4,066 matches
-
și foarte frumos program muzical la care încearcă să-i antreneze pe pelerini. Cred că participă cam o treime dintre cei cazați. O soră susține cântările, variate și antrenante, cu chitara. Are o voce plăcută, frumoasă și te captivează cu surâsul ei și cu ochii vii, strălucitori. Fiecare din cei prezenți este invitat să se prezinte și să spună motivele pentru care este pe camino. Cei mai mulți invocă motive religioase, de autocunoaștere sau simplu turism. Eu spun că sunt pe camino ca
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
conferințe al autorității de radio și televiziune a Finlandei se aflau șase scaune, la fel ca la toate delegațiile invitate de gazde, deși gazdele fuseseră informate că delegația noastră avea numai o persoană. Mi-am amintit, cu o urmă de surâs, de scandalul scaunelor pe care delegația română la C.S.C.E. îl declanșase, în noiembrie 1972, la deschiderea Consultărilor multilaterale de la Helsinki, numite mai apoi Reuniunea de la Dipoli. Participarea mea la reuniunea O.I.R.T.V. a fost una cuminte, fără evenimente deosebite. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
țara-i școala mea (București 1989), ștefan Tcaciuc: Arborele vietii (tălmăciri, 1991), Memorii optimiste (București 1992), Poemele cumplitului canal (Craiova, 1995), Poeme din iad pentru îngeri (București, 1996), Ceasuri fără minutare (București, 1996), Versuri pentru Ina (București, 1996), Naveti un surâs în plus? (București, 1996), Poeme cu umbre de gratii (București, 1996), ș.a. În poezia sa sunt „antrenate fețe desfigurate, abrutizate ce se contopesc de fapt într-o singură față, ștearsă, uniformizată, fără identitatea umană. În perioadă interdicției impusă de cenzură
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
grăsime, alături de tunuri, mitraliere și puști. Traversasem mai multe săli când, deodată, în fundul unui coridor, sub arcada unei uși, a apărut un om de statură mică, cu un cap voluminos, cu ochi oblici de tătar: era Lenin. Văzându-ne, un surâs stereotip i s-a întins pe față, trădându-i satisfacția. Era satisfăcut văzându-i pe acești ambasadorii care, până în acel moment nu voiseră să aibă nici un fel de raporturi cu el, veniți acum să protesteze, dar și să-i solicite
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
trădarea maximalistă. „Sunteți niște bandiți ! - a strigat el în paroxismul furiei. Dezonorați rasa slavă și vă scuip în față !” Când mă ridicam să mă duc să-l calmez pe dl. Spalaïkovitch, Lenin îl fixa cu ochii săi oblici, cu același surâs stereotip, iar Zalkind mi-a spus cu grație: „Lăsați, lăsați, domnule ambasador, nouă ne place mai mult această exprimare brutală decât limbajul diplomatic !” Întrevederea a luat sfârșit după ce ni s-a promis că a doua zi dimineță ni se va
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Comisarilor Poporului. Aveam cu toții sentimentul că partida era câștigată și că dl. Diamandi va fi pus în libertate curând. La ieșire, a trebuit să defilăm din nou prin fața lui Lenin, care ne-a întins mâna fără să-și abandoneze eternul surâs. La orele 22, am fost anunțați că „în principiu” se decisese eliberarea lui Diamandi, dar ministrului român i se puseseră o serie de condiții pe care el le-a respins cu toată demnitatea. S-a dorit ca Diamandi să-și
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
cărților poștale și calendarelor suvenir. Pereții erau văruiți În negru și pe unul era desenat cu lac roșu un personaj chinezesc. - Nu știm ce-nseamnă, a zis ea. - Cămăși la treiș’unu de cenți, am sugerat eu. Mi-a adresat surîsul ei rece, inexpresiv. A-nceput să vorbească despre Jack. - SÎnt nebună după Jack, a zis. Își dă silința ca hoț la fel ca-n orice meserie. Venea noaptea acasă și-mi dădea pistolul lui: „Dosește-l!” Îi place să lucreze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de biliard și amândoi stând în picioare, el începu să strige și să mă acuze de a fi vizitat ilicit pe prizonierii din lagărul St. Frères, de a fi incitat contra statului german. Înțelesei îndată zăpăceala lui și, cu un surâs ironic: „Nu e adevărat. N-am fost la lagăr“. „Dar ești d-na Didina Cantacuzino?“ „Nu.“ „Cine ești?“ „Doamna Cantacuzino.“ „Ești prin cipesă?“ „Tot atât ca și celelalte.“ „Mai este vreuna pe această stradă?“ „Nu știu“. (Didina locuia într-a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
