4,199 matches
-
mână. Însă noi eram în ședință, așa că un zgomot nebun izbucnește. Bietul neamț a răbdat câtva timp în tăcere, dar, în cele din urmă, răzbit, a trântit cornul pe tavă și, lăsând capuținerul pe jumătate nemâncat, a fugit pe ușă înjurând. Acesta a fost ultimul client al cafenelei Regal, cât timp a mai durat Societatea capuținiștilor. farse studențești Iată câteva anecdote din viața studențească. La spitalul Filantropia era un centru studențesc foarte vesel. Studentul Sabin și alții își făceau zilnic farse
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
rămîn ca un crocodil, dezabuzat și gîngăvit, parcă fac sfinții pipi pe mine. Aștept vacanța, m-am săturat de puștimea asta puturoasă și ignorantă. Mă voi duce la București, apoi la Iași, la Lucian (Vasiliu n. red.). Voi reînvăța să înjur locurile rotunde; drumurile, drumurile spun întotdeauna ceva despre interioarele mele. În "Convorbiri... (literare n. red.)", cu poeme vechi și schilodite, simbolic, nu valoric o apariție pentru sturzi?! (Corneliu Sturzu era redactor șef n. red.). Nu știu. Cred că mi-e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
livrat unei existențe mizerabile. Nu știu ce-am să mă mai fac!? Dar nu vreau să mă mai plîng. E stupid să am aproape 30 de ani și să mă mai plîng. Nu merită, însă, nici să-mi trec vremea înjurînd, mai ales că-n această latură nu-s întotdeauna ingenios deci mă pot plictisi. Citesc din inerție, fără apendice, și-mi spun că, la urma urmei, alții n-au bucuria de a citi raritățile pe care le citesc eu. Trăiască
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
să le spună prostii. Și vom bea un pahar de otravă în ciuda lor! Casa mea e plină de cărți și singurătate. Mă uit la ele, la cărți. Umblu toată ziua. Mă ciocnesc cu ele, stau întins pe jos și ne înjurăm, ascult muzică și, uneori, nu mai știu unde sînt. Dimineața mă duc la o școală unde încerc să-i învăț pe niște copii puturoși și frumoși că fericirea este numai spirituală, că viața nu trebuie să fie un ciorap nespălat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
ultimul timp. O, nu, nu am trăit de complezență, dar m-am simțit prea atacat de crini, prea mîzgălit cu un har invers. Vreau să spun că am scris multe petice de poezie, dar nu poezii întregi. Și m-am înjurat cu nopțile. Pe cuvînt, ca la ușa cortului! Alesele mele lecturi (întotdeauna spun că-s "alese") mă inhibă. Într-un fel e tare bine! În modul acesta nu voi scrie niciodată impresionat de capodoperele altora, "după lecturi" altfel spus. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
la Filologia ieșeană n. red.). Sigur, mi-era oarecum indiferent dacă intru, deși m-a deranjat mereu faptul că nu urmasem încă nici o facultate. Și încă trăiesc în gîndul că diploma aceea are pentru mine o unică semnificație: atunci cînd înjur un idiot, de acum înainte, nu trebuie să mai aduc și argumente. Calda prietenie pe care mi-o arăți de cîțiva ani (poate nu e altceva decît reversul prieteniei alese ce ți-o port) mi-a dat uneori siguranță. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
vor înălța noi catedrale și "școli de literatură" (chiar așa s-au exprimat) etc. Am refuzat, desigur, modul lor negustoresc de a mă aborda. Motiv pentru care și George mi s-a părut dizgrațios ("Băi, știu că ieșenii te vor înjura, dar..."). Dar ce? Voi răspunde la ancheta aceea cu "scriitori din țară" (Cristoiu mă mai solicitase cîndva în acest sens), dar nu altceva. E bine că fac așa?! Cred că da. Nu trebuie să fiu în nici o tabără! Aceea nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
de băutură. Într-o noapte ploioasă a fost atacată de hoț. Era un bărbat cum povestea dânsa cu un ciorap negru tras pe cap cu cojocul întors pe dos și cu un cuțit mare în mână. Bodogănea ceva neînțeles "rusește", înjura și-i cere "ghenghi" bani și bijuterii. I-a sucit o mână, i-a învinețit un ochi și a lovit-o peste spate, lăsându-i pete roșii și vinete. I-a răscolit prin lăzi, i-a aruncat pe geam valurile
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
