6,936 matches
-
Mu, pătrunseseră până În deșertul central al Australiei - când toate continentele erau un unic nucleu ce putea fi parcurs, minunata Pangeea. Ar fi de-ajuns să mai putem citi acum (cum știu s-o facă băștinașii, care Însă tac) misteriosul alfabet săpat pe marea stâncă de la Ayers Rock, ca să avem Explicația. Ayers Rock e antipodul marelui munte (necunoscut) care este Polul, cel adevărat, Polul inițiatic, nu cel la care ajunge orice explorator burghez. Ca de obicei, și cum e evident pentru oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
secretul curenților fără hartă și fără pendul, interogând din nou, de la Început, respirația șarpelui? Iată că puteau fi luate de bune intuițiile lui Salon: mai mult sau mai puțin pe timpul lui Foucault, lumea industrială, creație a aripii baconiene, Începe să sape rețelele metropolitane În inima marilor orașe europene. „E adevărat“, zicea Belbo, „secolul al XIX-lea e obsedat de subterane, Jean Valjean, Fantomas și Javert, Rocambole, un Întreg du-te-vino prin galerii și canale de colectare. Doamne, dacă stau să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
curată, naturală, sapiențială, descoperă energia atomică, tehnologică, murdară, contaminată...“ „Spațiu-timp, eroarea Occidentului“, zicea Diotallevi. „Este pierderea Centrului. Vaccinul și penicilina ca o caricatură a Elixirului de viață lungă“, Întrerupeam eu. „Tot așa și celălalt templier, Freud“, zicea Belbo, „care, În loc să sape În labirinturile subsolului fizic, sapă În cele ale subsolului psihic, ca și cum despre ăsta n-ar fi spus totul, și mai bine decât el, alchimiștii.“ „Păi tu ești acela care caută să publice lucrările doctorului Wagner“, insinua Diotallevi. Pentru mine psihanaliza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
atomică, tehnologică, murdară, contaminată...“ „Spațiu-timp, eroarea Occidentului“, zicea Diotallevi. „Este pierderea Centrului. Vaccinul și penicilina ca o caricatură a Elixirului de viață lungă“, Întrerupeam eu. „Tot așa și celălalt templier, Freud“, zicea Belbo, „care, În loc să sape În labirinturile subsolului fizic, sapă În cele ale subsolului psihic, ca și cum despre ăsta n-ar fi spus totul, și mai bine decât el, alchimiștii.“ „Păi tu ești acela care caută să publice lucrările doctorului Wagner“, insinua Diotallevi. Pentru mine psihanaliza e o chestie pentru nevrotici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mă mai desparte. Am regăsit-o după secole, căci Îmi fusese răpită de bărbatul acela cu saxofon. Acum ea merge În poante pe spătarul băncuței, azurie și blondă, nici acum nu știu ce ascunde sub tulul vaporos ce-o Împodobește. Capela e săpată În stâncă, altarul e străjuit de o pânză neliniștitoare ce Întruchipează chinurile condamnaților În măruntaiele infernului. Câțiva călugări cu glugă Îmi fac loc să trec printre șirurile lor tenebroase, și Încă nu mă tulbur, fermecat cum sunt, de fantezia iberică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
profitat de Învălmășeală, ca să ajung la statuia lui Gramme. Soclul era Încă deschis. Am intrat, am coborât și la capătul scăriței m-am pomenit pe un mic palier luminat de un beculeț, spre care se deschidea o scară În spirală, săpată În piatră. Iar la capătul acesteia am intrat Într-un coridor cu bolți destul de Înalte, luminat slab. Mai Întâi nu mi-am dat seama dintr-o dată unde mă aflam și de unde provenea clipocitul pe care-l auzeam. Apoi mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
decît cu o ureche, bucurîndu-se de stînjeneala evidentă și de dezgustul față de sine Însuși ale clientului său. Îi place la nebunie să vadă oamenii luptîndu-se cu ei Înșiși pe niște probleme pe care ei singuri și le-au creat. Îți sapi singur groapa, le spune uneori, apoi vii la mine să te scap. Sau și mai rău, te adresezi Dumnezeului tău adormit și sfîrșești prin a-ți omorî vecinul. Atîta timp cît Wakefield este prins În contradicții și se Îndoiește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
frînghii de narațiune. Diavolul vede aceste frînghii plesnind și filele zburînd care Încotro, lăsînd la vedere creaturi medievale răuvoitoare la care și el privește cu Înfiorare. Wakefield este pe deplin conștient că se afundă În groapa pe care și-o săpă singur. Decide să schimbe ritmul - e un actor, la urma urmei. Va intona mantra Încrederii În sine, de care acești străini ar avea nevoie, cu siguranță. — În America, noi punem preț pe Încrederea În sine, ca și pe cooperare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
