5,438 matches
-
pe prof, cu toată panarama creată. Cornel sorbea cîte o guriță, încercînd să se stăpînească, să nu arate că nu-i place lichidul ăsta care-l frige prin interior. Dar poate ar trebui să se obișnuiască, auzise că în el zac puteri supraomenești. Oboseala îi alungase somnul. 13 Dimineața au mîncat, apoi au avut chef de joacă. Marcu a descoperit o barcă printre stufăriș, în timp ce arunca cu pietricele în oglinda apei. Ceva mai încolo, o vîslă, ascunsă și ea ochilor trecătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
preoți cu mare zor și începând a-i bate, ar fi scos pe acel om și pă loc au înștiințat Mării Tale pentru preoți, cum că sunt răi și zurbagii“. Preoții sunt aduși în București și închiși la Mitropolie, unde zac o lună de zile fără ca cineva să se intereseze de soarta lor, fără ca Apostolache să vină să stea față și să-și confirme acuzațiile prin mărturii demne de cre zare. După o lună de zile, preoții cer mitropolitului să-i
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
crize de epilepsie care devin cu fiecare zi din ce în ce mai puternice și mai dese. Boala este comparată cu îndrăcirea datorită simptome lor, „lovituri ca de iele“, spune Stana. Ea semanifestă aproape „în toate zilele“, și atunci numai poate face nimic, deoarece „zac ca o moartă, nesimțindu-mi trupul“, povestește aceeași femeie. După spusele ei, crizele ar fi declanșate și de îndeplinirea îndatoririlor conjugale. O despărțire tru peas că îi aduce pentru o vreme „ușura rea“, dar nu și dispariția bolii. Epilepsia face
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
și strănepoții noștri să ne venereze pe noi. În mâinile noastre stă ca să ni se înscrie numele în tablele de bronz ale istoriei; în mâinile noastre stă ca să facem să zică posteritatea că sub pietrele sub care vom fi culcați zac inimi mari și nobile; în mâinile noastre stă (...) să dăm urmașilor noștri sfaturi de mântuire și să dictăm legi generațiilor viitoare". Este spiritul acelor tineri admirabili care au știut să asume datoriile momentului istoric și să dea răspunsuri colective. Rezultatele
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
moral doar atunci când viața în sine, a plantelor și a animalelor, precum și a oamenilor, îi este sfântă, și când încearcă pe cât posibil să ajute orice formă de viață aflată în suferință." Albert Schweitzer, Viața și gândirea mea " Iată-le cum zac, ca niște avioane doborâte, cu o aripă în aer. Sau ca niște cai rupți de oboseală. Sau ca niște făpturi deznădăjduite. Sau ca niște bieți somnoroși. A doua zi, câte una se mai trezește, mai încearcă terenul cu un picior
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
doua zi la "hulubărie", o clădire agricolă de pe malul râului, unde era restul haitei, care a salutat venirea intrusului cu un concert de urlete. A doua zi, când m-am întors să-i dau supa, o bucată din lanțul lui zăcea pe ciment. * * * În scurt timp se înnoptase. Lăsat în întuneric, rătăcind printre mirosuri și sunete necunoscute, traumatizat de primirea de care tocmai avusese parte, avea să fugă, să meargă tot înainte până se pierde. Sau poate, dacă rămăsese prin împrejurimi
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
unuia dintre personaje, total inadecvat, i se distribuie rolul vieții: experiența morții: Dacă această incompatibilitate i se pare lui M. Blecher tragică întrucât injustă (,,Era grozav de injust ca ființa asta menită unei vieți de plăceri și de alinări să zacă în șirul unor ,,alungiți" neurastenizați și sumbri, pe coridorul unui sanatoriu pierdut undeva în dunele de nisip de pe marginea oceanului, într-o solitudine și o izolare ce constituiau pentru dânsa nu numai o tortură, ci și o grozavă confuzie de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vroiam să fiu câine, să privesc lumea aceea udă din perspectiva oblică a animalelor, de jos în sus, întorcând capul. Să merg mai aproape de pământ, cu privirile fixate în el, legat strâns de culoarea vânătă a noroiului. Dorința aceasta, ce zăcea de mult în mine, se rostogoli frenetic în ziua aceea de toamnă pe maidan 144. Atracția mărturisită pe care naratorul o are față de elementul primordial nu este singulară, nici în acest prim roman și nici în următoarele scrieri. Aflat în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
pot fi înțelese ca fiind influențate de către fondul persoanei sau al situației curente a acesteia: ,, Daliile acelea roșii atât de frumoase.../ Care dalii?/ Cum asta..., care dalii? Mă ridicai și mă repezii la etajeră. Aruncată pe o grămadă de cărți zăcea o eșarfă roșie"257. Conform teoriei lui Jaspers personajul blecherian pare a avea două opțiuni: fie se scufundă în disperare, fie face un pas către ceea ce filosoful german numea ,,transcendență". Astfel, alegând a doua opțiune, personajul se confruntă cu propria
