5,679 matches
-
minuscul de pe care papagalul cenușiu, cu lunete albe și coada colorată roșu cardinal, trăgea din când în când cu pliscul planeta vreunei servitoare. Mi-aduc aminte de apariția ei, în zilele de toamnă, pe ulițele liniștite, cu un plod pe spinare, înfășurat în cârpe, și cu o armonică uriașă cu care își însoțea cântecul nostalgic, tărăgănat și puțin nazal. Găseam în vocea Biancăi, același timbru. Când i-am luat căpșorul între mâini, buzele ei mici și uscate au primit strânse, ușoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
grămada oamenilor din bâlci. Ca să-i văd mai bine și să mă fac văzut de ei, urcai cele patru trepte de scândură, oprindu-mă la rampa cortului. Surâdeam spre grămadă fără să-mi dau seama că m-am sprijinit cu spinarea de pieptul omului cu capul de cauciuc, pe care l-am acoperit pe de-a-ntregul. Cu toate că fălcile mele nu sunt umflate și ochii nu-mi sunt bulbucați ca cei ai manechinului, care primește câte două palme pentru fiecare gologan, laba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
meu. - „Aă allo!” strigă unchiul scăpătat la telefon. „Allo! „Cenușa? Trimiteți mașina să ridice un mort. Notați numele și adresa”ă Mi-a găsit pachetul cu țigări. Scoate una o examinează atent, o aprinde cu bricheta șterpelită și sprijinindu-și spinarea de spătarul de lemn lustruit al fotoliului, începe să fumeze, cu un aer perfect satisfăcut. Ațipit o clipă cu țigara în gură, tresare speriat și se repede la șifonier. Lenjeria nu-l interesează; o întrebuința și pe când trăiam. Deschide larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să răzbească încă. Omul meu cotise tocmai dinspre dom, rămânând buimac, în plină baie de lumină. Îl recunoscui din depărtare după jachet, dar mai cu seamă după jobenul cu capacul oblic. Înalt și tânăr încă, avea totuși trupul adus din spinare, și un chip prelung și caricatural. Se puteau remarca de la prima ochire sprâncenele încruntate și gura ca un bot de știucă. Purta barbă și mustață rase, și avea gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
care mă însoțește a suferit o lovitură forte în „centrul vorbirii”. Când iară furăm singuri, individul slăbănog se ridică, scuturându-și cu palma poalele jachetului. Strada era pustie. Afară de noi și de umbrele noastre culcate pe drum, se zărea doar spinarea rotundă a unui hamal ce urina pe zidul umed din colț. Dintre picioarele crăcănate se scurgea, pe asfaltul cenușiu, o coadă șerpuitoare de lichid negru pe care naviga, până la bordura trotuarului, un muc de țigară și un băț de chibrit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și pantofi, așezându-se dintr-un săltat pe colțul mesei. Are părul bucălat, blond-castaniu, pe care și-l alungă de pe ochi cu o mișcare bruscă a căpșorului neastâmpărat. O sărut pe umărul rotund cu reflexe roze. Eva se întinde cu spinarea pe masă și așteaptă. Carnea ei are optsprezece ani și miroase a fân cu floare și a grajd de escadron. Îi adulmec subsuoara, îngenunchind apoi, ca să-i ling degetele, lăsate moi, în voia voluptății. Coboară pleoapele și ridică genunchii lipiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
masă carafa cu vin galben. Câteva secunde se aude numai gâlgâitul vinului ce-mi alunecă prin gâtlej. Eva știe să surâdă îngerește. În tresăririle dintre leșinurile scurte, primește aiurând, ritmica bătaie a catapultului. Alunec apoi binișor, întinzându-mp sub masă, cu spinarea pe covor. De acolo văd picioarele Evei cu ciorapii căzuți peste pantofi. Pulpele goale, lungi și minunat cambrate, se prelungesc, destinse și larg desfăcute, deoparte și de cealaltă a colțului de masă. Eva zice că se cunună duminică și laudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
șinele, ce par un șiret negru, scurt, trasat în curbă, între cele două grupe de arbori împliniți. Dincolo de terasament, se înalță pădurea celuilalt munte, care închide decorul, ca un perete confecționat dintr-o grămadă deasă de urși de catifea, cu spinările bombate în toate nuanțele de verde. ...O carte despre suflet nu are nici un rost, numai dacă nu cuprinde duh din scoarță în scoarță, chiar și atunci când acel ce o scrie, consumat de o flacără mistuitoare, caută să-și stârpească propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ea Însăși. Și mai era și ministru! Finalul ar fi putut foarte bine să aducă o satiră amară pe tema corupției politice, dar piesa