39,851 matches
-
înaintează Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timișoarei”. După aprobarea proiectului s-a întocmit „Comisia de organizare a Țării Banatului”, care va funcționa sub conducerea contelui Mercy. În sfârșit, la 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administrația Banatului și stabilea sediul acesteia la Timișoara, care devenea astfel capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice și reședința principalelor structuri administrative. S-a creat însă un aparat administrativ stufos, care impunea treptat o nouă mentalitate în
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
tuturor românilor din Imperiul Habsburgic, cu o administrație proprie. Însă, prin Constituția din 4 martie 1849, bănățenii au fost scindați în Voivodina sârbească și Banatul timișan care aparțineau de Austria. Noua provincie imperială a cărei existență fusese consfințită și prin decretul imperial din 18 noiembrie 1849, era condusă atât militar, cât și civil, iar limba oficială era cea germană. Timișoara a fost desemnată drept reședință a guvernatorului iar orașul își menținea privilegiile obținute ca oraș liber regesc. Prin desființarea vămilor interne
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
de asociații culturale și confesionale fac posibilă manifestarea nestânjenită a tradițiilor naționale și dezvoltă un model de civilizație europeană modernă. Anii interbelici au fost marcați de multiple împliniri pentru locuitorii orașului. La 15 noiembrie 1920 Timișoara devine Centru universitar, prin Decretul semnat de Regele Ferdinand I, întemeindu-se Universitatea Școala Politehnică. În 11 - 13 noiembrie 1923 timișorenii fac o primire sărbătorească Regelui Ferdinand I, Reginei Maria, primului ministru I.C.Brătianu. În octombrie 1925 Timișoara găzduiește cea mai mare Expoziție zootehnică organizată
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
declanșează de acum un val de epurări, arestări și o violentă propagandă de "demascare" a celor cunoscuți pentru convingerile lor democratice, propagandă care devine o preocupare zilnică a celor care considerau "marele prieten de la răsărit" ca salvator al României. Prin Decretul Lege 1640/1945 numeroși timișoreni (bărbați între 17-45 de ani, femei între 17-30 de ani) au fost ridicați și deportați în lagăre de muncă, iar în întreprinderile industriale și comerciale sunt numiți administratori de supraveghere. Profesori universitari, medici, ingineri, avocați
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
multe variante pentru coagularea unei puteri locale și abia pe 26 decembrie, după împușcarea soților Ceaușescu, s-a constituit Consiliul Județean al Frontului Salvării Naționale, alcătuit din 54 de persoane și avându-l în frunte pe ofițerul Constantin Sava. Prin Decretul nr.8/7 ianuarie 1990, acest Consiliu își va pierde atribuțiile, întrucât se înființa Primăria județeană, condusă atunci de Gheorghe Savu. La Primăria Sloboziei, abia luni, 25 decembrie, s-a constituit o firavă structură de conducere, care se va consolida
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
subsolului comunei Fundu Moldovei, extrăgându-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc și se construiește o turnătorie la Prisaca Dornei. În anul 1907, la insistențele contelui Franz von Bellegarde (1833-1912), deputatul de Câmpulung în parlamentul austriac, împăratul Franz Joseph emite Decretul împărătesc austriac pentru întemeierea unui gimnaziu complet cu opt clase în orașul Câmpulung Moldovenesc. Primul director al gimnaziului este Daniil Verenca, venit din Cernăuți, iar între primii profesori care activează la această școală sunt de menționat Modest cavaler de Sorocean
Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/297008_a_298337]
-
era răspândit în imperiu, rivalizând cu creștinismul. Constantin era un adept evlavios al cultului soarelui închinat lui Apollo. Totuși, a inițiat o politică de toleranță față de creștinism, înțelegând că în viitor, creștinismul era elementul principal de unificare a Imperiului. Primul decret care favoriza creștinismul a fost emis în 311 de Galerius, chiar de unul dintre cei mai aprigi persecutori ai lui. Prin intermediul decretului, creștinii erau iertați pentru opoziția anterioară față de deciziile menite să-i întoarcă la păgânism. În 313, Constantin s-
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
