4,067 matches
-
face oare că toate acestea s) nu fie luate de vânt? Moshe, maseurul, este un tip delicat că persoan); mâinile lui au Ins) forță pe care doar puritatea scopului o poate da. Vine Înghețat de-afar), Îmbr)cât În trenciul lui, ros pe alocuri. Arăt) că un preot, dar și ca un copilandru, un canadian idealist Între dou) vârste. Pare c) viața nu l-a schimbat. Când oamenii spun c) viața „nu l-a schimbat”, ei Înțeleg adesea c) cineva a tr
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
ea; ea a roșit ca fetele din romane, dar a spus doar, chicotind amuzată, că nu s-a urcat În viața ei pe un cal. Altă dată, când am apărut la o cotitură a șoselei, cele două surioare ale mele, roase de curiozitate, era să cadă de pe „torpedoul“ roșu al familiei, cotind brusc spre pod. În serile ploioase Întunecate, Încărcam felinarul bicicletei cu bucăți magice de carbură de calciu, le aprindeam cu chibritul, ferindu-mă de rafalele de vânt, și după ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Cum nu te-o lua, că doar suntem în "geru' Bobotezii", deși s-o moinat binișor de s-o fleșcăit, mai mult zloată decât zăpadă. Toader trage coviltirul chervanului ca să-l acopere. Și trece un timp până grăiește ce-l roade: Mi-i în grijă de Bârsan Prâslea meu. Îi stegar în chiar ceata Domnului. N-am știre de el... Numa' pe el îl ai la oaste? Ba! se umflă Toader cu mândrie. Mai am doi ficiori! Ca brazii! Tace, înghite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să punem răul înainte? râde el forțat. "Năzdrăvanul ista, fași el ci fași și tăt în chișioare cade, ca mâța", asta-i o vorbă ce mult umblă prin popor. Maria încearcă să zâmbească: Să te audă Dumnezeu. Mă... mă mai roade un gând, spune ea după un timp, șovăind, Alexandru... Săndrel... Coconul... "feciorul ibovnicei"... Maria! protestează el cu reproș. Bine! Na, "feciorul din flori"... din... din "floricele"! E bine? Ce-i cu Alexandru? Ce-l tot miglisește și-l tot dăscălește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
făurit din voința absolută o filozofie, o religie pe care și-o impune cu prețul celei mai cumplite cruzimi. În Mahomed sălășluiește un învățat îmbinat cu un satrap sângeros. Este un fanatic setos de putere absolută. Zi și noapte, îl roade patima nebună a cuceririi Lumii. Nu degeaba s-a autointitulat "El Fatih-Magnificul Cuceritor, Fratele Soarelui, Umbra Universului, Împărat al Împăraților". Gloria lui Alexandru Machedon nu-l lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e o crăiță cu ochi albaștri și cosițe blonde ce se odihnesc pe sânii neîmpliniți dar obraznici sub alba ie de borangic. E o dimineață luminoasă la început de primăvară, în curtea interioară a Cetății Suceava înconjurată de ziduri negre, roase de vreme, dar înveselite de un val de iederă în care se zbenguie un stol de vrăbii gureșe. Voichița stă pe o banchetă joasă și mângâie ușor strunele unei alăute, fredonând un vechi și delicat madrigal. Nu-i pentru mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Iaca este posibil! îl lămurește Ștefan. Așa se scrie istoria... Bate darabana, să răsune Europa... Se acopere de glorie! Justifică și galbenii Papei! Prinde doi iepuri dintr-un foc! Isteț băiat, Mateiaș aista... După război, mulți viteji s-arată! Îl roade viermele pizmei că de ce altul să-i uzurpe faima lui de "Mare Apărător al Creștinătății"! spune Mihail. "Fală goală din creștet până-n tălpi!" E lihnit după mărire, adaugă Stanciu. Cine-l împiedică să sângereze și el? Să-și cucerească gloria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un râs nervos, nestăpânit, un râs de ușurare, de eliberare... Gherasim pentru orice eventualitate, ca să fie în siguranță, se lasă binișor în iarbă, "turcește", așa cum a învățat la Stambul. Stai! Stai și povestește, Gherasime! îl îmboldește Ștefan. Luminăția sa Sultanul, ros de podagră, cu încheieturile butuc, se perpelește urlând de durere de pe un divan pe altul ce să mai urce pe cal ca să prăpădească Țara Moldovei și pe "Ghiaurul" ei?!? Doftorii ăi mari roiesc împrejur înspăimântați, cu moartea în suflet; nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ți mulțămesc că m-ai ferit de greșeală. Iaca pentru ce te-am înălțat al meu prim-sfetnic. Haide! Curaj! Sparge buboiul! Apăi, se șușotește că Măria ta nu păzești datina, rânduielile statornicite din vechime, "obiceiul pământului". Mai abitir ne roade că spurci cinul boieresc cu oameni proști pe care-i ridici în slujbe și-n dregătorii, de-au ajuns să ne poruncească, nouă, boierilor, "marilor boieri" -, să ne poruncească te miri cine!... Un ăla, un coate goale, un... un neica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
