38,404 matches
-
ordine exclusiv defensive. Astfel, armatele I și a IV-a austro-ungară au început să înainteze în Polonia fără susținere germană clară. La început, ele s-au confruntat, respectiv, cu armatele rusești a IV-a și a V-a. Între timp, , comandantul rus al Frontului de Sud-Vest, se aștepta la o ofensivă austro-ungară dinspre Lemberg către est. Aceasta urma să fie înâmpinată de o ofensivă rusească în Galiția de Est, cu armatele ruse a III-a și a VIII-a. Armata I
Bătălia Galiției () [Corola-website/Science/333827_a_335156]
-
din comuna Oituz și se regăsește pe Lista monumentelor istorice din județul Bacău cu . Inițiativa de eternizare printr-un monument a memoriei călăreților căzuți pe câmpul de luptă de la Oituz în Primul Război Mondial, i-a aparținut în 1918 generalului comandant al "Diviziei 1 Cavalerie" Mihail Schina și, a fost continuată de succesorul său generalul Romulus Scărișoreanu. Prin strădania ofițerilor diviziei banii strânși sub formă de cotizații au constituit "Fondul Oituz", permințând astfel finanțarea construcției care - în urma unui concurs de proiecte
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
de succesorul său generalul Romulus Scărișoreanu. Prin strădania ofițerilor diviziei banii strânși sub formă de cotizații au constituit "Fondul Oituz", permințând astfel finanțarea construcției care - în urma unui concurs de proiecte, i-a fost atribuită sculptorului Vasile Ionescu-Varo. Comitetul format din comandantul "Diviziei I Cavalerie", cei trei comandanți de brigăzi și șeful de Stat Major a hotârât aplasamentul într-un punct strategic din fostul front de luptă al diviziei, fiind aleasă cota 383 de pe valea Oituzului - unde s-au dat luptele cele
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
Prin strădania ofițerilor diviziei banii strânși sub formă de cotizații au constituit "Fondul Oituz", permințând astfel finanțarea construcției care - în urma unui concurs de proiecte, i-a fost atribuită sculptorului Vasile Ionescu-Varo. Comitetul format din comandantul "Diviziei I Cavalerie", cei trei comandanți de brigăzi și șeful de Stat Major a hotârât aplasamentul într-un punct strategic din fostul front de luptă al diviziei, fiind aleasă cota 383 de pe valea Oituzului - unde s-au dat luptele cele mai sângeroase. Lucrările au început în
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
de muncitori. Principalele structuri au fost concentrate în , , , și în zona nouă a orașului. Proiectul a afectat semnificativ viața cotidiană a locuitorilor Kaunasului și existau intenții de a detașa cetatea într-o unitate administrativă independentă guvernată de o comisie militară; comandantul său scria că „nu mai există orașul Kaunas, ci doar cetatea Kaunas.” Primele redute au fost construite folosind cărămizi întărite, având întărituri de pământ, incorporate în relieful înconjurător, ceea ce le făcea mai greu de penetrat. Ele erau simetrice, de regulă
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
ridicate pe dealuri. Prima fază a lucrărilor de construcție s-a încheiat în 1887. Cetatea a primit titulatura de „clasa întâi” în acel an, pentru a-i consemna importanța și capabilitățile defensive, iar Otto Klem a fost numit primul său comandant. În același timp, s-au stabilit reguli administrative pentru gestionarea impactului cetății asupra orașului și asupra zonelor din jur; înălțimea clădirilor civile ale cetății a fost restricționată. În 1890 a început lucrul la a opta redută, denumită "Linkuva"; s-au
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
au fost forțați să evacueze și să se retragă în aceeași zi. A doua zi, Fortul IV a fost abandonat și Fortul V a fost cucerit la scurt timp. Într-o reacție în lanț, celelalte redute au început să capituleze. Comandantul Grigoriev și-a abandonat postul și a fugit la . Când germanii au trecut râul Nemunas, ei au capturat Forturile VI și VII. Celelalte două forturi nu au mai rezistat mult. Cetatea a fost cucerită după unsprezece zile de luptă. Forțele
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
circa 18.500 de victime ale Holocaustului. alte surse menționează 30.000 de evrei morți, și un număr total de 50.000. Lituania a rămas Republică Sovietică Socialistă până în 1990. În 1948, și-a stabilit sediul în cartierul general al comandantului cetății. Cazărmile au fost folosite de Regimentul 108 Parașutiști și Fortul V a deservit regimentul antiaerian. Majoritatea forturilor au servit însă drept depozite sau au găzduit colhozuri și alte organizații agricole. În timpul expansiunii și dezvoltării postbelice ale orașului, părți din
