38,404 matches
-
trimis de către Statul Major General bulgar la un stagiu de pregătire în Franța. Aici a petrecut un an servind în Regimentul 82 Infanterie dislocat în orașul Montjoi. După întoarcerea în Bulgaria, a fost înaintat la gradul de colonel și numit comandant al Regimentului 5 Infanterie dislocat la Ruse. În ajunul declanșării Primului Război Balcanic a fost mutat din nou la Varna în calitate de comandant al Regimentului 8 Infanterie. La 7 septembrie 1912, țarul Bulgariei Ferdinand a declarat mobilizarea generală a armatei. Regimentul
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
Infanterie dislocat în orașul Montjoi. După întoarcerea în Bulgaria, a fost înaintat la gradul de colonel și numit comandant al Regimentului 5 Infanterie dislocat la Ruse. În ajunul declanșării Primului Război Balcanic a fost mutat din nou la Varna în calitate de comandant al Regimentului 8 Infanterie. La 7 septembrie 1912, țarul Bulgariei Ferdinand a declarat mobilizarea generală a armatei. Regimentul 8 Infanterie a terminat mobilizarea în șase zile, având un efectiv de război de 70 ofițeri, 4 funcționari și 4.716 trupă
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
din Armata 4 bulgară, care a înfruntat forțele sârbe la Vardar. După atacul bulgar lipsit de succes din Bătălia de la Bregalnica, Armata 4 s-a retras, ocupând poziții în jurul satului Kalimantsi. La 24 iunie 1913, colonelul Kiselov a fost numit comandant al ariergărzii Divizie 7 Infanterie care ocupa linia defensivă. Prin rezistența dârză a forțelor pe care le conducea a reușit să asigure retragerea în siguranță a Divizie 2 Infanterie pe o nouă linie de rezistență, fapt care a contribuit decisiv
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
pe o nouă linie de rezistență, fapt care a contribuit decisiv la obținerea de către bulgari a victoriei în Bătălia de la Kalimantsi. După război, a primit comanda Brigăzii 2 Infanterie din Divizia 4 Infanterie, pentru ca în aprilie 1914, să fie numit comandant al acestei divizii. După intrarea Bulgariei în război de partea Puterilor Centrale, Divizia 4 Infanterie a fost inclusă în compunerea Armatei 3, care avea misiunea de a asigura apărarea frontierei Dunării. La 1 septembrie 1916 Kiselov a fost înaintat la
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
, și "Eraclie", (n. 24 februarie 1838, București - d. 7 septembrie 1903, București, înmormântat la Fierbinți-Târg) a fost un general român de divizie, comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 2 Armată și guvernator al Cetății București. Eracle se trage dintr-o familie boiernași ialomițeni, al cărei arbore genealogic conduce spre mijlocul secolului al XVII-lea
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
, și "Eraclie", (n. 24 februarie 1838, București - d. 7 septembrie 1903, București, înmormântat la Fierbinți-Târg) a fost un general român de divizie, comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, inspector general al artileriei, comandant al Corpului 2 Armată și guvernator al Cetății București. Eracle se trage dintr-o familie boiernași ialomițeni, al cărei arbore genealogic conduce spre mijlocul secolului al XVII-lea. El a fost unul din cei 16 copii ai lui Scarlat Arion
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
1861). Arion a avansat rapid în cariera militară și mai departe, obținând gradele militare de căpitan în 1864, de maior în 1868 și de locotenent-colonel în 1870. În această perioadă a îndeplinit diverse funcții. Din 1861-1863 a fost între altele comandant de secție în Regimentul Artilerie nr. 1 al Armatei Române, apoi transferat ca ofițer al Statului Major în Direcția Artilerie din Ministerul de Război (1863-1864 și 1868-1870). El s-a preocupat în acest timp de dezvoltarea și înzestrarea artileriei, din
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
dezvoltarea și înzestrarea artileriei, din 1864-1868, a supravegheat ca ofițer în Direcția Artilerie din Ministerul de Război fabricarea tunurilor comandate de Ministerul de război la „Fabrica de Armament” din Nantes. Simultan cu desemnarea sa la gardul de locotenent-colonel a devenit comandant al Regimentului Artilerie nr. 2 (1870-1875). În anul 1875 a fost avansat colonel și numit șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major (1875-1877), apoi atașat militar al Marelui Cartier General pe lângă Marelui Duce Nicolae (1877-1878), în sfârșit comandant al
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
