38,100 matches
-
realitate, cu mașinismul și cu dragostea lui, cu ambițiile și desamăgirile lui”". Autorul se ascundea sub pseudonimul Leone Palmantini, un pretins romancier italian ce debuta în România, dorind să-și asume un nume exotic pentru a evita neîncrederea pe care cititorul român cu tendințe xenofile ar fi manifestat-o față de un scriitor autohton. Folosirea unui pseudonim exotic cu sonoritate străină era explicată de Aderca prin dorința sa de a nu fi confundat cu vreunul dintre scriitorii români compromiși de propria lor
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
ai epocei când Soarele a înghețat”". În această provocare, autorul critică malițios romanul național-istoric "„demn de premiul Academiei Române”", ce reprezintă "„imitația falsificatoare a realității trăite”", afirmând că "„toate romanele pe care le provoci trebue să se petreacă'n viitor, pentru ca cititorul să găsească într'adevăr ceva substanțial, necopiat și nefalsificat, o profeție (oricât de vagă) dar care să se ivească dintr'un germen original”". Titlul dat romanului foileton "X-O. Romanul viitorului" provine de la inițialele numelor personajelor principale (Xavier și Olivia
Orașele scufundate () [Corola-website/Science/334109_a_335438]
-
superstiții. Ruda sa, prin contrast, este calmă, liniștită și perceptivă, necrezând în astfel de eresuri. Povestirea este foarte interesantă pentru că descrie, în special, emoția cauzată de frică. Narațiunea continuă cu scopul de a crea o stare de tensiune în sufletul cititorului: el știe că personajul are un caracter foarte emoțional, dar nu știe dacă ceea ce spune că a văzut este o halucinație, un coșmar sau un lucru fantastic imaginat ca real.
Sfinxul (povestire) () [Corola-website/Science/334176_a_335505]
-
proza rimată etc. „Am primit „Acolada” și am citit „Etnologul...”, spune Dr. Mircea Moț, nu din motive extraestetice (...), ci pentru rafinamentul narațiunii, trădând prozatorul Rogoz, pentru eul spectaculos care se simte în spatele rostirii, al cărui portret se poate contura de către cititor sub semnul unei aventuri singulare.” Profesorul Viorel Rogoz este pasionat de etimologia unor cuvinte arhaice din limba română, unele persistente și în graiul oșenilor. Lansează o ipoteză senzațională, și anume că oșenii sunt urmașii celților... Primul său contact cu Țara
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
Lista de informatori, Glosar și Bibliografia selectivă." Așa cum profesorul Dumitru Pop preconiza în "Cuvântul înainte", lectura acestei cărți de știință înseamnă „descoperirea sau redescoperirea unei lumi pe cât de vechi, pe atât de interesantă și încărcată de ordine și spiritualitate”, iar „cititorul înțelege astfel coeziunea satului nostru tradițional, tipurile de înrudire și de relații existente în cuprinsul lui și care s-au păstrat vreme îndelungată în practicile și credințele, în riturile și miturile, în cântecele și jocurile, ca și în cadrul obiceiurilor satului
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
satului nostru tradițional, tipurile de înrudire și de relații existente în cuprinsul lui și care s-au păstrat vreme îndelungată în practicile și credințele, în riturile și miturile, în cântecele și jocurile, ca și în cadrul obiceiurilor satului; în ultimă analiză, cititorul își poate explica însuși sistemul care stă la baza vieții folclorice a unei comunități de tip tradițional, sau a unei zone, cum este cea a Codrului.” A fost o încântare să citesc un asemenea studiu exhaustiv legat de această temă
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
destinul unei nemțoaice cehoslovace alungate în mai 1945 din locul său natal în așa-zisul „Marș al morții de la Brno“.<br> Cartea a fost propusă pentru Premiul lui Jiří Orten și Premiul lui Josef Škvorecký. Până la urmă a obținut Premiul cititorilor, Magnesia Litera, pentru anul 2010.<br> Adaptarea românului a fost pusă pe scena teatrului "HaDivadlo" din Brno (regia: Marián Amsler, trailer: https://www.youtube.com/watch?v=ot-rk4iYyFs). În cartea "Zeițele din satul Žítková" s-a orientat din nou asupra
Kateřina Tučková () [Corola-website/Science/334209_a_335538]
-
al 19-lea, precum și regimului totalitar din perioada protectoratului, însă până la urmă a fost distrus de către regimul comunist.<br> Pentru românul "Zeițele din satul Žítková", a obținut Premiul lui Josef Škvorecký, Premiul Český bestseller (Bestsellerul ceh), Premiul Magnesia Litera - Premiul cititorilor Kosmas și Premiul cititorilor Cărții cehe.<br> Adaptarea pentru teatru se joacă la Teatrul Municipal din Zlín (regia: Dodo Gombár, trailer: https://www.youtube.com/watch?list=UUR0fMxWNQCHqRidvJ6oW1tA&ț=17&v=UuAWocGoulg).<br> Românele scrise de Kateřina Tučková sunt publicate