veniți Înapoi până nu-i prea târziu. Veniți iute... — Nu-i nimeni, nu-i nimeni, șopti Bodo. Sunt toți pe ziduri. Încerc s-o găsesc pe domniță. Voi Întoarceți-vă și spuneți-i ducelui ce-am descoperit. Slujitorul cel bătrân Înjură Încetișor: — Haideți după nebunul ăsta, nu-l putem lăsa aici sin gur. Fiți cu băgare de seamă să nu nimerim dincolo de gratii. Oricum dacă scăpăm de uneltele de aici, ne așteaptă altă pedeapsă pentru neascultare... N-avem de ales. Într-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fundație, la pregătitul mortarului și la zidit. Așa am dus-o, cu pauze și reluări, până în prima săptămână a lunii decembrie. Casa a fost zidită, puse grinzile și căpriorii, precum și lețurile peste căpriori. Domnul Muca s-a uitat cu atenție înjur și, nevăzând ceea ce căuta, s-a adresat lui Mircea: Voi n-ați adus încă cercevelele și ușile de la depozit? Nu le văd aici. Nu, domnule Muca, încă nu le-am adus. Nu-i nimic. Veniți cu mine. Domnul Muca ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o carte remarcabilă a unui poet care are ceva de spus în lirica noastră" (Șt. Aug. Doinaș), "se impune netăgăduit, forța acestui glas liric ce evocă poeții sfâșiați de tragism intern, pe un Trakl, un Vallejo" (Mircea Tomuș). Am fost înjurat de Eugen Barbu, de Alexandru Piru și de Dumitru Micu. Au urmat volume multe și diferite între ele. Publicate prin lupte de uzură cu editorii, cenzorii, cu un sistem care, după 1968, părea mai relaxat, dar care cerea atâta birocrație
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
obișnuințele celor mai mulți. În mine fac casă bună ceremonialul, acțiunea scenică, rigorile spectacolului, pasiunea de a ieși în public, muzicalitatea rostirii, măsură, echilibrul, dozajul, accentele, formă aleasă, rafinată a rostirii. Nu cred că și-l poate imagina cineva pe Adrian Munteanu înjurând. De aceea, dacă am decis la un moment dat că trebuie să scriu, am ales sonetul, el fiind regele armoniei în poezie, remarcabil prin complexitatea lui dusă la extrem. Sonetul comportă în sine un joc al imaginilor, o succesiune a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
să recunoască, le mai puteți da câte o palmă sau 2-3 bețe la fund, întrebându-i 'dar cu asta cum e... dar cu cealaltă cum e'... îl mai ții noaptea în picioare și nu-l lași să doarmă, îl mai înjuri, și dacă nici așa nu recunoaște, atunci îl voiu lua eu... Știu eu cum să-l iau ca să-l fac să recunoască.... Torturile au continuat însă la Gherla, așa că 'Țanu' și ceilalți au tradus intervenția lui Sucegan ca pe un
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Bogdanovici cădea deseori și ziua, dar întotdeauna noaptea, într-un somn întrerupt, intermitent, letargic, în care scotea un fel de sforăituri și horcăieli sonore și stranii. Ori de câte ori Pușcașu V. auzea acest zgomot, îl trezea pe Bogdanovici, ziua sau noaptea, îl înjura, îl bruftuia, uneori îl călca în picioare. Când nu se mai obosea să se ducă personal să-l zgâlțâie, îl punea pe altul să-l trezească și-l înjura dela distanță. Pentru Bogdanovici, groaza de Pușcașu V. era un coșmar
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
auzea acest zgomot, îl trezea pe Bogdanovici, ziua sau noaptea, îl înjura, îl bruftuia, uneori îl călca în picioare. Când nu se mai obosea să se ducă personal să-l zgâlțâie, îl punea pe altul să-l trezească și-l înjura dela distanță. Pentru Bogdanovici, groaza de Pușcașu V. era un coșmar continuu. Pop adaugă că Țurcanu se interesa mereu de soarta lui, așa încât era clar că presiunea exercitată de Pușcașu era dirijată la ordinele acestuia. Snopit în bătăi, a murit
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
de un belciug de fier din perete, după care au fixat un bidon de apă deasupra lui și l-au torturat după metoda picătura chinezească. S-au uitat la el să vadă cum reacționează, după care l-au scuipat și înjurat. În urma acestei torturi a înnebunit din nou pentru o lungă perioadă, revenindu-și abia după ce bătăile au fost interzise în închisoare. Doctorul de la infirmerie i-a spus că a fost adus acolo după vreo lună și jumătate, inconștient și murdar
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
autodenunțurile. Revoltat, Timaru i-a arătat rănile supurânde, refuzând să colaboreze cu el, însă după câteva zile a fost bătut de Avădanei și de încă un ofițer, fiind apoi aruncat pe scări. A fost permanent șicanat de acesta, lovit și înjurat ca să recunoască declarațiile smulse sub torturi. Iarna lui 1952 a petrecut-o în izolare la Zarca, iar în anii următori a mai fost cercetat la Securitatea din Bârlad și Ploiești. Deși bolnav de TBC și internat în infirmeria din Gherla
