4,028 matches
-
însă obosise rău de atâta muncă și, când sfârși instrucția cu ultimul amăran, își îngădui să facă o pauză, să răsufle. Mai mult profită totuși primarul care se repezi până la cârciuma lui Busuioc să-și mai întărească inima cu o țuică. În trecere nu uită, nici la ducere și nici la întoarcere, să îndemne părintește pe țăranii ce așteptau în ogradă: ― Măi oameni, de ce nu spuneți voi, de ce sunteți ai dracului? Boiangiu nici în pauză nu stătu cu mâinile în sîn
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar mai vrea să se oprească niciodată. În cârciumă, așezați la o masă lungă, în fund, vreo doisprezece bărbați fruntași se sfătuiau de multișor și n-ajungeau să se înțeleagă, cu toate că își mai ajutau îndrăzneala și înțelepciunea cu păhărelele de țuică, servite de însuși Cârciumarul Busuioc cu încrederea cuvenită unor oameni de seamă și siguri de plată. Busuioc de altminteri lua parte și el la tocmeală, cât îi îngăduia negustoria, fiindcă era doar vorba de pământ, iar dânsul, ca orice om
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ce-om mai putea aduna, noi, câți suntem, și alții care-or vrea, să facem arvuna c-apoi nu ne-om lăsa noi de rușine să nu plătim! Marin Stan, slab, uscat, cu figura ascuțită de pasăre, trăsnit puțin de țuicile pe care le sorbise, strigă deodată mânios, din colțul mesei unde se afla: ― Să punem noi mâna pe pământ, că pe urmă, nici Dumnezeu nu ni-l mai ia! Alții adăugară repede: ― Nu, nu!... Pământul înapoi nu-l mai dăm
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vă dea pământul până nu se asigură de bani, ca să-l înșelați voi și pe urmă să ziceți: n-avem bani, dar moșia n-o dăm înapoi că-i a noastră, măcar că n-am plătit-o... Ei, Marine, băiete, multă țuică ai să mai înghiți până să păcălești tu pe boierul Miron! ― D-apoi că omul cu socoteală nici nu se poate gândi să ia pământul de pomană, zise și Luca Talabă dojenitor. Numai dumnealui crede așa, că vorbește din țuică
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
țuică ai să mai înghiți până să păcălești tu pe boierul Miron! ― D-apoi că omul cu socoteală nici nu se poate gândi să ia pământul de pomană, zise și Luca Talabă dojenitor. Numai dumnealui crede așa, că vorbește din țuică. Toți aprobară din cap, în vreme ce Marin Stan, zăpăcit, se uita la ei, pe rând, parcă nu s-ar fi putut dumeri de ce s-au supărat oamenii când el a spus numai ceea ce credea că gândesc cu toții. Lupu Chirițoiu, care-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tălică-ți vine ușor să dojenești pe alții, că pământ ai, negustoria-ți merge, cu boierii ești bine ― ce-ți pasă! ― Ce-mi pasă, vezi bine! se supără Cârciumarul. Că tare-i plăcut să te slujesc eu pe tine pînă-ți întunecă țuica mințile, în loc să mă slujească alții pe mine! Dar tu ești bețiv și ticălos, Marine, și mă mir cum te rabdă dumnealor să-i faci de rușine cu prostiile tale! ― Da ce, beau din averea dumitale? ― Ai bea tu dacă ți-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de muncă. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. Împlinise șaizeci de ani, dar se simțea încă zdravănă, măcar că i se cocârjise puțin spinarea. Se hrănea bine, nu-i lipsea ciocănașul de țuică la nici o masă, porc avea, păsări avea, porumb avea, era grăsună și voinică, nu ca alte femei de vârsta ei. Când a înțeles că nu se poate învoi cu Florica, după ce a răbdat și a înghițit șapte ani, s-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și zicînd: ― La plata birului hop cu sărăcia, altfel însă dă-i cu cîrciuma! Lasă că vă știu, Ignate! Pe mine nu mă prostiți, degeaba! Cu voi îmi prăpădesc tinerețea și sănătatea! ― Ce cîrciumă? protestă țăranul. N-am mai pus țuică-n gură de nici nu mai țin minte, că unde să ne mai ardă de băut dacă... ― Ia lasă vorba, că n-am venit la taifas! îl întrerupse Bîrzotescu intrând în casă. Muierea încremenise lângă vatră, cu cei patru copii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. Numai când a văzut că și tinda e ticsită și nici în cancelarie nu mai încap alții, a început să vorbească cu glasul ușor tremurat de sfertul de țuică ce-l dăduse repede peste cap la Busuioc, trecând încoace, ca să-și dreagă energia. După ce se lăudă că e un om milos, că se poartă bine și creștinește cu lumea și că acoperă multe greșeli, se plânse că totuși Amara
