7,806 matches
-
necesară. Dacă natura este criteriul, dreptul Își găsește raționalitatea În respectarea ierarhiei naturale a cosmosului și trebuie atunci, ca În dreptul roman, să i se atribuie fiecăruia ce i se cuvine: dreptatea este concepută ca dreptate distributivă. Scăpăm astfel de acel viciu de gândire care constă În a defini justețea prin ceea ce este, și nu prin ceea ce trebuie să fie și, În consecință, de refuzul separării Între real și ideal și, mai departe, Între fapte și valori. Procedând astfel, dreptul natural antic
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
marea majoritate a cazurilor net-cafe-urile din România sunt abjecte. Chiar lângă piața unde locuiesc, în București, se găsește unul, pe care și eu îl folosesc pentru mici „depanaje“ comunicaționale. Cu toate că localul nu este foarte căzut, locul se găsește sub amprenta viciului fondator: pornografia și fumatul în exces. Patronul îi conduce pe anumiți clienți într-un separeu (moștenirea Ceaușescu, când fiecare stabiliment aveau un colț rezervat inițiaților...), unde se află calculatoare dedicate voyeurismului pe Internet - citește pornografie. Nici în Occident nu se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
unui anumit scop. Astfel, afirmă Aristotel, este important să știm dispoziția afectivă pe care trebuie să i-o inducem auditoriului, ce pasiune trebuie să stîrnim sau să calmăm, în funcție de reacțiile dorite cu privire la obiectul discursului. Pasiunile nu sînt nici virtuți, nici vicii, ci emoții, stări pasagere, legate de dispoziții. Ele nu fac deci obiectul unei judecăți morale. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, P. Charaudeau folosește sintagma efecte patemice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
majoritatea structurilor discursive, tipul dialogic relevînd în modul cel mai evident acest aspect. În sfîrșit, în discurs, îndeosebi în discursul polemic, pot fi antrenate cuvinte care exprimă valori din perspectiva unor aprecieri reflectate prin cupluri antonimice, precum bine - rău, virtute - viciu, armonie - discordie, corect - incorect, drept - nedrept etc. În asemenea situații, "valoarea" este dată de aprecierea pozitivă și are implicații sociale și morale. V. apreciere, argument, discurs, lexem, strategie discursivă. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973; LYONS 1977; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
că ar fi rău ca un președinte să aibă o față umană - cu tot cu slăbiciunile inerente unei ființe umane normale. S-ar putea să-i prindă chiar bine. Mai degrabă m-aș teme de oameni politici lipsiți de alte pasiuni și vicii în afară de politica însăși. Adică de putere. Într-un pasaj din romanul lui Bulgakov Maestrul și Margareta, Woland, întruparea diavolului, îi spune unui bufetier meschin și uscat sufletește: „Bărbații care se feresc de vin, de jocuri, de compania femeilor frumoase și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
consecință, băiatul răbufnește, „Nu a făcut-o el! Nu a dat el foc...” înainte ca tatăl său să-l facă să tacă. De fapt, ar fi mai adevărat să spună, „Nu a făcut-o încă”, deoarece Snopes are într-adevăr viciul incendierii de hambare, și cu mult înainte incendiase proprietatea actualului său patron, Major deSpain. Ca să se elibereze din obsedantul „iar și iar” al mutării, înfruntării, incendierii și goanei, Sartoris îl pune în gardă pe deSpain, cu rezultatul că deSpain îl
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
în societate o anumită incapacitate de a observa caracterul fictiv al normei de drept. Deposedarea, represiunea și capilaritatea dispozitivelor de putere au transformat statul. Ieșiți din totalitarism, românii, independent de nivelul lor de educație, au invocat frica pentru a desemna viciile majore ale vieții sub vechiul regim 67. Iar aceasta nu pentru că represiunea sau presiunea exercitată asupra conștiinței individuale ar fi fost globale, omniprezente și constante. Fie că a fost efectiv, ca în primele două decenii, sau că a acționat ca
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
știe nici pe a sa“, se făcea tocmai în acest sens. Stăpînirea unei limbi de circulație, a limbii germane îndeosebi pentru Bucovina, putea ajuta nu numai la deschiderea unor alte orizonturi, ci, lucru deosebit de important, și la aprecierea calităților și viciilor limbii române așa cum se vorbea ea în Bucovina de la începutul veacului al XX-lea: ,,cu formațiuni pumnuliste imposibile, cu fraze traduse direct din germană, cu o topică ciudată“, cum aprecia un alt naționalist bucovinean, Constantin Loghin <footnote Constantin Loghin, Istoria
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
