5,716 matches
-
-a, pp. 41-71. 157 Ilina Gregori remarca, de exemplu, că, la Eminescu, "orice schimb de priviri adevărat sparge închisoarea eului, ca o eliberare-ruptură", pentru care poetul "imploră nu o dată izvorul ascuns, supraomenesc, al milei". Or, "mila și bunătatea, ca forme sublime ale iubirii, întrețin echivocul eului și, implicit, speranța mântuirii". Prin urmare, "dezideratul echilibrului interior, individualist", ilustrat de celebrul vers din Odă (în metru antic) "Pe mine mie redă-mă", nu e deloc "formula identitară potrivită individualității eminesciene" (op. cit., p. 323
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
explică foarte inteligent și motivele care au condus la abandonarea proiectului eminescian: "Lovinescu, care a abandonat proiectul ciclului eminescian când măsura ideală a devenit imposibilă, a rămas în literatură ca ignobilul explorator al mizeriilor geniului. El, care a îngropat o sublimă iluzie, a fost păstrat ca părintele unui mic personaj" (op. cit., p. 206). 222 Marian Papahagi, " Pentru o lectură "în sistem" a romanului lovinescian", în op. cit., p. 32. 223 Idem, p. 17. 224 Idem, p. 32. 225 Ileana Vrancea, E. Lovinescu
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ianuarie este anul următor. Aveți perfectă dreptate. Am greșit. Dar trebuie să recunoaștem că o asemenea zi de naștere, simbolizează ceva: speranță în viitor, bunăstare... În timp ce soții Carp își zâmbeau conspirativ, Bidaru începu să viseze cu ochii deschiși. Un tablou sublim îi apăru în față, nu pentru prima oară. O imagine desprinsă din realitate, pe care și-o zugrăvise în culori portocalii cu vreo câțiva ani în urmă, când era cel mai fericit muritor și care i se arăta mereu, de câte ori
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ei ca pe un scump giuvaer de care niciodată nu se vor despărți și se vor considera cu adevărat fericiți! Bidaru se considera un om pe deplin fericit, tocmai pentru-că a avut ocazia să treacă prin asemenea momente de revelație sublimă. Acum, simțea că s-a trezit după un vis îndelungat, că se rătăcise și nu mai știa nici cine e și nici încotro s-o apuce. Era ferm convins că această călătorie a mai efectuat-o cândva, cu același scop
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sferă mai ceva ca un zeu. Pe ea se deslușea conturul unui imens ocean albastru și o singură pată verde, probabil, un singur continent. Acesta acoperea douăzeci și cinci, maximum treizeci la sută din întreaga ei suprafață; în rest apă. Peisajul era sublim. Pe Pământ, chiar și cu binoclu nu ar fi putut privi niciodată la o distanță mai mare de câțiva kilometri în jurul său. Din avion nici atât: ori vedea sub el doar câțiva nori albi ca spuma și Soarele orbitor deasupra, ori
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
au creat drama istorică și drama sentimentală, ca reacție la rigorile esteticii clasicismului impuse în teatru încă din vremea Renașterii. În prefața la Cromwell, Victor Hugo definea drama ca pe „o oglindă de concentrare în care se îmbină grotescul și sublimul, teribilul și bufonul, tragedia și comedia“. O altă trăsătură definitorie pentru această specie dramatică este conflictul puternic care se dezvoltă prin acțiunea scenică a unor personaje complexe. Spre deosebire de drama romantică - în care conflictul drama tic, element de mare forță, declanșator
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
unicității, prin adverbul de excepție numai. Acesta precede substantivul poetul, prin care se obiectivează eul liric. Prin creație, poetul se sustrage limitelor spațiotemporale ce definesc condiția umană imperfectă, înălțânduse Deasupra valurilor, peste nemărginirea timpului. Mișcarea ascensională echiva lează cu o sublimă evadare din lumea de jos, în care oamenii comuni sunt iremediabil captivi. Accederea la planul cosmicuniversal este figurată prin simboluri mitice. Tărâ mul ideal al imaginației, al ficțiunii, al cugetării poetice este reprezentat prin motivul poetic al copacului sacru și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
simboluri mitice. Tărâ mul ideal al imaginației, al ficțiunii, al cugetării poetice este reprezentat prin motivul poetic al copacului sacru și prin motivul Câmpiilor Elizee (sfintele lunci). Cele două metafore spațiale sugerează un paradis al cântării și încântării, al armoniilor sublime din care se naște poezia. Izbăvit de vremelnicia pământeană, poetul se reintegrează spațiului originar - matrice primordială a cugetării și a cântecului: În ramurile gândului, / În sfintele lunci, / Unde păsări ca el / Sentrec în cântări. Întreaga secvență este încadrată de o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
