45,986 matches
-
i-o pot îngâna ușor când îl va cuprinde somnul dulce. Lăsați-le! Lăsați-le! Lăsați-le! Se aud strigătele în toate limbile și se ridică pumni de diferite culori către cei care țes păienjeniș de bombe deasupra lumii, amenințând pacea. Detlinde Dinesz, clasa a V-a C Neatenția De curând, eu și familia mea ne-am mutat întrun cartier nou. Aici totul îmi plăcea și mai ales mă bucura faptul că eram mai aproape de școală. Drumul spre școală trecea printr-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
am călăuzi după considerații sentimentale, ar trebui să capitulăm în fața tuturor... Se vede însă că sunteți ofițer de rezervă, altfel n-ați vorbi așa despre o crimă... ― Da, adevărat, se grăbi Klapka cu teamă. Am fost avocat... În vreme de pace... Acum însă... ― Și eu sunt ofițer de rezervă, întrerupse locotenentul cu mândrie. Războiul m-a smuls din mijlocul cărților, de la Universitate, unde aproape pierdusem contactul cu viața reală. Dar m-am dezmeticit repede și mi-am dat seama că numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pentru nimica-n lume. Dar eu, sărmană văduvă, ce să fac? Plâng și mă rog lui Dumnezeu să-ți poarte de grijă și să te apere și să-ți lumineze sufletul și cărările vieții... Acum barem de-ar veni odată pacea, să mai scape oamenii de chinuri și de groază. Că de când a intrat și România în război parcă viața noastră e și mai amară, și mai întristat ni-e sufletul... Marta zice că ți-a scris mereu, dar că tu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cântând cântece bisericești. Cervenko însuși spunea sus și tare că mai bine și-ar tăia mâinile decât să tragă asupra unor bieți oameni ca și dânsul. Altfel, fiind extrem de conștiincios în serviciu și disprețuitor de moarte, superiorii îl lăsau în pace, mulțumindu-se a zice că-i cam scrântit. ― Fiecare își face datoria cum crede, murmură Bologa drept răspuns lui Cervenko, așezîndu-se la masă față-n față cu Klapka, și apoi porunci soldatului: Adă-mi și mie ceva de mîncare! Soldatul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
peste granițele brăzdate cu morminte, toți oropsiții, toți răzvrătiții, își vor strânge mâinile și, într-un avânt nimicitor, se vor întoarce împotriva celor ce-i exploatează de mii de ani, și în sângele lor buhăit de trândăvie vor înmuia steagurile păcii și ale lumii noi! Bologa atunci nu se putu stăpâni și întrebă foarte blînd: ― Lumea urii, camarade? ― Ura, numai ura va stârpi nedreptatea! răspunse Gross cu fața strâmbată de patimă. ― Ura naște veșnic ură, zise Apostol, cutremurîndu-se. Pe ură nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să asculte și n-avea puterea să aștepte. ― Să mergi unde vom merge toți, zise Klapka grav, cu o resemnare îndurerată. Să mergi, să faci ce vor face toți și să-ți închizi ermetic toate portițele sufletului până ce va sosi pacea sau se va prăbuși lumea, sau până ce-ți va veni rândul și ție să mori și să scapi de toate chinurile! Apostol tresări și răspunse cu protestare în glas: ― Dar dacă eu nu vreau să mor!... Nu vreau, nu mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
e o vină să-ți faci datoria! Adică dincolo, în Făget, în satul vecin, cine-i primar? Cumnatul lui!... Atunci de ce să-i impute lui c-a fost primar câteva săptămîni?... Au trecut însă toate, numai de-ar aduce Dumnezeu pacea mai curând... Bologa îl lăsase să vorbească în voie. Groparul, după ce-și sfârși povestirea pățaniilor, se aștepta să afle și el noutăți și, pentru că locotenentul nu se urnea, îl întrebă direct, înmuind glasul, misterios: ― Oare ce-o mai fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în odaia ta și care a fost a tatălui tău, fie iertat... Ce-i drept, maiorul a fost om de omenie, dar acuma a trebuit să plece că, zice, iar o să pornească bătăliile cele mari... Degeaba, nu se arată a pace... S-a tot vorbit vreo două săptămâni că vine pacea, că muscalii așa și pe dincolo... aș, palavre! De altfel, de pe aici s-au dus mai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sămânță, din pricina depozitelor... poate le-ai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fie iertat... Ce-i drept, maiorul a fost om de omenie, dar acuma a trebuit să plece că, zice, iar o să pornească bătăliile cele mari... Degeaba, nu se arată a pace... S-a tot vorbit vreo