4,389 matches
-
gândi el speriat și se întoarse repede. Ușa era în continuare bine închisă și zăvorâtă. Nedumerit, Vultur-în-Zbor se uită iar în oglindă. Acolo, în imaginea reflectată, ușa se deschidea încet. Cineva intra. Auzi o voce amară, dar recognoscibilă. — Bună, frățioare. Silueta Prepelicarului pătrunse în încăperea reflectată în oglindă. Vultur-în-Zbor simți cum o sudoare rece îl năpădește din cap până-n picioare. Spectrul Prepelicarului înaintă puțin în „încăpere“ și repetă: — Bună, frățioare. Apoi se retrase prin ușa oglindită și totul reveni la normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
trăgând o linie la finalul vechiului caiet de exerciții, pe care îl umpluse în întregime, căci nu voia să irosească nici un milimetru alb de hârtie, de vreme ce rezervele sale nu erau inepuizabile. Imaginea o făcu să zâmbească. Apoi se risipi, iar silueta înaltă și fermă a lui Vultur-în-Zbor o înlocui încă o dată. — într-adevăr, e frumos, gândi ea. Irina se dădu jos din leagăn. — Și acum, domnule Vultur, spuse ea hotărâtă, din moment ce nu-ți plac spectatorii, Elfrida și cu mine o să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să pună totul în ordine, odată pentru totdeauna, își spuse el și o porni întins spre Casa Fiului Răsare. PATRUZECI ȘI UNU Casa Fiului Răsare se înălța strălucitoare la marginea drumului. Lângă ea, oprită pe drumul pietruit, se vedea o siluetă călare pe un măgar. Când se apropie, Vultur-în-Zbor văzu că silueta purta un veșmânt neagru care flutura pe ea, acoperind-o din cap până-n picioare, cu un fel de orificiu ca un grilaj la nivelul ochilor și cu zăbrele țesute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și o porni întins spre Casa Fiului Răsare. PATRUZECI ȘI UNU Casa Fiului Răsare se înălța strălucitoare la marginea drumului. Lângă ea, oprită pe drumul pietruit, se vedea o siluetă călare pe un măgar. Când se apropie, Vultur-în-Zbor văzu că silueta purta un veșmânt neagru care flutura pe ea, acoperind-o din cap până-n picioare, cu un fel de orificiu ca un grilaj la nivelul ochilor și cu zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zăbrele țesute în cruciș peste ferestruică. Nu reuși să-și dea seama dacă era bărbat sau femeie și simți un fior de spaimă în timp ce se ruga tăcut să fie orice altceva, numai nu o a treia vedenie a Prepelicarului. Apoi silueta îi vorbi iar el se mai liniști puțin. Vocea era una de femeie, joasă și monotonă, și cu siguranță nu era cea a surorii lui. — Cine ești? l-a întrebat ea. El s-a prezentat, căci nu vedea nici un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nu i-a întors amabilitatea. Așa că el i-a vorbit mai răspicat și a întrebat-o: — Ești din Casă? — Da, într-un fel, a spus vocea, părând de-acum amuzată. — Atunci spune-mi, te rog, dacă Virgil Jones e aici. Silueta a încuviințat ușor din cap, continuând să fixeze cu privirea bordelul, așa cum făcuse în tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis scurt Vultur-în-Zbor și a pornit către ușă. — Vultur-în-Zbor, a zis silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Silueta a încuviințat ușor din cap, continuând să fixeze cu privirea bordelul, așa cum făcuse în tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis scurt Vultur-în-Zbor și a pornit către ușă. — Vultur-în-Zbor, a zis silueta. — Ce-i? Bărbatul s-a oprit în ușă și s-a întors; femeia stătea impasibilă. — Nimic, a spus ea. Doar mă obișnuiam cu numele tău. Dar dacă tot ai de gând să-l vezi pe Virgil, spune-i c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nimic, a spus ea. Doar mă obișnuiam cu numele tău. Dar dacă tot ai de gând să-l vezi pe Virgil, spune-i c-am trecut pe-aici. Cine să-i spun c-a trecut? a întrebat Vultur-în-Zbor, devenind curios. Silueta s-a gândit un moment, apoi i-a arătat ceva, întinzând brațul