KorAP: Find »[drukola/base=plânge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1505 1506 1507 ...1515 >

37,872 matches

Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626

și eu să mă bat. - Ești țigan, ai ochi de foc. - Am să te iau la horă la joc. - Să nu, că n-o fi bine, de ne-or vedea jucând... Și s-a dus Lisaveta cea blândă la sapă, plângând. - Ce faci tu? - Pasc vitele. - Vrei să mergi la târg să-nveți? - Da' ce parcă mă poți trimite? - Pot, frate! - Batem palma? - Batem! În târg l-au așteptat prieteni mulți din toate părțile Și l-au așteptat cărțile. A înțeles

[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-i fața. Tăcută și-a plecat atunci căpșorul Și 1-a ascuns la pieptu-mi sughițând... Și ud, de-atâta plânset, obrăjorul L-a ridicat din nou spre mine: „Când?” — Aseară, draga mea... aseară... Lasă... Ce pionieră-mi ești tu dacă plângi?! Cum ai să lupți ca viața luminoasă S-o aperi de dușmani - și să-i înfrângi?! Durerea-n clește inima ne-o strânge... Dar știi, chiar Stalin ne-nvăța Că noi nu avem dreptul de a plânge, Ci datoria veșnic

[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
ești tu dacă plângi?! Cum ai să lupți ca viața luminoasă S-o aperi de dușmani - și să-i înfrângi?! Durerea-n clește inima ne-o strânge... Dar știi, chiar Stalin ne-nvăța Că noi nu avem dreptul de a plânge, Ci datoria veșnic de-a lupta! Cravata și-a-ndreptat-o și, tăcută, Cu toată palma genele și-a șters... Și-ntre sprâncene-i tremura o cută Ca umbrele tristeții într-un vers... Privirea hotărâtă, toată fața, Spre chipul lui din cadră și-a-ndreptat

[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660

liniștitor. Și nu vă faceți griji, e normal să fiți mai sensibilă În timpul sarcinii. Hormonii o iau razna. La faza asta m-a enervat puțin. Toată lumea numai asta știe, hormonii-n sus, hormonii-n jos. Ca Luke azi-noapte, cînd am plîns la reclama aia de la televizor cu cățelușul. Nu am probleme cu hormonii, sînt perfect normală. Pur și simplu era o reclamă foarte tristă. — Terminăm imediat. Ecografa tastează iar ceva la computer. Din imprimantă Încep să curgă un șir de poze

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
se referea la pretențiile tale, Becky. E atît de nedrept! CÎnd ne-au trimis formularul cu descrierea proprietății dorite, acolo scria „Vă rugăm oferiți cît mai multe detalii despre ceea ce doriți“. Ceea ce am și făcut. Și acum tot ei se plîng! — Se pare că vom fi nevoiți să renunțăm la camera de pantofi, adaugă el. — Dar... Amuțesc În clipa În care Îi văd expresia. Am văzut la un moment dat o cameră de pantofi În revista Lifestyles of the Rich and

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
după o pauză. Înțeleg. Pe neașteptate, seara a luat o cu totul altă turnură. N-a mai fost vorba ca Venetia să i-l prezinte lui Luke pe partenerul ei de ani de zile, ci de o Venetia recent despărțită, plîngînd pe umărul lui Luke. — Și... cine a fost cel care i-a zis pas celuilalt? Întreb În treacăt. Ea sau el? — Nu sînt sigur. Luke intră În baie. — Se pare că el s-a Întors la nevasta lui. — Nevasta lui

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
mîini tremurînde, Îmi potrivesc borseta kaki În jurul pîntecului, Închid catarama și-mi las tricoul să cadă peste ea. În clipa În care mă Întorc, mă zăresc o fracțiune de secundă În oglinda mărime naturală de pe spatele ușii. Îmi vine să plîng. Arăt ca un monstru, arăt grotesc. Picioarele Îmi sînt ca două trunchiuri albe și noduroase de copac. Dacă-mi vezi doar tălpile, juri că sînt o mamaie. SÎnt umflată cu pompa, din toate părțile. — Arăți minunat, Becky! Venetia s-a

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
Îngrășat. La burtă, la coapse sau Dumnezeu știe pe unde. Tot trupul meu a devenit, din senin, de-a dreptul uriaș. Bărbia Începe să-mi tremure, dar fac eforturi disperate să-mi țin gura Închisă. N-am de gînd să plîng. Îmi scot rochia cum pot și mă duc la șifonier, să caut altceva. Și atunci Îmi zăresc imaginea În oglindă - și Îngheț. Mă mișc greoi, ca o balenă. SÎnt un monstru... alb și obez și se cutremură pămîntul cînd merg