două săptămâni că vine pacea, că muscalii așa și pe dincolo... aș, palavre! De altfel, de pe aici s-au dus mai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sămânță, din pricina depozitelor... poate le-ai văzut, barăci de scânduri, un oraș întreg, lângă drumul Feleacului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spaima ei. ― Șezi, M... m... Uite fotoliul! bolborosi dânsul, necutezând a-i zice pe nume și trăgând jilțul mai aproape de ea. Atunci interveni ofițerul cu întrebări grăbite despre lupta în care a fost rănit Apostol, despre noutățile frontului, despre perspectivele păcii... Și Bologa, dobîndindu-și stăpânirea de sine, îi răspunse prompt, cu amănunte tehnice, chiar cu oarecare emfază, care-i ședea rău. Marta, așezîndu-se în fotoliu, se liniști curând și se amestecă în convorbirea lor, mai cu glume, mai cu suspine fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Schimbarea tonului și cuvintele notarului încurcară iarăși pe Bologa, încît se opri la colțul mesei să asculte mai bine. ― Prin dibăcia mea, prin munca mea am creat aici o atmosferă patriotică absolut necesară în vreme de război, ca și de pace, urmă Pălăgieșu privindu-l scrutător, ca și cum ar fi vrut să-i zdrobească orice împotrivire. Acuma căzuși tu ca un bolovan într-o apă liniștită și ai tulburat-o. Ai dat prilej de flecăreală, de aprobări și dezaprobări, în sfârșit, tulburare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
hârțoage, văzu capul sergentului, cu fruntea încrețită și cu creștetul țuguiat, pe care, din spate, pe fereastra colbuită, cădea o lumină de argint vechi. Afară, în ogradă, și mai departe, până la picioarele dealurilor ce închideau zarea, stăpânea atâta liniște și pace, că sufletul lui Apostol se umplu iar de nădejdi, și mai ales de o încredere adâncă. Îi părea rău numai că nici un petec de cer nu-i înfrumuseța orizontul. Tocmai când inima îi era stăpânită de mulțumire, în ogradă apăru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amândoi obrajii. Și ochii bolnavului îl petrecură până la ușă și mai departe, prin zidurile sălii, până în uliță... 4 Spre seară, groparul Vidor sosi acasă din oraș, unde fusese cu cumnatul său, și îndată vru să afle de la Bologa cum stă pacea, că pe aici iar se aud vești de bătălii. ― Noi vom afla cei din urmă pacea, zise Apostol, fiindcă pacea o fac cei ce n-au cunoscut războiul! În aceeași seară, trecând din cancelarie în odaia sa, găsi acolo pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
uliță... 4 Spre seară, groparul Vidor sosi acasă din oraș, unde fusese cu cumnatul său, și îndată vru să afle de la Bologa cum stă pacea, că pe aici iar se aud vești de bătălii. ― Noi vom afla cei din urmă pacea, zise Apostol, fiindcă pacea o fac cei ce n-au cunoscut războiul! În aceeași seară, trecând din cancelarie în odaia sa, găsi acolo pe Ilona care, fără sfială, aproape sfidător îi zise: ― Te-am așteptat să-ți spun că nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
groparul Vidor sosi acasă din oraș, unde fusese cu cumnatul său, și îndată vru să afle de la Bologa cum stă pacea, că pe aici iar se aud vești de bătălii. ― Noi vom afla cei din urmă pacea, zise Apostol, fiindcă pacea o fac cei ce n-au cunoscut războiul! În aceeași seară, trecând din cancelarie în odaia sa, găsi acolo pe Ilona care, fără sfială, aproape sfidător îi zise: ― Te-am așteptat să-ți spun că nu-s supărată, dar mi-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sculă de la birou și așeză tocul în călimară. Doar degetele îi tremurau puțin. Ușa cancelariei era deschisă și în curând groparul apăru în prag dând bună ziua ofițerului, ca totdeauna. Bologa răspunse simplu, adăugând fără să mai aștepte obișnuitele întrebări despre pace ale bătrînului: ― Aș dori să-ți vorbesc ceva... ceva foarte important... acuma... numaidecât... Groparul, curios, vru să intre în cancelarie, dar Apostol îl opri: ― Dincolo... la mine... Vin și eu îndată! ― Bine, prea bine, zise Vidor, uitîndu-se nedumerit spre cei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță de argint: ― Hristos a înviat din morți... Apostol sări în picioare. Toți oamenii cântau, cu fețele albe de bucurie. Și glasurile fâlfâiau ca niște stegulețe de pace și se ridicau în văzduhul limpede și se înălțau tot mai sus, până la tronul mângâierilor cerești... 7 În duminica Paștilor avu mai mult de lucru la cancelarie, totuși la prânz făcu o pauză și luă masa împreună cu Vidor și cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
