4,115 matches
-
Ana Blandiana utilizează visul drept instrument de înțelegere și de întoarcere către vârsta copilăriei, pe care o resimte în permanență pierdută și după care aleargă în permanență. La fel ca oglinda, visul reconstruiește, însă, în poezia acesteia, doar o imagine înșelătoare a acelor vremuri, semn al ireversibilității timpului: Există o viață a sufletului, o viață spirituală în poezia Anei Blandiana, născându-se la vedere chiar sub privirea noastră, care ia act, pe măsură ce parcurg poemul, de procesul genezei sale"114. " Am degete
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vis în care singura realitate este aceea a sfârșitului universal ("mirele a murit,/ Mireasa a murit și ea,/ Nuntașii toți/ Sunt morți și în pământ am simțit/ Cum hora miresei se învârtea.//"), atunci viața în sine nu există, ea fiind înșelătoare și ascunsă mereu sub un voal de nuntă, care și acesta este de fapt un voal de doliu. Cadrul acesta ireal, aproape oniric, îl regăsim și în Inima reginei (1971), unde "guvernează aceeași atmosferă gotică, cețoasă, cu tot felul de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
șaptezeci, dar ele au surse ideologice și chiar ontologice. Pentru că zona marginală, liminaritatea, de la avangarde Încoace, dacă nu mai devreme, fascinează, și sînt puțini scriitorii care rezistă apelului. Euri spectralizate, agonizante, absurde, locuitoare ale unor cadavre (În anii ‘90), voci Înșelătoare, golemice, teratologice, homunculoide, confuze, isterice, paranoice - enervante, teroriste invadează textele literare postbelice. În atari bolgii, survolînd asemenea “ospicii” (uneori la propriu), reconstruite și redate În variante omologate teoretic (cum este azilul și materialul antropologic aferent) imaginarului colectiv, cercetători dogmatici ca
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu ani mai târziu, că fuseseră „infiltrate”, că printre prietenii apropiați fusese strecurat un informator. Cine anume? Încep bănuielile. Cum să le reziști, cum să nu te lași prins în capcană și să identifici vinovatul pe baza unor presupuneri, poate înșelătoare? Și cum să uiți acea spaimă a supravegherii de care era cuprinsă brusc mama când, pe o plajă normandă, îmi povestea în șoaptă, cu o voce pe care spargerea valurilor la țărm o făcea și mai de neauzit, despre nebuniile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pe care mistificarea, atât de perfid pusă la cale, i-l ascunsese. Edmund a știut să profite din plin de acea încredere acordată întotdeauna informațiilor obținute grație dispozitivelor de supraveghere, căci lumea uită - mult prea des, din nefericire - cât de înșelătoare pot fi ele atunci când sunt folosite deliberat împotriva adevărului. În Othello, Shakespeare evocă aceeași strategie, adoptată de data aceasta de către Iago; ca și Edmund, Iago „regizează” scena dintre Cassio și Desdemona, știind că Othello o va supraveghea și că, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în timp ce Hamlet îi cere lui Horatio să rămână vizibil și să-și încordeze privirea: „concentrează-te cât poți mai bine/ Și nu-l slăbi din ochi pe unchiul meu” (p. 101). Căci prințul, aidoma strategilor moderni, recurge la o soluție înșelătoare: „să faci pe prostul”, ca să-ți păcălești adversarii deja atenți la orice mișcare de-a ta. Iar dacă în scena precedentă, cu Ofelia ca momeală, exista o veritabilă recurență a urechii ca organ de supraveghere, de data aceasta e privilegiat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
forță înzecită. Între zidurile casei, oamenii se sfâșie între ei, nesocotind nici măcar una dintre regulile conduitei burgheze și, deopotrivă, ale limbajului: aici totul este direct, brutal. Totul încearcă să rănească, în numele unui refuz al simulării, dar și al oricărei protecții înșelătoare. Nici că se putea imagina un cadru mai potrivit pentru această distrugere reciprocă, violentă și necruțătoare, decât spațiul închis al unui interior fără guri de aerisire și fără ieșire în caz de pericol. Locatarii se sfâșie între ei pentru că se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fi spus Hamlet: „cursa de șoareci” în care poți prinde conștiința societății burgheze. „Cursă de șoareci” care interzice accesul la adevăr. Ea se înfățișează ca un revers al dispozitivului de supraveghere, ca o sursă de revelații sau ca o strategie înșelătoare; dulapul scenei burgheze ne face să atingem limita extremă a deziluziei sentimentale, pentru a ne îndepărta de ea în ultima clipă. Din dulap nu va ieși niciodată la lumină adevărul: o întreagă artă a discursului se va strădui să devieze
