4,115 matches
-
înșine. Practic, atît prima seară, cît și dosarele securității din a doua întîlnire, care se vor dovedi mai tîrziu a fi dosare cu foi albe, nu sunt altceva decît semne imaginare ale trecutului, menite a deturna existența cotidiană și a adînci privirea înlăuntru. Iar sondarea merge dincolo de spațiul rampei, teatrul pare că se deschide infinit, ajungînd la noi, cei din sală. În ultimele zece minute, ca într-o piesă de Pirandello, personajele recunosc a fi personaje, cheamă în scenă autorul și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
țîța mai mare..., ci o clinică de mare chirurgie... și se operează pe suflet... și doare... Cine rezistă, bine..., cine nu, nu... Foarte bine!" Să-și cumpere o oglinjoară, să se uite în ea... și să trăiască fericit pînă a adînci bătrînețe... Gh. P. unu: Dom' doctor Gh. Popescu, eu nu mai vreau să fiu Gh. Popescu... Vă rog să mă operați de Gh. Popescu... Gh. P. doi: Ușor de zis... Pentru că operația asta se face fără anestezie... Gh. P. unu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nr.: (nu înțelege) Da..., poate că asta ar fi soluția... (pauză îndelungată; "lectorii" răsfoiesc extrem de concentrați dosarele; ritmul răsfoirii e din ce în ce mai agitat și pe bandă foșnetul se transformă într-un soi de vînt; numai Trimisul lui Dumnezeu e liniștit și adîncit în Biblie; Plutonierul, și el liniștit, își face pasiența) Plutonierul: (după un timp) Mamă, ce vînt de plictiseală...! Ce vînt de plictiseală... hai că tot eu vă salvez... Va să zică eu eram într-o cameră vecină cu cea a anchetatorului și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
filozofi citați sau, parțial, ca la Toma Pavel, ci mai degrabă despre o Încercare de Înțelegere. Nici nu se putea altfel, Compagnon fiind unul dintre ultimii, dacă nu ultimul apropiat de Barthes. II. 4. Literatura de după teorie “... și Barthes se adîncea În lectura Contelui de Monte-Cristo Înainte de a adormi”, iată parabola care justifică, În fața cititorului contemporan, ultima carte a lui Antoine Compagnon. Ne-am obișnuit, de o bucată de vreme, să citim cărți-bilanț. Iar bilanțul are un aspect, cum spune gramatica
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
homo occidentalus. Cu exasperare, pentru că ține să se acrediteze drept un luptător pînă la capăt. Michel, protagonistul este copia În negativ a autorului. Ultimul vorbește cu vocea primului, dar numai ultimul scrie cărți, În timp ce primul Îi reprezintă pe toți ceilalți, adînciți În letargie. Ei trebuie să-i urmeze exemplul. Dacă Foucault conchidea cu moartea omului, În 1966, la capătul unui strălucit exercițiu retoric, pe urmele lui Nietzsche, Houellebecq sugerează că nu e totul pierdut și că, desigur, dacă vrem să evităm
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unei antropologii comode, moi, debile. În cursul deceniului opt, ideologiile se prăbușesc: disidența comunistă Începe să fie susținută de intelectualii francezi de stînga, Sartre și Foucault primind imigranți politici chinezi la Paris; creșterea economică se oprește după 1973, criza se adîncește În jurul lui 1980; structuralismul devine steril, la fel și muzica serială abstractă, laolaltă cu muzica ușoară franceză, la chanson franșaise, primul fiind Înlocuit de o gîndire tot mai politică sau de derivații ale fenomenologiei, apoi de pragmatismul teoriilor culturale, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
astăzi Blanchot? Că „e cu putință ca orice scriitor să se simtă chemat să răspundă singur, În ciuda propriei lui ignoranțe, de literatură”. Că funcția redemptivă a scriiturii este mereu amînată, pînă la operă care, În momentul decantării În centru, se adîncește În „cealaltă noapte” ca spațiu unde se găsește „sursa oricărei autenticități”, sau, cu o sintagmă derridiană, „le point de source”. Dar, Încă o dată, Blanchot nu se adresează scriitorului, ci cititorului ca Celălalt, nehotărît dacă trebuie să-l topească În focul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de biliard într-un circuit? Faimoasa dezbatere Descartes-La Mettrie ilustrează această ilustrație (II). Iată ce ne va introduce în marile discuții teoretice despre inteligența artificială, mod esențial de comunicare a omului cu sine însuși, și ale cărei baze sînt foarte adînci, în inteligența artificială reprezentativă (III), în robotica psihiatrică (IV) ca și în teoriile mecaniciste ale comunicării prin mass-media (V). Se vor studia, în sfîrșit, corelările și relațiile între teoria clasică a comunicării și teoria clasică a organizațiilor (VI). I. Bila
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