jandarmii doisprezece bandiți, adunați de prin păduri, din spatele frontului... Doisprezece! Ce zici?... Frumos număr!... Tocmai spuneam primarului cât sunt de revoltat... Un furnicar de trădători... Apostol Bologa îl întrerupse cu imputare și plictiseală: ― De ce nu mă lăsați pe mine în pace, căpitane? Ce aveți cu mine? Primarul aprobă din cap, înviorat puțin. Pretorul însă se supără și răspunse indignat: ― Apoi, firește, așa vorbiți toți și vă codiți, ca și când Curtea Marțială ar fi ceva... de mâna a zecea! Nu vă dați seama
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în cercuri. Păreau să-și fi pierdut drumul. Soarele se înghesuia în mantaua lui de cețuri, care se scămoșa tot mai mult. Până și tunurile păreau să fi înghețat. Nu se mai auzea nimic. — Poate că au făcut în sfârșit pace, încercă neîncrezător Grosspeil. — Pace pe naiba! i-o trânti colegul său și acoperi corpul micuței cu pătura udă de lână. Erau așteptați domnii din V. Sosiră în sfârșit, însoțiți de primar, care avea înfățișarea din zilele proaste, cea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-și fi pierdut drumul. Soarele se înghesuia în mantaua lui de cețuri, care se scămoșa tot mai mult. Până și tunurile păreau să fi înghețat. Nu se mai auzea nimic. — Poate că au făcut în sfârșit pace, încercă neîncrezător Grosspeil. — Pace pe naiba! i-o trânti colegul său și acoperi corpul micuței cu pătura udă de lână. Erau așteptați domnii din V. Sosiră în sfârșit, însoțiți de primar, care avea înfățișarea din zilele proaste, cea pe care o ai când ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ce vor să fie malițioși adaugă: un consorțiu. Rânduri de locuințe au apărut acolo unde altădată era pământ însămânțat. Străzi micuțe și înghesuite, identice una cu alta. Case închiriate pentru o nimica toată, sau pentru un preț mare - liniștea, supunerea, pacea socială - unor muncitori care nu speraseră la atât, și cărora li se părea caraghios ca acum să se ușureze într-un closet și nu într-o gaură neagră făcută în mijlocul unei scânduri de brad. Vechile ferme, puținele care mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spune Cazinoul - te întrebi de ce, când nimeni nu a jucat niciodată nimic - și care servea drept cantină acestor domni ingineri. Câteodată, unii din ei îndrăzneau să facă vreo câțiva pași, duminica, prin parc. Destinat nu spunea nimic, îi lăsa în pace. Îi privea de la ferestre și aștepta ca ei să se întoarcă în casă înainte de a merge să se plimbe și să se așeze pe o bancă. Anii trecură. Viața lui Destinat părea să urmeze un ritual neschimbat, între palatul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de discursuri lungi pentru a te înțelege cu el. Josăphine primea salvele cum putea, apoi spuse versiunea ei, privindu-mă uneori, iar ochii ei parcă spuneau: „De ce dracu’ te-am ascultat, de ce suntem aici, și când mă vor lăsa-n pace nemernicii ăștia!?“. Eu nu puteam s-o ajut în nici un fel. Asistam la efortul lor de a-i distruge încrederea, și în vreme ce Josăphine recunoștea cu inocență că luase câteva înghițituri de băutură pentru a se-ncălzi, Mierck și Matziev o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Mi se apleacă peste umăr. Îi simt răsuflarea încă tânără pe țeasta mea acoperită de păr grizonat. — Să bei atâta de dimineață, e rușine... Până la prânz, o să fiți deja beat. E Berthe. O reped. Îi spun să mă lase în pace. Să-și vadă de ceapa ei. Ea ridică din umeri. Mă lasă singur. Respir adânc. Apuc iarăși pana. Când am zărit casa, inima a început să-mi bată cu putere. Era în întregime acoperită de zăpadă, strălucind în soarele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ai și întâlnit pe stradă, sau că o vei face, că poate e vorba despre vecinul tău, asta nu ajută pe nimeni. Mai ales pe timp de război, sau mai mult decât când nu e război și este nevoie de pacea civilă, altfel totul e pierdut. Nu sunt o sută de feluri de a rezolva un caz de crimă. Eu nu știam decât două: fie îl prinzi pe vinovat, fie arestezi pe cineva pe care dai vina. Ori una, ori alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]