pierderii celei preaiubite, dar și sentimentul vinovăției față de Narendra Sen, care la primit în casa lui, hotărât săl înfieze. Revenirea la o existență oarecare, golită de magie și de pasiunea mortală a iubirii de peste fire nu mai e cu putință. Sublima iubire a celor doi protagoniști e proiectată în mit prin sacrificiul ultim al eroinei (încercarea disperată a Maitreyiei de fi alungată de acasă spre ași urma iubitul în lumea lui) și prin retragerea lui Allan în singurătatea munților Himalaya. Lipsit
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
era alungat restituindu-i-se bunurile luate. Pentru o bună îndrumare pe calea călugăriei, novicele era încredințat, pe o perioadă de un an, unui bătrân alături de care se ocupa de primirea oaspeților și a străinilor (cap. 3 - 6). Partea sublimă a Cărții a IV-a se află în capitolele 33-43 care arată ce este în realitate monahismul și este cunoscută în toată lumea creștină. Ea este redată ca aparținând starețului Pinufius, și fiind rostită la primirea în mănăstire a unui frate
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
poetică sunt numeroase, Pope nu trebuie privit drept un epigon, având în vedere că textul publicat în 1674 nu constituie singura sursă de inspirație, la acesta adăugându-se Poetica lui Aristotel, Epistola către Pisoni a lui Horațiu sau Tratatul despre sublim al lui Longinus. Toate acestea constituie fondul comun din care s-au născut principiile clasicismului, pe care Pope le-a urmat, însă le-a și adaptat în spiritul unei libertăți, despre care am văzut deja că este tipic britanică, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
autentice, verosimile sunt cele care se subsumează unor tipologii, care sunt construite în coordonatele mecanice ale unor date prestabilite. În acest context, afirmația sa cu privire la personajele de roman nu mai pare atât de paradoxală: "Toți eroii complecși sunt niște ipocriți, sublimi ori ridiculi, care nu vor să admită izvorul automatic al actelor lor."318 Această viziune asupra personajelor ține, de fapt, de o trăsătură pe care Călinescu o atribuie clasicului în general și anume plăcerea de a introduce faptele în categorii
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
accepția pe care rațiunea și bunul-simț public o admit, ferind-o de erorile pe care falsele sisteme au vrut să le ascundă. Acestor două principii de libertate și de egalitate, ea l-a adăugat și pe acela al fraternității, expresia sublimă a îndatoririlor sociale, a devotamentului și a sacrificiului"1. L'Ère nouvelle spera să poată reconcilia Biserica cu ceea ce reprezentase anul 1789. Ziarul vedea în democrație o aplicare a "acestui spirit de fraternitate, de egalitate și de demnitate umană care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Pius al XII-lea, construită în jurul ființei umane și fondată pe mesajul divin, nu lasă loc libertății religioase. În programul social al papei "numai inteligența clară a scopurilor hotărîte de Dumnezeu pentru societatea umană conjugată cu sentimentul profund al datoriilor sublime ale societății îi poate pune pe cei cărora li se încredințează puterea în situația de a-și îndeplini obligațiile pe plan legislativ, juridic sau executiv, cu această conștiință a propriilor lor responsabilități, cu această obiectivitate, cu această imparțialitate, cu această
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
infirmitatea de a se crede cineva sau vreo tendință de acceptare a laudelor ce-i puteau adumbri ființa reală, tot așa ca și searbădul lucru de a fi încovoiat de onoruri inutile. Tadeusz Pirozynski a parcurs o specialitate dificilă, dar sublimă și plină de grandoare și a reușit o deschidere permanentă a ei către sporul de sensibilitate necesar de adus lumii actuale. A slujit cu o vocație antropologică această specialitate a sufletului, în care a protejat pe cei rătăciți și printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
1880, de o noutate neașteptată în gândirea estetică românească; o asociație verbală, formal nelogică, gândea el, poate fi genială în poezie: "A fi poet înseamnă a fi poet, și logica poeziei este, dacă ne putem exprima astfel, nelogică în mod sublim". Versurile "frumoase", "imaginile logice", "înlănțuirea logică a ideilor" nu salvează de mediocritate. Pe scurt, poezia propune meta-logisme; în demersurile sale integratoare, orice deviere poate instaura un adevăr care, neconcordant cu experiența pragmatică, încântă. "Poezia considera Goethe e mai adevărată decât
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în optica romanticului Novalis (continuând idealismul lui Fichte) poetul e un voyant și un exorcizor, iar poezia: Una și Totul (Jurnal intim). Idealizant, esoteric este și Eminescu, un Eminescu senin suprapus cotidianului, un mitograf până la delir, care, proiectându-se în sublimul "unei lumi ce nu mai este", exultă: "O! te văd, te-aud, te caut..." Altă dată, introvertit, abandonându-se melancoliei și întrebându-se "Ce este poezia?", schițează o metaforă iconică dezvoltată, poezia fiind: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