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
o să ne uităm amîndoi cum se joacă nepoții noștri. N-o să apuc nici măcar să-mi serbez cu el cea de-a treizecea aniversare. Căsnicia noastră e un fiasco. De fiecare dată cînd dau să vorbesc am sentimentul clar că o să plîng, așa că nu vorbesc. Din fericire, nici n-am cu cine să vorbesc. Mă aflu Într-o rezervă de la spitalul Cavendish, locul În care m-au adus azi-noapte. Dacă vrei să ai parte de atenția personalului unui spital, du-te cu

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
importanță mai au toate astea pentru mine? Știu că două din trei căsnicii dau greș, sau ceva de genul ăsta. Dar eu, sincer, am crezut... Am crezut că noi sîntem... Îmi șterg grăbită o lacrimă. N-am de gînd să plîng. — Bună dimineața. Ușa se deschide și o infirmieră Împinge Înăuntru un cărucior. — Micul dejun? — Mulțumesc, zic, cu glasul răgușit, și mă ridic În capul oaselor, În vreme ce ea aranjează pernele În spatele meu. Iau o gură de ceai și mănînc o felie

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
căzut. Am un aer de om Înfrînt. Arăt groaznic. Din reflex, mă Îndrept automat. Ce tot zic aici? Ce, gata, mi s-a terminat viața? Doar fiindcă soțul meu are o aventură? În nici un caz. N-o să stau să-mi plîng de milă. N-o să mă dau bătută. Da, poate că viața mea e varză. Dar asta nu Înseamnă că nu pot fi o mămică sexy. O să fiu cea mai sexy viitoare mămică dintre toate mămicile care-au existat vreodată pe

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
din Neanderthal. SÎnt niște mitocani cu toții, complet lipsiți de orice bun simț. Chipul Îi e străbătut de o umbră. — Și acum... s-a Întîmplat din nou. — Cu Sally-Ann? Luke scutură din cap. — Amy Hill, una dintre secretarele noastre, a ieșit plîngînd dintr-o ședință cu altă echipă de la Arcodas. Iain a devenit brusc foarte violent, și ea a zis că Îi e frică să nu dea cu ea de pămînt Într-o zi. — Glumești. Se plimbă prin firmă de parcă ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
Peste tot sînt baloane roz și albastre, pe o măsuță argintie e un tort uriaș, sînt un morman de cadouri, sticle de șampanie la gheață... — E pur și simplu... Începe să-mi tremure vocea. E pur și simplu... Nu mai plînge, Bex! spune Suze. — Bea ceva, scumpo! Mama Îmi Îndeasă un pahar În mînă. Știam că n-ar trebui s-o luăm pe nepregătite! pare Janice alarmată. V-am zis că s-ar putea să fie un șoc prea mare pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
O să nasc din clipă-n clipă. Nu avem unde să ne ducem În altă parte. Apartamentul nostru e vîndut... — Mmm... mda. Sper ca totul să iasă bine. Pa, Becky. Păi și cu cizmele mele Archie Swann cum rămîne? aproape că plîng de furie. Am bătut palma! Îmi datorezi o cizmă! Îmi dau seama Însă că vorbesc de una singură. A Închis. Nu-i pasă. Închid telefonul. Mă duc la frigider și-mi rezem capul de oțelul rece, amețită. Casa visurilor noastre

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
a face față durerii, spune Paula mîndră. Nu-i așa, Rebecca? E deja dilatată patru centimetri! — Iubita mamii, n-are rost să faci una ca asta, mă ia mama de braț, și o văd că mai are un pic și plînge. Acceptă anestezia! Ia medicamentele. Mă simt de parcă aș avea limba lipită cu clei de fundul gurii. — Așa, ăsta e ulei de iasomie, aud În ureche glasul suav al Louisei. O să te dau cu el pe tîmple... — Becky? zice mama Îngrijorată

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
Mai există o scrisoare, În duplicat, adresată ție personal. Așa cum spune Kenneth Prendergast, e un lucru important, așa că a vrut să ia legătura cu amîndoi. Of, era singurul lucru care-mi lipsea acum. Scrisori de la Kenneth, prin care să se plîngă de mine. — Mă urăște! zic defensivă. Nu e vina mea. Eu nu i-am zis decît că are o viziune foarte rigidă... — Nu e vorba despre asta, Începe Luke să mustăcească. Becky... se pare că m-ai bătut. — Poftim? zic

[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559

adversarilor neapărat, ci a foștilor prieteni și aliați pe care i-a dezamăgit. Așa merge roata istoriei. Dorin Popa: Atunci am fost mai dezamăgit de alții și de mine însumi decât de Emil Constantinescu. Primarul Constantin Simirad, la fel, se plângea că nu reușește să-l găsească la telefon pe Constantinescu, cum făcuse, până în '96, cu Ion Iliescu. Ai lucrat cu doi președinți care, acum, deși vii, s-ar părea că nu au decât trecut politic. Ți-ar fi plăcut mai

