5,174 matches
-
altfel orice exces afectează gustul, dar pe ea n-o interesează, ea nu vrea decât să trântească bucata de carne în așa fel încât uleiul să tâșnească exact spre mine). Mereu simt mici arsuri pe braț și încerc să nu tresar sau să-mi schimb expresia feței. Tudor, de la casă, face semne cu mâna. Andrei îmi zbiară comanda în ureche. Închid ochii și tai castraveți. Aș vrea să se facă toți mici și să-i arunc pe plită și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
întâmple ceva rău. Nu recunoșteam ferestrele și ușile înghițite de întuneric, pe care le vedeam în fiecare zi scăldate în lumina proaspătă a dimineții. Era liniște. Aveam mintea goală de gânduri. Doar câteodată, când vreo pisică se strecura pe după tomberoane, tresăream și mă așteptam să-l văd pe Batman sau pe vreun alt personaj neverosimil de bandă desenată. Mi se făcuse foame. Încercam să mă gândesc la lucruri, la viața mea, la Batman, la reclama de la Connex, dar nu puteam ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
lucrurile către bășcălie, moment care reclamă izbucnirea în râs. Aici n-aveam ce să fac decât să-i zic „gata, Mama Mare, prinzi rădăcini, revino-ți”, sau o altă prostie de genul ăsta, dar chiar când deschideam gura ea a tresărit și a exclamat: - Mian! Am uitat! Vai, cum am uitat! Și-a dus mâinile la gură. - Ce-ai uitat? - Am uitat că la 11 e înmormântarea doamnei Bercea! E deja fără un sfert! Doamne, ce uitucă sunt! Trebuie să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mine, ori inspir o dată adânc, îmi potolesc creierul și pășesc rar spre rafturi. Am strâns pumnii. Am inspirat adânc o dată, de două ori, de trei ori, dar nervozitatea tot creștea și creștea, iar picioarele nu voiau să se miște. Am tresărit când am auzit cuvintele palide și tremurătoare ieșindu-mi pe gură: - Cine-i acolo?... Sângele îmi bubuia în urechi. Era atâta liniște că bătăile inimii mă asurzeau. - E cineva acolo? am spus iar. Și când am auzit sunetul unui pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe jumătate, așa că înăuntru abia pătrundea lumina orașului în sărbătoare. La miezul nopții, străluciri fantomatice se proiectară pe mobile și pe fețele celor două fete. Ioana adormise pe canapea, Elena - pe jos, cufundându-și nasul în carpeta pufoasă. Nici nu tresăriră când ușa apartamentului se descuie și intrară părinții Ioanei, împreună cu Filip, fratele ei mai mic. Excursia la Călimănești părea să fi fost un fiasco. Aveau fețele obosite, ochii roșii, iar Filip arăta cam bolnav. Maică-sa îl ținea în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
în brațe și el tușea ușurel. În timp ce se descălță și puse pe un scaun sacul de voiaj, tatăl Elenei luă notă de dezordinea din casă, de fetele care sforăiau și de cele două sticle de șampanie desfăcute. Nici un mușchi nu tresări pe fața lui. Se uită la nevastă-sa și-i spuse în șoaptă: - Le acopăr eu. Tu culcă-l pe ăsta mic. Elena și Ioana dispărură sub pături. În scurtă vreme, Filip, gata de culcare, într-o pijama albastră, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sprâncenele și zâmbind. Niciodată n-am să mai atac în forță. Am să folosesc strategia, ca un militar încercat. Și n-am să mai fac erori. Sunt un intelectual, nu o brută. Mângâindu-se astfel, coborî capul în piept și tresări. Din sertarul pe jumătate deschis al biroului se iveau un soldat de plastic și coperta vișinie a unei cărți de Sven Hassel. Închise sertarul, privind neliniștit în jur. Cine știe de câtă vreme stă deschis? Poate l-au văzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
igienice pluteau fără speranță într-un vârtej. Își întoarse ochii cu scârbă. Și ce sunet dezgustător, larma unui rezervor uriaș însă complet neputincios. Deschise ușa și o închise precipitat în urma lui. Nu remarcase bine chiuveta când intrase și sufletul îi tresări abia acum. Culoarea carmin a acesteia îl binedispuse. Răsuci mânerul cu striații, dar în zadar. Nu curse nici o picătură. Îl răsuci și pe celălalt, până când se pomeni cu el în palmă. Se uită în jur. Era singur, doar cu reflexia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