sfântului Sebastian străpuns de săgeți, din tabloul pictat de Guido Reni, provoacă în mintea protagonistului adolescent un prim uragan erotic. Scriitorul își asumă până la capăt încercarea confesivă, contopind, fără compromisuri, atât detalii despre procesele conștiinței, cât și descrieri fruste ale viciilor sale solitare. Totul păstrează însă amprenta unei căutări reale, având ceva din natura misterioasă a unei inițieri. Episodul cel mai consistent și mai intens al romanului îl reprezintă eșecul îndrăgostirii de o femeie. Tot mai convins de neputința apropierii erotice
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ce l-au chinuit pe Williams de-a lungul vieții. Excentric și auto-destructiv, oscilând între pasiuni devoratoare și căderi abisale, scriitorul declară, într-un Interviu cu sine însuși așezat în deschiderea volumului de față, "N-am scris niciodată despre vreun viciu pe care să nu-l am și eu". Influența majoră a lui D.H. Lawrence și a lui Hart Crane, autorii ce și-au lăsat amprenta asupra întregii existențe a lui Tennessee Williams, se observă nu doar în detalii imediat vizibile
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Bacovia e observabilă și prin prisma unei tradiții critice a conexiunilor neclare. Revizuirea se impune cu atât mai mult cu cât acest tip de asocieri se pot fixa eronat. Lui Angelo Mitchievici îi reușește un tablou critic unitar, ferit de viciul curent al unei abordări academice standard, în care vocea autorului prim se poate pierde în rețeaua stufoasă (și cel mai adesea sufocantă) a trimiterilor la bibliografia deja "clasică". Coerența perspectivei se păstrează cu atât mai mult cu cât acest periplu
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
negru pe nisipul arid"7. Meridian, urmașul unei familii a cărei istorie se intersectează cu industria armamentului din cele două Războaie, și-a dobândit averea pe căi obscure, din vânzarea de fetișuri sexuale și șantaj. Descris fără excepție în termenii viciului și-ai poftelor obscure, stăpânul de la Windcote e un personaj deopotrivă ridicol și tragic: măcinat de neîmpliniri și manii erotice, masiv și dezgustător - "oare ce gâfâit al naturii a putut da naștere unei asemenea excrescențe fungoide de cărnuri luciose?" - Meridian
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cercetător în perioada interbelică. Prea puțini dintre ei erau tentați să urmeze exemplul revistei Année Sociologique, în așa măsură încât "orice" părea mai bun decât vechea sociologie à la Durkheim [...] Ca și unele virtuți, care dacă sunt excesive, pot deveni vicii, la fel și paradigmele pot fi abuzive"22. În acest caz sociologul închide ochii în fața unor date esențiale, care nu sunt cuprinse în paradigma lui. El poate "să se orbească pe el însuși"23 și, în unele cazuri, paradigmele pot
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
că mi-am făcut din ea o profesiune. Dubioasă și ea, adică atipică, dar se pare necesară. Mie și altora care, suferind de aceeași boală În grade diferite, nu se pot vindeca de ea, ba, cum se Întâmplă cu atâtea vicii În vremea noastră, sexul, drogul, fumatul -, se Îndrăgostesc pur și simplu de „ea”. Neavând curajul de a se iubi pe sine, Își iubesc un viciu care li s-a Încrustat În psihicul zilnic precum un parazit, Îl apără de orice
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
În grade diferite, nu se pot vindeca de ea, ba, cum se Întâmplă cu atâtea vicii În vremea noastră, sexul, drogul, fumatul -, se Îndrăgostesc pur și simplu de „ea”. Neavând curajul de a se iubi pe sine, Își iubesc un viciu care li s-a Încrustat În psihicul zilnic precum un parazit, Îl apără de orice injoncțiune, atac extern - sau intern! - și coabitează astfel, Într-o armonie la fel de bună ca oricare alta. Deoarece „nici fericirea și nici perfecțiunea nu sunt din
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
iremediabil, cu anii, Într-un labirint al stresului, al nevrozelor de tot felul, al depresiilor - numite și „nefericiri” sau „nefericire”! - și pe care, obosiți, extenuați de noi Înșine și de existență, nu le putem contracara decât prin boli, numite și „vicii”, cum ar fi singurătatea, alcoolul, crima și ultima, cea mai „comodă” poate, dar și cea mai enigmatică În ochii modernității - sinuciderea! 7 Virgil Tănase a avut un miraculos succes cu primele sale două romane, editate la Flammarion, apoi Însă a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
luneca odată cu el, i-au amânat sfârșitul. Da, aceasta era boala pe care am văzut-o, Îngrozit, zugrăvită pe unele fețe ale colegilor mei, ale unor inși din medii diverse: apatia, acel „gol” În care se putea cuibări orice, oricine, viciul, depresia profundă, alcoolismul, cinismul ordinar și veșnic schimbător, ura și frica de străin, ura și aparentul dispreț pentru cel mai presus de tine În hărnicie, cinste sau demnitate, resentimentul, În esență, boală afundă umană care ne Îndeamnă să ne folosim