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dulap nu va ieși niciodată la lumină adevărul: o întreagă artă a discursului se va strădui să devieze, să deturneze discuția, pentru a împacheta frumos și a salva o situație compromisă. Teatrul de bulevard oferă, implicit, lecții despre forța cuvântului înșelător. Bois d’Enghien iese din încurcătură grație discursului său. Exemplele de acest fel sunt numeroase. În Boubouroche a lui Courteline, asistăm la o veritabilă instituționalizare a „dulapului” ca soluție de refugiu, căci amanții l-au dotat din timp cu cele
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
este o adevărată adîncime fizică, măsurată în mod obiectiv ca proprietate de organizare a oricărui sistem observabil. Această idee a unei informații reale și obiective, colectată de organele senzoriale, și sursă pentru sistemele de aserțiuni obiective despre lumea exterioară, este înșelătoare. Pe de o parte, pentru că informația este fără valoare semantică, orice ar gîndi observatorul care adaugă o valoare semantică fenomenului biologic pe care îl examinează, ca și cum această valoare semantică ar participa la mecanismele realizărilor. Pe de altă parte, pentru că mediul
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
forțe compoziționale înăuntrul șarpantei date. În ambele cazuri, combinarea a două modele disparate face ca relația să fie destul de complicată. În cadrul ordinii spațiale, ea face posibilă prezența simultană a spațiului focalizat și omogen, dar complică ordinea prin crearea unei relații înșelătoare între curbe și linii drepte. În cadrul dinamicii vectoriale, ea produce tensiunea și conflictualitatea dorită de artist în cazul în care reprezintă un comportament autocentrat în căutarea unui modus vivendi cu manifestarea centrifugă. Vom vedea că în aproape toate cazurile practice
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dețină cheia întregii scene. Exemplele anterioare au servit pentru a demonstra puterea pe care elementele compoziționale o capătă când beneficiază de o poziție centrală. Efectul centrului de echilibru este chiar mai mare și mai variat asupra zonelor din jur. Caracterul înșelător al acestuia poate fi ilustrat printr-o remarcă a lui Roland Barthes. Citat de Bruno Zevi în cartea sa asupra limbajului arhitecturii moderne, Barthes indică orașe în care centrul nu este „punctul culminant” al nici unei activități deosebite, ci un soi
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
unui luptător și atacă neobosit sub centură... Nu putem trata în mod exhaustiv subiectul capcanelor, însă voi menționa câteva exemple reprezentative, urmând ca fiecare să înțeleagă ceea ce este de înțeles. Important e să rețineți că bucătăria e plină de aparențe înșelătoare, denumiri-capcană și probleme de perspicacitate. Ne salvează cartea de bucate și aliatul permanent al gospodinei, vigilența mereu trează: - dacă, de exemplu, vă trece prin minte să gătiți ciorbă de perișoare, trebuie să cumpărați carne, altfel vă iese un compot de
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
tulbură conștiința morală. Cine generează atât păcatul, cât și vinovăția? Ambele au la origine motive comune, deși, aparent sau formal, ele par a fi de origini diferite. O aceeași motivație psihologică și morală le este comună: tentația. Tentația este sursa Înșelătoare a Răului: „et ne inducas nos in tentationem, sed libera nos a malo” (Matei, Ev., VI, 13-14Ă. Tentația este ispita, dorința și curiozitatea de „a vedea”, de „a face” tot ceea ce este oprit, interzis. Tentația este ceea ce mă atrage prin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fapt care te obligă să-ți construiești idealuri pe care le poți atinge și de care te poți bucura; fie de a trăi conform dorințelor, dar refuzând să Înțelegi și să nesocotești, În mod nesăbuit, limitele propriilor tale posibilități, aspect Înșelător ce te va azvârli În Încercări amăgitoare care, epuizându-ți posibilitățile, te vor face să suferi, sfârșind prin a eșua. Prin aceste două atitudini, oamenii se diferențiază Între ei. Problema esențială este dată de modul În care trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
putem suporta și chiar Învinge moartea numai dacă vedem și Înțelegem slăbiciunile vieții. Nu trebuie să ne lăsăm amăgiți de plăcerile vieții, Întrucât „mărirea este un vis, bucuria o eroare, tinerețea o floare care se scutură, iar sănătatea un nume Înșelător” (Bossuet, Oraison funèbre de Marie-Thérèse d’Autricheă. Plăcerile vieții, de care ne agățăm, sunt trecătoare și Înșelătoare, dar lasă urme dureroase În noi. Renunțarea la plăcerile vieții ne ajută să Înțelegem și, În final, să acceptăm moartea ca o concluzie
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
lăsăm amăgiți de plăcerile vieții, Întrucât „mărirea este un vis, bucuria o eroare, tinerețea o floare care se scutură, iar sănătatea un nume Înșelător” (Bossuet, Oraison funèbre de Marie-Thérèse d’Autricheă. Plăcerile vieții, de care ne agățăm, sunt trecătoare și Înșelătoare, dar lasă urme dureroase În noi. Renunțarea la plăcerile vieții ne ajută să Înțelegem și, În final, să acceptăm moartea ca o concluzie a vieții, care le include și le vindecă pe toate. Se poate vedea că morala pune accentul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