bombă, pusă acolo în caz că șișul din scaun nu funcționează. M-am tras într-o parte și, înarmat cu un băț, am apăsat ceea ce părea să fie un buton. O trapă s-a deschis cu un zgomot sec, făcându-mă să tresar și să-mi acopăr fața cu mâinile. Nu era nici o bombă. M-am apropiat. Era un bilet pe care scria: „7 septembrie 2014: Mi-am lipit urechea de țeava caldă și am auzit lucruri foarte interesante. Când am realizat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
umfle pieptul sau să facă un sunet specific, iar celălalt să înțeleagă și să se ducă în treaba lui. Nu era mai simplu? Ăștia, vezi Doamne, aveau demnitate, care motanului negru i-a părut amenințată, fiindcă altfel n-ar fi tresărit de parcă l-ar fi ars ceva, naiba știe ce-o fi văzut, și i-a ras roșcatului o labă în bot, lucru care a declanșat ostilitățile. Și parcă simțeam fiecare gheară înfigându-se în blana celuilalt, trecând de vaga protecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ceea ce maică-mea considera că e un soi de perioadă de odihnă pentru el. - Platon! am zis ceva mai tare. Ce-i cu tine? Pe unde te ascunzi? Atunci s-a auzit un glas înfundat care m-a făcut să tresar. — Ieși puțin, te rog. Era Platon, fără îndoială. Avea mereu altă voce și nu știai la ce să te aștepți din partea lui. Acum parcă era un bărbat răgușit. — De ce să ies? Te-ai supărat? Nu, dar vreau să te văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
contururile atât de buhăite și de umflate încât abia dacă-ți dădeai seama ce fusese. Marie începu să țipe dintr-odată, scoțând niște sunete ascuțite, înalte și atât de neomenești de parcă ar fi fost un pescăruș care-și urmărește prada. Tresărirăm cu toții, iar Bez scăpă lanterna; se auzi cum cade în apă cu un zgomot puternic și apoi se stinse. Forma dispăru. Marie țipa din ce în ce mai tare. —E Violet! țipa ea. E Violet și e moartă! S-a înecat! Ah! Ah! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
opt? spuse Sophie îngrozită. Și mai avem atâta treabă de făcut. Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul numelui ei. —Soph? zise ea cu voce pierdută. Tu ești? Vi! Ce s-a întâmplat? Sophie căzu în genunchi lângă Violet. Violet nu mă prea convingea cu starea ei semi-catatonică; din câte știam eu, oamenii care fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pentru ca amândouă să observăm urme de vânătăi un pic mai sus de claviculă. Sophie izbucni în hohote sălbatice, sfâșietoare. — Uite ce ți-a făcut nenorocitul! Dacă era aici, îl omoram cu mâinile mele. Se auzi o bătaie în ușă. Sophie tresări; Violet își ridică eșarfa în jurul gâtului cu mâna ei mică și albă și se lipi de canapea, cu capul dat pe spate, de parcă ar fi fost Greta Garbo care e pe punctul de a ajunge în fața plutonului de execuție în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și înghițea cu greu. Unul dintre cei care lucrau la înălțime îi tot dădea indicații, de parcă cel care se cățăra ar fi fost orb. Hai că aproape ai ajuns, zise el. Aoleu - nu, e bine, nu vă faceți griji. Ben tresări ca un iepure care zărește un câine. — Până la urmă el de ce s-a urcat până aici? făcui eu încet, către Bez. Ridică din umeri. Cică el răspunde pân’ la urmă, că el e șefu’. Ete na. Deși, să știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ajuta la nimic. Însă, în ziua aceea, părea că se rezumă la câteva construcții sonore scurte, ușor de înțeles. —IISUS VĂ IUBEȘTE! strigă femeia către două fete care treceau pe lângă ea. Fetele nu se așteptau la una ca asta și tresăriră, surprinse. Amândouă aveau părul îndreptat și dat cu gel, într-o coafură densă, lucioasă, cu aspect fals, dar exuberant. —PĂCĂTOASE NENOROCITE! adăugă ea, ca precauție. Ce dracu’, nu-mi vine să cred! zise una dintre fete, suficient de tare s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
negat acest lucru. Fisher și Sally mi-au făcut cu mâna plini de entuziasm și au trecut strada, către stația de metrou, cu Sally care încă mai părea că are o oarecare reținere. —Sam? se auzi Sophie în spatele meu. Am tresărit și m-am întors. —Soph! Am crezut că te-ai dus la stația de autobuz. —M-am întors. Voiam numai să-ți mulțumesc. Și-a împreunat mâinile pe piept, protector, jenată și ușor roșie în obraz de rușine. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
