58,131 matches
-
consiliul de directori, fiind reprezentanți ai acționarilor companiei. Comitetul va avea ultima autoritate și responsabilitate pentru evaluarea și, când este cazul, pentru recomandarea înlocuirii auditorilor independenți. Comitetul va discuta cu auditorii asupra independenței acestora față de management și companie, inclusiv, în scris, subiectele cerute de Consiliul pentru standardele privind independența 18 și vor lua în considerare compatibilitatea serviciilor nonaudit cu independența auditorilor. Anual, comitetul va verifica, evalua și recomanda consiliului de directori selecția auditorilor independenți ai companiei, supunând nominalizările aprobării acționarilor. Comitetul
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Administrative/229_a_296]
-
să fie plodu' fratelui tău, brrr, al lu' tată-tău. Nu-i incest, ia zi?" Cînd își scoate, satisfăcut de sine, ochelarii negri de maciste, nu mai are decît lentilele de contact... sexual. Greu de crezut că o pledoarie pentru scrisul salvator (scrii ca să supraviețuiești; romanele m-au vindecat de toate bolile minții și ale sufletului, pînă și de gripă Moscova) o să-i facă pe telespectatori să rămînă cu mine. Ratingul nu-l crește povestea unui eșec social. Căci eșec a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a suflat că Lerești va fi "rotat" în alt post și atunci... "Reclamă-l, Iordana. Fă un memoriu. Ce, nu mai e nici un tovarăș deasupra lui?" Am pierdut tot ce credeam că e tot: slujba, iubitul și (culmea) am cîștigat scrisul. Dacă scapi de iluzia urcușului social, dacă dai drumul din mîini la lucruri, căderea devine ascensiune. La urma urmelor, de la antici cetire: nu ești sărac dacă n-ai, ci dacă vrei să ai și nu ai. Ce contează bunăstarea socială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ideile celuilalt. Are în buzunar un cocktail Molotov ori măcar un săpun. Înțeleg, pentru săpuneala confratelui. Ați spus confrate? Confrate în Uniunea Scriitorilor? Toți sîntem iritabili vorba lui nenea lancu, chit că expresivi sînt numai unii. Se poate trăi din scris, din literatură? Personal, nu pot trăi din literatură, nici fără ea. Situația este cum o descria Arghezi, într-un pamflet din '35, Un mare contribuabil, poetul: "hoțul de buzunare realizează un profit sută la sută, scriitorul zece la sută". Sistemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de buzunare realizează un profit sută la sută, scriitorul zece la sută". Sistemul editorial nu funcționează sau funcționează în detrimentul autorului, cîtă vreme cel care a scris cartea ia 5% din preț, librarul 25-30%, iar editorul nu pierde nimic, niciodată. Totuși, scrisul e meserie; ce-ai scris, marfă. Îți "desfaci" cartea și... ... te ajută Dumnezeu și Sfînta Piață Liberă. Nu-i chiar așa. Nu toți autorii își pot vinde cărțile singuri. Ne aflăm într-o criză a cititului, dar și a cumpăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de lucruri pe care nu le-ai învățat niciodată"††. Brăduț mi-a scris, cu jale abia reținută: "Habar n-ai de sentimentul ăsta: că aerul țării tale te protejează. Ești în gol dincoace, în gol". Așadar, înapoi la masa de scris, Iordana! Nu te gîndi la fărărostul muncii tale. Și-n nici un caz să nu te vezi ca "scriitorinc"*: un amărît de animal neadaptat, pe cale de dispariție, fără coadă, fără colți și fără gheare, guițînd, urlînd disperat prin "pădurea narativă". Repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în pînzele lui". Pînzele sună a înjurătură. Ba nu. Vreau să înțeleg de ce. Mă aflu prea pretutindeni în pictura lui. Răscolesc în scrin, după eboșele pentru vitraliu. Cel din partea stingă. Partea inimii. Nu găsesc răspuns în crochiurile năvalnic-apăsate, ca și scrisul. Mai sînt fotografii după o expoziție la Roma. Exclusiv peisaje, obcine românești. Totdeauna m-a ținut Russ la curent cu ce face. Obcine, la un anume ceas al dimineții. Și mă cuprinde un soi de fericire nebună, prostească, inexplicabilă, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
linie subțire-subțire, între eros și porno. Ai luat-o drept una dintre afirmațiile lui de Iago, dar o fi fost Iago? Rusalin le-a citit (cum îți scrie) și te-a confundat cu senzuala Marlène. Culege roadele strategiei ficționale atunci. Scrisul la persoana întîi are și dezavantajul că autorul e confundat cu personajul care narează. Fluturel chiar a vrut să știe: "Felicitări pentru noua ta înfățișare epică. Dă-mi cheia. Cine-i Șerban? Pe cine "închipuiaște" el?" "Pe Șerban Foarță", m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
