16,454 matches
-
apoi, profesorul Velázquez e prieten cu tata. SÎnt amîndoi În Consiliul asociației pentru ocrotirea și propășirea zarzuelei și a operei spaniole. Am adoptat o expresie ca și cum aș fi fost foarte impresionat. — Și ce mai face logodnicul tău, sublocotenentul Casco Buendía? ZÎmbetul se duse. — Pablo vine În permisie peste trei săptămîni. — Probabil că te bucuri. — Mult. E un băiat minunat, cu toate că Îmi Închipui eu cam ce părere ai despre el. Mă Îndoiesc, am zis În sinea mea. Bea mă observa, ușor Încordată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
plăcerea ticăloșiei În propriul meu glas, un glas obraznic care nu știu de unde venea. — Adevărul e că nu-mi pasă. Familia lui are proprietăți acolo, două șantiere navale, iar Pablo are să conducă unul. E foarte talentat ca lider. — Se vede. ZÎmbetul Beei deveni mai apăsat. — Și apoi, Barcelona am tot văzut-o, atîția ani... I-am văzut privirea vlăguită, tristă. — Am Înțeles că El Ferrol e un oraș fascinant. Plin de viață. Iar fructele de mare se spune că-s ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cînd știi ce puține parale fac. Și greșești și În privința Barcelonei, fiindcă, deși ai impresia că ai tot văzut-o, eu Îți garantez că nu-i așa și că, dacă mă lași, am să ți-o dovedesc. Am văzut cum zîmbetul i se lumina și o lacrimă Înceată, de tăcere, Îi aluneca pe obraz. — Bine-ar fi să spui adevărul, zise ea. Fiindcă, dacă nu-i așa, am să-i spun lui frate-meu și are să-ți smulgă capul ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
privirea de pe coloanele de cifre și de ștersături. Tocmai intrase un individ Îmbrăcat Într-o gabardină cenușie și cu o pălărie de fetru pe cap. Etala o mustață ca trasă cu pensula și niște ochi albaștri și sticloși. Exhiba un zîmbet de vînzător, fals și forțat. Mi-a părut rău că Fermín nu era de față, fiindcă el nu stătea prea mult la taclale pentru a se descotorosi de comis-voiajorii de camfor și de nătărăii care, din cînd În cînd, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
părut rău că Fermín nu era de față, fiindcă el nu stătea prea mult la taclale pentru a se descotorosi de comis-voiajorii de camfor și de nătărăii care, din cînd În cînd, se mai strecurau În librărie. Vizitatorul Îmi oferi zîmbetul său unsuros și fals, luînd la Întîmplare un volum dintr-un teanc de lîngă intrare, ce-și aștepta rîndul la ordonat și evaluat. Totul În el trăda dispreț pentru ceea ce vedea. N-ai să-mi vinzi matale mie nici un „bună-seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau adormiți În acel du-te-vino al caleștii cu cai nevăzuți. — Merg numai pînă la numărul treizeci și doi, i-am spus controlorului, oferindu-i zîmbetul meu cel mai frumos. — E la fel ca pînă la Finisterre, mi-a replicat acesta indiferent. Aici au plătit bilet pînă și soldații lui Hristos. Ori banul Îl dați, ori pe jos umblați. Iar lozinca e gratis. Duetul de călugări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Zvonurile și toate celea. Eu, de crezut În poveștile astea, nu cred, firește, dar se spune că nu puțini și-au udat izmănuțele, acolo Înăuntru. — Să nu-mi ziceți că-i o casă vrăjită, am zis eu, Înăbușindu-mi un zîmbet. N-aveți decît să rîdeți. Dar nu iese fum fără... — Dumneavoastră ați văzut ceva? — De văzut de-adevăratelea, nu. Dar am auzit. — Ați auzit? Ce anume? — Uitați-vă, odată, să tot fi trecut vreo cîțiva ani buni, Într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
stabilit. Faci cum poftești. Dacă ai nevoie de bani, ia de la casă, dar lasă un bilet, să nu se sperie Fermín cînd va Închide. O dată zise toate astea, o făcu pe dezorientatul și se pierdu În dosul prăvăliei, cu un zîmbet pînă la urechi. Stabilisem să mă văd cu Bea În claustrul universității la ora cinci și, spre ciuda mea, ziua amenința să-mi devină mai lungă decît Frații Karamazov. În scurt timp, Fermín se Întoarse de la domiciliul ceasornicarului și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În acea dimineață, un grup de copii se jucau de-a soldații, străini de memoria pietrelor. O femeie tînără, cu părul brăzdat de șuvițe argintii, Îi contempla așezată pe o bancă, cu o carte Întredeschisă În mînă și cu un zîmbet rătăcit. Potrivit adresei, Nuria Monfort locuia Într-o clădire