apa-n vale tot cerul senin Și în vitrine culoarea noroiului - model de sezon Cerul mohorât - prin frunzișul rărit cânt vesel de scatii Bat clopotele - zbor de porumbei și ciori peste cupole Albul peste alb - din zăpada mieilor răsar ghiocei Tresar apele - mâțișorii salciei plesnesc pe ramuri Vârtejuri de vânt ridicând nisipul spre cer - sosesc graurii Dimineață de martie fără soare - doar triluri pe ram Înfrântă-i iarna - mii de fire de iarbă sulițând cerul În micul scuar - țăcănit de zaruri
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
nu și-a spus niciodată numele... își întoarse privirea de jur-împrejur. V-au silit yubani-i să plecați? — Ăsta e teritoriu yubani, răspunse el, fără să se tulbure. Tabăra lor e acolo, de cealaltă parte a lagunei. La mlaștină. Noii veniți tresăriră, alarmați. Negrul cu pușca strânse cu putere patul armei. — Glumiți? întrebă el și, văzându-i expresia, păru convins. Fire-ai al naibii să fii! exclamă el. Ți-am spus că ne-am rătăcit și tu te jurai că ajungem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări la bord, făcând ca apa să lingă aproape marginile ambarcațiunii din pricina greutății lui. Închise apoi ochii și nici nu respiră măcar pe când el vâslea încet spre mal, tresărind la fiecare clătinare, lăsând să-i scape, din când în când, un ușor scâncet de cățelandru speriat. Când acostă la mal, sări pe pământ, o luă la fugă spre colibă și se refugie în hamac, din care nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dobora tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și porni, scârbit, către luminiș. Când ajunse în fața tractorului, mecanicul tresări speriat, puse marșarierul și începu să dea îndărăt cu graba pe care i-o permiteau copacii. Merse în urma lui până ajunse la primul tronson al șoselei, ceva mai mult decât un luminiș deschis în desișul pădurii; pământul cărămiziu contrasta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
picioarele îi sângerau când ajunse la colibă, dar nu dădu atenție rănilor și nici măcar nu se odihni. Vârî într-un sac tot ce a găsit și putea fi folositor, îl aruncă pe umăr și se întoarse fără să încetinească marșul, tresărindu-i inima în piept, explodându-i plămânii și nemaisimțindu-și picioarele. Au făcut minuni cu puținul pe care îl aveau. Părintele Carlos se dovedi a fi un infirmier îndemânatic, iar Inti Ávila și Sierralta îl ajutau. Indigenii începuseră să revină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Se sparg paharele pline cu timp, Se-nchin imensele bolte de sare, Se tulbură-n ape un alt anotimp. Mă uit în oglinda albastră din zare, Aud tărâmul, mă strigă-n răstimp, Te-aștept, trecător cu vorbe ilare, Căci pieptu-mi tresare ca valul în mare. Când roua lucește cu lacrimi de înger Și-n suflet simt cântecul mării, Eu las la o parte durere și temeri Și trec în regatul uitării. Dar iar răsăritul din plinu-i clondir Îi picură solului viață
Sacrificiul uman. In: ANTOLOGIE by Cherbel Lavinia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/249_a_525]
-
meu se făcuse mic și camerele apartamentului, deși spațioase și atrăgătoare, parcă mă sufocau. Am ieșit afară contemplând apusul de jăratic al soarelui în simfonia de păsărilor și zumzetul vietăților din pădurea ce străjuia cartierul ca o platoșă vie. Am tresărit când două mâini mici, calde și catifelate mi-au blocat privirea tristă. Ghici, cine e? Am încercat să enumăr toate numele persoanelor cunoscute în speranța că cineva a venit în vizită, dar acel glas dulce, dar ferm continuă, în timp ce mâinile
Prietenia. In: ANTOLOGIE:poezie by Diana Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_675]
-
icoana, simțind un fior care îmi traversa coloana. Am zâmbit. Doamne, du -mă înapoi în timp. Atunci când vreau să pot schimba ce s -a întâmplat atunci. Am închis ochii, întunericul cuprinzându mi privirea, când o lumină puternică mă făcuse să tresar. Eram în mașină, pe banchetă din spate, stăteam exact lângă sora mea. Un zâmbet larg îmi apăruse pe față, am luat -o în brațe, strângând-o puternic. Ana, îmi spuse luându-mă în brațe. Trebuie să îți spun ceva. Mi-
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]