39,399 matches
-
districtele Vijnița și Storojineț care a luat parte între anii 1915-1916 la luptele cu rușii, ca parte a trupelor austro-ungare. Cavalerul de Wassilko a fost un susținător al soluționării problemei rutene de către austro-ungari, ceea ce prevedea ca în situația victoriei Triplei Alianței în primul război mondial să se reînființeze fostul Principat Galiția-Volînia ca regiune autonomă națională în cadrul Imperiului Austro-Ungar. În ședința Parlamentului de la Viena din 16 iunie 1917, Wassilko exprima dorința rutenilor din Bucovina de a fi unite toate teritoriile locuite de
Nicolae de Wassilko () [Corola-website/Science/319385_a_320714]
-
celui de Al III-lea Reich. Numeroși locuitori, români și de alte neamuri, au fost supuși la persecuții politice și deportari. Bucovina de Nord a reintrat în componența României în perioada 1941-1944. De îndată după recucerirea de către armata română în alianță cu trupele germane, în acord cu ordinele regimului Antonescu, evreii concentrați în localitate (care ajunseseră în 1941 la un număr de 687) au fost scoși din casele lor, supuși la jafuri și alte violențe, și trimiși, împreună cu majoritatea evreilor din
Davideni, Storojineț () [Corola-website/Science/315522_a_316851]
-
La Wrestlemania X-Seven, Kane i-a învins pe Raven și Big Show și câștigă centura WWF Hardcore, iar Undertaker îl învinge pe Triple H. Kane și Undertaker s-au concentrat pe campionul intercontinental Triple H, care curând va face o alianță surpriză cu campionul WWF Stone Cold Steve Austin. Cei doi au avut oportunitatea de ai înfrunta pe Steve Austin și Triple H la Backlash, dacă îi pot învinge pe Edge și Christian într-un meci fără descalificări pentru titlurile la
BrOtherof Destruction () [Corola-website/Science/315536_a_316865]
-
și reviste ale vremii, între care Convorbiri literare, "Fântâna Blanduziei", Literatorul, Tribuna, Universul Ca om de cultură a participat ca membră a unor organizații culturale, atât din România, cât și din străinătate, ca "Dante Alighieri", "Storia et Arte di Roma", "Alianța Universală a Femeilor". Ca reprezentantă a României, a participat la mai multe congrese internaționale: Conform chiar mărturiei sale, pasiunea ei de scriitoare a fost călătoria. A străbătut atât România, cât și multe țări din Europa, între care (Italia, Belgia, Franța
Smaranda Gheorghiu () [Corola-website/Science/315567_a_316896]
-
și în Sicilia, își întindea planurile ambițioase până dincolo de Adriatica: ca și Robert Guiscard și Bohemond, Roger al III-lea visa să se extindă pe socoteala imperiului de la Constantinopol. Împotriva unui adversar de talia acestuia, bizantinii aveau nevoie de o alianță; ei au căutat-o în Germania, pe care statornicile sale ambiții în Italia o arătau mai mult decât pe oricare alt stat în stare să neutralizeze eforturile întreprinzătorului suveran sicilian. Din 1135 și din 1137, ambasadori greci au fost trimiși
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
Sfântului Imperiu Roman respectul pe care o fiică îl datorează mamei sale. Foarte îndrăgostit, în sfârșit, de puterea lui, se lăuda cu supunerea pe care i-o arăta întregul Occident. Astfel de idei ofensau foarte mult vanitatea grecească, pentru ca o alianță să fie ușor de încheiat. Din fericire, se întâmplă că și Conrad simțea nevoia unui sprijin împotriva ambițiilor crescânde ale lui Roger al II-lea. El răspunse deci propunerilor care i se făcuseră și propuse trimișilor bizantini ca prințul Manuel
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
se apropia de Sicilia; un proiect de căsătorie se schița între o prințesă greacă și un fiu al lui Roger al II-lea; în același timp relațiile cu Germania se încordau. Totuși, până la urmă, Manuel se hotărî să revină la alianța germanică; în 1145 fu trimisă lui Conrad al III-lea o ambasadă spre a-i vesti intenția ce avea împăratul de a celebra căsătoria hotărâtă în 1142. Dar făcu pe regele Germaniei să simtă marea cinste ce i se făcea
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
să-l îngrijească cu propriile sale mâini. În sfârșit, când după ce-și îndeplinise datoria la Sfântul Mormânt, Conrad al III-lea trecu din nou prin Bizanț, el găsi iarăși aceeași primire bună. Curtea bizantină se orienta pe față către alianța germană, echilibru necesar față de ostilitatea evidentă a normanzilor din Sicilia și a francezilor din Franța. Între cele două familii suverane se pregăteau căsătorii. Henric de Austria, fratele vitreg al regelui Germaniei, se căsătorea cu o nepoată a lui Manuel și
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