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
care uneori rătăcesc ca un hăbăuc, bătătorindu-le în mod repetat, cărări pe care și alții le caută, cu siguranță, le lărgesc și le defrișează. De câte ori nu le-am găsit și le-am pierdut din ignoranță imbecilă, de câte ori nu m-am înjurat pentru prostie, de câte ori nu mi le-a așternut Mama înainte, oricât de departe rătăceam! Ele erau întotdeauna aceleași, clare, ferme. Mă pierdeam și mă regăseam. Cum de mă iartă, iarăși, Mama? La aceste noi întrebări încerc să găsesc răspunsuri scriind
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
și se radi‑ calizase prin scrisoarea foarte curajoasă pe care au scris-o Dan Petrescu și Liviu Cangeopol. Scrisoarea nu îi era adresată, ca scrisorile protestatarilor din București, șefu‑ lui Uniunii Scriitorilor, ci direct lui Ceaușescu și în ea îl înjurau. De altfel, Dan Petrescu și Liviu Cangeopol au lansat cartea aia de convorbiri în 1989, care este de cel mai mare nivel intelectual. Astăzi greu mai găsești pe cineva să aprecieze evenimentele sau să scrie în felul acesta. Nivelul nostru
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
înțelegere europeană și cu aspirații superioare, să aparțină unei lumi mai bune. V.A. : MĂrturisesc că, în momentul în care s-a rupt FSN-ul, în ciuda faptului că el era purtătorul de cuvânt în 1990, cum vă spuneam, și mă înjurase cum i-a venit la gură pentru emisiunea mea cu regele Mihai, am fost surprins să-l văd că rămâne în continuare cu Iliescu, că nu a ple‑ cat cu Roman în tabăra cealaltă ; la asta mă așteptam. Mi se
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
pronunțat sentințe de 15 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică etc. Un artist liric ieșean (document 144) va fi condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru că, într-o discuție, l-a elogiat și apărat pe Boris Pasternak, înjurînd URSS-ul, și aceasta se întîmpla în 1959. Un preot este condamnat la 10 ani închisoare (document 160) pentru că, între altele, ține slujbele prea lungi, "cu intenția de a sustrage pe credincioși de la diferite acțiuni obștești inițiate de organele locale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a acoperit ochii. M-am întors: "Cine ești?" A vorbit soră-mea: "Cum, nu-l cunoști? E Gheorghiță, băiatul tău!" Era mai înalt decît mine..." Vina lui Vasile Iordăchescu (n. 1924), agricultor din Vîrfu Cîmpului, fiind sergent în termen, a înjurat în timpul orei de educație politică înjurătură fără legătură cu politica. Speriat de comunism, a plănuit cu alții să treacă granița. Va fi arestat pe 3 aprilie 1948, împreună cu alți 41, toți bănuiți că ar vrea să fugă din țară. Vasile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
1947,va fi condamnat pe motiv că ar fi avut un pistol pistolul predat de mult șefului de post. N-a scăpat de o condamnare de aproape un an: pe lîngă "deținerea" pistolului, era acuzat și că l-ar fi înjurat pe Groza în alegerile din 1946. Savel Pintilie (n. 1916), agricultor din Bucecea, va fi arestat cînd a ajuns colectivizarea și la ei, în primăvara lui 1959. Le-a spus activiștilor: "De ce vreți să luați pămîntul cu care tata a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
o a doua natură, încît, ca unul care am trecut prin acest malaxor, consider îndreptățită opinia lui Florin Constantin Pavlovici: "Auzeam pe cîte un camarad de detenție lăudîndu-l pe cutare sergent că e om de treabă, că nu l-a înjurat, că nu l-a lovit, că a încercat chiar să-i ușureze viața cu o vorbă bună. Emoționantă mărturie. Emoționantă, însă falsă. Dacă nu erai bătăuș, nu aveai ce căuta acolo. Pur și simplu, Securitatea sau Direcția Penitenciarelor, surioara ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
privea și nu-și credea ochilor. După un timp, într-un moment în care medicinistul se chinuia să salveze dintre buruieni un fir mai arătos, rotind artistic tăișul sapei în jurul rădăcinii, soldatul nu a mai răbdat. A început să-l înjure și a asmuțit cîinele asupra lui. Animalul l-a doborît dintr-un salt. Smulge-l imediat! a poruncit soldatul. Căzut în genunchi, Sașa Ivasiuc nu înțelegea. Făcuse o treabă mai înceată, dar bună. Rîndul lui arăta chiar mai bine decît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]