în palma ta încremenită,/ să ți-o încălzesc cu sărutări,/ lumini de lebede să-și ia zborul/ din singuraticele lumânări" (Sărbătoare") Poetul ține făclia unei creații de substanță de-a lungul a patruzeci de ani de existență poetică, dimensionând lumea, adâncind motive și teme specifice poeziei contemporane. Poetul se identifică cu suferința întregii umanități: "N-am cunoscut decât vârtejul frunzelor/ Pe-o Europă cuprinsă de flăcări/ Ascuns după gratii de lacrimi,/ simțeam la călcâi legănată/ Ghiuleaua tăcută a lumii/ Veacul de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bisericilor goale/ aș crea o lume după capul meu/ în care gândul serii să nu se mai răscoale". Matei Gavril evoluează "de la tradiționalismul senzualizat al versurilor de debut la estetismul întrucâtva prerafaelit al poeziilor de acum"2. Volumul "Glorie" (1969) adâncește simbolul culorii albastre pasiune rece, culoarea vine cu elemente pure, iubita are gâtul ca o creangă albastră, lebedele plutesc pe lacuri înghețate, lumea întreagă este o albastră simfonie. Procesul de estetizare se accentuează în volumul "Pur" (1971). Poetul este obosit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care discursul poetic este aforistic și demonstrativ: "A te ridica până la ideea de copac până la capăt,/ a te ridica până la ideea de monstru până la capăt" ("Conștiința"). "Scrisorile de dragoste" revin la sentimentul timpului, al metamorfozelor, al plictisului și al angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem",vibrație surdă cu lucide observații legate de existența mamei, care în clipa aceasta a dispărut: "Nu-mi vine să cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi,/ dulcea mea moartă,/ fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se ospătează din plin "și vinul să rămână, până la urmă drept/ Cel mal frumos al mesei, să fie dat de-a dura/ și aruncat cu cana bărbaților pe piept,/ și-aprins de la țigară și dominat cu gura". Poemul "Nisipurile" se adâncește treptat într-un univers torențial, pentru ca apoi, în versuri tulburătoare, tonul să devină apocaliptic. Imaginile sunt expresioniste, nisipul se extinde cosmic. O stare frenetică de curgere prin an creează poetului o neliniște, pentru că, așa cum moartea constituie sfârșitul unui ciclu, și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de cele mai acute probleme ale omului, de marile mituri ale acestuia"2. "Fântâna somnambulă" debutează cu un crez de viață efervescentă, o viață a începuturilor ("Râu"). Viața astfel simbolizată presupune tumult sufletesc exteriorizat în crispări dureroase care se vor adânci în poemul "Cicatrice". Aici, suferința capătă dimensiunile calvarului; așa se și explică invocarea lui Isus, simbol al suferinței umane "Dumnezeule, sunt cel mai puțin vinovat,/ Stăm cu capetele aplecate și ne rugăm,/ în baie apa picură nemotivat,/ în mine se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-a nins și stâlpii/ de cărămidă roșie și focul de lumânări nesigur/ Și noi, adică nimeni, și ei, adică nimeni,/ și dumnezeu, adică însuși frigul." În acest dialog cu divinul, Adrian Păunescu debutează arghezian, dar suferința eșecului, sfâșierea neputinței se adâncește la dimensiuni blagiene ("Psalm"). Sentimentul naturii se include și el în confesiunea furtunoasă a poetului. Natura se extinde pentru a putea cuprinde eul său tumultuos. Poemul "O toamnă" ne trimite la Bacovia prin acel sentiment de sfârșit de lume: Spui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care reprezentăm patria ("Ieșirea din sobă"). Noi suntem muzeul ce nu-și mai ajunge/ tablouri cețoase și busturi nătânge/ lucrează un pictor/ sub ceața de sânge." Cu cât înaintăm în volumele următoare, "Repetabila povară" și celelalte, nota de reflexivitate se adâncește, poetul devine mal clar, mai sensibil, călător printre meandrele valorilor, care dau sens existenței, (speranța, adevărul, sublimul, harul de-a spune, de a te îndoi, de a fi prezent, de a fi viu,) se fac simțite. Tensiunea se întețește retoric
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și versurile publicate în 1955 și volumul antologic "Versuri alese", vom sublinia că prezența lui în epocă va contribui la orientarea poeziei spre un univers interior, inedit. Radu Boureanu, în "Cheile somnului", manifestă aplecarea spre elementul pictural, ce se va adânci în "Inimă desenată". Poetul comentează tablouri celebre de Grigorescu, Andreescu, Pallady, Băncilă și preferă aducerea unor imagini biblice și mitologice, atingând starea de veghe și de vis. În culori molatice și linii unduioase este exprimat și sentimentul iubirii: Pe șoldul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
omul ei, marea descoperire a Vitoriei rămâne însă păstrarea tinereții, a iubirii. Tema fundamentala, axul romanului în jurul căruia sunt polarizate timpul și spațiul, este căutarea adevărului în labirintul său interior. Vitoria pare aceeași, în exterior, dar viața ei interioară se adâncește. Acolo, în sine, se hotărăște totul. Întreaga strategie a Vitoriei are la baza doua coordonate fundamentale ale cunoasterii: știința semnelor, și în deplin acord experiența morală. Primele semne rau prevestitoare sunt visele: cel dintâi vis, care “a impuns-o în