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
scopul de a înainta peste râul Vistula și eventual de a scoate Rusia din război. Șeful statului major german credea cu tărie că războiul va fi câștigat pe Frontul de Vest și ezita să-l susțină pe Paul von Hindenburg, comandantul Frontului de Est. Falkenhayn a aprobat însă în cele din urmă ofensiva pusă la cale de Hindenburg. Hindenburg urma să conducă personal ofensiva de pe sectorul nordic în zona (locul unei alte bătălii din 1914). Generalul avea să conducă un atac
A doua bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333852_a_335181]
-
(n. 29 iunie 1860, Nicorești, Tecuci - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 5 Infanterie în campania anului 1916. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al
Petre Frunză () [Corola-website/Science/333873_a_335202]
-
de comandant al Diviziei 5 Infanterie în campania anului 1916. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 9 Artilerie și comandant al Brigăzii 2 Artilerie. În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcția de: comandant al Diviziei 5 Infanterie, în perioada 15 august - 25 august 1916, când i se ia definitiv comanda pentru modul defectuos în care
Petre Frunză () [Corola-website/Science/333873_a_335202]
-
în campania anului 1916. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 9 Artilerie și comandant al Brigăzii 2 Artilerie. În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcția de: comandant al Diviziei 5 Infanterie, în perioada 15 august - 25 august 1916, când i se ia definitiv comanda pentru modul defectuos în care a condus divizia în perioada inițială
Petre Frunză () [Corola-website/Science/333873_a_335202]
-
de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 9 Artilerie și comandant al Brigăzii 2 Artilerie. În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcția de: comandant al Diviziei 5 Infanterie, în perioada 15 august - 25 august 1916, când i se ia definitiv comanda pentru modul defectuos în care a condus divizia în perioada inițială a războiului.
Petre Frunză () [Corola-website/Science/333873_a_335202]
-
vest spre Angers au reușit să traverseze râul împotriva unei alte unități franceze și au cucerit orașul. La est, germanii au reușit de asemenea să traveseze râul spre Tours. După aceasta, germanii au executat o manevră spre sud, ocolind Saumurul. Comandantul german a luat hotărârea să depășească orașul, fără să intervină în luptă. Armistițiul dintre cele două tabere au fost negociat pe 19 iunie, dar nu a fost semnat decât pe 22 iunie la Compiègne. În seara zilei de 20 iunie
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
retragere spre sud. Germanii au intrat în Saumur în dimineața zilei de 21 iunie. Oarșul avea să fie eliberat în august 1944 de americanii conduși de un fost cadet al școlii, generalul George S. Patton, care studiase aici în 1912. Comandantul german, generalul Kurt Feldt, a evidențiat în raportul său rezistența cadeților francezi, el fiind cel care a făcut celebră expresia „cadeții Saumurului”. Cei 218 cadeți care au fost luați prizonieri de germani au fost eliberați în următoarele zile și nu
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
din care a fost eliberat prin canale diplomatice. O onoare deosebită pentru el a fost audiența privată la împărat, urmată de un "dejeuner" la 14 februarie 1917. În anii 1917/1918 Wassilko de Serecki l-a însoțit arhiduce (avansat la comandant de grupă și scurt timp după aceea la gradul de general major), pe frontul din Carintia. După demisia lui Heinrich Ferdinand a căpătat permisiunea de a lupta mai departeîmpotriva inamicului. Pentru angajamentul său, ofițerul a fost promovat la gradul de
Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer) () [Corola-website/Science/333034_a_334363]
-
scurt timp după aceea la gradul de general major), pe frontul din Carintia. După demisia lui Heinrich Ferdinand a căpătat permisiunea de a lupta mai departeîmpotriva inamicului. Pentru angajamentul său, ofițerul a fost promovat la gradul de locotenent colonel și comandant al Regimentului de Ulani nr. 8. la 1 mai 1918, după ce i-a fost acordată deja la 27 aprilie al anului - în semn de recunoaștere pentru comportamentul său curajos în fața adversarului și serviciile sale excelente, Crucea de Merit Militar cu
Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer) () [Corola-website/Science/333034_a_334363]
-