lasă în seama Irinei grija de a alege din familia imperială pe logodnica destinată fiului său, pe acea care ți se va părea ție, care le-ai crescut, că merită, prin caracter și frumusețe. Totuși, căsătoria nu se făcu, dar alianța cea mai strânsă persistă între cele două state. Când, în 1150, Roger al II-lea și Ludovic al VII-lea se gîndiră să alcătuiască împotriva Bizanțului o ligă a întregului occcident, opoziția formală a regeleui Germaniei făcu să cadă planul
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
la tradițiile famililei lui și a mers la universitatea din Bonn. Timpul petrecut la universitate, împreună cu influența membrilor de familie mai puțin conservatori au contribuit la îmbrațișarea idealurilor sale liberale. În secolul XIX, căsătoriile regale erau aranjate pentru a asigura alianțe și pentru a menține legături de sânge în rândul națiunilor europene dominante. Încă din 1851, regina Victoria a Marii Britanii și soțul ei, Prințul Albert, au făcut planuri pentru ca fiica lor cea mare, Victoria, Prințesă Regală a Marii Britanii să se căsătorească
Frederic al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/315651_a_316980]
-
o anumită parte a Războiul celei de-A Doua Coaliții. Luise a susținut acest punct de vedere. În cele din urmă, regele a consultat mai multe opinii diferite de cele le reginei și ale miniștrilor și a intrat într-o alianță cu Napoleon, care tocmai câștigase Bătălia de la Austerlitz (1805). Baronul vom Stein, membru al birocrației, și care detesta fosta neutralitate a țării, a căutat să reformeze organizarea guvernului de la favoarizarea bazată pe nepotism într-un guvern ministerial responsabil. El a
Louise de Mecklenburg-Strelitz () [Corola-website/Science/315648_a_316977]
-
și Războiul sârbo-bulgar din 1885, Războaiele balcanice din 1912-1913 ( Primul război balcanic în 1912-1913 și Al doilea război balcanic în 1913). A câștigat prima victorie aliata a primului război balcanic în 1914, dar în 1915 a fost ocupat de o alianță externă formată din trupele austro-ungare germane, si bulgare. După sfârșitul războiului, acesta s-a unificat cu Regatul Muntenegrului, si cu perioada scurtă a Statului slovenilor, croaților și slovenilor pentru a înființa Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, iar mai tarziu cunoscut
Regatul Serbiei () [Corola-website/Science/315688_a_317017]
-
care a ajuns la a XIII-a ediție și va avea loc în perioada 10 - 17 mai 2009. Acest eveniment este organizat în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Mecanică, Centrul pentru Informare si Consiliere Profesionala a UPT și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). În curtea facultății există două cămine, 1 MV și 2 MV ("Mihai Viteazul", după numele bulevardului pe care se află facultatea), "Cantina 1 MV" și baza sportivă "nr. 1" a Politehnicii (mai există
Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara () [Corola-website/Science/315679_a_317008]
-
Woerden, mai mulți descendenți ai familiei sunt cunoscuți sub numele de Herman van Woerden. Inițial au fost administratorii castelului pentru episcop, dar cu timpul au încercat să devină independenți. În 1274 Herman al VI-lea van Woerden a format o alianță cu Gijsbrecht al IV-lea van Amstel, și s-au revoltat împotriva episcopului ales Ioan de Nassau. În 1278 Floris V, Conte de Olanda a intervenit pe partea mult slăbită a episcopului, si a învins căpeteniile rebele. Gijsbrecht a fost
Woerden () [Corola-website/Science/315821_a_317150]
-
publice din România. O vreme a trăit la Alexandria, în Egipt, apoi la Pisa, în Italia. Aflat din 1876 la conducerea comunității evreiești din Galați, că primul ei președinte, a participat împreună cu dr. Leopold Stern la conferința de la Paris a Alianței Israelite Universale. În zilele Războiului de Independență a României (1877-1878) Iosif Brociner a fost secretarul comitetului responsabil cu întreținerea ambulantelor necesare pe câmpul de luptă. După terminarea războiului, în vremea dezbaterilor de la Conferința de la Berlin, Brociner a fost activ în
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
în două rânduri, împreună cu dr. Adolf Stern și apoi cu fratele său Marco Brociner, comunitățile evreiești din Budapesta, Viena, Berlin și Paris, pentru a se asigura de susținereaacestora. De asemenea a participat, împreună cu Benjamin Peixotto, la o nouă conferință a Alianței Israelite Universale la Paris în anul 1978. În 1879 l-a însoțit pe ministrul de externe român Vasile Boerescu la întâlnirea acestuia cu liderul Alianței Israelite Universale, Adolphe Crémieux, într-o încercare de a ajunge la o înțelegere în privința acordării
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
