4,027 matches
-
băga de seamă mediile și constantele. Nu "religia radicală", ci calea de mijloc, esența "burgheză" a Revelațiilor scrise. Comentariul n-ar fi fair play. Atrocități? Au comis cu toții, pe rând. Vulcanii confesionali nu se reglează după același orologiu, lava monoteistă țâșnește când pe ici când pe dincolo. Iudaismul a făcut multe, pe vremea lui, dacă e să credem Cartea lui Iosua, și nu numai el. Cartea Rut și Cântarea Cântărilor sunt singurele în care Iahve nu vorbește de război. Primul kamikaze
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
așteaptă la poarta cimitirului, tocmai pentru că egiptenii petreceau un timp exagerat de mare îmbălsămând cadavre și construind necropole. Celebrul "Altfel nu pot!" al lui Luther, reluat la nesfârșit de-a lungul secolelor (sunt atâtea păpuși într-o matrioșca rusească!), a țâșnit din constatarea făcută de fratele mai mic că dialogul cu sora mai mare a devenit imposibil și că el are nevoie de propriile-i semne exterioare distinctive pentru a nu sfârși în capcana reconcilierii. Asemeni lui Tertulian ori lui Clement
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
drept în cer. Ici colo, în rărituri, se prevede muntele de var alb, și îți dă iluzia unei deschideri spre cer alburiu. Barnarul vine cu un vuet neîntrerupt de vânt, străbate în toate părțile, cu toate stavilile, cu toate canalele. Țâșnește, bolborosește, se zbate, scapă și freamătă și murmură. La haituri, stă adunată apă liniștită și adâncă, iar deasupra ei plutesc într-o îngrămădeală mare catarguri albe, cadavrele brazilor. De liniștită ce e, apa pare neagră. Din când în când în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu lancea și te arunca la pământ; când adversarul te despica cu securea, cum a făcut-o Mihai Viteazul cu un pașă la Călugăreni, sau când calul nu mai putea fi stăpânit. Călărețul îl îndeamnă într-o parte și calul țâșnește în alta sau, cum zice Ureche, „calul a luat-o la vale”. La Șcheia nu poate fi vorba de trădare. Cronicarul neamț știa că, la Baia, Ștefan a fost trădat. Să nu fi aflat ce s-a întâmplat la Șcheia
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
mai descifrezi dintre manuscrisele tale vechi. Sau dintre cele mai noi? Nu ți-am spus? Sau încă nu ți-am spus?! Ca orice autor care se respectă și actualizează ipocrit mituri, mi-am ars toate manuscrisele. Să văd dacă pot țâșni din cenușă precum pasărea. Dar îți voi spune un poem. De fapt, e pariul meu: Cine va găsi sau (re)cunoaște autorul? Să fim serioși: nu contează. Iată-l, deci: Bocetul și rugăciunea bucătăresei slugilor Amanda Woyke Când copilele ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Îmbuibați În bunătăți și În lux, cu de toate, ajung sfinți, ci cei săraci care se roagă cu toată ființa, cu inima Întreagă, cu mintea și trupul. Trupul se nevoiește la rugăciune, inima se sfâșie În durere și lacrimi fierbinți țâșnesc din ea. Iar mintea-i la Picioarele Domnului. Descătușat de toate cele lumești și legat de cele cerești care nu se prea văd, ci doar cu ochii sufletului poți vedea. Să ne dea Bunul Dumnezeu acea dragoste și credință de
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
mîinile-mi tremurau. - Înfige-o, Ike, te rog. Ike Bătrînu’ a apăsat delicat cu degetul de-a lungul venei, ținînd pipeta fixată cu degetul mare. Ike era bun. Abia dac-am simțit acul pătrunzînd În venă. Un sînge roșu Întunecat a țîșnit În pipetă. - OK, a zis. Dă-i drumul. Am slăbit garoul, și pipeta mi s-a golit În venă. Coca mi s-a dus În cap, o amețeală și o tensiune plăcute, În timp ce morfina mi s-a-mprăștiat prin corp În valuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
săptămână, prezentând deseori și copii bolnavi, am avut impresia că, la aceeași catedră, în fața acelorași bănci, îl văd pe supremul profesor: halat corect, bonetă, așezat la masă; vrăjindu-și auditoriul cu o voce baritonală, calmă, monotonă, din ale cărui vorbe țâșneau adesea sclipiri luminoase. Am regretat că lucrurile, catedrele, băncile au o viață mai lungă decât ființele. Ca om "fără pereche", cum sunt unii oameni foarte mari, Nicolau era un exemplar unic. Sobru, sever, părea rece și distant. Cred că era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