săpată-n ora smulgerii celui care sunt. Cândva pe irisul albastru dintre odată și nicicând va trece discul unei inimi, zenitul bolții eclipsând. Atunci, strigat voi fi de plante. Și din nostalgicul oval mă va privi, furându-mi chipul, doamna surâsului final. Închipuiască-și cititorul român de azi, dacă poate cumva, ce ecouri au stârnit aceste incantații lirice în sufletele cititorilor de acum treizeci de ani, când poezia noastră reînvăța să respire, abia desfăcută, cu greu, din strânsoarea chingilor dogmatice. Laolaltă, desigur
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
viețuire. La masa lor puteai veni oricând, chiar nepoftit, deoarece pe atunci nu se numărau încă bucățile în farfurie. Acolo, intrând în casă, trebuia să-ți lași necazurile la ușă, pentru că înăuntru nu întâlneai decât voie bună, frunți senine și surâsuri pe buze, surâsuri de oameni sinceri fără gânduri ascunse. Stăpâna casei a fost o femeie de lume, frumoasă, judecând după talia ei încă subțire, după trăsăturile feței și strălucirea ochilor ei negri, care în vremea lor au trebuit să aprindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
lor puteai veni oricând, chiar nepoftit, deoarece pe atunci nu se numărau încă bucățile în farfurie. Acolo, intrând în casă, trebuia să-ți lași necazurile la ușă, pentru că înăuntru nu întâlneai decât voie bună, frunți senine și surâsuri pe buze, surâsuri de oameni sinceri fără gânduri ascunse. Stăpâna casei a fost o femeie de lume, frumoasă, judecând după talia ei încă subțire, după trăsăturile feței și strălucirea ochilor ei negri, care în vremea lor au trebuit să aprindă multe inimi. Domnișoarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
căci n-am mai fost în stare să-mi aduc aminte ce am bâiguit. Noroc că stăpâna rochiei avea pe lângă multă îngăduință și multe bolduri 167, încât reparația s-a făcut repede și iertarea mi s-a acordat prin un surâs. Dar, vai!... O nenorocire nu vine niciodată singură. Când s-a servit ceaiul, vroind să ofer un pahar uneia dintre domnișoare, în graba mea nesocotită, am răsturnat paharul așa că mi-am udat bleașcă surtucul 168 cel negru de sărbători, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din mâini și picioare, ieși din unde ca un zeu al mărei sub forma vie și veselă a lui Doxachi Hurmuzachi. Cine ar putea să spuie nemărginita bucurie ce am simțit cu toții când l-am văzut bun teafăr viind cu surâsul pe buze înspre noi și dându-ne mâna cu un aer care parcă ne zicea: da, bine, domnilor, de ce vă mirați? Apoi, înconjurat de noi, el se îndreptă spre cabina pe roți unde își lăsase hainele de dimineață și unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu riscul de a trece drept un naiv, un copilăros, trebuie să mărturisesc că țiganul cela m-a întors cu gândul într-o clipă cine știe unde peste șapte hotare. El parcă mi-a adus un aer de răcoare de-acasă, un surâs de la locurile unde m-am născut, o urare prietinească de la tot ce-a îmbucurat odinioară ochii copilăriei mele. Și doar nu era așa de mult de când plecasem din țară. Abia se împlinise o lună. Cu toate aceste, atâta loc calcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
frumoasă decât dânsa. Era, mă rog, blondă, cu un păr de aur care parcă revarsă raze, cu niște ochi albaștri, adânci ca unda ademenitoare a mărei, cu o talie de vespe, curmată la mijloc parcă anume pentru îmbrățoșare, cu un surâs melancolic pe buze care-i dădea un aer de vecinică aspirațiune spre seninul cerului. Era, ca să zic așa, o a doua Margaretă din Faust, încunjurată de aceeași lumină poetică, și iluziunea mea era cu atât mai complectă, cu cât cânta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
să-i tratez rana, dar bătrânul îmi explică, cum că ea nu-și mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Și-atunci îl întreb mirată: Și totuși, dvs. vă duceți zilnic ca să luați micul dejun împreună? Cu un surâs dulce și o mângâiere pe mână, îmi răspunde: E-adevărat că ea nu mai știe cine sunt eu, dar eu știu bine cine este ea. Am rămas fără cuvinte și un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
fi crezut cu nici un chip că e doar în liceu. Părea incredibil de matur. Cu mult mai matur. Exagerat de matur. O barbă răsucită, pufoasă, năclăită pe sub urechi. Barbă crescută prost, neuniform, în toate direcțiile, nehotărâtă. Figură de copil bărbos. Surâs calin, naiv. Când încerc să mi-l aduc în minte, îl văd întotdeauna în câte o dimineață rece, venind spre școală. Spre liceu. Ar trebui să vi-l desenez. Să tocmesc un papparazzo care să-l tragă în poză. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