devenit comandant al Regimentului Artilerie nr. 2 (1870-1875). În anul 1875 a fost avansat colonel și numit șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major (1875-1877), apoi atașat militar al Marelui Cartier General pe lângă Marelui Duce Nicolae (1877-1878), în sfârșit comandant al Școlii Speciale de Artilerie și Geniu (1881-1882). Ca șef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea a câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie (în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
români, la capitularea lui . În anul 1883 Arion a fost numit general de brigadă și inspector general al artileriei, funcție care a îndeplinit-o până în 1892. Cu acest rang a deținut două poziții foarte prestigioase și importante. El a fost comandant al Corpului 2 Armată (1893-1902) și al cetății București (1895-1903). În anul 1902 ofițerul a fost trecut la gradul de general de divizie. A făcut parte din comisia pentru experimentarea cupolelor forturilor cetății București, din toate comisiile tehnice chemate a
Eracle Arion () [Corola-website/Science/333652_a_334981]
-
Wilhelm al II-lea a luptat pe două fronturi împotriva forțelor franceze, britanice, belgiene și, mai târziu, americane pe frontul de vest și, în același timp, pe frontul de răsărit împotriva rușilor, până când Revoluția bolșevică a scos Rusia din război. Comandanții germani luaseră în considerație o asemenea posibilitate concepuseră așa numitul „Plan Schlieffen” prin care considerau că pot împiedica încercuirea forțelor proprii de către inamic. Planul Schlieffen și-a propus ca scop învingerea rapidă a armatei franceze. Pentru ocuparea Parisului Schlieffen a
Război pe două fronturi () [Corola-website/Science/333712_a_335041]
-
Armata 1 și Armata 2, continuând să participe la operațiile militare până la sfârșitul războiului. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Armata 3 avea următoarea ordine de bătaie:<br> Armata 3 Pe perioada desfășurării Primului Război Mondial, Armata 3 a avut următorii comandanți:
Armata 3 (1916-1918) () [Corola-website/Science/333749_a_335078]
-
fiecare dintre aceste două grupuri erau de serviciu în fort pe rând, câte o săptămână fiecare. Grupul care nu era de serviciu era încartiruit în satul Wonck, la 5 km depărtare de fort. Cu excepți a câtorva ofițeri și a comandanților, cea mai mare parte a oamenilor era formată din rezerviști. Cei mai mulți dintre ei fuseseră chemați sub arme în 1939, după invazia germană a Poloniei. Pregătirea lor de infanterie era slabă, toți militarii belgienii fiind artileriști. Pe 10 mai 1940, 78
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
condițiilor favorabile pentru afluirea și concentrarea grosului forțelor armatei. Efectivele aflate la dispoziția Armatei de Nord au fost în această etapă au fost de 41.000 de militari, reprezentând 38% din prevederile de război (107.948 militari). Divizia 14 Infanterie (comandant - general de brigadă Paraschiv Vasilescu), cu un efectiv de 16.000 de militari grupați în 15 batalioane de infanterie și 8 baterii de artilerie, a organizat trei grupuri de acoperire: Până la data de 2 septembrie 1916, grupurile de acoperire ale
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
trecătorile omonime atingând aliniamentul: vârful Călimănel - Bilbor - imediat vest Borsec - confluența valea Putnei cu Putna Puturoasă. În același timp, a început deplasarea grosului forțelor diviziei din raionul de concentrare de pe valea Bistriței spre zona acțiunilor de luptă. Divizia 7 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Istrate), cu un efectiv de 14.000 de militari grupați în 13 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat două grupuri de acoperire: La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie a reușit deschiderea trecătorilor
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat două grupuri de acoperire: La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie a reușit deschiderea trecătorilor ajungând cu grupurile de acoperire pe aliniamentul gara Ghimeș - pantele estice ale munților Nemira. Divizia 8 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Pătrașcu), cu un efectiv de 11.000 de militari grupați în 10 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat un singur grup de acoperire, grupul „"Ghimeș"”, sub comanda comandantului Brigăzii 15 infanterie, generalul
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Nemira. Divizia 8 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Pătrașcu), cu un efectiv de 11.000 de militari grupați în 10 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat un singur grup de acoperire, grupul „"Ghimeș"”, sub comanda comandantului Brigăzii 15 infanterie, generalul de brigadă Nicolae Petala, acționând pe un front de 32 kilometri în văile râurilor Slănic, Oituz și Cașin. Forțele Diviziei 8 Infanterie au eliberat orașul Târgu Secuiesc, la 30 august 1916, iar până la 2 septembrie au