asigura de susținereaacestora. De asemenea a participat, împreună cu Benjamin Peixotto, la o nouă conferință a Alianței Israelite Universale la Paris în anul 1978. În 1879 l-a însoțit pe ministrul de externe român Vasile Boerescu la întâlnirea acestuia cu liderul Alianței Israelite Universale, Adolphe Crémieux, într-o încercare de a ajunge la o înțelegere în privința acordării de drepturi cetățenești evreilor din România. Iosif Brociner era împăcat cu ideea unui compromis, care să permită acordarea cetățeniei române la început unui număr de
Joseph Brociner () [Corola-website/Science/315846_a_317175]
-
-lea al Spaniei. În cele din urmă regina Ecaterina a fost de acord cu căsătoria cu cea de-a doua fiică, Elisabeta, deoarece Franța avea nevoie de o căsătorie catolică pentru a combate părțile protestante precum și pentru a cimenta o alianță între coroana Franței și imperiul habsburgic. Elisabeta s-a căsătorit prin procură la 22 octombrie 1570 în catedrala de la Speyer (unchiul Elisabetei, arhiducele Ferdinand l-a reprezentat pe regele Franței). La 4 noiembrie ea a părăsit Austria acompaniată de nobili
Elisabeta de Austria (1554-1592) () [Corola-website/Science/316498_a_317827]
-
a dovedit opiniei publice pe ce treaptă socială inferioară se aflau evreii și cum erau violate drepturile lor elementare. În fruntea fondatorilor s-a aflat Adolphe Crémieux, politician evreu francez, care era președintele Consistoriei centrale evreiești și a fost președintele Alianței Israelite Universale până la moartea lui, în 1870. Ca să sprijine emanciparea evreilor, a fondat școli pentru copii evrei, școli moderne în care lecțiile erau predate în limba franceză. Prima școală a fost fondată în anul 1862 în Maroc. În anul 1870
Alianța Israelită Universală () [Corola-website/Science/316735_a_318064]
-
în Israel, a fost fondată prima școală agricolă evreiască, Mikve Israel. În anul 1884, la Haifa, a fost fondată o școală în care se învăța de la grădiniță până la bacalaureat. În 1890 s-a deschis prima școală la Tripoli, în Libia. Alianța Israelită Universală a înființat sute de școli, în special în țările în care existau comunități evreiești mai puțin dezvoltate. În anul 1912 existau în Maroc 14 școli, iar în Imperiul Otoman 72. Fruntașii acestei organizații se străduiau să convingă guvernele
Alianța Israelită Universală () [Corola-website/Science/316735_a_318064]
-
sau Tzvi Menahem ben Shlomo Pineles (21 decembrie 1806, Tysmienica- 6 august 1870, Galați) a fost un rabin, om de afaceri, scriitor și cercetător al Talmudului, activist al societății Alianța Israelită Universală, tatăl lui Samuel Pineles. s-a născut la Tysmienica, în Galiția, dar în continuare familia lui s-a mutat la Brody, loc unde a primit educație religioasă hasidică, dar s-a alaturat și cercurilor iluministe Haskala din jurul lui
Herș Mendel Pineles () [Corola-website/Science/316712_a_318041]
-
dure contra sultanatului selgiucid de Rum. Deplasarea centrului bizantin în Asia Mică accentua vechea opoziție între Bizanț și selgiucizi, căci el constituia un puternic obstacol în calea avansului selgiucizilor către mare. Cu medierea Veneției, sultanul Ghiyaseddin Kaykhosru I încheia o alianță secretă cu împăratul latin în anul 1209. Theodor Laskaris încheia un acord cu regele Micii Armenii, Leon al II-lea al Ciliciei (care se simțea la fel deamenințat de sultanatul din Ikonion). Segiucizii aveau o armă în plus contra imperiului
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
în 1026 de Crăciun, în biserica Sfintei Treimi (precursoarea catedralei Roskilde). În 1028 regele va merge în pelerinaj la Roma, fiind de față la încoronarea lui Conrad II ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Knut va încheia cu acesta o alianță, asigurându-și astfel stăpânirea țărmului de nord - vest al Balticii. În 1028, Knut supune și Norvegia, cucerind-o cu o flotă de 50 de corăbii din Anglia. Knut se încoronează la Trodheim "“rege al Angliei, al Danemarcei, al Norvegiei și
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]
-
(în limbile germană: "Stahlpakt"; italiană: "Patto d'Acciaio"), conform denumirii sale oficiale: Pactul de prietenie și alianță dintre Germania și Italia, a fost o înțelegere între Italia Fascistă și Germania nazistă semnată la 22 mai 1939, la Berlin, de către miniștrii de externe ai respectivelor țări, contele Galeazzo Ciano și Joachim von Ribbentrop. Pactul a fost format din
Pactul de Oțel () [Corola-website/Science/316812_a_318141]
-
său, Baudouin al II-lea. Privată de o conducere fermă și cu o conjunctură externă periculoasă, guvernarea de la Constantinopol plănuia să-i propună regența suveranului bulgarilor, care părea singurul în măsură să salveze orașul imperial de un asalt al bizantinilor. Alianța lui Ioan Asan al II-lea cu casa Courtenay, care rezulta dintr-o înrudire comună cu casa regală a Ungariei, trebuia să fie oficializată prin logodna tânărului împărat latin cu fiica țarului, Elena. Acest proiect de căsătorie părea să dea
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]