5,591 matches
-
Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu, iar viciul caută tonurile stinse, concupiscente. Edenul bolintinean este plin de grații obosite din cauza abundenței. Obiectele Își pierd vigoarea matinală, farmecul prospețimii. Privirea le Învăluie complice, privirea le adoră și, cum ziceam, le corupe prin exaltarea forței lor de a străluci. Lingușirea este arma lui Bolintineanu. Nu umilința, nu penetrația, nu efortul de cuprindere filozofică, nu veracitatea, ci lingușirea obiectelor, atribuirea excesivă de calități, cultivarea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i va mai trece mâna prin păr, spunându-i că l-a născut întru preamărirea Domnului. Maică-sa își făcea planuri mari în ceea ce-l privea, repetându-i asta necontenit, dar, ca și cum ar fi prevăzut soarta fiului, avea mereu glasul învăluit într-o durere nemărginită, copilul simțindu-i chinul necontenit: Nu vreau să dai cu ciocanul toată ziua, aplecat peste bancul de cizmar, ca taică-tău. Vom izbuti, numai ce o să mai crești oleacă, să cumpărăm un catâr ca să poți să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
încovoiată, de parcă sta tristă, cu colțurile buzelor lăsate, cu stâlpii prispei dând întregii case înfățișarea unei femei gârbovite, cu bărbia rezemată în coate. Și totuși, casa părea nouă ; toate culorile ei palide, muchiile șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă. Erau toți acolo, bunicul în capul mesei, cu părul alb, revărsat până la barba colilie, în spate bunica, sprijinindu-se cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reîntregea, Coltuc era fericit, încă nu se inventaseră cuvintele, dar putea să vibreze și undele vibrațiilor lui se întretăiau cu liniile pământului și ale cerului. Intră în sufletul pietrelor, al cristalelor sclipitoare. Totul era bun și folositor, chiar și moartea, învăluită într-o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac. Moartea avea păr auriu și ochi viorii și răspândea un parfum atât de pătrunzător, încât în ungherele întunecate acesta de-a dreptul sclipea. Pe drum treceau alaiuri de oameni care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu este. Uriașul râse din colțul lui. Într-adevăr, pentru statura lui, orizonturile erau mai largi, dar asta nu-l ajuta cu nimic. — E târziu, spuse bătrânul. Fetița trebuie să se culce. Pe mâine, spuse Maca, ridicându-se. Bătrânul îi învălui într-o privire tristă. — Eu sunt aici. De oriunde ați veni... Se întoarseră din ușă să-și ia rămas-bun. Bătrânul stătea îndărătul tejghelei, ocrotind cu brațele trupul fetiței. — Cât despre răspunsurile pe care le dați... gândiți-vă mai bine la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stingeau în urechi. „Mai naște-mă o dată, măicuță“, șopti. „Hai să-l căutăm pe tata, să mă mai nașteți o dată...“ Se apropie de ușa interzisă și îndrăzni să apese pe clanță. Ușa se deschise înainte de a o atinge. Întunericul îl învălui mistuitor. Se deprinsese să înjure și să blesteme în gând. Atunci când nimerea o sudalmă năstrușnică, zâmbea satisfăcut. Probabil că așa făceau și poeții pe care inspirația îi ajungea te miri în ce loc și își repetau versul în minte, ca să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Mîlov,în col. „Comorile pustiei”, vol. 13, Editura Anastasia, București, 1996, p.142-143. footnote>. Mintea omului este comparată cu o candelă care așteaptă scânteia dumnezeiască pentru a primi lumina. Odată primită, mintea este aprinsă de lumina harului dumnezeiesc care o învăluie. Omul se unește duhovnicește și trupește cu Dumnezeu și astfel se face prin har un dumnezeu prin înfiere<footnote Idem, Cateheze, p. 186. footnote>. Lumina este semnul curăției, pocăinței și al lacrimilor, căci acolo unde este abundență de lacrimi însoțită
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
spune că lumina transformă și preface în lumină tot ceea ce atinge. În Imnul 16, Sfântul Simeon mărturisește despre fața sa și despre toate mădularele sale devenite purtătoare de lumină: El însuși Se găsește întru mine, fulgerând înăuntrul inimii mele ticăloase, învăluindu-mă de jur-împrejur cu strălucirea Lui nemuritoare, făcând să scânteieze toate mădularele mele cu razele Sale, împletindu-Se întreg cu mine, mă sărută întreg, Se dă întreg mie, nevrednicului, și mă satur de iubirea și frumusețea Lui, mă umplu de
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
văzut lumina dumnezeiască încă din viața aceasta, învrednicindu-se de ea ca de o arvună a fericirii veșnice. Unora, Domnul Hristos le-a dăruit ca în timpul rugăciunii sau al chinurilor pentru El, trupul lor să răspândească lumină, încât străluceau, fiind învăluiți în lumină. Sfântul Simeon ne îndeamnă pe toți să dorim a fi luminați de această lumină dumnezeiască și să ne silim a încălzi în noi dragostea și dorirea slavei și frumuseții dumnezeiești. Numai în felul acesta putem înfrunta întunericul, când
