KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...149 150 151 ...158 >

3,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

cu prilejul oricărei construcții, pentru că orice construcție nouă reproducea Facerea Lumii. Acest al doilea tip de cosmogonie este mult mai complex, așa că ne vom mărgini să-l schițăm doar. Nu-l putem trece cu vederea, pentru că de o asemenea cosmogonie sânt legate nenumăratele forme de sacrificiu de construcție, care nu este de fapt decât o imitație, adesea simbolică, a jertfei primordiale care a dat naștere Lumii. Într-adevăr, începînd cu un anumit tip de cultură, mitul cosmogonic pune la baza Creației

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
totul deosebită, ce permite o infinitate de rupturi și deci de comunicări cu transcendentul. Am văzut semnificația cosmologică și rolul ritual al deschiderii din acoperiș în diferitele tipuri de locuințe. În alte culturi, aceste semnificații cosmologice și aceste funcții rituale sânt preluate de horn (gură de fum) și de partea din acoperiș care se găsește deasupra "unghiului sacru" și care este înlăturată sau chiar spartă în caz de agonie prelungită. În ceea ce privește omologarea Cosmos- Casă-Corp omenesc, vom arăta în cele ce urmează

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
sfîrșitul Lumii" și la "recrearea" ei, omul devenea contemporan cu illud tempus, deci se năștea din nou, își relua existența de la capăt cu rezerva de forțe vitale intactă, așa cum era ea în clipa când venise pe lume. Cele două elemente sânt importante pentru că ne dezvăluie secretul comportamentului omului religios față de Timp. Timpul sacru și puternic fiind Timpul originii, clipa desăvârșită în care s-a făurit o realitate și în care această realitate s-a manifestat pe deplin, pentru prima oară, omul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
deosebesc de aceleași munci făcute în zilele obișnuite prin faptul că ele nu privesc decât anumite obiecte, care sânt într-un fel arhetipurile categoriilor respective, și prin aceea că se desfășoară într-o atmosferă impregnată de sacru. Într-adevăr, indigenii sânt conștienți că reproduc în cele mai mici amănunte actele exemplare ale zeilor, așa cum aceștia le înfăptuiseră in illo tempore. Astfel, omul religios devine periodic contemporan cu zeii, în măsura în care reactualizează Timpul primordial în care s-au înfăptuit lucrările divine. La nivelul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Reactualizările periodice ale gesturilor divine, sărbătorile religioase au drept scop să-i învețe pe oameni modelele sacre. Repararea rituală a bărcilor sau cultivarea rituală a plantelor (yam, de pildă) nu mai seamănă cu aceleași munci desfășurate în afara perioadelor sacre. Ele sânt mai exacte, mai apropiate de modelele divine, și sânt în același timp rituale, fiind călăuzite de o intenție religioasă. Ceremonialul reparării unei bărci nu are nici o legătură cu faptul că barca trebuie reparată, ci arată că, în vremurile mitice, zeii

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
sacră, adică un eveniment primordial care s-a petrecut la începuturile Timpului, ab initio.10 Relatarea unei întîmplări sacre echivalează însă cu dezvăluirea unui mister, pentru că personajele mitului nu sânt ființe umane, ci zei sau Eroi civilizatori, așa că gestele lor sânt asemenea unor taine, pe care omul nu le-ar fi putut cunoaște dacă nu i-ar fi fost dezvăluite. Mitul este deci povestea a ceea ce s-a petrecut in illo tempore, relatarea a ceea ce zeii sau ființele divine au făcut

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
noastre propun termeni ca "prinți", "conducători", "îngeri"... N-au rămas alături de ei decât atât cât a fost nevoie ca să-i învețe toate obiceiurile, spunîndu-le de fiecare dată celor din tribul karuk: "Iată cum ar face oamenii." Faptele și vorbele lor sânt și astăzi pomenite în formulele magice ale indienilor karuk."12 Această repetare fidelă a modelelor divine are un dublu rezultat: pe de o parte, imitîndu-i pe zei, omul se menține în sacru și, prin urmare, în realitate; pe de altă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
atunci când sensul religiozității cosmice se întunecă, așa cum se întîmplă în unele societăți mai evoluate, când elitele intelectuale se desprind treptat de tiparele religiei tradiționale. Sanctificarea periodică a Timpului cosmic se dovedește în acest caz inutilă și neînsemnată. Zeii nu mai sânt accesibili prin ritmurile cosmice. Semnificația religioasă a repetării gesturilor exemplare s-a pierdut. Or, repetarea golită de conținutul său religios duce în chip necesar la o viziune pesimistă asupra existenței. Când nu mai este un mijloc de întoarcere la starea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
ani, sfîrșindu-se cu o "disoluție" - pralaya -, care se repetă în chip mai radical la capătul fiecărei mii de cicluri, devenind mahapralaya, adică "Marea Disoluție". Schema exemplară "creație-distrugere-creație" se repetă la nesfârșit. Cei 12 000 de ani care alcătuiesc un mahayuga sânt socotiți "ani divini", fiecare dintre ei durând 360 de ani, ceea ce înseamnă în total 4 320 000 ani într-un singur ciclu cosmic. O mie de asemenea mahayuga alcătuiesc o "formă" (kalpa), iar paisprezece kalpa alcătuiesc un manvantara (numit astfel