Kateřina Tučková () [Corola-website/Science/334209_a_335538]
-
regimului totalitar din perioada protectoratului, însă până la urmă a fost distrus de către regimul comunist.<br> Pentru românul "Zeițele din satul Žítková", a obținut Premiul lui Josef Škvorecký, Premiul Český bestseller (Bestsellerul ceh), Premiul Magnesia Litera - Premiul cititorilor Kosmas și Premiul cititorilor Cărții cehe.<br> Adaptarea pentru teatru se joacă la Teatrul Municipal din Zlín (regia: Dodo Gombár, trailer: https://www.youtube.com/watch?list=UUR0fMxWNQCHqRidvJ6oW1tA&ț=17&v=UuAWocGoulg).<br> Românele scrise de Kateřina Tučková sunt publicate și sub formă de
Kateřina Tučková () [Corola-website/Science/334209_a_335538]
-
așa că Poe l-a schimbat cu „Ulalume”. El a fost retipărit de Nathaniel Parker Willis, tot anonim, în "Home Journal" cu o notă în care întreba, la cererea lui Poe, cine este autorul în dorința de a stârni interesul publicului cititor. Unii cititori, printre care Evert Augustus Duyckinck, presupuneau că autorul poemului era Willis. Versiunea inițială a avut 10 strofe. Executorul literar al lui Poe, Rufus Wilmot Griswold,a fost primul care a tipărit „Ulalume” fără strofa finală, versiune ce a
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
l-a schimbat cu „Ulalume”. El a fost retipărit de Nathaniel Parker Willis, tot anonim, în "Home Journal" cu o notă în care întreba, la cererea lui Poe, cine este autorul în dorința de a stârni interesul publicului cititor. Unii cititori, printre care Evert Augustus Duyckinck, presupuneau că autorul poemului era Willis. Versiunea inițială a avut 10 strofe. Executorul literar al lui Poe, Rufus Wilmot Griswold,a fost primul care a tipărit „Ulalume” fără strofa finală, versiune ce a devenit acum
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
clopotelor de aur și de fier, la scârțâitul „whee-aaah” al clopotelor de aramă. Seriile sunt întotdeauna patru, urmate de trei, începând întotdeauna și sfârșindu-se cu o silabă subliniată. Modificările metrice de la iambic în trei linii cu repetatele „clopote”, aducând cititorul în ritmul lor. Cea mai mare parte a poemului este un tetrametru trohaic. Clopotele despre care el scrie sunt considerate a fi cele pe care le-a auzit de la turnul clopotniță al Fordham University, deoarece Poe a locuit în același
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
din diferite clase sociale având în același timp domenii diferite de lucru: pot să fie scriitori, misionari, oameni de știință, istorici. Ceea ce atrage la acest gen de literatură este faptul că nu are reguli stricte, în afară de aceea de instruire a cititorilor. Scriitorul, cel care a trăit experiența călătoriei, are obligația să împărtășească ce a experimentat, să satisfacă curiozitățile cititorilor și să le ofere din experiența exotică de care el a avut parte. Cele trei elemente esențiale ale unei opere care să
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
de știință, istorici. Ceea ce atrage la acest gen de literatură este faptul că nu are reguli stricte, în afară de aceea de instruire a cititorilor. Scriitorul, cel care a trăit experiența călătoriei, are obligația să împărtășească ce a experimentat, să satisfacă curiozitățile cititorilor și să le ofere din experiența exotică de care el a avut parte. Cele trei elemente esențiale ale unei opere care să aparțină literaturii de călătorie sunt „a călători, a vedea și a povesti” . Riḥla, cuvânt ce se traduce prin
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
etnografice, și de-abia din prima jumătate a secolului al XVII-lea putem să ne referim la literatura de călătorie și să vorbim despre un gen literar „anul 1632 marchează momentul în care literatura de călătorie este recunoscută, atât de cititorii contemporani, cât și de călători ei înșiși, ca un gen literar clar constituit, dotat cu un stil, cu o poetică și o retorică ce îi sunt proprii”. În acest secol, jurnalul de călătorie cunoaște un mare succes, însă secolul al
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
acțiuni și, introdus într-o colecție, tinde să devină un eseu documentar. Pentru a face distincția clară între roman și riḥla, se afirmă că acest gen de literatură are câteva puncte comune cu genul literar al romanului: în primul rând, cititorul poate găsi amuzament atât în paginile unui jurnal de călătorie cât și în cele ale unui roman, discursul narativ ce este caracteristic romanului se găsește de asemenea și la riḥla. Mult mai numeroase sunt însă diferențele între aceste două genuri
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
