6,798 matches
-
frații tatălui meu, unchiul Alfred, care, ca funcționar la poliție locuise cu verișoara și vărul într-un cartier pe Hohenfriedberger Weg și care acum trăia undeva în nord, în Stade. Ruinele Hamburgului arătau, cât vedeai cu ochii, la fel ca ruinele din Köln. Abia la o privire mai atentă îți săreau în ochi hornurile înalte, care rămăseseră în picioare atunci când casele de închiriat cu câteva etaje se prăbușiseră. Apoi, surprinzător, un teatru care funcționa. Și pentru că pe mama teatrul o atrăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care până la urmă nu spune nimic, ceea ce lasă destul loc interpretărilor. Aplecarea spre existențialism - sau spre ceea ce se înțelegea prin el - care ne încerca pe mine și pe cei ca mine era un articol importat din Franța, adaptat la condițiile ruinelor germane, care se putea purta ca mască și care ne venea ca turnet nouă, celor care supraviețuiserăm „anilor întunecați“, cum era numită, pe ocolite, vremea domniei național-socialiste; ne ajuta să adoptăm poze tragice. Te vedeai, în funcție de cât de tulbure îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
puțini au fost aceia care și-au spălat rahatul brun din biografie. De acum înainte nepătați, își savurau slujbele și demnitățile. Dar socialiștii? Social-democratul Kurt Schumacher, pe care, pe când eram băiat la cuple, îl văzusem, îl auzisem pe fundalul de ruine al Hanovrei și pe care astăzi îl consider una dintre personalitățile uitate, m-a speriat la începutul anilor ‘50 cu patosul național. Tot ceea ce mirosea a națiune, mie îmi puțea. Micile pedanterii democratice erau respinse cu trufie. Indiferent ce ofertă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
prima oară patru pereți proprii. În orice caz, iubirea și interesul personal îmboldeau în egală măsură pornirea mea de a construi, care, în anii de mai târziu, căuta tot mereu prilejul să refacă și să extindă, mai întâi atelierul în ruine din Berlin Schmargendorf, apoi atelierul cel mare de pe Friedenauer Niedstraße, în plus un atelier în Merschdorf Wewelsfleth; ici atelierul micuț de pe insula daneză Møn din Marea Baltică, colo vechea clădire portugheză și, în final, grajdul din Behlendorf, cu scopul ca eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
față ca dușmani pe plaja de la Nunzio-Nettuno, dar care, îmbrăcați acum în civil și la fel de pașnici, vizitau locul faptei de odinioară. Am văzut indicatoare arătând unde sunt cimitirele militare cu ordinea lor, cruci înșirate cât pentru un batalion, am văzut ruine repede acoperite de buruieni. Marea era călduță. Am întâlnit și fete, care porniseră la drum din Suedia, Canada, Scoția, singure sau câte două, și trimiteau de peste tot cărți poștale la Haparanda, Toronto, Glasgow. Dar nu eram liber pentru nici una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cârciumi? Împărțeam deja friptura de miel și pâinea cu chimen? Afară depășeam un peisaj care, sub un strat subțire de zăpadă, se întindea neted fiind: pustiu de oameni, era populat cu personaje imaginate. Începând de la Magdeburg, ale cărui rămășițe în ruine se puteau doar ghici, a vorbit Lud: despre fiul pe care, de asta era sigur, el îl concepuse și care, cântat în gura mare, urma să se numească Emanuel; despre arta hittiților și marea formă care s-a pierdut; despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ne-a înviorat. Peronul plin de milițieni. Anunțuri saxone, traduse în germana militară. La cererea poliției de frontieră am mai prezentat o dată buletinele și la scurt timp după asta înaintam pe teritoriul vestic: păduri de pini, grădinițe de zarzavat, primele ruine. Lud tăcu îndelung, suspină ca din obișnuință, scrâșni din dinți brusc și fără vreun motiv aparent, devenind astfel, din perspectiva viitorului romancier, potrivit pentru personajul numit „scrâșnitorul“ și, pe când trenul intra în gara Zoologischer Garten, mă invită, parcă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o ultimă măsea. Mai târziu, odată cu începutul primăverii, am văzut pe fereastră că în curtea îngustă supraviețuise un castan ai cărui muguri grași străluceau. Vizavi de imobilul de închiriat se afla o rămășiță de fațadă pe un teren plin de ruine, dar în stânga și în dreapta străzii nu mai existau mormane de ruine, doar suprafețe virane, curățate, pe care se învârtejea vântul; acum spulbera zăpada, mai târziu ridica praful și-l repartiza atât de uniform în întregul oraș, încât mie, indiferent încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fereastră că în curtea îngustă supraviețuise un castan ai cărui muguri grași străluceau. Vizavi de imobilul de închiriat se afla o rămășiță de fațadă pe un teren plin de ruine, dar în stânga și în dreapta străzii nu mai existau mormane de ruine, doar suprafețe virane, curățate, pe care se învârtejea vântul; acum spulbera zăpada, mai târziu ridica praful și-l repartiza atât de uniform în întregul oraș, încât mie, indiferent încotro mergeam - la apropiata facultate din Steinplatz sau la biroul de evidența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