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de stau toți ascunși pe-acasa? se minună Busuioc, ieșind pentru cine știe a câta oară în pragul cârciumii și uitîndu-se pe uliță. Că de la mușterii ca tine slabă nădejde de viață, măi Spiridoane! Spiridon Răgălie băuse o măsură de țuică și o plătise. Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif și nu se înlesnește cam de mult să zvârle ceva și să-l mai scază. Răspunse dulce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
grăbit!... Câte am eu pe cap acuma, nici nu mai știu pe ce lume sunt! ― Vine, vine prefectul? întrebă Busuioc, servindu-l. ― De I-ar aduce Dumnezeu mai degrabă, să se mai potolească și oamenii! zise primarul, dând peste cap țuica dintr-o înghițitură. ― Apoi parcă s-au mai mulcomit, că stau pe-acasă, murmură Cârciumarul cu părere de rău. Numai Spiridon mi-a ținut de urât până adineaori de I-am și dat afară... ― Ehei, băiete, liniștea asta nu-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
personală a lui Grigore... Amara își reluase înfățișarea obișnuită. Cârciumarul Busuioc, cu pălăria pe ceafă, cu burta în afară, tăifăsuia iar din prag cu oamenii care treceau pe uliță. Primarul Ion Pravilă se abătea mai des să tragă câte o țuică, să-și dreagă puterile pentru a putea ține piept tuturor greutăților iscate de potopul revoluției. ― Cu oamenii ce se mai aude, mă dom' primar?... Întreba mereu Cârciumarul. Le dă drumul ori îi mai ține prin cele pușcării să le putrezească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
știa de unde i se trage cumetria cu Fandarac, dar așa moștenise și așa zicea și el mai departe. — Ce bei, cumetre ? îl întrebă, așezându-se la masa lui. — O băutură de-asta nouă, gin, un fel de votcă mai înecăcioasă. — Țuică n-au ? — N-au avut de unde să aducă. Zice că e de la acciză. Ce-o mai fi și aia... Petrache oftă, cu buzele uscate. Îi rămăseseră așa de la murături. Atunci eu o să-mi iau o bere, zise. Ce fel de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să aducă. Zice că e de la acciză. Ce-o mai fi și aia... Petrache oftă, cu buzele uscate. Îi rămăseseră așa de la murături. Atunci eu o să-mi iau o bere, zise. Ce fel de revoluție o fi fost, dacă nici țuică nu mai avem... — Nu-i mare brânză. Fandarac era mai bătrân, văzuse multe la viața lui : Așa face lumea, din când în când, revoluții. Nu de alta, să se mai dezmorțească... — La fel zice și maică-mea... Petrache se îndreptă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vederea șubredă ori nedeprinși cu literele, le citea scrisorile ori le explica, răbdător, hârtiile venite de la autorități. Un poștaș bun aduce vești bune, spunea și râdea. Mânca dulceața lingând lingurița, iar iarna nu se dădea înapoi de la un păhărel de țuică. Știa o grămadă de lucruri despre fiecare, asculta, lămurea și nu ducea vorba. „Sunt un popă dintre duminici“, râdea și-și pocnea palmele. Uneori se duceau amândoi în parc, la statuie, atunci povestea și poșta șul, care, altfel, era menit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-te acolo, în capul mesei, iar eu aici, aproape de aragaz și de chiuvetă. Ce vrei să bei ? — Am adus eu, se repezi bărbatul, bucuros că și-a amintit. Scoase din sacoșă o sticlă astupată cu un cocean de porumb. — E țuică de-a noastră... adăugă repede, în fața gestului ei de refuz. N-aveți din asta. E din prunii de la cimitir, cea mai bună din toate. Se culeg mai târziu, nici nu trebuie udați la rădăcină, își trag din pământ cât le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