situațiilor abuzive în care se găseau fără a cere în prealabil permisiunea soților lor”. În concluzie, „abuzatorii care folosesc buna-credință a femeilor împotriva acestora ca pe o modalitate de a-și menține puterea și controlul recurg la o formă spirituală, înșelătoare de abuz” (Hassouneh-Phillips, 2001, p. 944). Caracteristici privind tipologia agresorilor Jaffe et al. (1990, apud Fishel și Rynerson 1998, p. 297) au analizat o serie de caracteristici proprii relațiilor abuzive. Astfel, agresorul exprimă, pentru început, fie „o dependență emoțională” față de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
înfioare, alteori e înlăuntrul său, ca o oboseală, ca o „amețire” ori ca o „amorțire”. Moartea îl cheamă, îl soarbe, îi înmoaie cerbicea: fără violență, cu blîndețe. Vine, nu o dată, pe fluviile muzicii, îl prinde într-un vals monoton, continuu, înșelător: „Acum, suspină valsul, și mai rar,/ O, lasă-mă acum să te cuprind.../ -Hai, să valsăm, iubito, hohotind,/ După al toamnei bocet mortuar.” („Vals de toamnă”) Bacovia o ispitește, o invocă retoric, pentru impresionarea celorlalți, o tranformă în mijloc de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Piatra filozofală combină erudiția cu un stil sobru clasic. Nu e permisă nici o repetiție, nici un cuvânt gratuit. Amalgamul de formă și conținut îi permite să dea glas deplin mentalității eroului pornit în căutarea autocunoașterii, obsesiei lui de a înțelege lumea înșelătoare din jur. Yourcenar demonstrează că Zenon nu poate transcende timpul și locul lui. Este o creatură modelată de alchimie, magie neagră și vrăjitorie, ca și de un repertoriu lung de sexualitate aparent deviantă, care înfloriseră în Europa renascentistă târzie într-
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Comenius. Metafora dominantă a labirintului a fost adoptată din mitologia clasică unde Minotaurul, odrasla monstruoasă a lui Pasiphae și a unui taur, a făcut prăpăd la curtea zeilor. Cu cap de taur și corp de om, el era un veșnic înșelător. Minos, soțul lui Pasiphae, l-a considerat pe Minotaur atât de distrugător încât l-a angajat pe Daedalus să construiască un labirint ca să-l închidă pe monstru. Yourcenar fusese fascinată de această imagine de la începutul anilor '30, fiind îndrăgostită de
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
scria pe-un tricou german?/ "Lieber schizophren/ als ganz allein!"/ da, da: mai bine schizofren/ decât singur cuc // deci eu/ cel întârziat/ campionul amânărilor/ un soi de anguis fragilis/ o grămăjoară de fum/ și-un pumn de-mpotrivire". Asocierea cu înșelător fragila năpârcă (anguis fragilis), posesoarea unui venin ucigător, nu este deloc întâmplătoare. Vulnerabilitatea acestui poet ce pare a-și juca, abil, propria marginalitate, se întoarce, mai ales când e vorba să sancționeze impostura celor postați "la centru" (nu numai social
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din toate literele". Starea funciară este dictată de o conștiință ardentă a camuflării sacrului în banalitatea cotidiană, căci pentru Marius Chelaru a exista presupune a căuta și a revela misterul imuabil, sensurile adânci ale lumii esențelor, încă ocultate în oglinzile înșelătoare ale lumii: În rest/ ard ca o flacără răstignită între două poezii nescrise,/ numai Dumnezeu există/ simt mâna lui pe ceafa mea acoperită cu hârtie albă nescrisă/ degetele mele se rătăcesc în pădurile din inima Lui/. Un creion bont cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
străin de idealul basarabnicolescian, la care Paul Gorban va face referire într-un text din Submarinul karmei). Căci, oricât de racordat la actualitatea imediată ar putea să pară, la o lectură neglijentă, poetul, prezentificarea lui este cât se poate de înșelătoare, din moment ce armătura sa lirică își rupe ochiurile dintr-un lanț al trecutului, resimțit, cu toate morțile sale, ca un purum legatum de o marca(n)tă noblețe: "Eu port acum pe gură hrana morților". Lectura următorului op al lui Paul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-lea la Grand Prix Internationnal (Marsilia) (1996), Diploma de Onoare la "Muses D'Or" și la Concursul "La plume d'Or" (1996). În eventualitatea (prea puțin probabilă, totuși) în care îi parcurge doar o secțiune a creației, cititorul poate avea înșelătoarea impresie că Dorin Popa este o natură fundamental dialogică, deschisă spre relevarea esenței interioare prin intermediul unui spirit afin sau al unei exteriorități empatice: în Convorbiri euharistice. Convorbiri cu Petre Țuțea, Neagu Djuvara, Sorin Dumitrescu și Andrei Pleșu (Editura Institutul European
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]