KorAP: Find »[drukola/base=sorbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...149 150 151 ...207 >

5,168 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

de grăsime și orice milimetru furat din tihna trupului sfîrșește În spațiul corporatist. CÎndva, existau vapoare cu cabine luxoase, trenuri cu minunate vagoane de dormit și avioane cu saloane elegante În care doamne zvelte stăteau la taifas cu domni arătoși, sorbind cocktailuri din pahare de cristal. Călătoria era, În sine, o aventură demnă de invidiat, deși, de bună seamă, doar celor bogați le dădea mîna să călătorească. Masele fără lețcaie stăteau acasă. Ce s-a Întîmplat? CÎnd s-a petrecut schimbarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
a devenit une cause célèbre despre care s-a vorbit chiar și la știrile naționale. În cele din urmă, municipalitatea a trimis Într-o noapte un buldozer să doboare statuia, omorînd În cursul acțiunii un adolescent care ședea pe piedestal, sorbind o bere. Jertfa băiatului i-a trezit pe toți la realitate. Sculptorița, de bună voie și nesilită de nimeni, a făcut o statuie nouă, adăugînd ceva ce semăna a băiat, un bărbat În costum, care semăna cu un comis voiajor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
de artă din vest care a solicitat prezența lui Wakefield. Agentul i-a spus că numitul colecționar va plăti numai pentru simplu fapt că Wakefield va participa la o petrecere. Îi face semn lui Maggie, care stă În poala miresei, sorbind niște vin roșu direct din sticlă, dîndu-i de Înțeles că ar vrea să plece. Ea sare În picioare, cu sticla Încă În mînă, și vine către el. — Maggie, o Întreabă În mașină, rostindu-i numele pentru prima oară, cine a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
de abia de-și putea permite o ceașcă de cafea. După o lună, timp În care contractase o răceală păcătoasă și gonoree, a declarat Parisul epuizat, cu locurile lui ascunse populate doar de turiști și spirite burgheze. Wakefield și-a sorbit ultimul espresso supraevaluat la o tejghea din Gara de Nord, rememorînd blestemul lui Baudelaire Împotriva plictiselii: „Din obișnuință, cultivăm remușcarea, așa cum cerșetorii Își hrănesc păduchii“. Funcționari de birou mișunau În jur, grăbindu-se spre casă, spre jumătățile lor nemulțumite. Auzi o americancă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
lui din Balcania, pentru niscai R și R. Oamenii din ziua de azi pot fi așa de obositori! Oh. Flutură o copită pe deasupra sălii și publicul Își recapătă bunurile dispărute. Savurează un pic confuzia creată ca pe un cocktail tropical sorbit cu paiul. Mmmm. Nimic nu se compară cu asta: fructele degringoladei. Maggie se repede spre scenă zîmbind. — Prieteni, să nu-l obosim pe oaspetele nostru. Să-i oferim un ropot de aplauze. Eu am Învățat o mulțime de lucruri. Maggie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Paharul de vin al lui Wakefield Îngheață În aer. Chiar și Paulee este, pentru moment, prins pe picior greșit. — Wakefield? Întrebă el neîncrezător. Ca oaspetele nostru? I-ai băgat tu numele așa, Într-o doară, Sherrill. Sherrill zîmbește misterios. Wakefield soarbe Îndelung din paharul de vin. E clasic. Neva Îl salvează de la datoria de a comenta, Întrebînd: — Și care e noul proiect la care lucrezi, Patogen? Încă despachetez. Deci chiar așa Îl cheamă, gîndește Wakefield, așa cum pe mine chiar mă cheamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
visătoare În cada cu picioare de leu, Wakefield coboară În hol să bea ceva. Găsește un loc liber Într-un separeu adînc de piele și examinează alene fresca Deco ce Împodobește pereții și oglinda uriașă din spatele lungului bar de mahon. Sorbind din whiskey, Îl sună pe Zamyatin pe mobil. Ivan e la volan, ducînd „o Încărcătură prețioasă“ la aeroport. În limbajul lui Ivan, o Încărcătură prețioasă Înseamnă una sau mai multe femei frumoase. — SÎnt Într-un oraș oprimat de oamenii tăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
la Tiffany... Era drăguț numai cînd era acasă profesorul Telescu. — Ia ceva dulce, domnu’ Wakefield. Io face. Wakefield ia o bucată de prăjitură sfărîmicioasă cu mac și și-o Îndeasă În gură. Doamna Petrovici Îi toarnă un pahar cu apă. Soarbe o Înghițitură. — Va mulțumesc, doamnă Petrovici. Susan mi-a spus că ați putea fi interesată să vedeți expoziția și să mă auziți vorbind astă seară. Aș fi Încîntat dacă ați face-o. — Cum aș putea? Ați văzut animalul. Dacă ies

