25,860 matches
-
drum spre Samoa sau Tahiti. Nu știu cum îi intrase în cap ideea de a se duce în Mările Sudului, dar îmi amintesc că imaginația lui fusese multă vreme obsedată de o insulă toată verde și însorită, înconjurată de o mare mai albastră decât se vede în latitudinile nordice. Presupun că se ținea gaie de căpitanul Nichols pentru că acesta cunoștea părțile acelea ale lumii și chiar căpitanul l-a convins că se va simți cel mai bine în Tahiti. Vedeți dumneavoastră, Tahiti e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că supraveghetorul plantației mele de pe peninsulă, căruia i-am împrumutat eu două sute de franci, era așa un geniu? Tu vezi ceva în tabloul ăsta?“ „Nu văd. Nu seamănă cu plantația și nici nu am mai văzut vreodată cocotieri cu frunze albastre. Dar ăștia de la Paris sunt niște nebuni și poate că frate-tău o să poată să-l vândă pe cei două sute de franci pe care i-ai împrumutat tu lui Strickland.“ — Ei bine, am împachetat tabloul și l-am trimis fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
punte s-a uitat la oraș - alb în lumina soarelui - și la mulțimea de pe chei. I-a văzut pe localnici cu caftanele lor zdrențuite - negri din Sudan, grămada gălăgioasă de greci, italieni, turci îmbrăcați în tarbușuri, soarele strălucitor și cerul albastru. Și atunci i s-a întâmplat ceva. Un lucru pe care nu era în stare să-l descrie. A fost ca o lovitură de trăsnet, spunea el, și, nemulțumit de această etichetă, a zis că a fost ca o revelație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
unul lângă altul ca o turmă. Era acolo un tânăr întins cât era de lung, fumând o țigară, și care n-avea nimic pe el decât un pareo. Un pareo este o fâșie lungă de pânză de bumbac roșie sau albastră cu un model alb. E purtat în jurul șoldurilor și atârnă până la genunchi. O fetiță de vreo cincisprezece ani, cred, împletea frunze de pandanus ca să facă o pălărie și o bătrână ședea pe vine fumând o pipă. Apoi am văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
asta am fi fost pierduți. Atunci am ajuns la casa doctorului Coutras. LV Doctorul Coutras era un franțuz bătrân, de statură înaltă și mai mult decât corpolent. Trupul îi semăna cu un uriaș ou de rață, iar ochii lui pătrunzători, albaștri și binevoitori, se opreau din când în când cu mulțumire pe pântecul lui enorm. Avea tenul roșcovan și părul alb. Era genul de om care-ți stârnește pe loc simpatia. Ne-a primit imediat într-o cameră pe care ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
andivă, galben și alb, și o gură plină de dinți stricați. Se numește Bourrache. Nu e un om prea deștept, dar are simțul banului. E în natura lui. Nu trebuie judecat pentru asta. Poartă mereu un șorț mare, de postav albastru, care-l face să arate ca un butoi închingat. Odinioară, avea o soție care nu părăsea niciodată patul, din pricina unei boli care pe la noi e numită lingoare și în care se întâmplă să vezi bolnavii începând să confunde cețurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
uneori obrazul bolnav pe care frigul îl umpluse de semne albe. Jandarmul cu ouăle părea de ceară. Primarul se întorsese la primărie, tare mulțumit că va sta la cald. Își îndeplinise sarcina, restul nu-l mai interesa. Judecătorul înghițea aerul albastru, umplându-și plămânii, cu mâinile la spate, sărind pe loc. Era așteptat Victor Desharet, medicul din V. Dar judecătorul nu se mai grăbea. Savura momentul și locul. Încerca să-l rețină cât mai adânc în memoria sa, în care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de sus. Unul bun, de data asta, ceea ce era așa de rar: prin derogarea nu mai știu cărui personaj important, toți muncitorii au fost rechiziționați pentru serviciul civil: opt sute de flăcăi scăpară astfel de vărsarea de sânge și de cerurile albastre. Opt sute de bărbați care pentru unii nici nu au existat și care se trezeau în fiecare dimineață într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să facă o mișcare obrajii ei îmbujorați și părul blond care bătea în culoarea ambrei, apoi le ținea în palmă, de parcă le-ar fi mângâiat și, odată intrată în clasă, depunea