față, este o șopîrlă veninoasă cu ochii ca mărgeaua și cu mărgele portocalii și negre. Seamănă Îngrozitor de tare cu un gargui de la Notre Dame din Paris, o veche reprezentare a Diavolului, dacă a existat vreodată una. Articolul spune că Își sapă vizuini subterane și nu prea ai șanse s-o vezi pînă nu Îi distrugi adăpostul: atunci „dinții ei În formă de gheară se Înfig În victimă, injectînd veninul“. Ca Întotdeauna În situațiile om versus monstru, Wakefield ține cu monstrul. Speră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Îl Înregistrez la biroul de brevete. Gatobilis, circa 1200 Î.Hr, a fost construit de felinele mari - „pume“, presupune Never Stop - și apare menționat atît la Herodot, cît și În Vechiul Testament. Orașul constă din galerii extrem de Întortocheate și frumos decorate, săpate În pereții antici de gresie, legate Între ele de scări și coloane dărîmate. Never Stop a dat peste el pe cînd căuta un loc unde să se lase să moară de foame, căci asta a fost intenția lui spirituală inițială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
reducerile astea, cu privatizările, turnătoria Oltenița m-a dat în șomaj și-n ordonanță. Am rămas șomaj, plus douășpe salarii. Ca să nu stau la baza la banii ăștia, m-am hotărât să plec la sârbi, la muncă, muncă grea, de săpat, doar să câștig un ban. În fiecare lună veneam acasă, cu bani, pe care-i cheltuiam în familie. La săpături, la turnat plăci de betoane, zidărie, muncă brută. Se câștiga 15-20 de mărci pe zi, pe lângă mâncare și țigări. Plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
chiar și vite. Prin copaci și prin păiș, Se strecoară pe furiș Și îți șuieră-n urechi Doar un cântec foarte vechi. Ce zic eu nu-i lucru nou, Dar nici vorbe spuse-n vânt: Ea trăiește sub pământ, Unde sapă un metrou. E..., dar nu acar. Pasăre ca el mai rar. La un capăt șade jugul, Iar la altul este plugul; Dar mai este și-o zicală Cu lăsatul pe... Burduhos ca un butoi, Are mersul cam greoi; Are nas
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
nevoie mare, La găini nici nu privește; Ea spre gârlă când pășește, Talpa i se face floare. Haida-de și haida-hai! Ce reproșuri poți să-i spui? Mândru-i că din coada lui Gospodinele fac ceai. Nici nu ară, nici nu sapă, Dar are și ea o ceapă. Când a rătăcit cireada Și-a pierdut prin iarbă coada. Chiar de la-ndemână nu i-i, Socoteală eu nu-i cer: Ca să-și ocrotească puii De căldură și de ger, Dânsa i-a suit
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
să fie? Spuneți-mi, copii, și mie! Cine crezi că-ți bate-n tâmplă Pentru tot ce se întâmplă? Zi și noapte te veghează Și-nlăuntrul tău vibrează. E un fel de sărbătoare Ce pe buze dă în floare. Nevăzute pârâiașe Sapă-n fruntea ta hogașe. Să mai spunem una încă: Care notă se mănâncă, Însă după ce s-a copt? Vă spun eu - e nota opt. Seamănă cu o ogradă Fără cap și fără coadă. Postfață Cartea asta de ghicire Este scrisă
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
în momentul în care Kobayashi cobora cazmaua pentru o ultimă lovitură. — Kobayashi! Endō a îndreptat țeava neagră a armei spre dușmanul său și i-a strigat: — Îl răzbun pe fratele meu. Azvârle cazmaua... Intră-n apă... Sau mai bine stai, sapă-ți mai întâi groapa singur. Sunt convins că nu dorești să-ți vadă nimeni cadavrul mizerabil. Kobayashi a scăpat cazmaua din mână. Ochii lui de șobolan s-au mărit ca niște farfurioare. I s-a schimonosit fața de spaimă. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cald prin urnele sparte, prin sângele meu, prin fluier departe. Din Hades cântând privighetorile vin, s-așază pe masă 'ntre pîne și vin. [1931] * HOTAR Calea Lactee abia ghicită se pierde scrisă în noapte fierbinte și calmă, ca linia vieții runic săpată într-o imensă zăbavnică palmă. Pașnic ca untdelemnul cel veșnic se scurge subt bolți Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? Pescăruși speriați din tenebre se-nalță când luntrea cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
