4,124 matches
-
măi Anastase. Anastase din nou scîncește: Mi-i foame... Omul se scarpină în cap, se uită roată și cu pantoful îl calcă pe Anastase zicînd: De-ai ști ce necăjit sînt, măi Anastase...! Povestind îi arăt lui Pasqual cum fusese strivit Anastase, răsucind talpa pantofului în fel și chip. Pasqual s-a făcut negru și aproape plîngînd îmi spune: Dar este oribil bancul tău! Este monstruos, îngrozitor! Supărat, plîngînd efectiv, mă părăsește ostentativ. Pe Pasqual l-am reîntîlnit în Cuba, venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
În făptura ei delicată și timidă, se ascundea o forță căreia nimic nu-i putea sta În cale. De la ea am aflat multe lucruri la care nu mă gîndisem niciodată. De pildă, că existența socială e un mecanism care te strivește, dacă nu Înveți la timp să-l mînuiești. Eu nu am mînuit niciodată nimic. Am crezut că totul vine de la sine, așa cum crește iarba, cum Înflorește liliacul. Și anotimpurile soseau și plecau și a plecat și ea Într-o bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și palmele i s-au umplut de monezi la plecare zăpada scîrțîia ca sticla pisată am trecut de Pantelimon domnul acela care șade pe scaun și privește absent pe fereastră seamănă cu un buldog și femeia În picioare cu șoldul strivit de umărul lui e ca o pisică Înfoiată gata să-l sfîșie amîndoi Într-un pat mîini moi respirații transpirații cățelușul meu pisicuța mea cărnuri albe grase alunecoase pe terenul de joacă din colț la Chiristigii era o casă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Vocea călugăriței rîde la telefon, Îi văd dinții mici de nutrie cum ronțăie noaptea scuipînd toate stelele În farfuria mea. Orfeu În infern, spui, și degetele nu te mai ascultă, nici picioarele cu care ai vrea să fugi său să strivești toate aceste forme luminoase, nu poți rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o facere continuă și nedesăvîrșită. Din buzunarul lui Leopold Bloom se Înalță o mamă emanciată În cenușiu lepros Înveșmîntată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
alergi după doi iepuri deodată nu te alegi cu niciunul“ sau „nici cal, nici măgar“. Ori de cîte ori mă las prinsă În meandrele unui vers Încercând să-i descui capcanele, mă trezește acea atît de terestră Înțelepciune populară care strivește nepăsătoare micul meu castel de nisip cu talpa ei lată... mofturi, fetițo, mofturi! Viața e ceea ce apuci, ceea ce calci, ceea ce muști, ceea ce scuipi, viața e În mîinile și picioarele tale, În dinții și-n burta ta - restul e vînare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
au ajuns În mîna nevesti-sii și pe masa redactorului șef. Niki le-a aranjat pe toate. Fiecare cu petrecerea lui, nu? Și tu de ce te cramponezi de... crezi că Dallesul tău e altceva? — Albu e un vierme făcut să fie strivit. N-am de ce să-l compătimesc. Și, pe urmă, nu confunda miza lui cu miza mea. — Da, depinde din ce unghi privești lucrurile. Aici, În această ambianță, crede-mă, mi-e foarte greu să stabilesc ierarhii. — Înțeleg că Îl compătimești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mormintele mici cu nume anonime, acolo aproape de Valea plîngerii, superbă și fără pereche, doamna albă cu umbrela. Nici un nume, nici o dată, intrată În unica, eterna identitate a frumuseții ei. Nimic care să ateste urmele vreunei vremelnicii pămîntene, doar jos, parcă strivit sub botinele mici de marmură, numele unui artist florentin din secolul trecut. Oare mă veți iubi voi umbre ale viitorului, ale căror ochi, ale căror mîini sînt pentru mine mai abstracte decît ecoul unei explozii solare? Voi nevăzîndu-mă niciodată, neștiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
CÎțiva vlăjgani În maiouri marinărești o scot pe nașă din salonul unde vocea lui Elvis țîșnită din casetofon calcă pe creștetele cîtorva bătrîne pînă le culcă testele pe mese. Nașa, În rochia ei purpurie, asudată toată de parcă și-ar fi strivit două roșii la subțiori, e urcată pe acoperișul haznalei În aplauzele și răcnetele generale. CÎțiva copii de pripas stau pe margine scobindu-se În nas și se holbează la micii aburinzi, Înșirați pe frunzele late de bostan. Spre seară, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