era el cântat în melodii, părea să fie cu totul lipsit de praf; radioul gazdei mele, aflat în bucătărie, lălăia șlagărul nemuritor: „Așa este aerul, aerul, aerul, în Berlin...“ Abia peste un deceniu am scris poemul lung Marea femeie a ruinelor vorbește, în care ultima strofă spunea: „...împrăștiat zace Berlinul. / Praful se ridică, / apoi iar acalmie. / Marea femeie a ruinelor este sanctificată.“ Totul se desfășura aici pe spații mai ample, avea un aer mai sărăcăcios, mai lacunar și mai apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lălăia șlagărul nemuritor: „Așa este aerul, aerul, aerul, în Berlin...“ Abia peste un deceniu am scris poemul lung Marea femeie a ruinelor vorbește, în care ultima strofă spunea: „...împrăștiat zace Berlinul. / Praful se ridică, / apoi iar acalmie. / Marea femeie a ruinelor este sanctificată.“ Totul se desfășura aici pe spații mai ample, avea un aer mai sărăcăcios, mai lacunar și mai apropiat de sfârșitul războiului. Mult spațiu între zidurile arse, întinse pe suprafețe mari. Rareori câte o clădire nouă, dar multe barăci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Scheibe, Sintenis, Uhlmann, Gonda Dierkers, Heiliger și Hartung; de asemenea, atelierele elevilor lor. De pe fereastra atelierului nostru vedeai peste un teren viran, spre stânga, clădirea Universității Tehnice, iar spre dreapta un colț al Facultății de Muzică. Mai departe, cioturi de ruine, pe jumătate acoperite de tufe. Sculpturile în lut, după model, ale elevilor lui Hartung, chiar dacă erau marcate de concepția formală a maestrului, arătau de sine stătătoare. Singura studentă îi conferea nudului culcat la care lucra proporțiile abundente ale propriului trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mult spațiu de zburdat prin grădina sălbăticită, fericiți sau la adăpost, ca-ntr-un basm care promitea un final fericit. Acolo, Anna se simțea mai acasă decât mine, fiindcă, după o copilărie ocrotită în rezervația ei helvetă, idila noastră dintre ruine oferea o aparență de libertate. Cu siguranță că gândurile ei erau mai puțin plecate de acasă decât ale mele. Pe timp de vară, fereastra, de la al cărei toc mai era un pas până în grădină, stătea în fiecare seară deschisă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Poetul, care pe lângă asta era și sculptor și plămădea găini, păsări, pești, precum și alte dihănii, a dat curs, cu poeziile în geantă, unei chemări telegrafice care i-a fost trimisă în primăvară în locuința lui din pivnița unei vile în ruine. În grădina sălbăticită a vilei înflorea liliacul. Seara, vântul aducea țânțarii dinspre lacul aflat în apropiere până în dreptul ferestrei deschise. Telegrama o semnase un bărbat pe nume Hans Werner Richter. Acela îl îndemna pe tânărul poet, cu puține cuvinte, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
poetului și inocenței sale ascunse: „Cât timp nu știți cum mă cheamă, nu am nici un pic de teamă...“ Căci Peter Frank, un om tăcut, mereu înclinat într-o parte și vorbind în dialect austriac, a venit în văgăuna noastră dintre ruine și, atunci când i-am arătat pe foi desene cu motive lirice, s-a declarat imediat dispus să introducă în volumul de poezii o duzină de desene în peniță și - ca și când ar fi fost propunerea mea - să mi le plătească separat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care zboară ciripind. Iar țânțarii se transformă în metafore, luând proporții omenești. Într-o viziune extrem de personală și concretă asupra lumii, cuvânt și semn curgeau din una și aceeași cerneală. De îndată ce îmi evoc locul vrăjilor mele pe hârtie, pivnița din ruina produsă de războiul mondial de pe malul lacului Diana din Berlin, mi se pare că, fără să fi căutat anume, pe un dublu făgaș trasat cumva dinainte, am găsit ceva pe măsura egocentrismului ce mă caracterizează, ca și a hohotelor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Magnus Enzensberger provocau uimire. De fluxul verbal al lui Martin Walser mă lăsam purtat orișiunde. E adevărat că profesorul meu, Karl Hartung, mă proclamase în puține cuvinte elev eminent, dar