ce este caracteristic romanului se găsește de asemenea și la riḥla. Mult mai numeroase sunt însă diferențele între aceste două genuri literare: literatura de călătorie pune foarte mare accent pe descrieri, ajutând în acest fel scriitorul să redea cu acuratețe cititorului toți pașii parcurși. În Riḥla prioritar este realul mai degrabă decât ficțiunea, iar contrar acestei caracteristici, în cadrul romanului se formează un univers închis ce de multe ori nu are legătură cu lumea exterioară. Literatura de călătorie mărturisește adevărul , iar autorul
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
politice, geografice sau sociale. Este foarte important de observat distincția dintre riḥla literară și riḥla științifică. Prima și-a făcut debutul în literatură în secolul al XVII-lea iar autorul acesteia recurge la invenție și imaginație. Acesta caută să păcălească cititorul în a crede că este adevărat tot ce el scrie, își ia libertatea să inventeze povestiri. Al doilea gen literar conține idei istorice, geografice, cât și cunoștințe științifice, realitatea, obiectivitatea și diversitatea domeniilor științifice. De exemplu, jurnalul de călătorie al
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
îl anunță că mormântul Berenicei a fost profanat și că ea este încă în viață; Egaeus observă în camera sa o lopată, un poem despre „vizitarea mormântul iubitei” și o cutie care conținea 32 de dinți albi pătați de sânge. Cititorii contemporani au fost îngroziți de violența povestirii și s-au plâns editorului periodicului "Messenger". Deși Poe a publicat mai târziu o versiune autocenzurată a operei el a crezut că ar trebui să fie judecat doar în funcție de cât de multe exemplare
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
la mormântul iubitei, chinurile mele ar fi ușurate întrucâtva”. Acest citat este observat de Egaeus către finalul povestirii într-o carte deschisă. „Berenice” a fost publicată pentru prima dată în martie 1835 în periodicul relativ binevoitor "Southern Literary Messenger". Mulți cititori au fost șocați de violența din „Berenice” și s-au plâns editorului Thomas W. White, ducând la publicarea în cele din urmă în 1840 a unei versiuni modificate a povestirii. Cele patru paragrafe eliminate descriau o scenă în care Egaeus
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
patru paragrafe eliminate descriau o scenă în care Egaeus o vede pe Berenice înainte de înmormântarea ei și observă că ea este încă în viață pentru că-și mișca un deget și-i zâmbea. Poe nu a fost de acord cu plângerile cititorilor. La o lună după ce „Berenice” a fost publicată, i-a scris lui White spunând că multe reviste și-au dobândit faima grație publicării unor povestiri asemănătoare. Indiferent dacă era vorba de prost gust sau nu, el a spus că scopul
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
a admis: „Sunt de acord că se apropie mult de pragul prost gustului - dar nu voi mai păcătui atât de flagrant din nou”. Chiar și așa, Poe a subliniat că povestirea nu ar trebui să fie judecată în funcție de gustul publicului cititor. Prima traducere în limba română a fost realizată de Pompiliu Păltănea și publicată sub titlul „Verișoara Bérénice” în revista "Noua Revistă Română", vol. VIII, nr. 17, 5 septembrie 1910. Povestirea a fost tradusă apoi de Ion Vinea și publicată sub
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași. În „Berenice”, Poe a urmat tradițiile populare ale ficțiunii gotice, un gen apreciat de cititorii americani și britanici timp de mai multe decenii. Cu toate acestea, povestirile gotice ale lui Poe sunt mai sofisticate, transmițând teroare prin intermediul imaginilor mai realiste. „Berenice” este una dintre cele mai violente povestiri ale lui Poe. În timp ce naratorul se uită
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
cutia despre care știe în subconștient că conține dinții verișoarei sale, el se întreabă: „De ce ... mi s-a zburlit părul în cap și sângele mi-a înghețat în vene?”. Poe nu include de fapt scena în care dinții sunt scoși. Cititorul știe, de asemenea, că Egaeus era într-o stare de transă în acel timp, fiind incapabil să înțeleagă faptul evident că verișoara sa era încă în viață atunci când a comis îngrozitoarea faptă. În plus, povestirea subliniază că toți cei 32
Berenice (povestire) () [Corola-website/Science/334268_a_335597]
-
o povestire de groază a scriitorului american Edgar Allan Poe, publicată pentru prima dată în 1843. Povestirea este narată de o persoană nenumită, care a ucis un bătrân cu care trăia sub același acoperiș. Naratorul se străduiește să-și convingă cititorul de sănătatea sa mentală, explicând că a comis crima înspăimântat de „ochiul de vultur” al bătrânului. Crima este plănuită cu grijă, iar criminalul dezmembrează corpul și-l ascunde sub podea. În cele din urmă vina naratorului se manifestă sub forma
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]