39,711 matches
-
pe toți cei pe care-i întâlnea.” Același ziar a afirmat și: „generalul Lee știe meserie și armata sa încă nu a cunoscut înfrângerea.” Reacțiile au fost opuse în nord, unde atât armata cât și președintele Lincoln au fost puternic atacați de politicieni și de presă. Ziarul "Commercial" din Cincinnati a scris: „nu se poate să fie în natura umană ca oamenii să arate mai multă vitejie și ca generalii să dea dovadă de mai puțină judecată, decât s-a văzut
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Adelei, Balduin al VI-lea), ea a solicitat regelui Filip I să îl oprească pe Robert. Filip a trimis trupe în sprijinul lui Arnulf, printre care și un contingent de cavaleri normanzi conduși de William FitzOsborn. Forțele lui Robert au atacat armata lui Arnulf (mult superioară numeric) înainte ca aceasta să se poată organiza, iar Arnulf însuși a căzut în luptă. Victoria categorică a lui Robert "Frizonul" l-a făcut pe regele Filip I să încheie pacea și să îl învestească
Adela de Franța () [Corola-website/Science/324538_a_325867]
-
declarând că îi iau apărarea papei în fața decretului iconoclast a cărui punere pratică fusese ordonată de exarhul Paul pentru întreaga Italie (727). În 738, regele longobarzilor Liutprand, aflat în drum spre Spoleto, a străbătut Pentapolis și în timpul tranzitului a fost atacat de către un grup de așa-ziși "spoletani" (longobarzi din Italia centrală) și "romani" (localnici din Pentapolis). Se poate ca localnicii să fi fost atrași către această alianță anti-longobardă de către exarhul Eutychius, care ar fi avut o înțelegere secretă cu ducele
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
cu bizantinii, cu care Liutprand lupta în 728-729, nici cu exarhul de Ravenna, pe care același Liutprand îl asalta în mod frecvent, însă ei nu erau încântați să considere incursiunile longobarde în teritoriul lor ca pe o "eliberare". Liutprand a atacat Ravenna și Cesena urmând via Aemilia în 743, probabil în scopul de a controla o trecere prin teritoriul bizantin pentru a ajunge la Spoleto. Succesorul său, Ratchis, atacat la rândul său unele orașe din Pentapolis, ca și Perugia în 749
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
considere incursiunile longobarde în teritoriul lor ca pe o "eliberare". Liutprand a atacat Ravenna și Cesena urmând via Aemilia în 743, probabil în scopul de a controla o trecere prin teritoriul bizantin pentru a ajunge la Spoleto. Succesorul său, Ratchis, atacat la rândul său unele orașe din Pentapolis, ca și Perugia în 749, înainte de a se retrage și a deveni călugăr. Până în anul 752, Pentapolis a sfârșit prin a fi cucerit de către regele longobard Aistulf.
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
Cu această ocazie, el a condus trecerea râului Meandru din Anatolia și a luptat în bătălia de la Attalya din 1148. După sosirea în Regatul Ierusalimului, a participat la Conciliul de la Acra, unde s-a luat nefericita decizie de a se ataca Damascul. Thierry a participat la asediul Damascului din 1148, sub comanda regelui Ierusalimului Balduin al III-lea (cumnat al lui Thierry), și, cu sprijinul acestuia, ca și al regilor Ludovic al VII-lea al Franței și Conrad al III-lea
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
Intenția lui Balduin fusese de a lăsa Namur fiului său Filip, dar ca fief al Hainaut. Cu toate acestea, Theobald I de Bar, care se căsătorise cu moștenitorarea lui Henric de Luxemburg, Ermesinda, refuza să abandoneze Namur și l-a atacat pe Filip. Războiul a durat vreme de trei ani, până la încheierea unui tratat semnat la Dinant în 26 iulie 1199, prin care Filip era recunoscut ca deținător al Namurului. Filip a fost lăsat ca regent pentru Hainault atunci când fratele său
Filip I de Namur () [Corola-website/Science/324551_a_325880]
-
La rândul său, Raymond emitea și el pretenții, însă Robert și-a declarat sprijinul pentru Bohemund în această dispută. Disputele dintre cruciați au întârziat cruciada de la a continua mai departe către Palestina. Raymond de Saint-Gilles a părăsit Antiohia pentru a ataca orașul Ma'arrat al-Numan, care a fost capturat, după ce Robert participase și la acest asediu. În continuare, Raymond a căutat să îi mituiască pe Robert și pe ceilalți conducători cruciați pentru a-l urma pe el, iar nu pe Bohemund
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
Angliei, oferind 1.000 de cavaleri în schimbul plății unui tribut anual, însă în momentul în care regele Angliei a refuzat plata convenită, Robert s-a aliat cu feudalul nominal al său, regele Ludovic al VI-lea al Franței și a atacat Normandia. Ca diversiune, contele Theobald al II-lea de Champagne, fiind cumnat cu regele Henric I, a pus la cale o revoltă a baronilor francezi împotriva lui Ludovic; implicându-se în luptele cu răsculații, Robert a condus o armată pentru