liniștește boier Alexa așezând un felinar pe brațul unei cruci. Strigoii-s fum. Eu m-aș spăimânta mai abitir de om om în carne și oase... Luna, strecurată printre nouri destrămați, cerne o lumină oarbă, stranie peste crucile de piatră roase de vreme și mucegai, peste crucile de lemn, putrezite, cu brațele frânte, cu nume, fără nume, spălate de ploi și de veacuri. Mormintele-s năpădite de bozii și bălării; miroase greu a ierburi și a mucegai. Și, pentru ca miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
doar Vodă-i geambaș de muieri. Semn de bătrânețe când ți se aprind călcâiele după prospătură. Te pomeni că-i dragoste cu năbădăi, chicotește Negrilă. L-o pus jos, munteanca. O fi ajuns tărășenia la urechile Măritei? se întreabă Negrilă, ros de curiozitate. S-a grijit Isaia să-i ajungă, zâmbește mucalit Alexa făcând cu ochiul. Să te ferească Sfântu' de gura muierii încornorate: îți face zile fripte de-ți vine să te atârni de grindă. A scăpat careva netârnosit? se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dumnezeu... În sfârșit! continuă Isaia. A dat Domnul să zărim și noi o luminiță la capătul tunelului, că ajunsesem batjocura Moldovei! Noroc de turci! Și... crezi că dacă pun turcii laba pe noi, o să fie mai bine? se întreabă Alexa ros de o îndoială. Cu cât mai rău, cu atât mai bine!îi spulberă Isaia îndoiala, cu brutalitate. Vorba e să ne recâștigăm drepturile, averile, puterea furată! Mai rău ca acum nici că se poate! Ne luăm puterea înapoi! îi ține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răi ca alții? Desigur, avem păcatele noastre... Domnul o să se îndure de noi și-o să ne ierte, că mult am suferit... Avem destui vrăjmași... Dar, uneori, nu știu cum se face, suntem proprii noștri vrăjmași... Ne-au învrăjbit necazurile... "Dezbinarea"!... Aiasta ne roade... Mereu loviți, mereu rupți, dezbinați de istorie am rămas cu melicul aista... De ne-am da mâna om cu om... De-am pune umărul, " Unu' pentru toți toți pentru unu'!"... Ce putere! Și, totuși, Măria ta ai dovedit-o: nicicând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apucă s-o mănânce decât după ce mai întâi o dă, grijuliu, cu una din lăbuțe, jos, pe podea. Nici din farfurioara lor, așezată lângă fereastră, nu le place să servească, bucățile de carne și oscioarele de pui fiind mestecate sau roase sârguincios abia după ce au fost scoase pe linoleum. Mai nou, Gălbenuș își cară prada din bucătărie în hol și acolo, pe covor (fața lui de masă) și-o devoră pe îndelete. Așa îi place lui! * „Fotoliile” și „sofalele” preferate sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rău? Predestinat (pentru a vorbi în spiritul veacului pe care filmul îl evocă) damnării sau mântuirii? Puține lucruri par la început în favoarea lui. Experiența existențială a lui Andrei Rubliov este marcată de răscolitoare deziluzii: mentorul își trădează vanitatea, prietenul e ros de invidie, inocentă pentru care omorâse un om îi scuipă în obraz, măscăriciul îl acuză de delațiune. În umbra zidurilor mănăstirești sau colindând lumea, pictorul are revelația „păcatelor”: păcatul trufiei (Stepan, Kiril), păcatul cărnii (noaptea sărbătorilor păgâne ale iubirii), păcatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
venea flămând acasă. În Brăila erau zeci de hanuri, încât bunicul n-a avut nevoie să meargă de două ori la același han. Tata mare muncea mult, răbda mult, tăcea și-și ducea crucea vieții cu resemnare. Vorbea puțin. Îl rodeau durerile și necazurile, greutățile celor din jur. Avea expresii triste, consolatoare; „Asta-i viața ! Trece și asta !. Are să fie mai bine! Așteaptă cu răbdare” ! De la bunicii din Corbeni mi-a rămas în amintire o capcană pentru câini vagabonzi, ca o
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
fusese la volan în momentul accidentului, a fost atât de distrusă, încât a cerut ca nimeni dintre rude să nu fie de față la înmormântarea mamei sale. Doinița s-a comportat ca o fiară prinsă în capcană, care înnebunită își roade picioarele și orbește înainte de a muri. Nefericita mea verișoară n-a mai putut să împartă această cumplită durere cu nimeni din cei dragi. A făcut din această dramă un motiv de autoflagelare. TANTI FLORICA. În anul 1921 cînd c-a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