din capătul pieței. Data de construcție putea fi Încă citită pe arcul de piatră Înnegrită ce Încorona portalul: 1801. Antreul abia lăsa să se Întrezărească o Încăpere de umbre, de unde urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fată pe nume Penélope? — Penélope? Cred că nu. Mi-aș aminti. — Era o iubită de-a lui, pe cînd Încă mai locuia la Barcelona. Am scos fotografia lui Carax cu Penélope Aldaya și i-am Întins-o. Am văzut cum zîmbetul i se lumina văzîndu-l pe Julián Carax adolescent. Era roasă de nostalgie, de Înfrîngere. — Ce tinerel era aici... Asta e Penélope? Am Încuviințat din cap. — Foarte frumușică. Julián mereu se descurca așa Încît să apară Înconjurat de femei frumoase. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nostalgie, de Înfrîngere. — Ce tinerel era aici... Asta e Penélope? Am Încuviințat din cap. — Foarte frumușică. Julián mereu se descurca așa Încît să apară Înconjurat de femei frumoase. Ca dumneavoastră, m-am gîndit eu. — Știți dacă avea multe... Din nou zîmbetul acela, pe socoteala mea. — Iubite? Prietene? Nu știu. La drept vorbind, nu l-am auzit niciodată vorbind de vreo femeie din viața lui. O dată, ca să-l Înțep, l-am Întrebat. Știți, probabil, că Își cîștiga existența cîntînd la pian Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a-și crea personajele și mi-a răspuns că după nimeni. Că toate personajele lui erau el Însuși. — Atunci, dacă cineva ar voi să-l distrugă, ar trebui să distrugă poveștile și personajele astea, nu-i așa? Înflori din nou zîmbetul acela abătut, de Înfrîngere și oboseală. — Dumneavoastră Îmi amintiți de Julián, zise ea. Înainte să-și piardă credința. — Credința În ce? — În tot. S-a apropiat În penumbră și mi-a luat mîna. Mi-a mîngîiat palma În tăcere, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
accesului celor mai slabi la bunurile esențiale, mai ales la educație, precum și rezolvarea conflictelor. în aceste întreprinderi vor apărea noi profesii și se va dezvolta o atitudine nouă față de muncă, constând în găsirea plăcerii de a oferi: a provoca un zâmbet, a transmite, a alina și a consola. împreună, aceste întreprinderi relaționale vor constitui o nouă economie, tot atât de marginală astăzi pe cât era capitalismul la începutul secolului al XIII-lea, și ea prezicătoare a viitorului. Instituțiile hiperdemocrației Aproximativ înainte de jumătatea secolului XXI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
un teribil eșec politic. Timpul trecea. Ceasul din turn bătuse ora trei și jumătate după-amiază când soția secretarului intră ca să voteze. Soț și soție, își zâmbiră unul altuia cu discreție, dar și cu nota subtilă a unor complicități nedefinite, un zâmbet care-i provocă președintelui prezidiului o crispare interioară incomodă, poate durerea invidiei știind că niciodată nu avea să fie părtaș la un zâmbet ca acela. Continua încă să-l doară într-un pliu al cărnii, într-o tainiță a sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
soție, își zâmbiră unul altuia cu discreție, dar și cu nota subtilă a unor complicități nedefinite, un zâmbet care-i provocă președintelui prezidiului o crispare interioară incomodă, poate durerea invidiei știind că niciodată nu avea să fie părtaș la un zâmbet ca acela. Continua încă să-l doară într-un pliu al cărnii, într-o tainiță a sufletului, când, treizeci de minute mai târziu, uitându-se la ceas, se întreba pe sine însuși dacă soția lui tot se dusese până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că vă e frică, V-am spus că nu, Atunci conectați-vă la aparat și arătați-mi că sunteți bărbat și adevărul dumneavoastră. Agentul se uită la femeie, care zâmbea, se uită la tehnician, care se străduia să-și ascundă zâmbetul, și spuse, Foarte bine, o dată e doar o dată, consimt să mă supun experienței. Tehnicianul legă firele, strânse brasardele, aplică ventuzele, E gata să înceapă, când doriți. Femeia inspiră adânc, reținu aerul în plămâni timp de trei secunde și slobozi brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