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
primit de la Matei Călinescu, deoarece s-au revăzut atunci, cu prilejul apariției acelei cărți, după mulți ani. Spunea mereu că nu contează nici o explicație, ci numai ceea ce a publicat în carte. Nu l-am văzut niciodată atât de mâhnit. Parcă plângea ființa lui Breban. Avea o mâhnire, cum să spun?, rece, inflexibilă, ca atunci când tocmai descoperi că lumea este altfel decât ți-ai imaginat-o. Nu se plângea deloc, ci doar constata amar că el și Matei Călinescu au avut prietenii

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
a publicat în carte. Nu l-am văzut niciodată atât de mâhnit. Parcă plângea ființa lui Breban. Avea o mâhnire, cum să spun?, rece, inflexibilă, ca atunci când tocmai descoperi că lumea este altfel decât ți-ai imaginat-o. Nu se plângea deloc, ci doar constata amar că el și Matei Călinescu au avut prietenii diferite unul față de celălalt. Era oarecum uluit, cum uluit ești când o valoare sigură, intangibilă îți este furată cu seninătate, incredibil, într-o secundă. Părea că Breban

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-l Caramitru a încercat să mă oprească de altfel, plecau cam toți cei chemați acolo ca să funcționeze ca paravan pentru raftul doi peceristo-securist -, dar n-am cedat. Pe 29 ianuarie, după contramanifestația bolșevică a FSN, m-a sunat el, aproape plângând, spunând că nu înțelege ce se întâmplă, că părinții lui fuseseră țărăniști și deținuți politic, ceea ce e adevărat, ș.a.m.d. L-am consolat, i-am spus că eu am avut dreptate cu bolșevicii ăia vopsiți ce s-au cățărat

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
noastre între 1992-2000. Cu Gheorghe Popa am avut ore abia în anul al IV-lea și, dacă nu ar fi fost domnia sa, nu aș fi întâlnit nici un profesor preocupat de feed-back din partea studenților. Liviu Antonesei: Eu nu am de ce mă plânge. Mai aveam, pe lângă profesori, și colegi excepționali, pentru că trecuserăm printr-un examen de admitere foarte dur, 13 sau 14 pe un loc. Din cei 60, în trei grupe, cred că mai bine de 40 eram buni și foarte buni. Azi

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
regizori, care făceau, tot în comunism!, filme atât de diferite de cele făcute în România. Iar de la sfârșitul lunii august 1980, când am auzit prima dată despre grevele de la Gdansk, Gdynia și Szczecin, m-am îndrăgostit definitiv de Polonia. Am plâns când s-a instalat legea marțială, mă bucuram, cu urechile la Europa Liberă, că Gazeta "Wyborcza" apărea în ilegalitate și că până și radio Solidarnosc reușea să emită măcar câteva minute pe zi. În primăvara lui 1989, când a avut

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
în ilegalitate și că până și radio Solidarnosc reușea să emită măcar câteva minute pe zi. În primăvara lui 1989, când a avut loc masa rotundă și comuniștii au acceptat să împartă puterea cu reprezentanții reali ai poporului polonez, am plâns din nou, de data asta de bucurie, simțind mai mult decât gândind că sfârșitul se apropie, că sunt șanse să scăpăm cu toții de închisoarea aceea numită comunism. Sigur, până în 1997, dragostea asta a mea față de Polonia era cumva abstractă, știam

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
activi, foarte deschiși și foarte generoși. E generația care va schimba definitiv Polonia. Din fericire pentru ei, nu vin pe un teren aproape gol, iar când nu e gol e minat, ca la noi... Dorin Popa: Prin anii '90, ne plângeam adesea că nu avem un Havel. Când a apărut cartea sa de convorbiri, Interogatoriu în depărtare, am scris un articol entuziast în "Ziarul de Iași", apoi mă așteptam ca toată presa să explodeze pe acest subiect. Spre uimirea mea, nu

by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
Corola-publishinghouse/Science/285803_a_287132

ales, conferindu-i o dramatică încărcătură emoțională prin presentimentul iminentei morți, B. reușește să transmită, prin câteva dintre ultimele sale poezii, fiorul autenticei trăiri întru artă: „M-a fulgerat dureroasă dorința plecării. [...] Umbra tristeții mele s-acopere lumea. De ce mai plânge cineva când sufăr eu destul? Nu mă clătinați, că sunt plin de lacrimi” (Plecare). SCRIERI: Soliloquii, pref. Emil Giurgiuca, Sibiu, 1938; Versuri, îngr. și cuvânt înainte Nae Antonescu, pref. Emil Giurgiuca, București, 1973. Repere bibliografice: Ion Chinezu, Pe mormântul poetului

Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/285803_a_287132]