un machiaj discret și pantofi eleganți, cu tocul Înalt, dar nu exagerat, ți-e greu să crezi că am fost vreodată rebelă. Dan spune mereu că de-asta s-a Îndrăgostit de mine, pentru că arăt ca o bibliotecară, dar dacă sapi mai adînc, Ellie cea obraznică - așa cum Îi spune el - va ieși la suprafață. Eu și Dan ne-am cunoscut cam pe vremea cînd m-am hotărît că nu aveam să mă mărit niciodată. Petrecusem prea multe nopți visînd la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mai greu de îndurat ca sfințenia. ― Dar n-ar fi timpul să-mi spui, în sfârșit, cine ești? XXXII ― Să lăsăm, deocamdată, asta. Mai bine spune-mi dacă a reapărut, în visele tale, Ana. ― Nu tocmai ― Cum adică "nu tocmai"? ― Săpam la rădăcina unui chiparos. Făcusem o groapă mare, fără să știu ce caut. Deodată, am simțit ceva tare, metalic. Am dat pământul la o parte și în fața mea strălucea o lădiță de aur. Nu era încuiată. Am ridicat capacul. Înlăuntru
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
tatăl meu, ca să-i ceară bani. Timp în care, nefiind nimeni dispus să garanteze pentru mine, am fost dus la Maschere, închisoarea cu chipuri grotești sculptate în piatră, care păreau să te batjocorească. Patru zile am stat în cavernele acelea săpate-n stânca de deasupra râului Natisone, dormind pe paiele putrede prin care mișunau păduchi și pureci, printre excremente, fără să mă spăl. Împărțeam menajeria cu un om care zgâria încontinuu gratiile cuștii, bolborosind cuvinte de neînțeles. În starea asta m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
așteptat cam mult această clipă. Era agitat ca un copil. L-am încurajat: - Sunt sigur că vei fi demn de el. Așa cum mi s-a cerut, m-am dus la locul cu stejarul. Coroana lui se întindea până deasupra puțului săpat la șapte pași mai departe de el. Era bătrân, nu glumă, căci trunchiul îi era maltratat, răsucit și despicat în mijloc de o scorbură în care puteau să încapă pe puțin trei oameni. Faroald mă aștepta. Era îmbrăcat cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lucruri de valoare. De ce le lași aici? l-am întrebat. - Ca să le admir, mi-a răspuns. Era cel mai firesc răspuns pentru un longobard. L-am întrebat unde găsise micul tezaur și mi-a arătat câteva locuri printre ruine, unde săpase ca să-și alunge plictisul. - Ai de gând să le lași aici pentru totdeauna? Am vrut eu curios să aflu. - Nu, când o să mă-ntorc la Brescia, o să i le dăruiesc bunicului. Ne-am tot învârtit pe-acolo până când soarele, trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
față Ariald și Gundo, după care eu și Rotari, și la urmă soldații, doi fii nelegitimi de longobarzi și femei romane libere. Pe ultimele opt mile a trebuit să încetinim pasul cailor din pricina lemnului putred al podurilor și a gropilor săpate de pâraie ce străbăteau drumul. Nu-mi aminteam să fi trecut vreodată prin acele locuri și nu-mi dădeam seama nici cât mai era până în oraș, dar la un moment dat am înțeles că eram aproape de casă. Aveam în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fără să se întoarcă și fără să se oprească: - La fiecare răscruce există un copac însemnat. Să te uiți la următoarea! Copacul cel mai mare din răscruce avea pe o parte a tulpinii două crestături, și pe cealaltă trei, semne săpate în scoarță de contrabandiștii care aveau nevoie de o cale iute de scăpare. A fost nevoie să ne ascundem doar de două ori, ca să evităm întâlnirea cu o ursoaică cu doi pui, care adulmeca nervoasă văzduhul înspre noi, și din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
săi s-au retras în colibele lor, sprijinindu-se unul de altul sub ploaia de-acum pătrunzătoare. Am aprins opaițul atârnat de grinda pe care se sprijinea acoperișul de paie al casei, după care am făcut focul într-o groapă săpată în podeaua de pământ. Nu erau nici mobilă, nici așternuturi, dar podeaua era uscată, și acoperișul nu avea găuri; ceea ce ni s-a părut extraordinar. Fereastra era închisă cu un oblon care se manevra dinăuntru. Ne-am dezbrăcat și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am dat seama mulți ani. Mai târziu eram atât de departe de Stăpânul meu, încât nu-l mai auzeam. Și, cu toate astea, ar fi trebuit să-i sorb cuvintele: am venit să mor ca om, cu spaima și fricoșenia săpate-n carne, căci precum Dumnezeu n-aș fi putut s-o fac; și tot ca om am cunoscut mușcătura durerii, fără să-mi fac iluzii de a o răpune sau de a o ocoli. În noaptea aceea însă n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]