politică de toleranță față de creștinism, înțelegând că în viitor, creștinismul era elementul principal de unificare a Imperiului. Primul decret care favoriza creștinismul a fost emis în 311 de Galerius, chiar de unul dintre cei mai aprigi persecutori ai lui. Prin intermediul decretului, creștinii erau iertați pentru opoziția anterioară față de deciziile menite să-i întoarcă la păgânism. În 313, Constantin s-a întâlnit cu Licinius la Mediolanum, păstrându-se doar un rescript latin al lui Licinius trimis perfectului de Nicomedia, consemnat de Lactantius
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
episcopului arian să renunțe la Arianism și să se alăture Crezului Niceean. Episcopul a refuzat și a părăsit capitala. Bisericile din oraș au fost predate niceenilor. A început o luptă înverșunată cu păgânii și cu ereticii, aplicând pedepse aspre. Prin decretul din 380, doar cei care credeau în Sfânta Treime predicate de scrierile evanghelistice erau considerați catolici, în timp ce ceilalți erau considerați "nebuni și nesăbuiți ce au aderat la ticăloasă doctrina eretică", neavând dreptul de a-și numi locurile de întâlnire biserici
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
de scrierile evanghelistice erau considerați catolici, în timp ce ceilalți erau considerați "nebuni și nesăbuiți ce au aderat la ticăloasă doctrina eretică", neavând dreptul de a-și numi locurile de întâlnire biserici și erau pasibili de pedepse aspre. A emis și alte decrete prin care a interzis ereticilor să țină adunări publice și private, dreptul de adunări fiind rezervat doar adepților Simbolului Niceean. Drepturile civile ale ereticilor au fost restrânse în privința testamentelor și moștenirilor. Teodosiu dorea să restabilească pacea și stabilitatea în Biserica
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
era cea mai vorbită din imperiu. Noua clădire cuprindea săli mari de cursuri pentru că profesorilor le era interzis să își țină cursuri particulare, având un salariu definitiv fixat din visteria imperială. Teodosiu a publicat în 438 și o colecție de decrete imperiale, denumită "Codexul Teodosian", preluată din codexurile Gregorian și Hermogenian. Teodosiu al II-lea emană la Costantinopol o constituție imperială prin care însărcina o comisie formată din nouă membri să creeze două codice. Primul trebuia să conțină constituțiile imperiale emanate
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Eusebiu, Ioan, Comazonte, Eubul; și un jurisconsult: Apelle) nu aveau nici un permis să interpoleze texte. Era împărțit în 16 cărți, subîmpărțite într-un număr de tituli, fiecare vorbind despre o anumită latura a guvernării pe plan administrativ, militar și religios, decretele fiind ordonate cronologic-leges novellae. Acesta a fost introdus și în occident, Lex Romană Visigothorum ( Legea romană a vizigotilor) sau Breviarul lui Alaric fiind inspirat după codex. Sub domnia lui Teodosiu, Zidurile Constantinopolului au fost lărgite pentru că orașul depășise perimetrul zidului
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
ani, noul codex fiind publicat în 533, împărțit în 50 de cărți și intitulat "Digeste" sau "Pandecte". Tot în 533, a fost publicat un manual civic pentru tineri, fiind împărțit în patru cărți și intitulat "Institutele". S-au publicat noi decrete, multe probleme fiind revizuite. A fost întreprinsă o nouă revizuire în 534, iar în luna noiembrie al aceluiași an, a fost publicată o a doua ediție a codexului revizuit și adăugit, împărțit în 12 cărți, sub titlul "Codex repetitae praelectionis
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
multe probleme fiind revizuite. A fost întreprinsă o nouă revizuire în 534, iar în luna noiembrie al aceluiași an, a fost publicată o a doua ediție a codexului revizuit și adăugit, împărțit în 12 cărți, sub titlul "Codex repetitae praelectionis. Decretele publicate după 534 au fost numite "Novellae leges". Codexul, Digestele și Instituțiile erau scrise în latină, dar novelele au fost redactate în greacă. În Evul Mediu, Codexul, Digestele, Instituțiile și Novelele au alcătuit un singur corpus de legi, denumit "Corpus
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
două provincii egiptene. A păstrat vechea separație a puterii civile de cea militară în prefecturile din Africa de Nord și Italia. Dar revoltele, extorcarea și ruinarea au continuat. Când avea nevoie urgență de bani, chiar el se folosea de mijloacele interzise în decretele sale. Vindea funcții pe sume mari, introducea noi taxe, a recurs la devalorizarea monedei și a bătut monede depreciate, iar atitudinea populației a devenit amenințătoare, astfel, a fost nevoit să revoce măsurile imediat. Orașele au devenit sărace și pustii pentru că
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