o bună parte din timpul meu trecea în văgăuna din ruina de lângă lacul Diana, acolo unde Olivetti devora cu un clămpănit bâlbâit coli de hârtie DIN A4 și nu se mai sătura. Cântam la două piane. Ar mai fi de înșirat și alte exemple ale neliniștii mele, și totuși acel du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un plan, unul care nu i-ar fi trecut nimănui prin minte. În fața dovezilor lui de finețe și stăpânire de sine, jos pălăria! A planificat Întreaga existență a lui Ricardo: primii douăzeci de ani i-a destinat fericirii, ultimii douăzeci, ruinei. Deși nu poate părea adevărat, nimic n-a fost Întâmplător În viața lui. Să Începem cu ceea ce pricepi: istoriile de fuste. Printre ele figurează baroneasa de Servus, Sister, Dolores și Vicuña; bătrânul i-a oferit amoruri pe tavă, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
imparțială ca generalul. În zadar a Încercat ea să-i reconcilieze pe cei doi amici: mergea fuguța din iatacul mistuit de flăcări al lui Tai An la acum nemărginita cameră de lucru a lui Nemirovsky, de parcă era divinitatea protectoare a ruinelor propriului său templu. Cartea Schimbărilor ne atrage atenția că zadarnic folosim petarde și măști fără măști pentru a-i aduce bucurie mâniosului; ispititoarele argumente invocate de Madame Hsin nu ogoiau discordia nelămurită, ba chiar aș Îndrăzni să zic că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Îndurerat-o diferendul Într-atât, Încât mi-a interzis fățiș să-i mai calc vreodată pragul casei. Povestea vorbei: cerșetorul izgonit din cotețul câinelui Își face cuib În castelele memoriei; pentru a-mi alina singurătatea, am făcut un pelerinaj la ruinele din strada Deán Funes. Dincolo de salcie, soarele cobora pe cerul amurgului, la fel ca În silitoarea mea copilărie; Fang She m-a primit resemnat și mi-a oferit o cană cu ceai chior, fisticuri, nuci și oțet. Omniprezenta și consistenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-o, ba bine că nu, pă strada San Martín și, după primu braț gigant care ieșa din pământ și da un mate Noblesse Oblige, mi-a fost cu plăcere să salut chiar domiciliu lu don Ismael Larramendi. Zugrăvește-ți o ruină irevocabilă, o vilișoară d-alea cochețele pă juma săltată, mai pă vulgărește paragina Precistei, că tu, tăticu, don Lumbeira, care când tragi la aghioase nu faci greață la mușuroiu dă furnici, n-ai fi intrat fără fular și umbreluță dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
greșeală de a face combinații; ortodocșii Încă Îl mai acuză că ar fi jertfit pe altarul lăcomiei nu mai puțin de o sută douăzeci de pilule mixte, care se remarcau prin tot atâtea nuanțe. Asemenea promiscuitate l-a dus la ruină; chiar În acel an a trebuit să-și vândă localul altui chef, un neica nimeni, care a dezonorat templul savorilor, vânzând curcani umpluți pentru agapa de Crăciun. Praetorius a comentat filosofic: C’est la fin du monde*. Pentru ambii precursori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lumea de timp, caut oasele dragostei prin putrefacția înnoptărilor unde am rămas în iubirea de tine. UN FEL DE A IUBI Timpul a trecut și a luat cu el multe iluzii în care mi vedeam înfrântă ființa si prefăcută-n ruine, în visurile mele disperate se vedea trupul asfixiat al asasinului ce-mi furase viața pentru a lăsa în urmă nostalgia transformată-n răni vizibile. În visurile mele știam că El este omul cel mai tăcut, al cărui suflet nu are
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
norilor îmi sărută trupul setos, peste care n-au nici un sens așteptărileă Nimeni, nu mai mă caută, pentru că nimeni nu mă mai iubește. Un iluzoriu e acest refren al înnoptării. Visurile m-au făcut să trăiesc înainte de a simți această ruină întâmplătoare a nopților. Și pentru ce toate acestea de parcă au murit legile sufletului? De acum n-am să mai răspund chemărilor în care toate suspinele dragostei au apăsat peste tâmplele dureroase ale tăcerii prin mine și tainele oarbe ce mi-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
din ce în ce mai nesigur... Mâinile mele-n trupuri șterg parfumul dezastrului... Un ospăț înfruptat în văzduhuri bându-mi otrăvuri tot mai departe; Cu o sete nebună a unui timp neliniștit unde iubirile se devoră-n noapte... LUMINA GEAMĂTULUI În brațele timpului sunt ruina unei iubiri pierdute, ce-n fiece zi mă transformă în oarba-mi singurătate care-mi stoarce adevărul dezvinovățirii mele... Toate-mi par stranii, și moartea și viața - și jocul ambiguu dintre dorință și agonie... În spatele unei măști mi-am transformat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]