6,323 matches
-
p. 166). * Andrei Codrescu (Gaura din steag, 1997) creditează „revoluția copiilor” (16-22 decembrie), dar critică „revoluția-spectacol”, „revoluția între ghilimele”, revoluția română regizată ca un film hollywoodian, în care procesul lui Ceaușescu, de pildă, poate fi perceput și ca o piesă absurdă de Eugen Ionescu (pp. 255, 260, 261). Dualitatea a fost caracteristica lui decembrie 1989: pe de o parte a existat o mișcare de facto în stradă, iar pe de altă parte o regie de studio, astfel încât revoluția română „a fost
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
însă un șef de stat dispus la orice fel de măsuri extreme de represiune împotriva propriului popor. Procesul care i-a fost intentat a fost considerat - de către analiștii din țară și din străinătate - o catastrofă juridică, o mascaradă, o piesă absurdă, un asasinat politic. Procesul a fost expeditiv și sumar (prin procedură fulger, cum formulează juriștii), caracterul său fiind motivat de stresul și fondul tensionat al revoluției încă în desfășurare. Constantin Lucescu (Procesul Ceaușescu. Soluție justițiară a unui moment istoric, 1997
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
lungul regimului său, dar ele se cuvin a fi analizate ca atare, fără proiecții literare, folclorice sau mistice, ci doar la nivel de fapte politice. Hiperbolizat, însă, ca „monstru”, „vampir”, „căpcăun”, firește că dictatorul putea fi lichidat într-un stil absurd, caricatural sau extrem de brutal, fără respectarea legalității. „Teroriștii”tc " „Teroriștii”" Ciudat sau nu, primul care vorbește în decembrie 1989 despre „acțiuni teroriste” este Nicolae Ceaușescu, atunci când se referă la complotul extern împotriva României, incriminat de dictator în ultimele ședințe cu
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
apocaliptică, după cum reiese din amplele pasaje citate mai jos din lucrarea Însemnări din zilele revoluției. Decembrie 1989 (1990), care procedează la o apologie a Armatei și, în consecință, la o demonizare a Securității și a „teroriștilor”, la modul grotesc și absurd. Îmi îngădui să citez atât de amplu tocmai pentru a reda isteria colectivă și psihoza inculcată nu doar populației, ci și comentatorilor în legătură cu așa-numitul fenomen terorist. „Cine sunt șobolanii? Se știe de acum (deși, ori n-au acte deloc
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
forțe ș...ț. Ceaușescu însuși veghea la întreținerea devotamentului acestor indivizi prin dialog direct, dovezi de mărinimie și afecțiune. Un spirit infantil, de castă militară, al cărei unic argument e forța, era excitat în sens performant, un fel de sport absurd, divertiv («faceți-mi ce vreți, pot să mor de-acum, m-am distrat bine astea trei zile»; «nu-ți fie frică măi soldat, nu tragem în tine. Ne distrăm și noi puțin!»; un altul, înalt cu mustăcioară cochetă, rănit și
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
certificat de naștere, care este și rămâne documentul adoptat în condițiile acelei zile fierbinți și memorabile din 27 august. P.S. Jocul copilăros și descalificant cu declararea persona non grata a celor doi diplomați ai Ambasadei României de la Chișinău atinge apogeul absurdului și nesăbuinței, un act de futilitate și iresponsabilitate al factorilor decidenți, măsuri care se răsfrâng în mod nedrept asupra românilor din stânga Prutului, o aventură a celui care fără să fie măcar român (nici numele nu-i poate disimula apartenența), nu
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
la un sistem de propoziții teoretice, ci mai ales un mod de a fi. „Oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină.” (In. 3,20) Respingerea Revelației nu începe niciodată prin obiecții la adresa unui set de propoziții considerate „absurde”, ci de la sesizarea unei contradicții între proclamația publică a Evangheliei și felul de a fi al creștinilor mărturisitori. Criteriile teologice ale mărturisirii creștine sunt atât de exigente, încât ele cer martiriul ca probă finală. Când moartea pentru Hristos ajunge să
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
orice părințime (patria), în plinirea sfintei Biserici (Ef. 3,15)”1. Grila hristocentrică adoptată de Biserică în interpretarea Scripturilor pare anacronică multor cititori de astăzi 2, așa cum lectura psihologizantă și sociologizantă a textelor sacre 3 li s-ar fi părut absurdă Părinților apostolici 1. Decizia creștinilor de a accepta Scripturile vechi (Legea, Psalmii și Profeții) împreună cu Hristos, a antrenat cu sine obligația lecturii duhovnicești 2, singura care, prin inspirația Duhului, putea conferi unitate, coerență și semnificație corpului altminteri foarte divers (din
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
