4,031 matches
-
din viața Alinei Viktorovna Am început cu stângul de dimineață. De fapt, n-a fost așa de nasol, până nu mi-a zis Dragoș că uite ce zgaibă mi-a ieșit în frunte. Era un coș cât China, chiar între sprâncene, și bretonul mi-e prea scurt să-l acopere (n-am avut alaltăieri de lucru și-am lăsat-o pe mama să mă tundă). Îl văzusem de aseară, dar parcă nu era atâta. L-am dat cu Juvenal - degeaba. După ce
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
propoziții scurte, cu litere de tipar, referindu-mă la rutina de zi cu zi: „De ce țipi?“. Sau unele rumegări filosofice de genul „De ce m-ai făcut?“. La astfel de întrebări mama se prefăcea că nu-mi înțelege scrisul, ridica din sprâncene și-mi punea deoparte mesajul, cu mult tact și calm. Începusem și eu să mă întreb dacă Romică avea să o ducă la Felix sau nu, deși înțelesesem din discuțiile dintre soră-mea cu taică-meu că sus-numitul era o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Sud-vestică, dela sat în sus - Lunca Boșcanilor - Braniștea, arabil și fânaț - Pisălug - Lunca oveselor, fânaț și arabil - Câmpulețul, arător cu trei căli curmezișe dela est la vest - Hula din Braniște, dela capul câmpului, arător - Pisălug, arabil - Mlaca, fânaț până sub Sprânceană - Sprânceana - Lazu Gramii, către Lunca Ovezelor - Lazu lui Toderică - Lazu Miții și al Neacșii - Pârâul Mitii - Lazu Sandului - Pârâul Săndeștilor - Lazul lui Zaharie - Lazul Bâcăneștilor - Pârâul lui Bâcan - Pârâul lui Rac Crăciun cu fântânița - Pârâul lui Voic - Calea din mijlocul
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
dela sat în sus - Lunca Boșcanilor - Braniștea, arabil și fânaț - Pisălug - Lunca oveselor, fânaț și arabil - Câmpulețul, arător cu trei căli curmezișe dela est la vest - Hula din Braniște, dela capul câmpului, arător - Pisălug, arabil - Mlaca, fânaț până sub Sprânceană - Sprânceana - Lazu Gramii, către Lunca Ovezelor - Lazu lui Toderică - Lazu Miții și al Neacșii - Pârâul Mitii - Lazu Sandului - Pârâul Săndeștilor - Lazul lui Zaharie - Lazul Bâcăneștilor - Pârâul lui Bâcan - Pârâul lui Rac Crăciun cu fântânița - Pârâul lui Voic - Calea din mijlocul Mlăcii
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
cînd cu gravitate și oche lari chihlimbarii, purta un costum demodat, cu vestă și lanț de ceas, toate aceste accesorii dîndu-i un aer puțin pedant și crispat. De aceea păreau nepo triviți pe fața lui ochii rotunzi și naivi, cu sprîncene întrebătoare, de fapt ochii lui Dănuț, persona jul ingenuu al prozelor lui“. Nu era el chiar așa, dar eu n-am simț de observație. Scriind odată despre Crohmălniceanu, am vrut să-i fac o plăcere amintindu-i în articol și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mai scurte, cu tehnici diferite, de la cele pregătite de tandrețuri, pînă la cele precedate sau încheiate zgomotos cu o palmă dată pe obrazul impecabil al bărbatului. Cînd bărba tul cu părul dat cu briantină sau cu pălăria trasă pe o sprînceană primește o palmă de la o femeie, atunci el are tot dreptul să o sărute ; viceversa, cînd o femeie este sărutată pe nepusă masă, atunci ea are tot drep tul, după ce consumă cu voluptate sărutul, să aplice palma de rigoare.) La
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pufului de pe picioare (nu se epila, că nu era nevoie de așa ceva). și, oricum, înainte de toate, să spun dacă era grasă/ slabă/înaltă/scundă/blondă/brunetă etc. Pînă la urmă, ce rost are să fac eu divagații poeti cești despre arcuirea sprîncenelor, rotunjimea fermă a sînilor sau pasul ei de domnișoară ? Tot n-o puteți vedea. Dacă ai încerca să reconstitui femeile din elementele oferite de cei care „le cîntă“, ai ajunge la niște rezultate monstruoase : un gît lung, ca de lebădă
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de educație, s-a deteriorat dramatic; ținuta vestimentară a elevilor a devenit excentrică și total nepotrivită, sfidând normele etice și bunul simț. Moda buricului și coapselor dezgolite, a împodobirii cu un număr cât mai mare de bijuterii, a decorării urechilor, sprâncenelor, buzelor, nasului, buricului și chiar limbii cu fel de fel de zorzoane metalice, tatuarea unor părți vizibile și mai puțin vizibile ale corpului etc. s-a răspândit cu o repeziciune impresionantă. Absentarea de la orele de curs s-a transformat într-
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