acestui consiliu că nu sunt puține statele care și-au manifestat față de mine îngrijorarea că ceea ce se întâmplă aici ar putea să traverseze granițele și să se răspândească ca o nouă pestă neagră, Albă, asta e albă, corectă cu un zâmbet împăciuitor șeful guvernului, Și atunci, da, reluă ministrul afacerilor externe, atunci vom putea să vorbim, și o să fie mult mai potrivit, de torpile de adâncime împotriva stabilității sistemului democratic, nu pur și simplu, nu doar într-o țară, în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
asta totul trebuie să se repete, gândi comisarul, în timp ce cerul gurii retrăia gusturile de la micul dejun luat la providențial, s.a., Voi bea numai cafeaua, spuse el, mulțumesc mult. Când puse ceașca pe tavă, mulțumi din nou și adăugă cu un zâmbet de cunoscător, Excelentă cafea, doamnă dragă, poate că voi reconsidera hotărârea de a nu o bea și pe a doua. Medicul și soția sa terminaseră deja. Nici unul dintre ei nu se atinsese de fursecuri. Comisarul scoase dintr-un buzunar exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
strigătul lor de luptă sună spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei, printr-o veselie stridentă, încearcă să-și recapete iluzia tinereții. Cei mai înțelepți își urmează însă drumul cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în picioare, cu tot atâta gălăgie și cu tot atât dispreț, o generație sastisită, și prevăd că acești bravi purtători de torțe vor ceda la rândul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
două picături de apă, i-am spus. — Da, cred că seamănă mai mult cu mine decât cu tatăl lor. — De ce nu mi-ai îngăduit niciodată să-l cunosc? am întrebat-o. — Ai vrea să-l cunoști? Mi-a zâmbit și zâmbetul ei era cu adevărat foarte dulce, apoi a roșit puțin. Era neobișnuit ca o femeie de vârsta ei să roșească atât de ușor. Poate că naivitatea era farmecul ei suprem. — Vezi dumneata, nu e deloc legat de literatură. Aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
habar n-am de nimic, îmi spuse ea ca răspuns la întrebările mele agitate, dar apoi, dând nepăsătoare din umeri, adăugă: Se pare că o tânără persoană de la o ceainărie din City și-a părăsit postul. A zvârlit scurt un zâmbet și, pretextând că are programare la dentist, a pornit cu pas săltăreț mai departe. Mărturisesc că eram mai mult interesat decât întristat. Pe vremea aceea experiența mea directă de viață era foarte redusă și mă ispitea ideea de a da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nedumerit ca oricând. Era adevărat că hotelul la care trăsese dovedea o situație financiară jalnică. — Și ce-o să te faci după ce le cheltuiești și pe astea? — O să câștig altele prin muncă. Era perfect calm și ochii lui își păstrau acel zâmbet batjocoritor care reducea la ridicol tot ce-i spuneam eu. Am făcut o mică pauză ca să chibzuiesc mai bine cum aș putea să revin la atac. Dar a întrerupt el tăcerea: — Amy de ce nu se recăsătorește? E relativ tânără și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
putea să faci n-o va determina să divorțeze. În privința asta e absolut hotărâtă. N-ai decât să-ți scoți din cap orice asemenea eventualitate. M-a privit cu o uimire care fără îndoială nu era prefăcută. I-a pierit zâmbetul de, pe buze și mi-a vorbit foarte grav: — Bine, dragul meu, dar nici nu-mi pasă. Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie, fie că e într-un fel, fie că e într-altul. Am râs: — Ei haide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ajutat el cu mutatul. I se părea un gest pur și simplu neprietenos că nu i-am dat prilejul de a-mi fi de folos. Între timp, dna Stroeve stătea liniștită și tricota ciorapi, fără să vorbească, ascultând cu un zâmbet calm tot ce spunea el. — Așa că vezi, m-am însurat, spuse el deodată. Ce părere ai de nevastă-mea? Și o cuprinse într-o privire caldă așezându-și mai bine ochelarii pe șaua nasului. Sudoarea îi făcea să alunece mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-și iubește foarte mult nevasta și vedeam că nici acum nu-și putea lua ochii de la, ea. N-aș fi știut să spun dacă și ea îl iubea. Bietul Pantalone, nu era el exact ființa care să stârnească pasiune, dar zâmbetul din ochii ei era afectuos și se prea poate ca atitudinea ei rezervată să ascundă de fapt un sentiment foarte profund. Nici ea nu era ființa răpitoare pe care o vedea fantezia lui bolnavă de dragoste, dar avea o gravitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]