drept. — Locuiesc acolo, i-a spus. Casa cea neagră era așezată pe o stâncă ițită abrupt deasupra orașului și sub peretele de nori, neagră precum veșmintele ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și cărțile lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare era proaspăt văduvita lui soție, Elfrida Gribb, odinioară Elfrida Edge, cea care crezuse că tatăl ei era un olan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare era proaspăt văduvita lui soție, Elfrida Gribb, odinioară Elfrida Edge, cea care crezuse că tatăl ei era un olan atunci când căzuse de pe acoperiș. — Eu l-am omorât, a spus ea. Eu am făcut-o. ‘Frida Gribb, ‘Frida Gribb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nou pe coridoarele regatului ei; dar nu-i făcea plăcere că nu auzea zgomote din spatele ușilor - asta deoarece, la cererea lui Virgil, închisese porțile Casei. Tăcere pretutindeni. în propria ei cameră - un Virgil mâhnit și gânditor. în camera predecesoarei ei - siluetele abia ghicite a doi oameni despre care se temea că îi vor schimba prea mult, mult prea mult, mica ei lume. Virgil se cufundase deja în sine, iar Media era deja impresionată de Vultur-în-Zbor, în ciuda specializării care-i fusese repartizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nemilosul Peckenpaw stătea ca un urs în pragul ușii. L-a privit furios pe Virgil, însă l-a lăsat să treacă. Virgil a pornit-o pe drum, fredonând și a remarcat cu interes că pe caldarâm nu se vedea nici o siluetă care să se târască. Vultur-în-Zbor fie fusese descoperit, fie își atinsese scopul. La celălalt capăt al Drumului Pietruit, în punctul în care orașul K lăsa locul culmilor semețe ale muntelui Calf, pădurea își recâștiga supremația. Vegetația deasă ascundea cărarea îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scopurile adversarului său. De-acum intrase în joc. Asta era tot ce conta. Cicatricea de pe piept îl mânca. Observat că degetele lui Virgil Jones, atunci când nu se agățau de smocurile de iarbă, rămâneau strâns încleștate. La mică distanță în spatele lor, silueta ascunsă a Mediei îi urmărea, păstrând distanța, dar fără să-i piardă din ochi. Cei doi nu o auzeau, pentru că nu se așteptau să fie urmăriți. Vuietul din mintea lor produs de Efect - mai degrabă un sentiment decât un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu poate fi departe. Nu cred că e chiar atât de priceput. Trebuie doar să mai scotocim puțin. E clar că e pe-aici. O vom găsi. — Da, spuse Vultur-în-Zbor, întorcându-se spre casa neagră. în pragul ușii stătea o siluetă, acoperită din cap până-n picioare de un văl negru, cu o ferestruică la nivelul ochilor. — M-am gândit eu c-o să vii, spuse Liv cu o voce egală. Virgil Jones fugea de colo colo pe micul platou și mormăia ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât de asemănătoareă! Nu știai că asta l-a atras în primul rând la tine? Nu de Prepelicar era el interesat. Ci de tine. Născut-din-Moarte. Știa multe despre el... — Sispy, spuse indianul. Sispy și Grimus sunt una și aceeași persoană? Silueta ascunsă, trântită pe pat, încuviință din cap: — Atunci, dacă fața mea e atât de asemănătoare cu a lui, zise Vultur-în-Zbor, de ce Prepelicarul nu mi-a spus-o? Ar fi putut pomeni de asta... Pe atunci eram apropiați. — Grimus este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uităm pe carte, zise ea și băgă mâna sub pernă. Stând într-o cameră împuțită, cu speranțele de salvare năruite de ratatul care bombănea pe-afară, redus la statutul de pion în jocul altcuiva ca urmare a adevărului rostit de silueta acoperită de văl, Vultur-în-Zbor află povestea muntelui Calf; o află atunci când credea că nu se mai putea face nimic. Ca de obicei, se înșela. Sculpturile îi priveau insistent de sus, de pe pereți, în timp ce Liv scotea de sub pernă caietul cel vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un mesaj, după care trebuie să-l iau pe el cu mine. Media vru să spună ceva, dar tăcu. Părea îngrijorată. — Ei bine, fie, spuse Vultur-în-Zbor. Transmite mesajul. în timp ce Prepelicarul începea să recite din memorie cu o voce cântată, o siluetă în rochie neagră și văl ieși din casa cea neagră ca să o asculte. Grimus spune: — Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile voastre. Mi-a făcut foarte mare plăcere să vă privesc. Lui Virgil îi datorez scuzele mele. M-am jucat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
minute. La revedere! Vocea pe care o căuta era doar la doi metri de ea. Karina simți că-i îngheață sângele în vene, iar palmele transpirară abundent. Întoarse capul să-l vadă, dar în acel moment ușa se deschise și silueta unui bărbat brunet, înalt, îmbrăcat într-un costum negru impecabil, coborî din autobuz. Același păr negru, ondulat, strălucea la atingerea razelor de soare în timp ce se îndepărta, iar ușile se închiseră în urma lui. Nu reușise să-i vadă chipul nici de
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Sau ți-e teamă că ceea ce vei descoperi nu va fi pe placul tău?” Niciodată nu fusese mulțumită de ceea ce văzuse în oglindă. Da, de aceea evita să se privească goală, în totalitate. Corpul ei nu avea nimic din perfecțiunea siluetelor pe care le admirase etalate nonșalant în reviste sau chiar pe strada. Nimic din ceea ce vedea în acea oglindă nu corespundea cu standardele la care visa. Ea se retrăgea în spatele hainelor largi, închise la culoare, pentru a-și ascunde defectele
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
trăirilor. Acțiunea este schematică și aproape că nici nu mai contează. Făcusem inițial o observație pe text subliniind că din mașină nu coboară silueta bărbatului ci chiar bărbatul. Se pare că nu am avut dreptate: din mașină coboară doar o siluetă. Mai greu atunci când se luptă cu lungimile narațiunii și pasajelor descriptive, Mihaela Alexa dovedește în schimb abilitate în manevrarea dialogului, spontan, dinamic, natural. Desigur că nu vorbim despre o carte capabilă să dea piept cu critica de specialitate, matură și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Întâmplare stranie tulbură peste măsură existența oamenilor dintr-un sătuc de câmpie. Astfel, aceștia descoperiră cu adâncă mirare că din biserica lor, zugrăvită cu divină măiestrie de ceva timp În urmă, unul dintre sfinți lipsea. Partea aceea de zid, conturând silueta unui om În mărime naturală, era goală acum, iar peretele arăta sterp, cu un Început de igrasie, ca și cum mâna artistului nu ar fi trecut niciodată pe acolo. Sfântul era chiar cel pictat deasupra locului de spovedanie, acolo unde, pătrunși de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
amnezică și cu față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau, poate, erau Oamenii de la Intervenții, pe care acum nici nu știu dacă Îi mai așteptam. Când am deschis, două siluete Înalte, albe, intrară În mare grabă, ștergându-mi În trecere umărul și dispărând ușor pe ușa de la baie. Fără a mă dezmetici complet, mi-am imaginat că nu puteau fi decât ei, Oamenii de la Intervenții. Uraaa! am strigat impresionat, buimăcit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
prin sticla ușii. Am apăsat clanța și am intrat cu vădită nesiguranță. Totul era imaculat, de un alb ireal, Într-o perfectă ordine și curățenie. Un zgomot discret Îmi Întinse privirea spre geam. Spre geamul dincolo de care am văzut două siluete albe, prelungi, ținându-se de mână și ridicându-se, cu o zbatere de aripi, spre Înălțimi... Pe marginea ferestrei, luminând, am descoperit un inel sidefiu, cu reflexe de ametist, lângă o pietricică rotundă, de un purpuriu straniu, care mi se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]