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
și-a așezat tabăra în partea nordică a orașului, Godefroy în cea răsăriteană, iar Raymond de Saint-Gilles și episcopul Adhemar de Monteil în sud. În data de 16 mai, apărătorii turci ai garnizoanei au coborât de pe ziduri pentru a-i ataca pe cruciați, însă au fost respinși cu pierderea a 200 dintre el. În continuare, turcii au trimis mesaje sultanului Kilij Arslan (aflat sub zidurile orașului Melitene), implorându-l să se întoarcă la Niceea; de îndată ce sultanul a realizat puterea cruciaților, s-
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
pe generalul Tatikios, în fruntea a 2.000 de infanteriști. Alexios i-a dat instrucțiuni lui Boutoumites de a negocia în secret capitularea orașului, fără știrea cruciaților. La rândul său, Tatikios a fost instruit să se alăture cruciaților și să atace direct zidurile Niceei, odată cu Boutoumites, astfel încât să lase impresia că bizantinii au fost cei care au capturat orașul. Operațiunea a reușit întocmai, astfel că la 19 iunie apărătorii turci s-au predat generalului Boutoumites. Când cruciații au descoperit manevra lui
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
la Bătălia de la Hastings, cu toate că sursele sunt diferite în ceea ce privește activitatea sa concretă cu acea ocazie. Ele sugerează că Eustațiu a fost de față, alături de William Bastardul, la incidentul de la Malfosse din momentul imediat ulterior bătăliei, când un saxon care îl ataca direct pe William ar fi fost ucis de către Eustațiu. În continuare, Eustațiu a primit întinse teritorii, fapt ce sugerează implicarea sa în campania din Anglia, probabil inclusiv prin punerea de vase la dispoziția cuceritorului William. În anul următor, nefiind probabil
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
1018, Guaimar a preluat poziția de co-principe, guvernând alături de tatăl său. În 1022, împăratul Henric al II-lea a pornit o campanie în Italia de sud îndreptată împotriva bizantinilor și l-a trimis pe episcopul Pilgrim de Koln să îi atace pe Pandulf al IV-lea de Capua, supranumit "Lupul din Abruzzi", și pe Guaimar al III-lea de Salerno. Pandulf a fost luat prizonier, iar Guaimar s-a supus, trimițându-l pe fiul său ca ostatec. Împăratul german l-a
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
după aceea, Guaimar și-a legat soarta de cea a dinastiei normande Hauteville. Între timp, bizantinii, care nu dăduseră curs cererii de ajutor a lui Guaimar, pregăteau o expediție de mari proporții sub comanda generalului George Maniaces, pentru a-i ataca pe sarazinii din Sicilia. La cererea bizantinilor, Guaimar a trimis o cohortă de luptători longobarzi și normanzi, primul dintre aceștia fiind Guillaume, care, prin acțiunile sale din Sicilia, și-a dobândit epitetul de "Braț de Fier". În 1038, ca urmare
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
viitor prim-ministru, Yitzhak Shamir. În 1980, datorită tratativelor încununate cu succes de la Câmp David (1978), fostul terorist, comandant, al Irgun - Menahem Begin - a primit Premiul Nobel pentru Pace. Trupele de asalt au pătruns prin surprindere în sat și au atacat casă cu casa lichidând toată populația satului. În 1983, cănd Begin s-a retras din funcție, prim-ministru a devenit fostul comandant al Stern, Yitzhak Shamir, până la acea dată, ministrul de Externe în Cabinetul Menahem Begin. David Yallop în "To
Masacrul de la Deir Yassin () [Corola-website/Science/324586_a_325915]
-
întrebat pe profesor dacă îl poate ajuta cu ceva, dar acesta i-a spus niște cuvinte urâte și s-a repezit pe scară. De asemenea, începând tot cam din perioada călătoriei la Praga, Roy, credinciosul câine-lup al profesorului, l-a atacat pe acesta în anumite ocazii și a fost necesar să fie scos în afara casei și legat. Patrupedul nu atacase nicio altă persoană și fusese până atunci destul de cuminte. Din studiile sale asupra câinilor, Holmes știe că acest lucru este semnificativ
Aventurile omului-maimuță () [Corola-website/Science/324596_a_325925]
-
a repezit pe scară. De asemenea, începând tot cam din perioada călătoriei la Praga, Roy, credinciosul câine-lup al profesorului, l-a atacat pe acesta în anumite ocazii și a fost necesar să fie scos în afara casei și legat. Patrupedul nu atacase nicio altă persoană și fusese până atunci destul de cuminte. Din studiile sale asupra câinilor, Holmes știe că acest lucru este semnificativ. Bennett menționează că atacurile câinelui au avut loc pe datele de 2, 11 și 20 iulie. Detectivul remarcă periodicitatea