trecând pârâul Probota, numit de săteni pârâul Magaziei, am urcat pe o potecă îngustă până pe dealul Fânului. Acesta desparte satul de comuna Tătăruși. La fel ca în fiecare vară dealul mă întâmpina cu flori multicolore, frumos parfumate și drăgălașe ca surâsul sincer al unui copil. De aici privesc satul; un sat mare și vesel, sat de țărani - în cea mai mare parte, cu oameni gospodari și harnici, care știu să mânuiască lucrul de dimineața devreme până seara târziu, dar care știu
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
de sudorile fierbinți ale febrei recurente și ale tifosului exantematic; fără a crâcni și fără a se feri de gloanțe rătăcite, de care nu se temea, fiindcă nu-și buzu nărea răniții; și fără a se dosi de Moartea cu surâsul contagios, fiindcă nu avea timp să se gândească la ea; vorbindu-și din cuget și inimă de om și de român, iar nu din cărți străine sau din manuale enciclopedice, sufe rințelor noas tre de atunci. Din acest prilej de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În stare numai femeile oropsite de Dumnezeu și de oameni: fetele bă trâne, femeile prea urâte sau cele trecute de vârsta canonică, dar Încă neînrăite, pe care Încercam să le salvez cu un cuvânt amabil, cu o privire și un surâs din ungherul cel mai Întunecos al salonului unde ascultam, cu false și sleite zâmbete de parti cipare, sporovăielile și glumele nesărate ale bărbaților atenți numai cu cucoanele frumușele, tinerele și prea mulțumite de ele. Am descoperit În aceste suflete exilate
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Trebuie neapărat s-o simți aproape de tine, hipnotizată, ca și tine, de luciul drept al șoselei și de copacii reglementar Înșiruiți. și tot ea trebuie să te scuture din această piroteală, uneori fatală, răspunzând la ocheadele tale furișe cu un surâs larg și iluminat de șiragul dinților ei albi și mărunți. Primejdiile Întâmpinate cu automobilul, În nopți pe ploi și pe șosele desfundate - cum fu cea dintre Stejarul și Silistra, prin Acbunar, 100 de kilometri fără țipenie de om - ne-au
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
să ridice coada. În acest moment, din stînga terenului răsare o vacă venind calm spre mine! Rănitul de pe targă, al cărui cap este la piciorul meu drept și care se uită mereu la mine, nu trebuie să vadă decît un surîs pe fața mea. Nu rămîne nici o posibilitate să evit această coliziune cu vaca, căci nu pot lua nici la dreapta nici la stînga, și nici să reduc viteza căci avioanele celelalte vor intra în mine! Și cum nu-mi rămînea
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
într-o lojă, la teatru: mă văd pe mine însumi cum stau întins, nemișcat pe patul acoperit de mușama albăstruie, văd chipul meu care s-a liniștit ca prin farmec și are acum întipărit pe el chiar o urmă de surâs împăcat, o văd pe mama cum mă plânge, îmi strânge mâinile în mâinile ei, mi le sărută și se roagă Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu..., o văd pe sora medicală tristă ținând o lumânare aprinsă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
au, doamna doctor s-a ocupat, i-a ales, a zis ea mieros și l-a ajutat să și-i fixeze la ochi. -Vă vin nemaipomenit, a adăugat ea. Doctorița privea scena surâzând. Tata nu înțelegea ce vrea să însemne surâsul ei. Practic se încheiase consultația și el nu mai avea treabă acolo. Ar fi fost cazul să spună mulțumesc, să le salute și să plece. Sau să ia inițiativa, să iasă din schema convențională, medic-pacient, și să mute relația acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Nici doamnă nu putea zice, el nu folosea niciodată cuvintele domn, doamnă, nu le putea suferi. Așa că, după câteva clipe de ezitare, s-a oprit la apelativul cetățeană: -Cetățeană, recunoști că completezi împreună cu întreaga familie împotriva poporului? O undă de surâs care trecuse peste obrazul mamei mele l-a făcut pe tovarășul Cameniță să priceapă că se exprimase incorect: probabil folosise greșit verbul a complota, pe care nu prea-l stăpânea, zisese completezi, nu se zice așa, dar cum se zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]