era, În esență, o comedie sentimentală. Și le plăcuse - spectatorilor le plăcuse la nebunie. Își arcuiseră spinările colective și torseseră de plăcere, se rostogoliseră și dăduseră din lăbuțe, În timp ce Oscar le gâdila burticile cu spiritul lui facil. Traversase pe jumătate St James’s Square când greutatea propriilor gânduri Îl izbi cu o forță aproape fizică, oprindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se bâlbâi tânărul. Herbert nu mai așteptă să audă și restul propoziției, ci se grăbi să Își continue drumul. Era conștient că se purtase nepoliticos, dar pusese ochii pe un alt critic. Ajunse În foaier la timp pentru a vedea spinarea lui George Bernard Shaw dispărând pe ușile batante și Îl prinse din urmă pe King Street, pășind alert către St James’s Square. — Domnule Shaw! Shaw se Întoarse, săltând bărbia și Împingându-și sfidător barba Înainte. Da, domnule. — Îmi Îngăduiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
din nou și cântă o cucuvea, ultimele firimituri, e flămând și uitat de Dumnezeu sub cerul destul de înnorat al nopții. Prins pe de-a-ntregul în întuneric, el învață o nouă lecție, să se teamă, simte frica așezându-i-se pe spinare, vrea să-și aducă aminte de rugăciuni din copilărie, „Înger-îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu“, își strigă eventual mama - „Mama, mama!“ -, așa cum de la mare depărtare mama lui încearcă, mânată de presimțiri, să-l cheme la ea „Vino, băiețaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Wigman. Tu nu știai să gătești, eu ți-am demonstrat cât de ieftin și de bine se potrivește carnea dintre costițele de berbec cu lintea, producând un gust deosebit și ce ușor se desprinde carnea de hering prăjit de pe șira spinării. Și când am pierdut ultimul tramvai și am vrut să rămân la tine peste noapte, am sperat amândoi că gazda ta, zdrahoanca aia înspăimântătoare, nu avea să observe nimic. Prietenii noștri comuni: Ulli și Herta Härter, cu care am bârfit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în stare să mă bucur cu adevărat.“ Și, după o scurtă pauză: „Mă rog, dacă de data asta ar fi ales un cardinal brazilian sau pe unul din Africa...“ În timp ce noi doi, bătrânii - ea în corpolența ei compactă, eu cu spinarea rotundă și pas greoi - înaintam prin nisipul plajei între Glettkau și Zoppot, iar copiii, Leon harnic înaintea tuturor, Lucas visător în urmă, Rosanna ca întotdeauna călcând cu sârg pe picioare de barză, Luisa mai întâi ezitant, iar Ronja cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Nu sar calu, da o să vă spui tărășenia cu circulara cu condei albastru. Ezistă canari trosnitori dă nu pierd nici o iotă și care, cu arșini dă grijă și brașoave, te soilesc pân la urmă, da io nu pun pizma pă spinarea la nimeni pencă pescuiește vorbe coapte și șugubețe. Într-o marți, am tăiat dân foarfeci niște inimi dân hârtie, fincă-mi suflase o păsărică În urechi că Josefa Mamberto, aia dă ie nepoata lu merceria, umbla cu Fainberg decât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
unu dă la 0,95. Limardo, negru și amenințător ca noru, s-a pus drept la mijloc. Unu mai mult, altu mai puțin, toți au băgat atuncea la cap că Imparțialu o să schimbe dă patron. Ne trecea fiori reci pă spinări, la auzu palmelor care Limardo avea să le bubuie lu Zarlenga. Da În loc dă toate alea, iel a luat cuvântu, care ie todeauna neputincios În față la un mister. A vorbit cu gura lui dă aur și-a zis chestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dacă, pentru a prețălui un inestimabil mantou de lutru paspoalat cu morsă, expertul cel mai de vază ia În considerare numărul de molii care mișună prin blană, fiecărui om crește și ea o dată cu numărul precis al cerșetorilor care trăiesc pe spinarea lui. Plecarea lui Fang She avea să submineze, fără Îndoială, creditul inatacabil de care se bucura Tai An; ca să ocolească primejdia, el ar fi fost În stare să recurgă la zăvoare și sentinele, la lațuri cu noduri și droguri. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Într-un spital; dacă ești dator cu o moarte, În loc s-o ispășești de unul singur, Îi ceri guvernului să-ți dea o pedeapsă. Vei spune că nu sunt tocmai eu cel mai potrivit să vorbească astfel, de vreme ce trăiesc pe spinarea statului. Dar continuu să cred, domnul meu, că omul trebuie să se descurce singur. — Și eu la fel, domnule Parodi, a spus molcom Fang She. Mulți oameni Își dau acum viața În lume asta Întru apărarea acestui crez. Pujato, 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Oare? În cărțile altor autori e obligatoriu să admitem scindarea, fisura dintre conținut și titlu. Ne comunică, oare, cuvintele Coliba Unchiului Tom toate elementele acțiunii? Când articulezi Don Segundo Sombra Înseamnă, oare, că ai exprimat fiecare dintre coarnele, grumezele, labele, spinările, cozile, biciuștile, păturile de sub samar, samarele, șorțurile de piele și desăgile care formează in extenso volumul? Chez Loomis, În schimb, titlul e Însăși opera. Cititorul observă, minunându-se, coincidența riguroasă a ambelor elemente. Textul lui Prici constă, verbi gratia, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
când aveam oră la doctorul gerontolog Raúl Narbondo. E trist, dar adevărat, că noi, băieții de pe vremuri, am Îmbătrânit: pletele ni s-au rărit, câte o ureche ni se astupă, zbârciturile noastre prind scame, măseaua are concavități, tusea prinde rădăcini, spinarea ni se face cocoașă, piciorul ni se prinde În spărturi de piatră și, Într-un cuvânt, pater familias Își pierde valabilitatea. Pentru mine venise, fără doar și poate, momentul aparent să-i cer doctorului Narbondo să mă facă nou-nouț, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
aventuri ale nepotului lui Juan Moreira, 1910); Moreira a fost un cunoscut gaucho din s. al XIX-lea, evocat și de Borges Într-o celebră milonga. Pejerrey. Pește oceanic sau de apă dulce, cu carne comestibilă, având de-a lungul spinării o dungă argintie. Pemán, José María. Scriitor spaniol (1898-1981) de orientare tradiționalistă și monarhică, membru al Academiei Regale Spaniole din 1936. Scrie, cu talent și umor, o serie de comedii de moravuri, printre care Cuando las Cortes de Cádiz (Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
se Întâmpla În jurul lor. Ultimele cuvinte ale ultimei povestiri din volum au, tocmai de aceea, În pofida nelipsitelor accente satiric-umoristice, valoarea unei profesiuni de credință: „ - Vei spune că nu sunt tocmai eu cel mai potrivit să vorbească astfel, de vreme ce trăiesc pe spinarea statului. Dar continuu să cred, domnul meu, că omul trebuie să se descurce singur. - Și eu la fel, domnule Parodi, a spus molcom Fang She. Mulți oameni Își dau acum viața În lumea asta Întru apărarea acestui crez.“ Dar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ciorbă De potroace... Iată, i-a ieșit în cale O băltoacă Și se leagănă spre dânsa, fără teamă, Cufundându-se în apă, Încântată! Iese liniștit-afară Înciudată, Că nu poate să se ude. Apa curge, Fiindcă-i puf pe-a sa spinare, Puf e toată! Tot mergând prin curte-agale, Prin țărână, Ochiul său rotund și ager Se rotește Depistând așa, deodată, Câte-o râmă... Iute ciocul își desface Pân' la gușă, Prinde râma cu-ncântare De un capăt Și-o târăște după
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
iarbă, după ce șia desfăcut mâinile din strânsoare. S-a repezit la „căluțul lui drag” și l-a pupat pe bot, îmbrățișându-l. Iapa a stat cuminte, fremătânduși trupul, semn că-i răspunde băiatului ori că nu mai suporta muștele de pe spinarea sa. Apoi, după câteva secunde, a împins copilul cu botul, atentă, să nu-l trântească de pe picioare și, privindu-l cu ochii ei mari și blânzi, i-a vorbit: Este destul de târziu. Bunicul te va certa. Este și el îngrijorat
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
moment. Nu mai punea la îndoială că vocea care l-a îndemnat era a Bătrânei. Asemenea unui robot ori a unui somnambul, s-a apropiat de ea, a prins coama cu o mână și cu cealaltă s-a sprijinit de spinarea iepei. Dintr-un simplu salt, fără mare efort, era deja sus. Și-a îndreptat trupul și s-a prins și cu cealaltă mână de coamă. Aștepta ca vrăjit să vadă ce se mai întâmplă. Bătrâna și-a tras piciorul întins
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Bătrâna, poți alerga mai repede? Iapa nu a răspuns, dar a trecut de la trap la galop. Trupul copilului sălta neașteptat de mult. Tudorel abia se mai ținea de coamă. Picioarele nu mai reușeau să-l țină apropiat și strâns de spinarea calului. Avea senzația că aerul vâjâie pe la urechi și drumul de țară face salturi apropiindu-se amenințător de el. El se clătina când de o parte când de alta până când un picior s-a lăsat cu totul pe o parte
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]