încurajată de fiica țarului Alexis, Sofia, și de facțiunea Miloslavski, care doreau să-l aducă pe tron pe Ivan și să exercite puterea în numele lui. Streliții, cărora li se datorau sume mari de bani, erau indignați de felul în care comandanții lor îi exploatau ca forță de muncă necalificată și nu aveau nevoie de mult ca să pornească revolta.<br> La 15 mai, când s-a insinuat că familia Narîșkin l-a strangulat pe Ivan, mulțimea furioasă a pătruns la Kremlin cerând
Ivan al V-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/333115_a_334444]
-
1827 - 28 iulie 1879), a fost al doilea fiu al Marelui Duce Paul Friedrich de Mecklenburg-Schwerin și a soției acestuia, Prințesa Alexandrine a Prusiei, fiica regelui Frederic Wilhelm al III-lea. S-a înrolat în armata Prusiei și a devenit comandant al regimentului 6 de cuirasieri. Wilhelm era cunoscut pentru caracterul libertin. În două ocazii Wilhelm a lipsit de la comanda armatei prusace și a cerut-o în căsătorie pe celebra balerină Marie Taglioni; era considerat "oaia neagră" a familiei. Sub presiunea
Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/333126_a_334455]
-
să atace prin pădurile din Ardeni, după care să continue operațiunea spre zona coasteri franceze a Canalului Mânecii. Von Manstein, șeful de Stat Major al Grupului de Armate A, și-a formulat planul orignial în octombrie 1939 la Koblenz la cererea comandantului său, generalul Gerd von Rundstedt, care respinsese planul lui Halder. Gerd von Rundstedt considerase că planul lui Halder nu asigura câștigarea unei victorii decisive împotriva Franței. La început, planul lui von Manstein era mai degrabă unul tradițional, o mișcare de
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
mai degrabă unul tradițional, o mișcare de pendul care pornea de la Sedan și se continua spre nord, având obiectivul distrugerii forțelor aliate printr-o mișcare clasică de încercuire - "Kesselschlacht". În timpul discuțiilor pe care le-a purtat cu generalul-locotenent Heinz Guderian, comandantul corpurilor blindate de elită germane, cel din urmă i-a propus o strategie care asigura evitarea grosului armatelor aliate și punea accentul pe o înaintare rapidă a diviziilor blindate spre Canalul Mânecii. O asemenea acțiune ar fi produs prăbușirea frontului inamic
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
prea radical în abordări. În ciuda tuturor precauțiilor, planul a fost respins categoric de către Halder și Walther von Brauchitsch. Refolmularea planului nu a fost de nici un folos și, la sfârștiul lunii ianuarie, Halder l-a îndepărtat pe von Manstein promovându-l comandant al Corpului de Armată XXXVIII. Von Manstein și Halder erau vechi rivali. În 1938, von Manstein a fost numit succesor al șefului statului major Ludwig Beck, dar a fost demis după ce Beck a căzut în dizgrația lui Hitler în timpul crizei
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
altă parte, avea să se dovedscă egaala Diviziilor a 3-a și a 4-a Panzer germane, cel puțin până când a fost nevoită să se retragă spre Lille datorită străpungerii frontului francez de către germani în zona de sud a frontului. Comandantul Corpului Expediționar Britanic generalul John Vereker, se aștepta ca militarii săi să aibă la dispoziție două-trei săptămâni de pregătire până când să trebuiască să ocupe pozițiile de pe râul Dyle. În fapt, britanicii au avut la dispoziție doar patru zile. Când Adolf
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
soldații din Karaman au fugit de pe câmpul de luptă otomanii au fost forțați să se retragă, cedând câmpul și victoria mamelucilor. Armata otomană s-a retras în Karaman pentru a se regrupa, suferind multe pierderi în urma atacurilor triburilor turkmene. Majoritatea comandanților au fost chemați la Istanbul și întemnițați în Rumelihisarı. Între timp, mamelucii au început să asedieze Adana care a căzut după trei luni. Hersekzade Ahmed Pașa a fost capabil să obțină o victorie minoră prin distrugerea unui detașament mameluc dar
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
Pe 10 mai 1940, doar 118 avioane erau complet funcționale. Dintre acestea, 78 erau avioane de vânătoare. AéMI erau comandate de Paul Hiernaux, care își primise licența de zbor la începutul primei conflagrații mondiale și fusese numit în funcția de comandant în 1938. Hiernaux a organizat trupele în trei regimente; primul (1er Régiment d'Aéronautique), care avea 60 de aeronave, al doilea (2e Régiment d'Aéronautique), cu 53 și al treilea (3e Régiment d'Aéronautique), cu încă 79. Belgienii au primit
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]