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
săturat de tot rahatul ăsta. Nu cîștig o grămadă de bani. Mi-am consumat toată bruma de economii pe cauțiunile părinților mei. Wakefield rînjește și Susan izbucnește În rîs, În ciuda necazului În care se află. — Avem un plan, Îi spune, sorbind din cafea. Tiff și cu mine credem că o să păstrezi o amintire foarte proastă despre oraș dacă nu vei apuca să vezi altceva decît bătăliile familiei Petrovici. Vrem să te ducem la expoziția anuală de la Parcul Arhitectural Internațional. Am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
niciodată vreo soluție În afară de fugă. A Încercat și pînă acum, dar fără succes. Pentru moment este Încă În siguranță În umbra mărețului turn. Oare constructorul credea că această structură imensă poate conferi nemurirea, precum piramidele? Se joacă cu ideea asta, sorbind din whiskey. Poate că există un trib de Nemuritori care, neștiuți de nimeni, trăiesc În interiorul marilor clădiri, parazitînd structurile rezistente la timp, la adăpost de relațiile inter-umane. Femeile discută despre domnul Petrovici, pe care Jackie Îl cunoaște bine. Cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
sub el. Ajunge după-amiza tîrziu În orașul nord-vestic În care plouă mereu și unde Îl așteaptă misteriosul colecționar de artă. L-au cazat Într-un loc foarte șic; doi valeți dau buzna să-i parcheze mașina. CÎteva clipe mai tîrziu soarbe din deja obișnuitul cocktail și studiază fauna holului opulent. Aici e cel mai bine, mustăcește: cel mai bun hotel, cea mai bună faună, cea mai bună distracție din America. Fumul de trabuc e cubanez, banii sînt high tech, limbajul e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
anii ‘70 se grăbește să deschidă ușa limuzinei. Prin contrast, Wakefield este condus În casă de un ușier la fel de solemn (și de Împodobit) ca și Kaiserul Wilhelm. În marele hol boltit s-au adunat deja vreo cîțiva zeci de oaspeți, sorbind șampania servită de un chelner În livrea, dar costumele lor (se pare că e un fel de bal mascat) pălesc În comparație cu colecția de capodopere moderne care ocupă vastul spațiu. Atenția lui Wakefield este atrasă de anxietatea vizuală a unui uriaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586

și drăguțe stagiare, se afla Jack Allen. Fără îndoială îi dădea sfaturi părintești despre cum să-și facă o carieră în lumea presei, iar gâsculița - în loc să-și dea seama de aici până la hărțuirea sexuală mai era doar un pas - îi sorbea fiecare cuvințel. Cel puțin avu bunul-simț să se ridice când o văzu pe Fran apropiindu-se furioasă, însă în ochii lui albaștri, surâzători, nu se zărea nici cel mai mic indiciu că ar fi avut de gând să-și ceară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
protestă că n-o comandaseră, barmanul arătă spre cineva din mulțimea zgomotoasă. — De la domnul de colo! Stevie întinse gâtul și în cele din urmă îl zări pe Jack Allen la o măsuță de lângă ușă. Era împreună cu Miriam Wolsey care îi sorbea fiecare cuvânt. — E de la Jack. Uite-l, e tot cu fata aia. Fran, începând să se simtă în egală măsură cherchelită și gripată, dar hotărată să nu lase asta să se vadă, se holbă în direcția în care arăta Stevie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
asupra defectelor lui. Jack, însă, păru oarecum stânjenit, dar poate că doar i se părea ei. Maestrul de ceremonii al primăriei, un individ care arăta mult mai impunător decât însuși primarul, solicită atenția publicului pentru a putea începe ceremonia. Ea sorbi din paharul de suc de portocale, știind că era ultimul de care avea să aibă parte în aglmoerația asta până când aveau să fie anunțați câștigătorii. Conform programului, categoria lor era a cincea pe listă. După ce se anunțară primii câștigători, toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