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
un alt kalpa, cât o noapte. O sută de asemenea "ani" ai lui Brahma, adică 311 000 miliarde de ani omenești, alcătuiesc viața Zeului. Această durată considerabilă a vieții lui Brahma nu ajunge însă să epuizeze Timpul, pentru că zeii nu sânt veșnici, iar creațiile și distrugerile cosmice continuă ad infinitum.15 Iată, așadar, ce înseamnă de fapt "eterna reîntoarcere", eterna repetare a ritmului fundamental al Cosmosului: distrugerea și recrearea sa periodică, adică "Anul-Cosmos" în concepția primitivă, golită însă de conținutul religios

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
ca Pământul să se răcorească și ogoarele să rodească!"7 Îndepărtarea și pasivitatea Ființei supreme sunt minunat redate într-un dicton al populației gyriama din Africa de est, care vorbesc despre zeul lor astfel: "Mulugu (Zeul) este sus, sufletele morților sânt jos."8 Populația bantu spune: "Zeul, după ce l-a creat pe om, nu-i mai poartă de grijă", iar negrii pigmei afirmă: "Zeul s-a îndepărtat de noi!"9 Populațiile fang din preeria Africii ecuatoriale își rezumă filozofia religioasă în

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
omului primitiv, ci înainte de toate a economiei sacrului. Intră în joc alte forțe religioase: sexualitatea, fecunditatea, mitologia femeii și a Pământului etc., experiența religioasă devine mai concretă, mai strâns legată de Viață. Marile Zeițe-Mame și Zeii puternici sau duhurile fecundității sânt mult mai "dinamici" și mai accesibili pentru oameni decât Zeul creator. Dar, așa cum am văzut, în caz de mare nevoie, după ce s-a încercat totul în zadar, și cu deosebire atunci când nenorocirea vine din Cer - secetă, furtună, epidemie -, oamenii se

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
de Ființele lor supreme în cazul unor catastrofe cosmice. Sensul întoarcerii către Zeul ceresc este însă același: într-o situație foarte critică, în care este în joc existența însăși a colectivității, divinitățile care asigură și preamăresc Viața în timpuri obișnuite sânt părăsite pentru Zeul suprem. Există aici, dar numai în aparență, un mare paradox: divinitățile care au înlocuit, la popoarele primitive, zeii de structură cerească erau, precum Baal și Astarte la evrei, divinități ale fecundității, ale opulenței, ale împlinirii vitale, adică

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a sacrului. Orice fragment cosmic este "transparent", propriul său mod de existență prezentând o anume structură a Ființei și, prin urmare, a sacrului. Mai trebuie amintit că, pentru omul religios, sacralitatea este o manifestare deplină a Ființei. Revelațiile sacralității cosmice sânt într-un fel niște revelații primordiale, pentru că au loc în trecutul religios cel mai îndepărtat al omenirii, iar înnoirile aduse mai târziu de Istorie n-au izbutit să le abolească. Terra Mater Un profet indian, Smohalla, șeful tribului wanapum, nu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
reprezintă în genunchi, în poziția femeii care naște pe pământ. În textele demotice egiptene, expresia "a se așeza jos, pe pămînt" însemna "a naște" sau "naștere".23 Sensul religios al acestui obicei nu este greu de deslușit: zămislirea și nașterea sânt versiunile microcosmice ale unui act exemplar împlinit de Pământ; mama umană nu face decât să imite și să repete acest act primordial al apariției Vieții în pântecele Pământului. Prin urmare, ea trebuie să fie în contact direct cu Marea Genitrix

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
și se mai păstrează în unele țări din Europa: după ce este îmbăiat și înfășat, copilul este pus pe pământul gol, apoi ridicat în brațe de către tată (de terra tollere), în semn de recunoștință. În vechea Chină, "muribundul, ca și nou-născutul, sânt puși pe pământ... Pentru naștere sau pentru moarte, pentru intrarea în familia vie ori în familia ancestrală (și pentru ieșirea din una și din cealaltă), există un prag comun, Pământul natal... Când un nou-născut ori un muribund este pus pe

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
încît s-a păstrat în instituțiile religioase și în dreptul public".24 Tot așa cum copilul este pus pe pământ, îndată după naștere, pentru ca adevărata lui mamă să-l recunoască și să-i asigure o protecție divină, copiii și oamenii maturi, când sânt bolnavi, sânt așezați pe pământ și uneori chiar îngropați. Ritul echivalează cu o nouă naștere. Îngroparea simbolică, parțială sau totală, are aceeași valoare magico-religioasă ca și cufundarea în apă, botezul. Bolnavul este regenerat, se naște încă o dată. La fel se