înțeleasă nu ca un conglomerat de obiectualități, ci ca o rețea de semnificații. Pivotul oricărui act de înțelegere îl reprezintă căutarea sensului. Heidegger ne spune că, într-un fel, omul întrebător este unica ființare condamnată la posibilitatea sensului sau a absurdului. Sensul este structura formală a deschiderii existențiale în orizontul lumii. Doar omul percepe afectiv nonsensul, ca pe-un afront personal. În orice întâlnire, cu o lume, un om sau o operă, Dasein-ul se mișcă totuși pe traiectoria fragilă a cercului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologia creștină ca moment al vacuității în istoria spiritului, resorturile tradiției slăbiseră deja. Ideologia revoluționară luase locul unei pronunțate conștiințe istorice. Cum, în timpul comunismului, milioane de oameni au stat sub raza neagră a acestei influențe, imunitatea rațiunii la deciziile uneori absurde ale veacului nu poate fi negată. Asumând acest cod deontologic, filozoful hermeneutic va putea depăși limitele strâmte ale individualismului romantic sau fixațiile pozitivismului istorist. Operele de creație ale umanității nu mai sunt privite ca simple recipiente ale unei inspirații de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de respirație al sensului vieții. Limba îl descoperă pe om ca acea făptură unică ce suferă spre deosebire de restul animalelor, când nu înțelege. În același timp, pentru că poate rosti, omul nu suferă sentimentul dezastruos al abandonului într-o experiență limită sau absurdă. Codificarea lingvistică a lumii rămâne un reflex al finitudinii, dinăuntrul căreia doar putem desluși adevărul. „Ființa care poate fi înțeleasă este limbă” (Sein, das verstanden kann, ist Sprache); acesta rămâne corolarul hermeneuticii ontologice pentru care „moartea subiectului” n-are sens
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologul britanic a arătat că noblețea darului nu este determinată unilateral în orizontul morții 6. Orice petec de lume în care exigența absolută a dăruirii ar apărea în absența veștii despre biruința vieții asupra morții ar deveni un decor al absurdului. Mântuirea în Iisus Hristos nu se oprește la momentul răstignirii pe cruce, dacă acesta nu s-ar termina printr-o implorare către Tatăl a iertării celor care „nu știu ce fac”. Darul adus de Fiul lui Dumnezeu e confirmat nu prin moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură, expresionismul abstract refuză constrângerile clasice ale frumosului de dragul insolenței creative. Pietatea în fața ființei dispare mai ales muzical, atunci când atonalitatea promulgă politica absurdă a scindării sonore. Ca o umbră nedefinită a sacrului care, într-o lume aplatizată, a renunțat la orice camuflare, sublimul cultivă disproporția arhitecturală, monstruosul geometric și ludicul destructiv. Această suveranitate nedisputată nu mai cere tematizarea răului, care ajunge să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pe un alpenstock”, „Arterele mi le descui ca mănușile”, „Trenul politicos a jucat fotbal”, „Afișe dinții tăi, mîinile tale articole de toaletă”, - vom remarca, după un prim moment de contrarietate, că asocierile ce generează comparațiile sau metaforele nu sînt tocmai absurde, atît doar că trăsăturile comune ale obiectelor puse În relație nu sînt cele mai pertinente: surîsul poate fi apropiat de alpenstock doar prin sugestia de ascensiune, Înălțare, În timp ce la alte nivele totul le deosebește; Între artere și mănuși incompatibilitatea e
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
înnopteanu, privindu-l fără să clipească. Și totul este relatat în acest limbaj transparent, direct, obișnuit. Se ghicește, în această mimată seriozitate, o anumită înrâurire a lui Urmuz, însă - așa cum s-a observat - în ciuda plăcerii de a fantaza în marginea absurdului care îi apropie, la Mircea Ivănescu „desenele sunt sistematic împiedicate să ia o înfățișare suprarealistă, ca la Urmuz”375. Fiindcă, în pofida caracterului absurd al celor mai multe situații, se constată că, mai totdeauna, capătă câștig de cauză opțiunea pentru revenirea bruscă la
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
anumită înrâurire a lui Urmuz, însă - așa cum s-a observat - în ciuda plăcerii de a fantaza în marginea absurdului care îi apropie, la Mircea Ivănescu „desenele sunt sistematic împiedicate să ia o înfățișare suprarealistă, ca la Urmuz”375. Fiindcă, în pofida caracterului absurd al celor mai multe situații, se constată că, mai totdeauna, capătă câștig de cauză opțiunea pentru revenirea bruscă la logica obișnuită a lucrurilor. Și tocmai această pendulare poate deveni neliniștitoare. Într-un rând ni se povestește, de pildă, cum mopete, întorcându-se
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