pantaloni pe el, dar în loc de cămașă purta un pulover de damă roșu, zdrențăros. — Atunci noi plecăm acasă, spuse femeia. Bătrânul nu i-a răspuns. Și-a turnat în ceașcă un lichid negru dintr-un ceainic din lut și l-a sorbit zgomotos. După ce-au plecat femeile, a continuat să tacă, bându-și ceaiul, cu privirile ațintite asupra lui Gaston, studiindu-l atent. Într-un târziu spuse: — Nu ești american, nu? De unde ești?... Adică nu-i nevoie să-mi răspunzi. Ghicesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
cel puțin o sută de Kobayashi în Yamagata, i-a spus polițistul mai în vârstă, privindu-l uimit pe Gaston. Dar nu mai stați acolo în ploaie. Poftiți înăuntru. Înfățișarea lui Gaston i-a stârnit, probabil, milă. Polițistul cel amabil sorbea un ceai călduț, dintr-o ceșcuță crăpată. A deschis sertarul și a scos o cutie din aluminiu cu murături. A pus-o în fața lui Gaston. Nu vreți să mâncați ceva? Ca să-l încurajeze să servească, a luat și el o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Kyūshū, că a fost văzut pe-acolo un străin care semăna cu Gaston. Noi facem verificări în continuare, dar se pare că e vorba de altcineva. Takamori coborî privirile. Polițistul luă ceașca cu ceai adusă de secretară și începu să soarbă zgomotos. — Am întocmit un raport oficial pe care l-am trimis Ambasadei Franței... Credeam că poate știți dumneavoastră pe unde ar putea fi. — Gaston și-a lăsat la noi acasă bagajul, adică un sac vechi din molton. Poate... Au stabilit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894

noaptea asta-n care cad atâtea stele, tânărul tău trup de vrăjitoare-mi arde-n brațe ca-n flăcările unui rug. Nebun, ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind, ca să-ți topesc zăpada umerilor goi, și să-ți sorb, flămând să-ți mistui puterea, sângele, mândria, primăvara, totul. În zori când ziua va aprinde noaptea, când scrumul nopții o să piară dus de-un vânt spre-apus, în zori de zi aș vrea să fim și noi cenușă, noi și - pământul

Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
slavă. GIORDANO BRUNO CÎNTĂ BALADA PERMANENȚEI E același, nu-s aceleași. E același unic soare răsărit din munte, gând. Să se întrupeze-n vale alte umbre sunt la rând. E același, nu-s aceleași. E același unic soare albul inului sorbind. Să întindă pînza-n iarbă fete, alte sunt la rând. E același, nu-s aceiași. E același unic soare tâlc suav învederînd. Ca să coloreze ceasul fluturi - alții sunt la rând. E același, nu-s aceleași. E același unic soare ce-nfierbîntă roua

Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

Întorc cu patru pahare de vin și deschid sticla de șampanie. Toarnă amîndoi și ni le Întind pe ale noastre, după care le ridicăm toți ca să toastăm. — Pentru Dan și Ellie, spune Michael, iar noi zîmbim și ne prefacem că sorbim, deși numai mirosul de băutură Îmi cam Întoarce stomacul pe dos. — Bun, acum tatăl tău și cu mine vrem să discutăm ceva cu voi. Linda se uită la Dan, apoi la mine. — Știu că obiceiul e ca familia miresei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
toate țoalele astea de firmă? Îi șoptesc eu Emmei În cabina de probă a celui de-al doilea magazin de rochii de mireasă, În timp ce ea mă ajută să-mi Închid fermoarul. Linda e afară, purtîndu-se de parcă ar fi regina Însăși, sorbind cappuccino și sporovăind cu vînzătoarele. Emma rîde și-mi răspunde: — Meseria de stilist freelance nu e nici pe departe atît de prost remunerată pe cît pare a crede mama. În plus, primesc reduceri imense, iar jumătate din hainele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
ceva Lindei, vreau să-i mulțumesc pentru ceea ce a făcut și să găsesc o cale de a mă scuza pentru că nu am fost atît de recunoscătoare pe cît aș fi putut să fiu. Dacă nu ai decît băieți, răspunde ea, sorbind din cafea și făcîndu-mi cu ochiul, atunci procedezi ca mine: te oferi să plătești pentru tot. — Mamă, exclamă Dan, dînd din cap. Chiar n-ai nici un scrupul, nu? — Vezi ce trebuie să suport eu În fiecare zi? Michael Îmi zîmbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
privire pe fereastră, ca să admir munca pe care am depus-o amîndoi și cît de minunat și de festiv arată grădina la apusul soarelui, cînd toate lampioanele și torțele Încep să ardă. Linda și Michael vorbesc Însuflețiți cu Dan, ambii sorbind dintr-un pahar mare de Mojito. Linda e evident Încîntată că-și are fiul doar pentru ea, ocazie ce se prezintă rar zilele astea. În consecință, părul meu nu se Încretește, machiajul meu se Îmbină perfect, iar vesta cu mărgele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
unei familii unite, dar sînt pe cale să-mi creez singură una și cu siguranță că Între noi există tot atîta, dacă nu chiar mai multă, dragoste decît dacă aș fi cu rudele mele de sînge. — Deci, Începe Gregory, așezîndu-se și sorbind din pahar. Ziceați că vreți să vorbiți cu noi În legătură cu ceva. Dan se Întinde sub măsuța de cafea și scoate albumul foto cu pozele din Franța. — Da, confirmă el, Întinzîndu-le albumul celor doi. Uitați-vă puțin la asta și spuneți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]