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
prima care a cultivat plantele alimentare, devenind așadar în chip firesc stăpâna ogoarelor și a recoltelor. Puterile magico-religioase și, prin urmare, predominanța socială a femeii au un model cosmic: Pămîntul-Mamă. În alte religii, creația cosmică sau, cel puțin, desăvârșirea ei sânt rezultatul unei hierogamii între Zeul-Cer și Pămîntul-Mamă. Acest mit cosmogonic este destul de răspândit, fiind întîlnit cu precădere în Oceania, din Indonezia până în Micronezia, dar și în Asia, în Africa și în cele două Americi.26 După cum am putut constata, mitul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
drept model pentru comportamentele oamenilor. Căsătoria dintre oameni este socotită așadar o imitație a hierogamiei cosmice. "Eu sânt Cerul, spune soțul în Brihadara1yaka Upanishad (VI, II, 20), iar tu ești Pămîntul!" În Atharva Veda (XIV, II, 71), soțul și soția sânt asimilați Cerului și Pământului. Căsătoria Didonei cu Enea are loc în timpul unei puternice furtuni (Eneida, IV, 165 și urm.); unirea lor este asemenea unirii elementelor; Cerul își îmbrățișează soția, trimițând pe pământ ploaia binefăcătoare și dătătoare de rod. În Grecia

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
apariției Vieții este legată de reînnoirea ritmică a Cosmosului. Așa se explică de ce Cosmosul a fost închipuit sub forma unui arbore uriaș: modul de a fi al Cosmosului, și în primul rând capacitatea sa de a se regenera la nesfârșit, sânt redate simbolic de viața arborelui. Trebuie spus totuși că nu este vorba doar de o transpunere de imagini de la scară microcosmică la scară macrocosmică. Arborele, ca "obiect natural", nu putea sugera totalitatea Vieții cosmice: la nivelul experienței profane, modul său

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
cum nu se poate mai limpede valențele religioase ale vegetației. Cu alte cuvinte, arborele sacru sau plantele sacre dezvăluie o structură care nu este evidentă în feluritele specii vegetale concrete. Așa cum am putut vedea, structurile cele mai profunde ale Lumii sânt dezvăluite de sacralitate. Cosmosul nu se înfățișează ca un "cifru" decât dintr-o perspectivă religioasă. Doar omul religios descoperă în ritmurile vegetației taina Vieții și a Creației, cea a reînnoirii, a tinereții și a nemuririi. S-ar putea spune că

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
iar Macrob identifică în Soare pe toți zeii lumii greco-orientale, de la Apollo și Jupiter până la Osiris, Horus și Adonis (Saturnalii, I, cap. XVii-XXiii). În tratatul Despre Soarele Rege, al împăratului Iulian, precum și în Imn Soarelui, al lui Proclus, hierofaniile solare sânt treptat înlocuite de idei, iar religiozitatea dispare aproape cu totul în urma acestui lung proces de raționalizare.34 Desacralizarea hierofaniilor solare se numără printre multe alte procese asemănătoare, în urma cărora Cosmosul întreg este în cele din urmă golit de conținutul său

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
religioasă", pentru că se referă la Ființă. Sanctificarea Vieții Exemplul de mai sus ne ajută să înțelegem în ce perspectivă se așază omul societăților arhaice, pentru care viața poate fi în întregime sanctificată. Mijloacele prin care se poate ajunge la sanctificare sânt numeroase, însă rezultatul este aproape întotdeauna același: viața este trăită pe două planuri, desfășurîndu-se ca existență umană și participând în același timp la o viață transumană, cea a Cosmosului sau a zeilor. Putem presupune că, într-un trecut foarte îndepărtat

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Nu trebuie să mai spunem că, la nivelul experienței profane a Vieții, nu găsim nimic asemănător. Pentru omul areligios, toate experiențele vitale, atât sexualitatea, cât și alimentația, munca și jocul au fost desacralizate. Cu alte cuvinte, toate aceste acte fiziologice sânt lipsite de semnificație spirituală, deci de o dimensiune cu adevărat umană. Dincolo de această semnificație religioasă pe care o dobândesc actele fiziologice ca imitație a modelelor divine, organele și funcțiile lor au fost valorizate religios prin asimilare cu unele regiuni sau

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
asimilarea pântecelui sau a uterului cu peștera, a intestinelor cu labirinturile, a respirației cu țesutul pânzei, a venelor și arterelor cu Soarele și Luna, a coloanei vertebrale cu Axis mundi etc. Nu toate aceste omologări între trupul omenesc și macrocosmos sânt atestate la primitivi. Unele sisteme de corespondențe om-Univers nu au fost definitivate decât în culturile mari (India, China, Orientul Apropiat antic, America Centrală). Punctul lor de plecare este totuși reprezentat de culturile arhaice. Se întîlnesc la primitivi sisteme de omologie antropocosmică

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]