vorbind, dar și la stînga vorbind) "îți asumi" cu grăbire noile ordonanțe. De ce-o lătra așa Tano? Ce target are, de latră ca zmintitul? Ce oră o fi "dincolo"? "Privită din spate, orice femeie seamănă Cu o mașină de scris". Aurel Dumitrașcu duminică, 24 noiembrie, 2002 Nu mă pot ține de promisiune: să notez în jurnal, zilnic. Poate pentru că specia asta, a jurnalului, e una mutantă. Poate pentru că mi-e din ce în ce mai limpede că n-avem ieșire spre normalitate. Că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mine. Nici cînd m-a anchetat securitatea, nici în ședințele de "înfierare" pentru neglijență. Organizate ad-hoc, timp de-o lună, de Leandru. Matutinal, vorba lui. La ședințele de plan nu mai aveam voie să particip. "Amicul" Daniel a dat în scris, sub semnătură, că n-am citit numărul. Ce mai conta, la cîte-mi furase, că-mi fura și locul din schemă? Doar era studinte-n drept, ca Rică Venturiano. În drept comunistichiu. Știți cum ne-a spart gașca Bășinică? Fiecare în parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
înțelegi? Desfac învelișul. Se poate descrie un tablou? Defel. E ca și cum ai povesti un poem ori o simfonie. Rusalin m-a pictat din spate, cum altfel decît goală, profil perdue? Doar atîta pot spune: că semăn cu o mașină de scris. Cu vechea mea Erika. Înclinată, înălțată, de jos în sus, tot a mașină de scris arăt. Tano miroase curios pînza, încă neuscată: Cîinele n-are conștiința nudității, Iordanco. Nu-i mai simplu de trăit nud? Or fi două ceruri? Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ori o simfonie. Rusalin m-a pictat din spate, cum altfel decît goală, profil perdue? Doar atîta pot spune: că semăn cu o mașină de scris. Cu vechea mea Erika. Înclinată, înălțată, de jos în sus, tot a mașină de scris arăt. Tano miroase curios pînza, încă neuscată: Cîinele n-are conștiința nudității, Iordanco. Nu-i mai simplu de trăit nud? Or fi două ceruri? Unul pentru bătrîni și unul pentru tineri? mă întreb înainte de-a intra în somn. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
deprimare din voce. Supărată? Cam da. De ce? Din motive neînsemnate. Că a mai trecut un an. Că nu poa' să fie mai bine... Și, schimbînd tonul: Vreau să încep chiar azi un roman. Anul ăsta, 2003, o să mă omor cu scrisul. Îi doresc să se bucure de munca ei. Asta ca aluzie la Conversație pe Titanic. Cartea n-a plăcut multora: cenzorilor, nostalgicilor, dar și anticomuniștilor de fațadă, mediocrilor, celor cu respect față de Instituție ("cu ce drept se ia aia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
doare piciorul. Dar dacă nu se preface? Din ce în ce mai des calcă "așa, tot mai așa". De cîte ori șchiopătez, să știi că Dumnezeu mi-a pus piciorul pe coadă. Nu mai sînt cîine tînăr. Apă și untdelemn "Băieți, mai stați cu scrisul și mai citiți puțin". Al. O Teodoreanu luni, 6 ianuarie, 2003 I pac dau știre că, după sentința ultimă a lui Mistrie, mi se cam gătise făina, cum spunea bunica Leonora cînd era supărată. Trecutul? O haină mai mare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de tipar i-a ieșit o comedie de succes, Ultima oră. Mie de ce nu mi-ar fi ieșit? Eu de ce nu aș fi încercat? Așadar, viața ca o greșeală de tipar. Și metamorfoza s-a produs: realul a devenit realul scrisului. Un alt început, un fel de înviere în fața foii albe. Mi-era bine lîngă mașina Erika. Cel puțin îi știam caracterul. Mai precis, caracterele. Trăiam din ce-am trăit eu însămi (dacă aveam noroc, îl auzeam pe tata fredonînd, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mi cumpăr mereu urarea ei de bine. Ca ai mei să-mi facă semne prietenoase. Cum îmi face, mai ales bunelul. Odată întoarsă pe strada "Trompeta", nu m-am mai gîndit la Rusalin. Am intrat brusc în ațîțarea psihică a scrisului. De obicei, îmi pregătesc "locul de muncă al cuvintelor"*************. Încep prin a deretica pe masă. Fantasmagorie? O fi. Dar trag de sertarul de sus cu degete prea încordate și le vîr printre lucrușoarele fetiș: un ciucure roz de la halatul Lisellei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
