabil să vorbești, dacă nu-ți folosești fiecare minut liber citind și vorbind, doar pentru a-ți menține vii aceste reflexe condiționate. Văzu că doctorul se întorsese spre cele două surori. - Doresc pentru pacient o relatare detaliată, dactilografiată, cu descrierea completă a cazului, atâta cât știm despre el. Aduceți un aparat de radio aici și - se întoarse din nou către pat - dumneata ține-l deschis. Ascultă chiar și reclame, dacă nu este altceva. Când nu asculți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în Alcina? Am o convingere... Smith făcu o pauză și îl cuprinse încordarea... că este foarte important. - Imposibil! Doctorul vorbi aspru. Te asigur că facem totul ca să te identificăm. Numărul de mâine al ziarului Alcina Weekley Herald va cuprinde o relatare depre dumneata. Dar nu te pot lăsa să pleci acum. Brațul ți-a fost amputat abia acum treisprezece zile. - Dar mă simt foarte bine. Văzu că discuția era inutilă. Se lăsă pe spate. Doctorul îi spuse: - Odihnește-te doar. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
era ca o boală, ca o sete nestinsă care încă îl mai stăpânea șase luni mai târziu, când i l-au adus pe fermier. Insul era voinic și musculos. O întrebare îl frământa pe Jefferson Dayles, pe când stătea să asculte relatarea extrem de degajată a individului. Atenția îi era îndreptată asupra modului în care să o formuleze când vocea fermierului șuieră: - Cum ziceam, stătuse la mine zece zile și bătrânul doctor Gillespie a venit de două ori să se uite la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
o va pierde. * Vezi în acest sens și articolul semnat de Al. Călinescu în "Convorbiri literare", nr. 7/1976, Note despre Adela. O tentativă de iubire pygmalionică, dar care nu obține aceeași dezlegare ca și în mit. Întregul roman conține relatarea metamorfozei privirii în amintire, în imaginar. Prin despărțirea finală a celor doi, destinul diferit a două posturi narative devine ireparabil. Adela rămâne romanul criticului, "atins" și totodată evadat de sub această atingere, "orizontul" spre care tinde acesta. Un orizont a cărui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la cealaltă extremă, uneori dezagreabilă: uscăciunea. Ariditatea, chiar platitudinea acestor Amintiri din copilărie și adolescență (concepute sub forma unei "scrisori" despre el însuși în anul 1911, publicate postum în Adevărul literar și artistic, 1937- 38) vin în contradicție cu obiectul relatării, dezvăluind pe omul pudic și sobru, deloc amabil cu sine, ori, de ce nu, pe neurastenicul incapabil de autoefuziuni. Modestia nu divulgă o vanitate camuflată. Tonul sec, de proces-verbal, sacadarea necizelată conferă veridicitate mărturisirii. În două rânduri, vorbind despre tatăl și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un animal excepțional. Am reprodus povestirea de mai sus nu numai pentru că mă străduiesc mereu să recomand o proză liniștitoare părinților sau fraților mai mari ai bebelușilor de zece luni, ci din cu totul alt motiv. Ceea ce urmează acum e relatarea unei zile de nuntă care a avut loc în 1942. Este, după părerea mea, o povestire de sine stătătoare, cu un început și un sfârșit și cu o perisabilitate a sa proprie. Totuși, întrucât știu acest lucru, trebuie să menționez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
care mi-ar plăcea s-o identific, sumar, drept Bătrânul de pe Munte. Dar ce pot și trebuie să afirm este că am publicat două scurte povestiri direct despre Seymour. Cea mai recentă dintre acestea două, apărută în 1955, era o relatare cuprinzătoare a zilei de nuntă a lui Seymour, care a avut loc în 1942. Detaliile au fost prezentate cu o asemenea plinătate, încât numai că nu i-am oferit cititorului amprenta tălpii fiecărui participant la nuntă, întipărită într-o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ai picat, iei totul de la Început. Uneori, drept pedeapsă, ești trimis să Încerci pe propria-ți piele alte existențe. Urci sau cobori pe scara evoluției de la a la z și invers. - E un adevărat iad, spuse Mașa, profund impresionată de relatarea oaspetelui. - Pentru noi, fiecare nou trup pe care-l animăm e ca un cazan de smoală. Trupurile poartă În ele miasme Îngrozitoare. Instinctele te fierb la un foc mic și neîntrerupt. După ce ți-ai Încheiat experiența, te Întorci la propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
chimonoul ca să semene cu o japoneză“, Își spuse el. Și tot el se contrazise: „Dar gheișele n-au nasul ascuțit, ci cârn și ochii migdalați...“ Pesemne, spuse Extraterestrul, În mahmureala sa, lui Subotin i se făcu dor de-o japoneză. Relatarea oaspetelui sosit din alte galaxii i se păru Mașei a fi destul de incoerentă. Prea se amestecau acolo totul de-a valma. Dar ea Își puse În minte să nu-l mai contrazică În vreun fel. „Dacă Îl mai și Întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]