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
nu se poate G. Călinescu mai expert). Unul din aceștia, văzîndu-l, făcu un semn cu mâna. Gavrilcea închise repede ușa și privind pe o ferăstruică cu grătar practicată în ea, observă că agenții se dispersau cu intenția vădită de a învălui cavoul. Nu mai era nimic de făcut, cu Pica nu putea ieși, era încă lumină spre a tenta o evaziune din cercul agenților. - M-au descoperit! zise Gavrilcea încrețind puțin fruntea,mereu stăpân pe sine și fără a-și pierde
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cum, umile, minimalizate, condamnate să-și modifice mereu semnificațiile, miturile au rezistat acestei letargii, datorită, În special, literaturii”. (/1314). Mitul nu se mai prezintă sub forma unei narațiuni coerente, ci ca fragmente, rămășițe. Chiar și așa, simbolul se află Încă Învăluit În aceeași substanță originară de mister și de sacru. Același simbol care a evoluat În planul artei, chiar dacă și-a păstrat structura arhaică, Își pierde În mare măsură forța de sugestie prin literaturizare, adică prin accentuarea profanului. Chiar dacă miturile se
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
repetiției” identificată de Eliade În mentalitatea arhaică și teoria ideilor și participației la Platon: ideile ca arhetip și participația ca repetiție. Viața autentică a umanității arhaice devine o imitatio arhetipi. II. 3. Simbolul Drumul spre arhetip trece prin simbol. Acesta Învăluie arhetipul, care constituie modalitatea sa de manifestare. Rezultă de aici necesitatea interpretării simbolului pentru Înțelegerea arhetipului. Într-o carte de tinerețe Eliade relevă importanța descoperirii simbolului „după atâtea secole de opacitate” (/48). Mai mult, a cunoaște originea unui simbol prețuiește
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Poate te-am Întâlnit și m-am Îndrăgostit de d-ta ca să mă Înveți ceva. Învață mă atunci: spune-mi de ce miai apărut În cale. Nu te-am Întâlnit așa, din Întâmplare, doar să flirtez cu d-ta; ... am simțit, Învăluindu-te, că mi s-a făcut un semn” (/60). Dar În Încercarea de a ghici semnificația semnului, eroarea nu este exclusă, și căsătoria lui cu Ioana, care-l confundă pe stradă cu logodnicul ei, Partenie, este greșeală de citire a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
doi ani după moartea lui Caragiale. Revolta îngerilor are o dimensiune mitică pe care nu o întâlnim în Kir Ianulea, devine un testament spiritual, alegoric formulat. Cu o suplețe narativă extraordinară, ce face și mai nedreaptă uitarea cu care este învăluită astăzi această carte, Revolta îngerilor oscilează între reducerea fantasticului la grotesc și deschiderea largă a răzvrătirii împotriva demiurgului precum și a ordinii prestabilite. Mitul rămâne astfel solar iar fantasticul nu e niciodată terifiant, dezmințind definițiile prea rectilinii, după care fantasticul ar
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
plastică mișcare ce aparține feeriei, și nu fantasticului spaimei: Îi zbura pe deasupra capului lui Prichindel părul ei despletit; iar în lumina lunii, fâlfâia în fel de fel de ape zăbravnicul vioriu țesut și-n fire de argint, cu care era învăluită’’. Cu toate acestea blestemul nu se curmă însă: plimbarea pe care o face Prichindel în cârca babei, până când apar zorile, o transformă numai momentan într-o zână fermecătoare. Prichindel a fost descoperit, însă nu și păcălit; înainte de a se lumina
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
din drum, cât mai ales dorința tiranic obscură de a o vedea pe hangiță. Admirația tulbure pe care o are pentru aceasta transpare în gândurile care îl încolțesc, reflectând la cele ce se spun pe seama hangiței, la legenda ce-o învăluie. În acest mod pregătit sufletește, într-o uitare deplină de sine, precum un alt Ulise, un Ulise al spațiului balcanodunărean, eroul nostru se trezește la han, unde, hangița îl prinde cu totul în mrejele farmecului său. Și de această dată
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
extraordinarele efecte produse de impactul dintre cele două moduri de înțelegere și explorare a noțiunii de mister. Întreaga artă narativă a povestirii se revendică de la refuzul oricărei tentații de a explica, implicit de a canoniza, dimensiunea satanică a personajului feminin, învăluit într-o ambiguitate incitantă. Încântat de amuzanta hârjoană dintre cei doi eroi, la prima vedere, cititorului i se refuză conotația subtextuală a detaliilor investite cu funcție magică. De-abia odată cu reluarea lecturii pe scene și momente, începe a fi 81