apără.“ Mătur resturile acelea minuscule, se formează o grămăjoară de praf negru În care mai tresare cîte un punct ce se desprinde aproape invizibil din masa de puncte inerte. Recunosc viața după mișcare. Ar trebui să-i respect șansa, dar strivesc iar și iar, pînă netezesc totul. Ce Înspăimîntat este acest picior cînd devine el Însuși destin al altor existențe, lovind haotic, fără alegere, fără criterii. Va fi folosind și viața paraziților la ceva, de vreme ce s-a ivit În spațiul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ne deosebim prin nimic, măcar să păstrăm regula jocului, dar tu cînd Îți omori gîndacii În bucătărie nu simți teroarea spaimei mele pentru că nu te gîndești nici o clipă că ești la rîndu-ți un gîndac-Dumnezeu pîndit de talpa altui gîndac-Dumnezeu mai mare. Strivești pur și simplu, nu vezi decît ce se vede, nu auzi decît ce se aude, nu atingi decît ceea ce se simte, ești la fel de neștiutoare și de nevinovată ca un lup care ar mușca fără dinți; dar mușcătura aceea, gîndește-te, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Rowe. — Propagandă! replică individul. — Chiar nu doriți puțin cozonac? Îl Întrebă doamna Purvis. — Poate că domnul dorește mai degrabă un biscuit... Îmi plac cozonacii, cînd sînt bine făcuți, Îi tăie vorba individul, de parcă gustul lui ar fi fost suveran, și strivi pe podea mucul de țigară. — Bine, adu-ne cozonacul, doamnă Purvis. Și ceainicul. Individul Își răsuci În fotoliu trupul scălîmb, așa fel ca s-o poată vedea pe doamna Purvis aducînd cozonacul. Era limpede că-i plăceau cozonacii: nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
descrie sfârșitul vechii lumi. PARTEA ÎNTÂI REGATUL PIERDUT 1 1 iulie 1998 cădea Într-o miercuri. Prin urmare, În chip logic chiar dacă neobișnuit, Djerzinski organiză agapa de adio Într-o marți seara. Între cuvele de congelare a embrionilor și oarecum strivit de masa lor, un frigider marca Brandt adăpostea sticlele de șampanie; de regulă, acolo se păstrau produse chimice uzuale. Patru sticle pentru cincisprezece oameni - era cam meschin. Totul, de altfel, era cam meschin: motivațiile ce-i adunau laolaltă erau superficiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În legătură cu ele; În general, practicau orgii rituale, uneori sacrificii de animale; Însă prin ele avu acces la cercuri mult mai Închise și mai dure. Îl cunoscu astfel pe John di Giorno, un chirurg care organiza abortion-partys. După operație, fetusul era strivit, malaxat, amestecat cu aluat și Împărțit Între participanți. David Înțelese rapid că sataniștii cei mai avansați nu credeau deloc În Satan. Erau, ca și el, materialiști convinși, și renunțau rapid la ceremonialul cam kitsch cu pentagrame, lumânări, tunici lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
brusc că nu-i va folosi la nimic să reflecteze. Un copil, Îl faci sau nu-l faci; nu e o decizie rațională, nu face parte din hotărârile pe care o ființă umană le poate lua În mod rațional. Își strivi țigara În scrumieră, apoi murmură: — De acord. Annabelle Îl ajută să-și scoată hainele și Îl masturbă ușor ca să-l ajute să pătrundă În ea. El nu simți mare lucru, afară de catifelarea și căldura vaginului. Curând, Michel Încetă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
măsurări creăm spațiul, spațiul dintre instrumentele noastre. Omul lipsit de instrucție, continuă Djerzinski, e Îngrozit de ideea de spațiu; și-l imaginează imens, nocturn și căscat. Își imaginează ființele sub forma elementară de sferă, izolată În spațiu, chircită În spațiu, strivită de eterna prezență a celor trei dimensiuni. Îngrozite de ideea spațiului, ființele umane se chircesc; le e frig, le e frică. În cel mai bun caz, străbat spațiul, se salută cu tristețe În mijlocul spațiului. Totuși, spațiul se află În ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de lună, pielița diafană a obrazului ei părea metalizată. Cine ești, Anna? — Trebuie să plecăm, mi-a spus ea, fără să se Întoarcă. N-avem nici o șansă, scumpa mea. După câțiva metri, or să ne prindă și-or să ne strivească. — Poate, dar există lucruri mai grave decât moartea. — Care? — De pildă, trecerea timpului. Uită-te la noi, după nici o zi de captivitate, arătăm ca niște animale. Mi-am privit reflexia Într-una dintre ferestre. Arătam, e drept, jalnic. Cu cămașa
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
odihnă. Privește! Într-adevăr, pe stradă, foarte puține automobile se mai mișcau, Încet, ca Într-o defilare letargică. Aproape toate trăseseră pe trotuare. Doar pe aleea din spatele Primăriei, o limuzină elegantă, cu geamuri Întunecate, se Învârtea, parcă amușinând printre trupurile strivite de pe jos, cu alarma de proximitate scâncind. — Uneori mă Întreb dacă nu aveți și voi, femeile, un prospect pus Într-unul dintre buzunare, care să vă explice principiile de funcționare, i-am șoptit, cuprinzând-o pe după umeri. S-a desprins