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
un front de 32 kilometri în văile râurilor Slănic, Oituz și Cașin. Forțele Diviziei 8 Infanterie au eliberat orașul Târgu Secuiesc, la 30 august 1916, iar până la 2 septembrie au deschis trecătorile pătrunzând în depresiunea Târgu Secuiesc. Divizia 2 Cavalerie (comandant - general de brigadă Grigore Basarabescu) concentrată inițial la Onești, s-a deplasat pe valea Oituzului, a depășit „Grupul Oituz” la 31 august 1916, primind misiunea de a ocupa depozitele inamicului din zona Târgu Secuiesc concomitent cu executarea de acțiuni de
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
15 Infanterie, care trebuiau să ocupe dispozitivul Diviziei 2 Cavalerie, la flancul stâng al armatei. Atitudinea eroică a Armatei de Nord în zilele grele ale retragerii din noiembrie 1916 avea să fie elogiată și dată ca exemplu de regele Ferdinand comandanților celorlalte armate, care începuseră să manifeste o atitudine defetistă și resemnată. Începând cu a doua jumătate a lunii octombrie 1916, încep să sosească pe frontul din Moldova primele unități ruse, cu misiunea de a le înlocui pe cele române. În
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
realizând o scurtare cu peste 120 de kilometri a lungimii frontului. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Armata de Nord avea următoarea ordine de bătaie:<br> Armata de Nord Pe perioada desfășurării Primului Război Mondial, Armata de Nord a avut următorii comandanți:
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
zis „Provincialul” - „"ofițer ce rămăsese cu apucăturile unui grad inferior"” - cât și a Armatei 2 comandată de un general „"dezastruos"” - Grigore Crăiniceanu, „"au pus trupele încă de la început într-o situație tactică disperată"”. Acest fapt a fost recunoscut și de comandantul Armatei 9 germane care arăta că pentru a-și asigura victoria a fost nevoie să-și angajeze totate forțele, într-o situație pe muche de cuțit, din care, dincolo de manevra strălucită de învăluire a Corpului Alpin sau vitejia cavaleriștilor lui
Bătălia de la Sibiu (1916) () [Corola-website/Science/333750_a_335079]
-
din marina comercială și pe cel al submarinului U-boat al cărui echipaj era adăpostit la bordul navei). Aceștia nu au reușit să cadă de acord asupra celui mai bun curs necesar pentru a se proteja împotriva atacurilor submarine. Contrar sfatului comandantului militar, locotenent-comandorul Wilhelm Zahn (un submarinist care a pledat pentru un curs în apele de mică adâncime aflate aproape de țărm și fără lumini), căpitanul navei Gustloff - Friedrich Petersen - a decis să se îndrepte spre ape adânci, despre care știa că
MV Wilhelm Gustloff () [Corola-website/Science/333768_a_335097]
-
sarcina cuceririi mai multor aeroporturi din apropierea orașului Haga (Valkenburg, Ockenburg și Ypenburg). După securizarea celor trei aeroporturi de către batalionul de parașutiști, restul diviziei avea să aterizeze cu planoarele și să pornească atacul pentru ocuparea capitalei olandeze, arestarea guvernului olandez, a comandanților militari și capturarea familiei regale. Divizia trebuia de asemenea să împiedice deplasarea pe șosele și căile ferate ale oricăror trupe olandeze. Intenția OKW era să folosească cele două divizii aeropurtate pentru crearea unui culoar sigur, cu poduri funcționale, prin care
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
debarcați din planoare. Forțele destinate atacării fortului și cuceririi celor trei poduri au fost formate din elemente ale Divziei a 7-a aeropurtată și a 22-a de debarcare aeriană și a fost numită „Detașamentul de Asalt Koch”, după numele comandantului grupului, Hauptmann Walter Koch. Forța, care a fost organizată în noiembrie 1939, a fost inițial formată din parașutiști din Regimentul 1 și gerniști din Divizia a 7-a, precum și dintr-un grup mic de piloți Luftwaffe. Deși detașamentul era compus
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
bord au decolat de pe două aeroporturi din Köln. Convoiul aerian a păstrat o tăcere radio completă, ceea ce i-a obligat pe piloți să se ghideze doar pe semnalele luminoase de la sol, care marcau drumul spre Belgia. Datorită interzicerii comunicațiilor radio, comandanții forței de asalt nu au putut fi informați că s-a rupt cablul de remorcare a unui planor și că acesta a fost obligat să aterizeze pe teritoriul german. În cazul unui al doilea planor, pilotul a eliberat prematur cablul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]