plan intern. S-a bazat pe categoriile mici și mijlocii: micii pronoiari și meșteșugari. A reușit să refacă categoria stratiotilor pentru scurt timp. A promovat o politică care proteja interesele supușilor săi și ale imperiului. În 1235 a emis un decret prin care cerea supușilor să se mulțumească cu ceea ce produc mâinile și pământurile romeilor și să renunțe la importuri. Afirmă în edict că aurul niceean nu trebuia să întărească puterea venețienilor. În 1240 li se oferă poziția privilegiată negustorilor din
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Pentru a valorifica pământurile abandonate, statul a acordat micilor producători scutiri fiscale, drepturi de proprietate în schimbul unor redevențe și dreptul de a-și largi domeniile proprii pe care să le lucreze cu ajutorul sclavilor . Colonul a fost legat de pământ prin decretul din 332, dar își păstra libertatea juridică. În oraș, meșteșugarii și negustorii au fost integrați în "collegia"(corporații), fiind legați de meseriile pe care le exercitau și erau făcuți responsabili pentru bunurile lor și desfășurarea activității. În timpul împăratului Dioclețian s-
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Transilvaniei (în germană "Siebenbürgen", cu sensul de "Șapte Cetăți"). Primul nume românesc al orașului a fost Cluș, scris uneori și "Klus". Denumirea de Cluj s-a încetățenit mai ales după ce orașul a devenit parte a Regatului României în 1918. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Nicolae Ceaușescu și publicat în Buletinul Oficial al RSR din 18 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele , „pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a
Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/296743_a_298072]
-
net al lui lui Antonescu, la 23 august 1944, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat (deoarece Antonescu a fost numit prim-ministru prin Decret-Regal al lui Carol al II-lea a fost dreptul Regelui Mihai să abroge decretul anterior, deci, acțiunea a fost legală și nu "o lovitură se stat"). Imediat, el l-a numit prim-ministru pe generalul Constantin Sănătescu, în fruntea unui guvern compus din militari și reprezentanți ai Blocului Național Democrat, ca miniștri fără portofoliu
22 decembrie () [Corola-website/Science/296780_a_298109]
-
Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională. În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947
Mihai I al României () [Corola-website/Science/296764_a_298093]
-
care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară. În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de
Mihai I al României () [Corola-website/Science/296764_a_298093]
-
ca simplu șef de stat fără autoritate. Între august 1945 și ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes - prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” - să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice și americane, regele Mihai a renunțat în cele din urmă la opoziția sa față de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia. Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziției, victime ale proceselor
Mihai I al României () [Corola-website/Science/296764_a_298093]
-
După 2000, Mihai a întrerupt legăturile cu casa de Hohenzollern-Sigmaringen și a interzis membrilor familiei sale să mai poarte titlul "de Hohenzollern-Sigmaringen". Din 1941, regele Mihai este mareșal al României. La 10 mai 1941, de ziua națională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înălțat la gradul de mareșal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului. Articole biografice Interviuri
Mihai I al României () [Corola-website/Science/296764_a_298093]
-
lege a fost modificată și completată de mai multe ori. Astfel, la 24 iulie 1946 a apărut o lege privind contractul de editare și dreptul autorului asupra operelor literare; această lege a fost abrogată parțial la 14 ianuarie 1949 prin Decretul nr. 17 pentru editarea și difuzarea cărții. După numai doi ani a intrat în vigoare Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind drepturile de autor asupra operelor susceptibile pentru a fi tipărite; acesta a fost modificat prin Decretul nr.
Drepturi de autor () [Corola-website/Science/296798_a_298127]
-
apărut o lege privind contractul de editare și dreptul autorului asupra operelor literare; această lege a fost abrogată parțial la 14 ianuarie 1949 prin Decretul nr. 17 pentru editarea și difuzarea cărții. După numai doi ani a intrat în vigoare Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind drepturile de autor asupra operelor susceptibile pentru a fi tipărite; acesta a fost modificat prin Decretul nr. 428 din 13 noiembrie 1952. La 27 iunie 1956 toate aceste acte normative au fost explicit
Drepturi de autor () [Corola-website/Science/296798_a_298127]