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
târziu, un monitor 3D conectat la o cameră care filma În centrul unui oraș, pe care, după ruinele de pe fundal, unii l-au recunoscut a fi Roma. „Afară“, de altfel, se vedea o Înghesuială teribilă, oamenii priveau curioși spre noi, strivindu-și nasurile de geam și așezându-și palmele ca niște cununi În jurul tâmplelor, În efortul inutil de-a desluși ce se petrecea „Înăuntru“, În timp ce, În spatele lor, lungi cohorte de mașini stăteau blocate În trafic. Din când În când, un câine
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o baltă, respirînd propria putoare. Cînd prima oară îl suplinisem pe Costică, prost inspirat, le-am dat pruncilor o dictare. O clipă gălăgia încetă. Auzeam doar foșnet de caiete. Urmă apoi ceva uluitor, o foșgăială de gîndaci care invadau sala. Striviți în băncile neîncăpătoare, copiii se împrăștiau pretutindeni, părînd să aibă în privința asta exercițiu. Năpădiră la catedră, astupînd catalogul cu caietele lor, se urcară pe pervazul ferestrelor, în picioare pe bănci, iar cei mai mulți se trîntiră cu burta pe podea. Fiecare își
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
trei dimineața primarul închidea ședința. Odată cu cea dintîi babă din luna martie, la Dobrina au picat, turnați parcă pe calapod, patru indivizi cu ochi albaștri, tunși zero, fălci pătrate și haine din piele. Te cercetau cu priviri bonome și grele; strivit de puterea lor, simțeai că te cuprinde fîstîceala. Cu cei patru ceva s-a schimbat în munca de lămurire. Plecînd, activiștii luaseră cu ei idilica întrebare: „vrai ori ba, bade, să te înscrii?” Cei patru nu discutau. Nu se știe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
din care tu ești o parte minusculă, dar iubită, și căreia nimeni (în afară de comuniști) nu‑i recunoaște dreptul la existență. Ca într‑o secvență filmată cu încetinitorul, mama vede blocurile grele de piatră, crescute din pământul de la Mauthausen, cum îi strivesc pe deținuții vlăguiți. Chiar după încheierea zilei de muncă trebuiau să care bolovanii în jos, pe scări. Iar glia maternă de la Mauthausen nu se apără; o mamă înghite orice. Deși mama s‑a apărat întotdeauna, acum tot ce‑i rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
așa de greu când nu‑i întărit ca lumea, ce chin! Deja curg apele pe el și fiindcă nu iese cum și‑ar dori, devine brutal, nu, firește că nu cu el însuși, ci cu Anna. Îi frânge mijlocul, o strivește (sub greutatea lui), îi împinge gâtul mult pe spate, de‑i trosnesc oasele, au, mă doare, da, da, te doare ce‑ți fac, fiindcă sunt foarte puternic și nici nu‑mi dau seama când produc cuiva o durere. Ești foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
l‑a așteptat atât de mult și care tocmai se întoarce dintr‑o expediție pe munte. După aceea, toată familia iese în oraș. Asemenea legături armonioase care străbat încăperea ca o ceață deasă îl scot din sărite pe Hans. Furios, strivește cu lingurița ultimele bucăți de înghețată din cupa de metal, vărsându‑și astfel nervii asupra unor alimente nevinovate. Traversarea ghețarului și despărțirea de familie, descrise cu lux de amănunte. Sisterheart Christine, care e la curent cu toate năzbâtiile. Drumul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o jucărie, el acționează cu de la sine putere. Cu toate astea, e nevoit să plece și s‑o ia și pe Anna. Plecați, vă rog, amândoi. Scăldați în ură, frații se îndreaptă spre ieșire, târșâind picioarele pe gazonul englezesc și strivind intenționat mai mulți boboci scumpi, frunze și fire de iarbă sub tălpile pantofilor, subțiate ca o coală de hârtie; un pantof modern cu bot ascuțit își pierde considerabil din forma inițială dacă i se aplică o talpă nouă. Apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sine se găsește în mod normal tot timpul. Și, zicând acestea, își întinde brațele îmbrăcate într‑un pulover de lână. Iar tu te mai găsești, în plus, și în inima mea, susură Rainer. Anna ochește un gândăcel harnic și‑l strivește. Nu mai omorî animale și ascultă mai bine ce am de zis, o dojenește Sophie. Vreau să inițiez un experiment record, prin care să‑mi ating cât mai repede limitele impuse, confecționând, de exemplu, o grenadă artizanală. Deja știu rețeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]