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lovea calul. Situația era extrem de gravă, trăsura rămase nemișcată, marea urca mereu, valurile erau la zece metri... Palidă de spaimă, Solange își scoase într-o clipă ciorapii și pantofii și alergă într-o goană nebună pe plajă căutând ajutor. Emanuel zăcea inert în trăsură, întins cu fața în sus, cu tâmplele zvâcninde, zdrobit de emoție, de iritare și de spaimă. Valurile îi foșneau în urechi ca o vijelie ce-i intrase în creieri... în timp ce parcă tot sângele dintr-însul și apa
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
colțuri"347. Pe bună dreptate, personajul se întreabă retoric ,,cine imaginase în această încăpere aranjamentul acesta solemn și spitalicesc? Cine fusese regizorul acestui spectacol corect și halucinant?"348 pentru că, înșirați de-a lungul pereților, doi câte doi, la o masă, zăceau bolnavii întinși pe gutierele lor. S-ar fi putut crede un festin din Antichitate, de musafirii stăteau culcați la masă dacă fețele obosite și palide ale celor mai mulți dintre bolnavi n-ar fi arătat clar că e vorba de altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
urmărești ,,modulațiile și diversitățile" cu eternele sale reveniri și ,,teme". Obținând ,,permisiunea" de a rămâne în continuare bolnav, eul narator al Vizuinii luminate observă cum ,,orașul își schimbase pielea, și cerul și plaja", cum în absolut tot ce-l înconjoară zăcea acum o simplicitate elementară a obiectelor ca și cum ar fi fost doar desenate și așezate la locul lor, nicio vechime, nicio amintire nu intra în molozul zidurilor și în asfaltul străzilor. Era o materie nouă a realității din care se clădise
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
infinitul ocean de lumină al Preaplinului din care ne-am rătăcit. "Lumina a devenit Mîntuirea mea și a preschimbat, pentru mine, întunericul în lumi-nă. Ea a risipit Haosul ce mă înconjura, încin-gîndu-mă cu un brîu de lumină!... Toate puterile ce zac în mine înalță slavă în numele Sfintelor Taine... care te-au copleșit cu lumină pură", stă scris în Pistis Sophia, cea mai cunoscută scriere gnostică. Ca și Sophia, rătăcim în această lume a umbrelor, cu splendoarea cu care am fost dă-ruiți
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
eroismul e credul. Ultima reprezentare arhetipală comună este ceea ce același Unamuno numește "desfătarea în înfrângere". De câte ori Ladima și don Quijote se simt înfrânți și umiliți, încep să declame versuri din varii autori, fie poezii întregi din propria creație: "Și cum zăcea Don Quijote la pământ își află scăparea într-una din isprăvile din cărțile sale, așa cum, atunci când suntem înfrânți, ne aflăm refugiul în isprăvile din cărțile noastre, și începuse să se rostogolească în țărână și să spună la versuri, lucru în care
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
confirmă și teza din Patul lui Procust. Aventura Cavalerului este programatică și exemplară, el propunându-și să demonstreze cu orice preț că lumea este analogă textului ce l-a zămislit pe el, asemeni adică muntelui de romane de epocă ce zac prăfuite în bibliotecă. Conținutul metafizic al artei nu este, totuși, reductibil la un plus fabricat de către oameni. Transcendența râvnită de orice artist rezidă în elocvența și semnificațiile, adânci, multiple, ale Operei. Criticii spun frecvent despre scriitori ca "pot muri mulțumiți
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
uz gospodăresc sau o urnă funerară le așezi la locul potrivit, reconstitui ceea ce lipsește și apoi scrii o mulțime de povești. În spiritul erei IT, voi numi această operație DEFRAGMENTARE și o voi reface pe cont propriu adică lăsând să zacă în stoc părerile ante-scrietorilor întru Luca Pițu. Operație nu tocmai simplă, pentru că nu sunt singurul deținător al fragmentelor anamnezice personale iar demonul fabulatoriu (stârnit de diverse pragmatici întâlnite de-a lungul timpului, de la cea lingvistico-filosofică la zonele imaginarului militar, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
poveste pentru a te vinde, condiționataaaa de el) În visul în care auzeam acel "Eine kleine Nachtmusik" batracian (decodat cu ajutorul partiturilor CNSAS), oaspetele nepoftit declanșează automat reacții vocale și de umor(i) involuntare și "somme toute" explicabile. Apa în care zăceau la dospit firele următoarelor texturi (pentru saci dar și pentru exploatare plastică, în crearea de obiecte pseudo-rurale destinate orășenilor și străinilor naivi) și sfori (care pot deveni odgoane, parâme folosite în marină dar și pe uscat, la deplasarea forțată a