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
social din care șerpii oricărei ispite - chiar și a Gândului! - trebuiau evacuați. Dar „secolul său” nu se aștepta la apariția acestui „preot civil”, venit din mărginimea Sibiului, sfios și violent ca un Savonarola, dar nu În fața viciilor umane, ci a „viciilor existenței”, a „Îndrăznelii ei de a fi”!; și, o spun cu mâna pe inimă, niciodată un omagiu adus existenței nu a fost mai Înflăcărat, mai total, decât această continuă negare, respingere a ei, blamare a privilegiilor și „capcanelor” ei, de parcă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
post-einsteiniene, este imperios necesară. Nu cred însă că ea trebuie să se bazeze pe asimilarea diletantă a surselor științifice și filosofice sau pe falsificarea textelor comentate, în ceea ce privește valorificarea extremist protocronică a lui Eminescu, ea comportă în cazul de față un viciu fundamental de metodă. Modelele cosmologice posteinsteiniene, spre pildă modelul pulsatoriu, sunt prefigurate nu doar de Eminescu, ci și de Wagner, de miturile nordice despre Iarna Fimbul și Ziua cea nouă, de mitul chaldeean și platonician al Marelui An Cosmic etc.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cunoscându-l, pentru că el renaște veșnic în fiecare om". Apoi, îl informează, îngrijorat, că "pe varvarieni doar anecdotele, pe care nu le uită niciodată, îi scutesc de orice griji" și la ei "râsul nu mai îndreaptă moravurile, ci ocrotește gratuitatea viciului". Aceste rânduri au fost scrise de prozator cu mai bine de trei decenii până la apariția tembelizantei emisiuni televizate distractive "Vacanța Mare", aceasta corespunzând întocmai celor spuse de personajul cărții, alias Theodor Сodreanu. Bineînțeles, la toate aceste "ciudățenii varvariene" cititorii ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este o urmă de eroism, iar datoria celui care îi face biografia e să o sesizeze". Succesul inițiativei unui biograf constă în inteligența de a nu oculta petele din viața celui despre care se pronunță. Totul trebuie dezvăluit: boli, eșecuri, vicii, mizerie fiziologică și scăderi morale: "Nu din frivolitate sau plăcerea perversă de a le scormoni și etala, ci pentru a lărgi înțelegerea surselor talentului (subl.m) și dincolo de acestea complexitatea naturii umane". În definitiv, sunt dovezi ale erudiției și ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ce "nu te eliberează de pasiuni, ci te încarcă de ele" și un critic dogmatic care "se recunoaște după acest semn: orice altă opinie despre un mare scriitor decât a sa este o profanare a culturii. Adesea, dogmaticul își ascunde viciul sub declarații relativiste, începând cu titlul cărților". Păcat că nu dă și exemple. Inegalitatea lumii materiale este la fel de acută și în artă căci "viața literară are darul de a distruge geniul și a înălța mediocritatea". Fragmentele lui Lamparia e utilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la rampă un personaj cu totul diferit de cel prezentat de exegeții de până acum ai marelui nostru dramaturg; în viziunea lui Theodor Codreanu, Caragiale nu este doar marele ironist al epocii sale, un moralist care stigmatizează cu armele comediei viciile societății în care a trăit, ci și un "raisonnneur" pasionat, implicat afectiv în destinul unei lumi pe care ar fi dorit-o mai bună. Poate chiar era cazul să părăsim imaginea burlescă a acelui Pagliaccio care râde și plânge la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
etice. Prin ricoșeu, parabola ajunge până în lumea reală, în cea de la 1880, dar și în cea din zilele noastre. "Sinecorzii" lui Caragiale, adică oamenii lipsiți de inimă, de sentimente, par a fi nemuritori, căci ei renasc din magma păcatelor și viciilor sociale, ca un blestem ancestral, ca niște spectre ale imperfecțiunii firii omenești Analiza lui Theodor Codreanu merge însă mult mai în profunzime decât lasă să se înțeleagă aceste rânduri. Ne grăbim să spunem că spre deosebire de plutonul de critici bucureșteni, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
antropologic național, cea mai amplă fiind cea legată de semnificația Cetățeanului turmentat. Autorul are dreptate când afirmă: "Firește, nu toți românii sunt bețivi precum Cetățeanul turmentat, dar un număr impresionant de români au meteahna băuturii... Și intelighenția națională a moștenit viciul" se afirmă citându-l pe Marian Popa, în recenta lui istorie literară... "ajungând la concluzii dezolante." Văzându-l pe Ion Brezeanu, jucând în Cetățeanul turmentat, scriitorul însuși crede că acesta este "simbolul unui popor întreg" (p. 26). Autorul apreciază în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]