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
sufletească, morală și spirituală. Omul de astăzi este singur și gol. Abandonat și lăsat la voia Întâmplării, el nu mai dispune de propria sa persoană. Omul de astăzi este lipsit de repere. El devine obiectul manipulărilor al unor antimodele, care adâncesc și agravează această profundă criză de valori prin care este obligat să treacă. Dincolo de a fi o simplă sau exclusivă experiență nevrotică, de factură psihiatrică sau socială, criza omului modern este experiența ontologică negativă care-l dizolvă rapid, sfârșind prin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este interior și esențial”, sau „Ceea ce este În adâncul sufletului. Sentimentul intim al conștiinței sau, pur și simplu, simțul intern”, În fine, „nevoia unirii intime”. Intimitatea este relația de interioritate reciprocă care se stabilește Între persoane. Prin aceasta ea depășește, adâncește și completează Întâlnirea. Întâlnirea este o relație strict exterioară, sensibilă, Între persoane. Intimitatea este o relație interioară, sufletească, care se stabilește Între două persoane. Întâlnirea rămâne un fapt empiric obiectiv, extern, pe când intimitatea este o relație subiectivă, interioară, o experiență
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este „darul” pe care terapeutul Îl face persoanei aflate În suferință. Se poate vedea, din cele de mai sus, complexitatea intimității, precum și nuanțele formelor acesteia. Intimitatea cuplului este o intimitate care se formează și se dezvoltă, se amplifică și se adâncește În timp, pe bază de reciprocitate, la ea contribuind, În egală măsură, ambii parteneri. Spre deosebire de aceasta, intimitatea terapeutică nu are un caracter permanent. Acest tip de relație de intimitate se stabilește la cererea bolnavului, În raport cu nevoile sale sufletești și morale
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
seriozitatea, durabilitatea unei prietenii depind de caracterul partenerilor, de care au generat și care Întrețin această prietenie, de ceea ce cere și de ceea ce oferă fiecare În cadrul prieteniei cu celălalt. Din acest motiv, o prietenie adevărată este sinceră și dezinteresată, durabilă, adâncindu-se și consolidându-se În timp. O prietenie superficială, falsă, de circumstanță, se destramă rapid. Ea nu poate dura pentru că, de fapt, nu a fost o prietenie. În afară de prietenie și camaraderie, trebuie avută În vedere, În cazul formelor de cuplu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
nu pierde sau Înstrăina această legătură. Iubirea Îmbogățește și face ca cei doi parteneri să progreseze concomitent, În aceeași direcție. Ca și În cazul prieteniei, iubirea este cunoaștere reciprocă. În ambele situații, partenerii cuplului se descoperă permanent unul pe celălalt, adâncind astfel relația dintre ei. Ei se completează reciproc și, prin aceasta, se Îmbogățesc continuu, sufletește și moral. Prin iubire, ca și prin prietenie, persoanele progresează. Iubirea este un sentiment sufletesc și moral pe care avem tendința de a-l extinde
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
acesta, consolarea devine practică psihoterapeutică specială ( E. Kübler-Rossă. Oricare ar fi formele de evitare a morții, fizice sau sufletești, medicale sau morale, acestea ascund În interiorul lor, dincolo de practicile utilizate, refuzul morții și frica de moarte. Dar prin aceasta conflictul se adâncește, transformând atitudinea față de moarte Într-o nevroză trăită În raport cu moartea. Și atunci, ne Întrebăm În mod firesc, ce trebuie să facem, și care este soluția: cea medicală, sau cea morală? Pregătirea pentru moarte ține de structura persoanei, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de a nu se lăsa cuprins de entuziasme facile. Una din sursele nefericirii lui Bacovia e ideea proastei întrebuințări a propriei vieți, altfel spus a ratării profesionale și sentimentale. Starea aceasta începe în anii imediat următori terminării facultății și se adîncește după 1920, cu crize care se repetă pînă la bătrînețe. într-o măsură mai mică sau mai mare, nostalgia de a fi util, la modul simplu, comun, o au numeroși poeți. O resimte, ca să încep cu un exemplu din epoca
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
însoțea peste tot, după ce se des părțise de ea atît de dureros, pentru totdeauna. Ea a murit-am îngropat-o-n zare Sufletul ei de lume este plîns, Am sfărîmat arfa-și a mea cîntare S-a înăsprit, s-a adîncit, s-a stins. O, de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată." (Aveam o muză) A vrut să continue cursurile, dar tatăl său nu i-a dat bani, pentru că nu mai avea încredere în
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]