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
exteriorității. Ultima patrie conotează, în primul rând, sinele uterin, din care și înspre care eroina dramaticei saga diurne și mai ales nocturne se mișcă, dar nu halucinant, ci lucid, obiectivându-și sau încercând să-și obiectiveze stările: "coconul în care zac mi s-a lipit de piele/ s-a făcut o altă piele/ strânsă și dură un uter rigid./ cu sexul din creștet/ desfoliat ca un lotus cu o mie de petale/ plutesc în derivă prin marea sărată din el" (la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
consacrare a iubirii similară procesului de distanțare aproape mistică față de obiectul adorației din lirica trubadurescă: "O, ce veste minunată,/ sunt chemat la judecată./ Spiță/ de străveche viță,/ marchiza păienjeniță/ luni solie mi-a trimis/ cavaleri cu zapis scris;/ marți,/ pilaștrii zăceau sparți;/ miercuri,/ eram strâns în cercuri;/ joi,/ închis în buduroi/ intrai pe pământ varvar;/ vineri, gol, fără stihar,/ sâmbătă, în ierihon,/ eu în strană, ea-n amvon./ Prin tălmaci de la fanar,/ îmi plâng soartă și amar:/ sunt un păcătos morar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
inerția, plictisul și degradarea generalizată a valorilor din lumea contemporană Leopardi folosește epitetul brutto silenzio tăcerea urâtă. La polul opus, trecutul stă sub semnul energiei, al inteligenței și activității umane fecunde: În arenă / s-a coborât el singur, căci să zacă / atâta tot știu ceilalți și să tacă (Către Angelo Mai, vv. 163-165).320 După cum s-a constatat, Salvatore Quasimodo transpune în versuri motivul în cauză cu scopul de a descrie o stare interioară strâns legată de procesul de creație și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ascundea? A fost abisul fără fund al apei?". "Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de ape?" (p. 172) " Întuneric era și totul la început era ascuns". Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns..." (p. 172) Germenul ce încă zăcea acoperit în umbră Izbucnește, o fire din căldura fierbinte". "Dar deodat-un punct se mișcă...cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl..." (p. 172) Textul indian vedic Kathopanishad Odă (În metru antic) "Un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
uimirii, într-o neînțeleasă trecere a timpului. Exuberanța și extazul primelor volume sunt înlocuite de un romantism diafan, uneori aproape blestemat: În concepția Anei Blandiana, talentul este înnăscut și stigmatizat să moștenească și să poarte ca lauri "vina" creației ce zăcea poate latent la vreun strămoș. Poetul este chemat să descopere și să sancționeze contradicțiile dintre lucruri, să construiască din cuvinte o lume ideală, armonioasă și frumoasă. Din această cauză, cel înzestrat cu darul poetic devine un nonconformist incurabil, fiind condamnat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
supus eșecului. Totuși, o suspendare a vremii, așa cum numai arta o poate realiza, ar face posibilă nașterea unei noi lumi prin regăsirea timpului pierdut: În satul în care mă-ntorc/ Ceasuri cu cuc sfarmă vremea/ Și mari bucăți de tăcere/ Zac sparte în praful din drum./ Acele se-nvârt cu hărnicie,/ Arătând mereu ceva de neprivit./ Orele au căzut de mult,/ Acele aleargă fără sfârșit/ Și dezorientat, când și când,/ Cucul apare și-anunță/ Sfârșitul lumii, cântând..." (În satul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
p. 92. 121 "De prea mult aur crapă boabele de grâu./ Ici colo stropi de mac/ și-n lan/ o fată/ cu gene lungi ca spicele de orz./ Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului/ și cântă.// Eu zac în umbra unor maci,/ fără dorinți, fără mustrări, fără căinți/ și fără-ndemnuri, numai trup/ și numai lut./ Ea cântă/ și eu ascult./ Pe buzele ei calde mi se naște sufletul" (În lan). 122 Luiza Bratu, op. cit., p. 104. 123
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în "Iașul literar". Cu debutul în volum, după neșansa de a-mi vedea tipărită imediat teza de doctorat, o monografie despre Miron Costin, la o distanță în timp a venit succesul. Neșansa au fost "neprietenii", cum zice cronicarul. Manuscrisul a zăcut câtva timp la Editura "Junimea". Urmărindu-i destinul, mi-a fost prezentat cu niște sublinieri fără noimă, formale, făcute de un fost student, se vede că frustrat, cred că mediocru la obiectul meu, încât, cu demnitate mi-am retras manuscrisul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]