și mai puțin prin cuvinte - a mai adăugat distinsul universitar. Câteva forme ale comunicării nonverbale, gestuale, asemănătoare cu cele ale unui dirijor, le-am observat la tânărul învățător și am apreciat perfecta lor receptare și înțelegere de către copii. Ridicarea unei sprâncene, o privire scânteietoare sau încurajatoare, modificări ale fizionomiei, mișcarea ondulatorie a capului, închiderea sau deschiderea largă a ochilor, mișcările brațelor, înclinarea sau pendularea corpului ș.a. au alcătuit instrumentele nonverbale cu care tânărul învățător a lucrat impecabil. Din reflecțiile și stările
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
refer aici la ridurile de pe față, care pot fi redate foarte expresiv, cu tușe specifice care pot accentua imaginea unei fețe pe care timpul și-a lăsat însemnele. Apoi părul alb, care este accentuat de multe ori chiar și în sprâncene, fără a fi neapărat de genul lui Mircea Albulescu. Mustața este un element aparte care redă oarecum farmecul portretului în arta naivă. Desen: Portret Autor: Mihai Dascălu Au fost auzite și unele remarci la o parte din portretele mele, se
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
cei din anii ’80 erau excedați de cotele de lapte pe care le dădeau statului sau de drumurile pe care le făceau la oraș ca să cumpere o pâine. Tot așa și acum. În timp ce domnu’ reporter descinde la sat, alege pe sprânceană câțiva tineri, îi pune pe oameni să caute prin pod după furci de tors și prin lăzi după costumele populare lăsate de bunul și buna (și, evident, de daci), viața satului merge înainte așa cum o știm. Adică bărbații socializează la
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
la momentul acela, nu înțelesese exact ce voia să-i spună, dar acum știa totul. B. Scrisoare de adio În ziua aceea la cină, Valentin era foarte furios. Își dădu seama de modul în care se uita la ea pe sub sprâncene, poate pentru că ea purta o rochie nouă, de un bleu sidefat, strânsă sub bust cu o panglică lată, așa că sânii, pe care îi considera comoara ei, ieșeau la iveală numi cât permite decența, foarte puțin și nicidecum întrun mod provocator
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de niște firicele vineții. Nu-și dorea să mai treacă prin ce trecuse așa că anunță doctorul să îi confirme sănătatea. După un prealabil consult o informă că va fi transferată la un spital de copii din centrul Moldovei. Își înălță sprâncenele în sus și odată cu ele și privirea căutând parcă ajutorul de acolo de undeva. În ultimul moment, Valentin îi aduse un bagaj cu haine și lucruri personale. I se păru că umerii lui erau atât de lați încât umplea salonul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sută de motive, poate mii. Pentru toate acestea își lăsase copilul deseori acasă și pentru asta o cuprindea mereu dorul. Alin era destul de înalt, bine făcut, cu mâinile și picioarele lungi și musculoase, buzele îi erau cărnoase și roșii, iar sprâncenele groase și negre aveau o linie frumoasă ce exprima hotărâre. Era în floarea tinereții și se plângea neîncetat de captivitatea din casă, foindu-se ca un leu în cușcă. I se părea că trăiește ca un greier într-o gaură
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iar în străfundul lor îi apăru diferite imagini care nu-i erau clare, apoi zise: „Orice lucru are o rezolvare în lumea asta, în afară de moarte, iar granița dintre aceasta și viață nu-i mai neagră și mai groasă decât o sprânceană. Viața trebuie s-o simți în piept, să faci ca fiecare zi să conteze, să-ți îngădui să simți secretele ei și să descoperi tot ce ascunde. Atunci când sunt unite toate elementele din care este alcătuit corpul omenesc, acesta capătă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Mă refeream la alcool. Ești atras de el. Știi că alcooliștii sunt sortiți eșecului în viață? N-au nici un viitor. - Asta-i treaba mea... Dacă-i pân’ acolo...văd eu ce fac. N-o fi dracu mai negru decât o sprânceană. - Așa crezi tu! De aici pornesc toate neajunsurile și necazurile într-un cuplu, fie el cât de stabil și tot alunecă în jos. Dar tu? Aluneci conștient? Își imagina despre el că luase o hotărâre care nu era bună. Credea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gând să facă asta. Voia cu tot sufletul să-l salveze, dar se părea că nu avea pe cine. Luate separat, trăsăturile lui nu erau frumoase. Buzele îi erau prea subțiri, bărbia prea voluntară, ochii albaștri erau prea tulburi, iar sprâncenele blonde abia i se zăreau. Numai obrazul îi era fin. Hainele le purta cu neglijență. Virilitatea lui era de-a dreptul o dezamăgire și o primejdie din fața căreia orice femeie ar fi fugit. Fapta soției sale era justificată. După masă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