posibilități ale limbii. Realizate într-un limbaj eminamente modern, prozele scriitoarei nu și l-au asumat pentru modernitatea lui, sau din vreun alt calcul estetic, ci el s-a impus de către natura sufletului inclus, de către specificul sensibilității exprimate. Pentru prozatoare scrisul este autoproiecție. Act artistic, bineînțeles, dar, implicit, și act existențial. Asemenea poemelor, prozele Roxanei Pavnotescu propun (firește, mult mai explicit, dar tot la moduri disimulative) contemplații și reverie, comunică experiențe, aventuri și revelații interioare, desfășurate, toate acestea, în climate onirice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
decât mine, și dintr-un fel de inerție proprie firii mele incapabile să ia decizii. (Iese. Intră Maurizio. Ocupă același careu.) Scena 3 În fiecare zi, la serviciu, dar și acasă, primesc câteva mesaje electronice de la Pulcheria. De altfel, prin scris comunicăm cel mai bine. Mesajele ei sunt lungi și bine alcătuite și deseori nu apuc să le citesc în cursul unei zile ocupate de lucru. Atunci le tipăresc, le iau cu mine în tren, le citesc, le recitesc, le savurez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mea. Da, eu sunt foarte sincer în afirmația mea și nu știu ce s-ar întâmpla dacă ar trece mai multe zile și nu i-aș auzi vocea în celular, nu i-aș pipăi trupul în metrou sau măcar să-i fi văzut scrisul bine alcătuit în mesaje lungi și întortocheate. Se aude o voce iritată din audiență. Un spectator se urcă pe scenă și se repede la Maurizio, îl împinge cu brutalitate afară în culise. Revine în mijlocul scenei și începe să gesticuleze.) Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu floarea-soarelui gigantică, despre înțelepciune și frumusețe, singurele care, când se întâlnesc, fac posibilă iubirea adevărată, dincolo de iubirea de sine. Cu alte cuvinte, n-am să pot uita darurile mării din acea vacanță, din care nu trebuie să omitem desigur scrisul! Îngerul exterminator Oglinzile. Damiel Ori pe unde trecea, îi reținea chipul câte o oglindă. De multe ori o privea din oglindă o ființă străină, ce purta trăsăturile ei. Dar nu era ea, ea știa bine că nu era ea, expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gata să-l primească, pe puntea înțesată de oameni, într-un moment în care ea era singură, neînsoțită. Mototolea biletul în pumn ca o fetiță surprinsă făcând ceva nepermis și-l depunea repede lângă suratele lui între cutele portofelului. Cu scrisul lui inform, iliterat, Santiago îi spunea mereu același lucru, însă mereu cu alte cuvinte. Ca și cum același lucru ar putea fi exprimat într-o mie de moduri și fiecare scriitură nouă îi producea o satisfacție la fel de mare sau poate una din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de veșnicul atipic om, neevoluat decât tehnic, dar la fel de naiv precum copilul, care vrea și atât, de ce-ul există, ca și răspunsul în același timp, în același loc, urmând să apară la momentul în care nu te mai interesează; iată scrisul unui suflet îmbibat cu altul mai mic, cârlionțat și blond, în care se măsoară viitorul cu pahare de pitici, iată și aripi care plutesc pe falduri de gânduri îndrăznețe, dragostea ca teamă, dragostea ca luptă, dragostea ca izbândă, dragostea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu raza cercului, ceea ce înseamnă că orizontul e drept, da, cerul e o cupolă a lumii, vedem curb, da, cu siguranță rotunjimile sunt făcute pentru a nu răni palmele zării, ale vântului, altfel nu ar mai curge apele și chiar scrisul pe pagini ar fi colțuros, iar Autorul un maestru cioplitor de hieroglife ilizibile. Miorița, în brațe, stă lipită de mine și plânge pentru că eu merg pe stradă și ea numără pașii, 1, 2, 3, 4, gata, unghiul de 90 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
masa de lucru și l-ai rătăci într-un calcul, ar inventa cifre muzicale, l-ai claustra într-o carte, ar îmbogăți-o cu un cântec, ar lumina-o cu o singurătate, ar finaliza-o cu noi protagoniști, distruge instrumentele scrisului, ar vorbi ca o carte, taie-i limba, scoate-i ochii, te-ar bântui ideile care există și pot striga prezentul. Lipsa lor te-ar face evident creatoarea lor, pentru că dor. Atât de tare încât Autorul va exista prin tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fier, munți de oțel care se bat în capete. Am pierdut copilăria în spatele meu. Hai să ne întoarcem. Eu m-am pierdut pe mine de mine însămi, Autorule, demult, dar viața mea a fost ca un top de coli de scris A4 și mă pot citi și la mijloc și la început și în ultima frază de pe fila de acum. Toate foile, așezate una peste cealaltă, formează un dosar în care ar încăpea viața mea. Dosarul va fi presat între altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]