și cu încălțările rupte. Vara, când eram cam pe la aceiași vârstă, tata cosea ovăz în grădina din spatele casei și purta opinci făcute din piele crudă de vacă. La amiaza zilei, din cauza căldurii, opincile se uscau, se scorojau, deveneau scorțoase și rodeau piciorul făcând răni. Tata avea două perechi de opinci identice. O pereche de opinci o purta până se scorojeau pe picior și incomodau. Cealaltă pereche era pusă la înmuiat. Tata descălța opincile scorojite, le aducea lângă cofa cu apă, care
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cu verișorii mei până seara. Când a venit tata să schimbe opincile scorojite cu cele înmuiate de apă n-a mai găsit opincile lângă cofa cu apă. Și-a zis că vreun câine le va fi luat și că le roade undeva la umbră. Le-a căutat dar degeaba. De sete și tătica și mămica au băut apă din cofă toată ziua, până s-a împuținat apa și au găsit opincile în fundul cofei. Ce cumințenie ! Ce batjocură ! În seara aceea a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mormânt. Deși era rece, pe el l-au trecut sudorile. O fierbințeală a cuprin tot trupul. Simțea în el o forță neobișnuită. „Nu se poate să rămân aici. Trebuie să ies . Am destulă putere. Cu unghiile și cu dinții voi roade scândurile sicriului, voi băga pământul de deasupra mea sub mine, și încet, încet, mă voi ridica la suprafață! A zis: „Doamne ajută- mi” și a început truda omului nebun. A ros din sicriu. Mai mult s-au rupt unghiile decât
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Am destulă putere. Cu unghiile și cu dinții voi roade scândurile sicriului, voi băga pământul de deasupra mea sub mine, și încet, încet, mă voi ridica la suprafață! A zis: „Doamne ajută- mi” și a început truda omului nebun. A ros din sicriu. Mai mult s-au rupt unghiile decât scândura sicriului. A sângerat dar și-a făcut loc între capac și sicriu. A tras pămînt în sicriu, și-a făcut loc în beznă, și a pornit în sus spre viață
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
lui, simțindu-se jenat de propria persoană, exact ca în realitate, dar și mai pregnant în vis. Realitate și vis se completează ca și viața reală și cea imaginară. Efortul meu de a-mi corecta pornirile critice n-a dat roade nici în zona onirică. Laureații Premiului Nobel de anul trecut au ajuns la concluzia că studiul creierului e infinit, că nu se poate explica prin nimic nici creația omului și nici a lui Dumnezeu. Dar nu trebuie explicat nimic - trebuie
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
altă localitate din județul nostru, ba și din altele. Pentru aceasta i-am trimis din partea tuturor o scrisoare de mulțumire domnului inginer Nicolae Constantinescu, directorul pepinierii de la Istrița. știți acest lucru fiindcă ați semnat cu toții. Când pomii vor da roadă urmează să-l invităm aici să se bucure alături de noi. Am reușit și am adus bănci noi. Am înființat o farmacie școlară. Cu toate că pe noi, învățătorii dumneavoastră, ne așteaptă un examen foarte greu în luna mai, definitivarea, trebuie
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pentru județul Tecuci. Nu aveam nimic bun, doar niște saltele de paie și câteva cerșafuri, mai multe gâște și o stivă de lemne. Ca refugiați aveam dreptul la un vagon, drept pentru care mai bine de o lună am tot ros scaunele antecamerii directorului Regionalei CFR Timișoara. N-am întâlnit nicăieri oameni mai nepăsători față de semenii lor, oameni mai egoiști. Nu le păsa că am pierdut Basarabia și Bucovina. Că atâția refugiați, unii locuitori de generații într-un teritoriu străromân
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
tinerețe, prietenoasă, părea că ne cunoaște dintotdeauna. Avea o privire deschisă și ne-a condus pe scări, spre sala de ședințe. Era o sală urâtă, cu bănci de lemn și cu o masă lungă, acoperită cu o cârpă ieftină, roșie, roasă de șoareci. Scaunele de la masa prezidiului erau vechi, descleiate și aveau tapiseria, de asemenea, roasă de șoareci. Nici unul nu semăna cu celălalt. În sala de ședințe, urâtă și prăfuită, mirosea puternic a praf și a vechi. Mai era un miros
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]