un pisoi zgâria în lădița unui dafin și în berării ospătarele se lăsau deșurubate de vii contra cost. Ceea ce ne atrage atenția în versuri de tipul acesta este fantezismul, trăirea în iluzie, sentimentalismul înecat în râs, hiperbola comică și umorul absurd. Avem de-a face cu o oglindă care, practic, deformează imaginea lumii și sfârșește prin a zămisli ea însăși imagini, subminând în acest fel prestigiul și sensul reflectării: să fim tandri, bâigui poligonul cățelu lipindu-și irișii de șoldurile voluptoase
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
motel și fac dragoste./ ei sunt Stăpânii și se simt liberi./ dar cum poate fi cineva liber când e făcut din celule?”. Esențial în aceste versuri rămâne faptul că, dincolo de fantezismul fără limite, de sentimentalismul înecat în râs, de umorul absurd și instinctul sigur al ironiei, întrebările „protagonistei” trimit - chiar dacă într-o manieră antimetafizică - la imaginea perisabilității și degradării care pândesc, deopotrivă, organicul și mecanicul. O interogație de felul celei care încheie pasajul citat mai sus („cum poate fi cineva liber
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
s-ar putea găsi 450 de simpatizanți ai partidului A și 550 ai lui B. Aceleași distribuții marginale sunt compatibilie, practic, cu o infinitate de distribuții interioare, dintre care una este și aceasta: Firește că e vorba de un caz absurd, când toți cei care, la momentul t1, simpatizau partidul A devin, la momentul t2, simpatizanți ai lui B, iar dintre susținătorii inițiali ai lui B numai 100 mai păstrează aceeași preferință. Dar tocmai o asemenea situație-limită, absolut improbabilă, este cea
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
păcătosul Grui devine foc, a soarelui care se transformă În gheață și a șerpilor (care În imaginația populară sînt cele mai grețoase dintre viețuitoarele pămîntului), pedeapsa nu antrenează alte forțe materiale. Izbăvirea de păcatul paricidului se obține printr-o lungă, absurdă umilință: Grui străbate În genunchi, timp de o jumătate de secol, un munte pustiu pentru a uda cu apa adusă În gură o buturugă uscată. Efort sisific, Într-un peisaj de-o uscăciune și dezolare biblică: „E numai cîmp de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sancțiuni severe. Misoginia lui este profundă. Bărbatul bețiv, destrăbălat, cîrcotaș e totdeauna bărbat: cel care descoperă și impune legea. Muierea e mereu rea. De aceea trebuie „bătută foarte pe spinare”... Vocația ei este să fie totdeauna contra. Are o imensă, absurdă capacitate de Împotrivire. În citatul Calendar dăm peste jeluirea unui bărbat despre muierea lui rea: „Bici de foc muierea mea, Una voi eu ș-alta ea, CÎnd voi dulce, ea amar, Eu cer apă, ea-mi dă jar. Eu zic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dă apă la moară aroganței Inchiziției, îi roagă pe cei doi să simuleze că sunt demenți, îi imploră, dar în zadar. Detenția lui Tommaso nu dură mult. Și de data asta, ceva a lărgit în favoarea sa ochiurile mecanismului orb și absurd al Sfintei Inchiziții astfel că se luă hotărârea că va trebui să se întoarcă în Calabria. Firește nu va fi lăsat de capul lui, cum se mai întâmplase, ci o să fie însoțit până la Stilo și totodată va fi înștiințat Episcopul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
muchia șeii. Își coborî privirile spre gleznele înfipte în pământ și încremeni. Rămase nătâng câteva clipe, apoi se trase înapoi, privind când la cal, când la pardoseală, când în jur, căutând răspunsul care n-ar fi putut fi decât unul absurd, și atunci n-ar fi fost altceva decât o nouă întrebare. Pentru că jos, sub privirile lui descumpănite, zăcea o balegă. Și, pe cât se pricepea el, copil crescut la oraș, dar colindând iarmaroacele și târgurile de animale de pe vremuri, era cea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
după ce o acceptase în secția lui, îi ceruse să citească, rar și apăsat, jurământul lui Hipocrat. Cosminei i se păruse ușor ridicolă festivitatea la care participau medicii și asistentele de la Chirurgie, dar pe urmă înțelesese că o astfel de ceremonie absurdă nu distona cu absurdul pe care îl întâlneai, în lupta cu moartea, la fiece pas. „Mai e ceva“, spusese Pantelimon. „Din clipa asta calendarele nu-ți mai folosesc la nimic, poți să le arunci. N-o să mai ai sâmbătă ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-o pe amândouă fețele, ca și cum voia să-i reamintească de cele două fețe ale destinului. Apoi îi făcuse semn să se apropie : „Arată-mi ceasul !“. Cosmina întinsese brațul, nedumerită. „Frumos“, constatase. „Cumpără-ți altul !“ Absurdul mergea înainte. Oricum, în lumea absurdului, plus infinit e un număr ca oricare. „Aici“, o lămurise Pantelimon, „singura măsură a timpului e intervalul dintre două bătăi ale inimii. Intri în timp măsurând bătăile inimii. Când ea nu mai bate, ai ieșit din timp. Ceasul ăsta nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]