capul sus. Nu știa dacă acest cuplu va mai avea vreodată un viitor. Fruntea i se aplecă grea spre pământ, obrazul îi era mai palid ca altădată, iar gândurile care nasc de cele mai multe ori indispoziții îi săpau riduri adânci între sprâncene și pe la colțul ochilor. O zi întreagă tăcuse fără să vorbească cu cineva. Avea o indispoziție totală. A doua zi plecase din nou în străinătate. Lucrurile în țară nu se aliniaseră la nici un standard de viață. Îți lăsa impresia că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era cazul. Ea simțea înfiorare, acei fluturași în stomac, o tulburare plăcută produsă de acest bărbat cu un șarm deosebit, de care era atrasă. În ochi i se putea citi iubire. Dând dovadă de stăpânire de sine își încruntă puțin sprâncenele și recunoscu: ,,Multe fete fac exact ca mine, dar nu toate iubesc ca mine. Îl voi încânta cu toate lucrurile mărunte care dau sens vieții și cu micile noastre fantezii pe care le are fiecare.” Nicky era înzestrat cu un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
contemporaneității. Dacă nu face o bună impresie în primii doi ani de la premieră, un film e mort. Apoi, mai e ceva. Nu cred și sunt sigur că ești alături de mine în privința asta că marca sigură a capodoperei este paloarea sumbră, sprânceana încordată, privirea suferindă, programul abisal. Nu e obligatoriu să te repezi spre straturile wagneriene ale ființei ca să produci un mare film. Sondarea profundului metafizic nu e deloc rețeta sigură a nemuririi. Eu cred că această dispută între cei care susțin
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
calci la presa pentru polietilenă. Doi: îți tai părul scurt, pînă deasupra umerilor, îl umezești, îl pui pe bigudiuri și-l usuci în cîteva minute la aerotermă; dai jos bigudiurile și-l piepteni într-o parte, tinerește. Trei: îți pensezi sprîncenele. Pensetă aveți în laborator, alcool aveți în dulapul cu medicamente... Stai locului să-ți arăt cum le pensezi... Iau un creion și trag două linii peste sprîncenele ei. Una e mai înaltă, zice Lidia, uitîndu-se în oglindă. Așa trebuie, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dai jos bigudiurile și-l piepteni într-o parte, tinerește. Trei: îți pensezi sprîncenele. Pensetă aveți în laborator, alcool aveți în dulapul cu medicamente... Stai locului să-ți arăt cum le pensezi... Iau un creion și trag două linii peste sprîncenele ei. Una e mai înaltă, zice Lidia, uitîndu-se în oglindă. Așa trebuie, să lași impresia unui permanent semn de întrebare. Dacă le pensezi simetric, riști să semeni cu o icoană. Fă așa cum ți-am spus și-ai să vezi cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cuceresc, dar în nici un caz nu trebuie comercializate... Doamna Teona rămîne mult timp cu privirea pe tabloul cu flori de magnolie, în timp ce trage de cîteva ori din țigară. Se gîndește intens la ceva anume, că-i observ mușchii de deasupra sprîncenelor tresărind de cîteva ori, vrînd parcă să-i încrețească fruntea. În capul ei, gîndesc eu, se fac tot felul de conexiuni, ca într-un calculator electronic, pentru a alege soluția cea mai bună. Întrebarea este: ce urmărește? Vrea într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
indicată, apoi intru. Cei doi bărbați dinăuntru aleargă între birou și dulapurile metalice, răscolind dosare, alegînd hîrtii, ocolindu-se cu abilitate cînd ar trebui să se ciocnească. Unul e scund, cu părul negru și des, cu privirea ascunsă sub tufele sprîncenelor și cu maxilarele puternic reliefate. Celălalt e mai înalt, grăsuț, moale în gesturi și cu privirea calmă. Cu ce problemă? întreabă cel scund, oprindu-se o clipă în fața mea. Am fost propus de combinat pentru schimb de locuință, din Cartierul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ei, lîngă mașina de scris. Știți..., începe ea, ocolindu-mi privirea, încercînd să pară ocupată cu aranjarea dosarului. Știu! răspund eu prompt. Secretara tresare, își retrage mîinile de pe dosar și mă privește fix. Ce știți?! mă întreabă, arcuindu-și o sprînceană, care-i încrețește jumătate de frunte. Știu că nu mă poate primi, îi răspund sec, deplin stăpîn pe mine, venindu-mi să rîd la gîndul că vestea asta ar fi putut să mă prindă pe picior greșit și să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]