suferință, al lui Paul și nu-mi puteam desprinde ochii de la degetele lui pătate puternic de nicotină. După ce au fost rostite cele câteva scurte discursuri, groparii au dat să-și înceapă acțiunea implacabilă, când s-a petrecut ceva neașteptat. A țâșnit în față cineva, necunoscut de ceilalți și neremarcat până atunci, un bărbat care s-a prezentat drept rudă a răposatului și care a pretins că era prea devreme pentru a fi îngropat Paul, că mai era o jumătate de oră
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
el? — Da, e chiar el, i-am răspuns, nu „seamănă“, ci e chiar el, lucru sigur. — Măi să fie, a făcut Țepeneag, păi atunci înseamnă că aici chiar a fost revoluție, numai în revoluții se văd salturi din astea, de țâșnește câte unul de unde nu te-aștepți. Oricum, dacă e Gelu, a continuat Țepe, surâzând fin, ați pornit bine această treabă, adică revoluția, să fie într un ceas bun! Și pentru că tocmai se adusese șampania, am ciocnit un pahar. Acesta a
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
În stare lichidă și trebuie să umple ceva. Paranteză: ghețurile reprezintă doar ceva peste 2% din total. Și, căutând, pe măsura colmatării mării, ceva de umplut, apa dezechilibrează presiunea exercitată de greutatea scoarței asupra magmei de dedesubt, magmă care va țâșni la suprafață undeva, creând noi munți, altceva de ros; căci, dacă am compara planeta cu un măr, scoarța e ceva mai groasă decât coaja fructului. Una peste alta, energia solară menține o stare entropică cel puțin aparent constantă a planetei
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
de bătaie cruntă. După această ispravă, obosit deja de efort, s-a dus în camera lui, s-a așzat la birou și a deschis sertarul. Ochelarii lui se aflau în sertar, înregi și nevătămați. În clipa aceea, lacrimile i-au țâșnit din ochi ca dintr-o fântână arteziană. A luat ochelarii și cu ochii împăienjiniți și cu gura strâmbă, pugită de emoție, s-a dus și fără să poată articula vreun cuvânt, i-a arătat soției ochelarii. În aceeași clipă a
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
desfide contractul și pune preț doar pe înțelegerea între oameni. Mă rog, și o chestie de sexualitate sublimată cumva, pentru că una arăta trăsnet. Cel puțin când a venit, odată, cu o fustă scurtă pe sub care, din chiloții destul de strâmtuți, îi țâșnea o mustață zbârlită ca la motan, trebuie să recunosc, mi-a fost destul de greu să mă concentrez. Creativitate. Mă rog. Pentru că trebuia să poarte un nume, a fost poreclită așa. Candidatul trebuie să povestească ceva, plecând de la o situație înscenată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și primul dintre fraieri, bătându-se cu palmele peste fese și clamând: „A apărut scriito rul unei lumi noi pentru lite ratura românească, cea a pungașilor de buzunare etc...“ Eroare profundă, adăugăm noi, „băzăneală“ curată, ar fi spus Gonea mardeiașul, țâșnind printre dinți un scuipat pentru Încercările scriitorului român, care Însă, după penibilele sale Începuturi, dar cu un scandal propice strategiei sale literare, a abordat apoi o lume mai accesibilă Înțelegerii sale literare și care i-a adus succesul. În echipa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
omului, prop tiți jur Împrejur În coadă, mai aproape sau mai pe de lături, după cum se simțeau sau nu la ei acasă, dar toți cu ochii țintă la mămăligă, scărpinându-se de purici și de căpuși În fața focului cu limbi țâșnite din curpenii trosnind și scăpărând În noaptea cu șoapte și tălăngi obosite de umblet și de vipia unei zile Întregi de vară. Am mâncat din mămăliga răsturnată, galbenă și aburoasă cu Măriuca mea cea frumoasă, pofticioasă și cu stomac bun
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
soi de dinozaur opac-înspăimântător. Era tovarășul Cameniță, Vlad l-a recunoscut de pe vremea când acesta conducea destinele micului nostru orășel. Cameniță s-a apropiat și, prin surprindere, în loc de bună ziua, l-a pocnit pe Vlad peste față. Fratelui meu i-a țâșnit sângele pe nas. Era prea mult pentru el: nu putea rezista la un asemenea tratament. A izbucnit în plâns, hohotitor, și a căzut în genunchi: Iertați-mă, fac orice-mi cereți, numai nu mă loviți, vă rog, s-a pomenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
menționat cu o voce plină de melancolie că atunci, pe 20 mai, era aniversarea noastră de șase luni de cînd ne aflam pe drumuri. Acesta a fost pretextul să Înceapă să plouă cu pisco. La a treia sticlă, Alberto a țîșnit În picioare, a abandonat maimuțica pe care o ținuse În brațe pînă atunci și a dispărut din peisaj. Mezinul Camba a continuat să mai bea o jumătate de sticlă, după care s-a prăbușit pe loc și nu s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