stânjenit că n-a avut la dispoziție decât cuvântul, material precar. Mulți dintre modernii de ieri sau de astăzi invocă în consens tragedia limbajului, nonconsonanța dintre semn și semnificație, incongruența dintre cuvânt și idee, acestea motive de mortificări și incompletitudini. Sublimul, tragicul, anxietățile nu pot fi puse în portativ verbal; indicibile, inexprimabile, inefabile acestea, la rândul lor, configurează mizeria poetului. Apropierea desăvârșită de cuvântul năzuit și regăsirea cuvântului pierdut solicită, în fapt, inventarea unui "limbaj în limbaj" (dezideratul lui Paul Valéry
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ia măsura drept temei pentru-ngâmfare. Obișnuita autoiluzionare a poeților e comparabilă (după Doinaș) cu cea a unui "negustor de zăpadă", care, la venirea primăverii, "vinde, abstras, nea". Himeric, singular, crezând în vedeniile lui, straniul personaj ridică amăgirea la nivelul sublimului; realul e suspendat: Fără de milă, el își vinde marfa. Apoi, fiind el însuși de zăpadă, se-mparte tuturora... II Printre divinitățile familiare poetului se numără Apollo, aerienii Orfeu și Euridice, Argus și Hercule, Ulysse și Penelopa, nefericita Niobe, grațioasele Menade
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lui Vasile Pârvan, stâlpul acesta expresie austeră a "curăției" -, motiv de eseu liric, ulterior dedicându-i Elegia a doua, Getica. Câte un fâlfâit angelic (Nichita zicându-și "poet al îngerilor"), câte ceva din miturile anticilor, ori provenind de la alexandrini și întreținând sublimul, acestea se citesc în ipostazele lui de smerenie sinceră, ori de jubilație candidă. Dimensiunea zglobie (înșelătoare), exuberantă, deși frapează, nu exclude deloc așteptarea a ceva nelămurit, neliniștitor. 56 de ani voi trăi, asemenea Colosului din Rodos (...) Numai surâsul tău mă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o voi numi așa / o voi numi aceea care! // aceea care surâzând, / aceea care Totu-având, / aceea care nume n-are, / în somnul meu moartea visând, / cea care mă omoară-având / în gând mereu pe-aceea care!" Însumare fluctuantă de cânt, de sublim și mister, feminitatea astfel văzută rezonează cu permanentele năluciri ale comentatorului ardent savurând minunea, asediat însă de întrebări. Nu desenul primează, nici cromatica, nici, ca la alții, atracția ochilor, ci tentația de a surprinde acel nu știu ce ori nu știu cum al partenerei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sex, partenerii să-și anexeze câte ceva din Celălalt; intră în cauză spiritul intens posesiv, exclusivist, acaparant. Un poem antologic, Flanela, centrat pe exhibarea derizoriului, se adresează unei prietene invizibile prilej de imputări gingașe: Îți amintești desigur flanela violetă, flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem în cea mai frumoasă din serile noastre; despre care îmi spuneai că îmi șade ca o armură de smalț, știi tu, în seara când ne pornisem împovărați de garoafe și iasomie către Corinth... Când madam Zambilovici
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
spectacol cvasi-bucolic; la douăzeci și trei de ani, o Carolina Ilica între foc și gheață, se simte dominatoare, "puternică-n armura tinereții". Titlul plachetei Dogoarea și flacăra rezumă vădit combustia erotică; simțurile, toate ("cinci ursoaice cu nările aprinse") deschid porți sublimului; gândul însuși e "o dâră de sânge cald". Nopți de mătase (în Presimțiri de toamnă) refuză melancoliile, stările depresive: "Stele puternice se aprind și se sting: / Precum răsuflarea bărbatului tânăr..." POETICITATEA VISULUI. Cu tripticul Tirania Visului, disponibilitățile poetei ating cote
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
prețioase ca o dinastie". Se spune că, din perspectivă feminină, întâietate absolută are doar prezentul; erosul, maternitatea, celelalte sunt percepute în tensiunea loc concretă, imediată. La Carolina Ilica, timpul instaurează un climat plural: al clipei și mirajului, altfel spus al sublimului iubirii ca moment plenitudinar dar și ca viitor nedeslușit. La autoarea de sonete, timpul naturii e timp fundamental, veșnic regenerator, timp întreținând sentimentul eternității palpabile. La un citadin ca B. Fundoianu scurgerea vremii prevestea cufundarea în neființă: "Ca mâne, toamna
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Steaua mamei, însă deasupra acestora planează duhul mamei-simbol, o mamă care unifică Pământul ("Mamă, / Tu ești patria mea!"), Istoria și Limba, dar care, în același timp, e un mit al jertfei eterne. O remarcabilă Mică baladă introduce, așadar, într-un sublim universalizat: Pe mine mă iubeau toate femeile. Mă simțeam puternic și sigur. Ca Meșterul Manole am cutezat să ridic o construcție care să dăinuie veșnic. Am început lucrul. și le-am chemat la mine pe toate: pe Maria, pe Ana
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]