boală. Mai fac grădinărie la o curte pe care o avem mai la margine, că servici n- am mai găsit. Nu mai găsești loc de muncă, te și miri din ce trăiesc oamenii din Vale. Eu am mai vândut din țuica de la cimitir... Da’ acuma se termină și cu asta, au început să taie prunii, că nu mai e loc, ăștia ca mine, ne-a venit rândul, e cam înghesuială. Știi ce mă gândeam eu ? — Să-ți fac o cafea ? întrebă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ei“. Pe urmă n-am mai putut avea copii. Pavel Avădanei nu înțelesese prea bine sfârșitul poveștii, pricepuse doar că era o poveste tristă. Începuse să se însereze. Rada dădu perdelele deoparte, fără să aprindă lumina... Îi împinse sticla de țuică și păhărelul. El bău pe îndelete, având grijă să nu-și stârnească din nou tusea. — Eu, spuse într-un sfârșit, cred că trebuie să plec. Mai bine că n-ați pus fotografii, poate că aveați vreuna de când erați mică și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ea. Rada se ridică și se apropie de ușă. — E bine că te-am cunoscut, spuse. Acum du-te înapoi acasă. Pavel Avădanei astupă grijuliu sticla. — S-o țineți închisă, spuse. Dacă nu puneți dopul, tăria poate să iasă și țuica se trezește. Păcat de ea să se moaie, că e din prunii de la cimitir... Se ridică și făcu spre ușă câțiva pași nesiguri. Ziceai că ai dat cincizeci de lei pe taxi, spuse Rada. Uite, ia de aici o sută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de două ori în același loc, ca să-l țină minte și să-l lovească. Și pentru a-l scuti de explicații împovărătoare și inutile, Rada șterse cu migală masa, spălă vasele și le așeză înapoi în dulap. Ridică sticla de țuică și luă o înghițitură pe care și-o plimbă prin toată gura. Era, într-ade văr, bună, avea un gust straniu, de sâmbure de prună ames tecat cu al morții distilate. Apoi luă sticla la subsuoară, își aminti, se întoarse și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumea se întrețesea cu sânge. Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă sticla, lichidul era întunecat, razele lunii nu aveau destulă putere să treacă prin el și țuica nu se brăzdă cu vinișoare de sânge. Alcoolurile ei tari veneau mai ales din oasele morților și la ele trebuiau să se întoarcă. Copacii comunică între ei, rădăcinile se leagă de alte rădăcini și, astfel, fiecare își poate căuta morții
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în spate pendulul, după ce Isaia se convinsese că alegerea fusese cât se poate de nimerită, dat fiind că limbile înțepenite ale cadranului arătau ceasurile nouă. Apoi venea Iadeș, ținând o farfurie de tablă pe care fumegau doi tăciuni stropiți cu țuică, ai căror aburi răspândeau o mireasmă îmbietoare. Urmau Isaia și, în spate, restul credincioșilor. Marchiza își trase fusta cât putu peste genunchi și găsi un petic de dantelă îngălbenită pe care și-o puse pe cap, în chip de mironosiță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ieșirea din biserică, precum calea de la răsărit la apus. — Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, acum și pururea și-n vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea, dintr-odată, un glas nou, lipsit de urmele seci ale tutunului și de alunecările cleioase ale țuicii. Cortegiul tresări, își îndreptă spinările și- și netezi veșmintele, Puțică agitară prapurii, apoi îi păs trară drepți și neclintiți. Calu se schimbase, nu mai avea coama zbârlită și botul alungit din orice parte l-ai fi privit. Nu mai căutau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la care eram abonați. Avea de la poștă lista cu telefoanele internaționale, știi că alea se făceau pe comandă. Avea până și de la camionagiu livrările la butelii, să vadă cine consumă prea mult gaz toamna, să nu care cumva să facă țuică la alambic... Noi mergeam la ștrand sâmbăta și duminica, dar Luca mergea, de la o vreme, zilnic, imediat după serviciu. Mai ales în vara aia de dinainte, noi credeam că dispare de la birou mai devreme că are vreo gagică. — Nu ne-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ține în aer. Erau îmbrăcați la nimereală, care cu salopetele de la muncă și caschetele în cap, care cu haine desperecheate și îndeajuns de folosite ca să-și permită, fără stânjeneală, să-și șteargă pe ele degetele unsuroase de la cârnați. Unii beau țuică din țoiuri, alții bere, îndepărtându-și cu mâneca spuma rămasă pe obrajii nerași. Erau și dintre cei care beau și una, și alta, amestecate, ei se îmbătau primii. Lângă pancarta pe care scria „Fumatul interzis“, un bărbat în picioare vorbea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]