înfrângerii pe planul vieții... Oricum, e bine; așa trebuie să fie! Când sunt cu mine însumi, zac într-o stare de totală nepă sare: contactul dintre mine și mine e sterp, neproductiv, apăsător... Caietul acesta trebuie să schimbe totul: să țâșnească flăcări dintr-însul și să mă aprindă, să mă ardă, să mă înnoiască! Undeva se ascunde o greșeală... Iată-mă, așa cum sunt la două zeci și cinci de ani și mai bine. Existența mi-a devenit o povară, mă suport
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
meschinăria inevitabilă a vieții noastre celei de toate zilele m-ar fi schimbat, așa cum îi transformă și pe toți ceilalți. Iar eu am tăcut, neștiind ce să-i răspund la toate acestea. Numai la sfârșit de tot - două lacrimi au țâșnit parcă din mine și, prelingându-se grele, i-au căzut pe pieptul gol... Pierre, din București, lui Dinu Noica la Câmpulung 9 octombrie 1953 Stimate Domnule Noica, Mi-a părut foarte rău că a trebuit să plec atât de grabnic
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
casei sunt de față, fiecare cu lumea lui de visuri și de simțăminte... Încă o clipă, și vor începe să se miște și să vorbească. Gândurile lor se vor încrucișa, voințele lor se vor ciocni, și din ciocnirea aceasta va țâșni însăși imaginea vieții... Domnilor, începe comedia!“ Ianuarie 1954 În afară de faptul că ilustrează perfect cât de departe eram de „realismul socialist“ pe care îl studiam asiduu în acea peri oadă, ideea acestei piese mai prezenta un amănunt destul de inte resant. și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nici eu nu mai aveam legături stabile și fluxul de informații nu mai ajungea până la dânsul și nici eu nu i-l puteam oferi. Ceea ce simțea însă era că în jur se strângeau nori de furtună, din care, curând, au țâșnit cu intensitate de fulgere apelurile disperate ale lui Ionuț cel Mic, care se găsea implicat și el într-o anchetă acolo, la Craiova, unde se afla. Or, cum ar fi putut Mihai să-l ajute de aici? Cu atât mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
unde poți câștiga o bucată de mămăligă pentru tine și ai tăi. Nu poți urca pe acoperișul vagonului? Adio porumb, adio mămăligă! Te paște moartea și pe tine, și familia ta. Asta era. Îmbrânceală, urlete, înjurături, ura față de fratele tău țâșnind ca două lasere otrăvite din ochii tulburi de animal înfometat. Tata era încă destul de puternic. Cu toate acestea, cu greu a reușit în această bătălie disperată să urce pe acoperișul unui vagon și să-și găsească un loc pe platforma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
automat, aproape inconștient, cu brațele obosite, transpirat, mânjit din cap până-n picioare de sângele împroșcat, precum și de terciuiala aia scârboasă obținută din loviturile apocaliptice rezultate din trăsnetul unei lopeți vâjâitoare. Lovitură după lovitură aplicate cu forță, fără milă și sângele țâșnind din boturile lor murdare, pline de noroi, într-o ultimă și zadarnică tentativă de respirație... Această încleștare dramatică dintre om și animal a durat aproape două ore. Bilanțul a fost pe măsură: o roabă plină de cadavre desfigurate, lățite și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să mergem în pas de gâscă timp de trei săptămâni îmi răsună încă în urechi. Nu știu cum pot să scriu despre "experiența" armatei. Cel mai bine a definit-o cred H.R.P.-ul nostru național, când descrie scena dușului (copacii "troznitori" de unde țâșnea alternativ apă caldă și rece, antecameră a iadului). Și încă: "în evoluția limonadei, armata ocupă un loc important". Această construcție dadaistă, absurdă, descrie cel mai bine realitatea modernă a serviciului militar. Nu pot învăța limbajul Morse, oricât m-aș strădui
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
experimentează gramatica aseptică a mântuirii, în timp ce, la poalele zidurilor, oamenii și porcii își dispută o bucată de pâine. 19 august 2000 Căldură tropicală. Imagine apocaliptică în centrul orașului București. Sunt așezat pe marginea ciobită a fântânii de la Arhitectură, din care țâșnește o umbră de apă. Termometrul electronic arată un exces de grade Celsius care te face să blestemi ideea ciobanului Bucur de a se stabili pe malul Dâmboviței, și nu în inima Carpaților. Asfaltul este moale și vâscos, aerul lichid. Florăresele
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]