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
speranța de a trăi tihna erotică în brațele divinității. Dacă ea își afirmă natura intangibilă, o face pentru a ne convinge de realitatea divină a feței, sânilor și feselor sale, pe care le împrumută din moartea simțurilor noastre, în vreme ce apa învăluie cu undele sale jucăușe lâna feciorelnică, pântecul fecundabil. Despre priviri " Iubirea, cei ce-s tineri acesta-i adevărul În inimi nu o poartă, ci mai curând în ochi" "O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi Privirea ta asupra mea să
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
necesitat aproape douăzeci de ani, s-au inspirat din "Infernul" dantesc, o parte dintre personaje devenind, ulterior, lucrări independente ("Fugit amor", "Danae", "Torsul Adelei", "Femeie ghemuită"). Corpul uman, în special cel feminin, a fost un templu pentru Rodin, care a învăluit femeia într-o privire plină de voluptate și admirație, a avut un cult pentru expresivitatea corporalității sale. Senzualitatea suprafețelor, în particular a celor în bronz, rezultă din jocul de lumini și umbre inserate într-o "lichefiere anatomică ce dă senzația
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
fi ele de fapt; ele vor fi doar altfel. Chipul neștiut al lui "altfel" în care se va așeza de acum viața mea e cel care induce în mine spaima, cutremurul, starea de beție și febra. Deznodământul hotărârii mele rămâne învăluit în mister. Orice risc presupune această ignorare a mersului lucrurilor și a felului lor de a sfârși. Hotărârea este această trecere a pragului în necunoscutul riscului. Și tocmai pentru că trăiește riscul în mod proiectiv, pentru că îl epuizează în gândire, cel
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mișcării în spațiul libertății nu poate fi proclamată ca atare, puterea pervertită nu se va prezenta niciodată ca esență răsturnată a puterii ci, dimpotrivă, ea va încerca să imite toate secvențele puterii autentice ca devenire în spațiul libertății. Constrângerea se învăluie în atributele autorității și ale recunoașterii ei, și cu cât prestigiul agentului puterii pervertite este mai scăzut, cu atât el vorbește și cere să i se vorbească mai mult despre prestigiul și excelența sa. Cu cât este mai slabă recunoașterea autorității
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aceasta a "Romîniei profunde" care nu avea nimic idilic în ea ― o vedeam fără să o percep în incomensurabilul mizeriei ei atotstăpînitoare. Ea era a mea, stătea lipită de mine, mistificată și devenită invizibilă prin chiar subînțelesul ei. Ea mă învăluia și o iubeam cu acea "dragoste de învăluire" care acompaniază realitatea din care faci parte. Ceea ce nu puteam să fac în cazul țăranului mexican, aici reușeam: trăiam într-o promiscuitate transfigurată, aceeași care îl făcea pe Zinoviev, exilat la München
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în cel de tată. De data asta am încercat să-l cuceresc gătindu-i. Cred că am avut un oarecare succes cu sufleurile cu sos de roșii și cu prăjiturile cu vișine. Când mă ruga să i le fac, mă învăluia bucuria aceea simplă pe care o cunosc toate mamele și bunicile de pe lume atunci când își răsfață copiii și nepoții pregătindu-le "lucruri bune". Toate, în felul acesta, își construiesc în mod inconștient, în jurul unei budinci sau al unei plăcinte, capitalul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de ani. Între timp, Alteța Sa și-a încheiat discursul cu un "La mulți ani, Majestate!", sala aplaudă, Alteța Sa își reia locul, aplauzele continuă, Alteța Sa se ridică și se înclină sfios către sală, apoi se așază iar, în vreme ce Alteța Sa Regală îl învăluie cu o privire caldă, apăsîndu-i scurt mâna, care acum se odihnește pe genunchi, cu podul palmei sale. Adică: "Ai fost minunat!" Simt că la rândul meu se cuvine să fac, să spun ceva. Dar ce? Țeapăn și distins, rămânând la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
STILISTICE DIN ZIARELE ROMÎNEȘTI COMENTARII LA OPUL MANUSCRIS INTITULAT GEOGRAPHIA MARIUM PERITIONIS La redacția Românului se află, un manuscript, de un autor necunoscut, care tratează mai pre larg despre mări și țărmuri necunoscute încă. Taina cu care redacția cearcă a învălui descoperirile, făcute desigur de unul din colaboratorii săi, răsuflă totuși din când în când prin articolele numitei foi, încît se vede că membrii biuroului de redacție se adapă din acest manuscris plin de descoperiri nouă. Așa de ex. d. C.
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]