Aventurile omului-maimuță () [Corola-website/Science/324596_a_325925]
-
ciudat al profesorului Presbury. El iese din casă, merge săltat în patru labe, urcă cu ușurință pe iederă și-l întărâtă pe câinele care era legat. Din păcate, câinele-lup scapă din lanț (zgarda fiind un pic prea mare) și îl atacă pe profesor. Cei doi, cu ajutorul lui Bennett, reușesc să-i despartă, dar profesorul este grav rănit. Watson și Bennett, care are și el pregătire medicală, oblojesc gâtul profesorului, salvându-i viața. Holmes examinează apoi profesorului cutia mică de lemn a
Aventurile omului-maimuță () [Corola-website/Science/324596_a_325925]
-
În 865, Ludovic al II-lea, probabil la presiunea Bisericii, mereu în alertă față de existența unui stat musulman în mijlocul Italiei, a emis o capitulație adresând un apel de adunare a soldaților creștini la Lucera în primăvara lui 866, pentru a ataca Bari. Din sursele contemporane nu se poate afla dacă aceastp forță a întreprins vreodată un marș asupra Bari, însă în vara aceluiași an împăratul a străbătut Campania împreună cu împărăteasa Engelberga și a primit îndemnuri de atac asupra Bari din partea principilor
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
să intre în principalele centre populate ca Bari sau Taranto. Se pare că, totuși, câteva orașe s-au eliberat de sub controlul sarazinilor și că diferite cete de musulmani întâlnite au fost complet distruse. Încurajat probabil de aceste succese, împăratul a atacat Bari cu o forță terestră de franci și longobarzi și cu o flotă de croați ("Sclavini"). În februarie 871, citadela a capitulat, iar Sawdan a fost capturat și dus în lanțuri la Benevento. Consemnarea din "De Administrando Imperio" a lui
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
a primit 20 lansatoare și 60 de rachete SA-7, împreună cu mitraliere, mortiere și mine. O parte din aceste operații clandestine au fost aranjate de Uniunea Sovietică. Un aspect interesant cu privire la acest conflict este faptul că deși membră a NATO și atacată în mod direct de Argentina, Marea Britanie nu a putut solicita intervenția aliaților săi, pentru apărarea colectivă, potrivit articolului 5 din Tratatul de la Washington. Această situație s-a datorat faptului că, potrivit articolului 6 al tratatului, zona de aplicare a acestuia
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
de recunoaștere au fost interceptate de avioanele Sea Harrier în afara zonei de interdicție impuse de britanici. Aceste avioane neînarmate nu au fost însă atacate deoarece încă se făceau demersuri diplomatice pentru rezolvarea crizei, astfel încât britanicii nu erau încă deciși să atace. În 23 aprilie, un avion brazilian comercial Douglas DC-10, aparținând VARIG Airlines, în drum spre Africa de Sud, a fost interceptat de avioane Sea Harrier britanice, care l-au identificat drept avion civil. Forța destinată recuperării insulei Georgia de Sud, acțiunea militară
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
erau regrupate și gata de atac. În 25 aprilie, după aprovizionarea forțelor argentiniene din Georgia de Sud, submarinul ARA "Santa Fe" a fost reperat la suprafață. de un elicopter Westland Wessex HAS Mk 3 decolat de pe nava , elicopter care a atacat imediat submarinul cu grenade antisubmarin de adâncime. Un elicopter Westland Wasp HAS.Mk.1 a decolat de pe puntea și un altul, Westland Lynx HAS Mk 2, a decolat de pe puntea . Elicopterul Lynx a lansat o torpilă, ambele elicoptere mitraliind în
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Dat fiindcă vasul Tidespring se retrăsese deja într-o zonă de siguranță, iar forțele argentiniene de pe Georgia de Sud crescuseră datorită echipajului submarinului, Maiorul Sheridan s-a reunit împreună cu cei 76 de oameni de care dispunea, și a decis să atace chiar în acea zi. După un scurt marș forțat, și un bombardament demonstrativ de pe vasele Antrim și Plymouth, forțele argentiniene s-au predat fără luptă. Imediat a fost trimis un mesaj la Londra: “Vă rugăm să o informați pe Majestatea
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
fost trimise în data de 1 mai, de comandamentul argentinian care credea că invazia britanică este iminentă și că debarcarea începuse deja. Numai Grupo 6, format din avioane IAI Dagger, au reperat vase de război britanice, pe care le-au atacat, după care s-au retras fără pierderi. Acest atac a ridicat moralul piloților argentinieni, care s-au convins că pot ataca în siguranță relativă orice navă de război britanică. Alte avioane argentiniene însă, au fost interceptate de avioanele Sea Harrier
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]