florile sau iarba într-o vază micuță, de ceramică albastră, care imita forma unui pui de lebădă, și pietrele pe biroul ei. Martial Maire privea scena de afară. Ea îi zâmbea. El pleca alergând. Câteodată, când îl întâlnea pe stradă, îi mângâia băiatului fruntea cum faci cu cei care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se detașa de toate acele Excelsior, Floria, Terminus, Cafă des amis, și chiar că îți făcea și mai tare sete. Pe 3 august 1915, Fermillin prinse pe firma localului o pânză mare de postav pe care scrisese cu litere imense albastre, albe și roșii : A trecut un an, glorie eroilor!. Sărbătoarea începu pe la orele 5 ale după-amiezii cu obișnuiții casei: Moș Voret, un bătrânel rumen, pensionat de la Uzină, care-și sărbătoarea de trei ani văduvia; Janesh Hiredek, un emigrant bulgar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu o pavană atroce. Gulerul rochiei tinerei fete, puțin desfăcut, lăsa să se vadă pe pielea gâtului o urmă profundă, de un roșu ce se apropia de negru. Procurorul mi-a arătat din ochi pe tavan o lustră de porțelan albastru, complicată, având alături o contragreutate de forma globului terestru, de cupru strălucitor, cu cele cinci continente, mări și oceane, apoi a scos din buzunar o cingătoare subțire de piele împletită, cu motive de margarete și mimoze, pe care a strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
doar cuvinte... — Și ce ți-au făcut ție cuvintele? Îi spusesem să se așeze, iar ea îmi povestise totul, dintr-odată, în termeni exacți. Clămence se retrăsese în camera ei. Știam la ce lucrează acolo, cu croșete, ghemuri de lână albastră și roșie, dantelă, de câteva săptămâni. În timp ce Josăphine vorbea, mă gândeam uneori la ea, stând în camera alăturată, la degetele ei care croșetau, la burta ei care primea dinăuntru lovituri de picioare și de coate. Și apoi, puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Era într-o stare de prostrație, așezat într-un colț al camerei, cu genunchii la gură, și își legăna întruna capul, în timp ce cânta. Era prima dată când îl vedeam. Părea mai tânăr decât era. Avea un păr blond și ochi albaștri ațintiți în pământ. Nu știu dacă m-a auzit venind, dar când i-am vorbit, nu a părut surprins. — Tu ai ucis-o pe micuță? l-am întrebat. Se opri din cântat și, fără să ridice privirea, îngână pe ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Din tavan, foarte înalt și aproape de nebănuit, o lustră de cel puțin trei tone sporea sentimentul de neliniște al celui care se găsea dedesubtul ei. Pe perete, cum intrai, un tablou mare și înalt, în nuanțe de crem, argintiu și albastru, înfățișa o femeie tânără, în ținută de bal, cu fruntea împodobită de o diademă de perle, cu tenul totuși palid sub vopselele decolorate de trecerea vremii, cu buzele de un roz subliniat vag, ochii înspăimântător de melancolici, care se străduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Maestru, schimbă discuția, Loredana îi e recunoscătoare, o dăduse în bară cu Neli și ea avea nevoie de femeia aia, nu se descurca altfel. Parcă trezit și adus pe pământ, Maestrul se întristează deodată, ochii i se fac negri din albaștri, își amintește că Loredana o dăduse afară pe maică-sa odată, mama aia despre care el îi spusese atâtea povești înaintea căsătoriei lor, și uite că acuma, peste ani, nevasta căutase un motiv simplu, nu se spală vasele așa, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
întâi de lectură... Laszlo surâde ciudat... și mai vedem cine o să-i dea lui așa un spectacol... — Ne adaptăm și noi, vrea să puncteze doct Loredana. — O specie, ca să dispară, trebuie să se adapteze, o corectează scurt regizorul... Și ochii albaștri ai lui Peter Brook mai gândesc la tine?, îl întreabă pe Maestru, vrea să-i facă o bucurie, dar și să iasă din tensiune. — Păi, da, sunt onorat, deși îmi reproșează că mă irosesc pe cântece populare românești (nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cel mai frumos bărbat în viață, mare-mare dansator, îi face costumele Jean-Paul Gaultier, are băiatul un corp... sabie, nu alta. — Maestre, eu o să-ți tai limba, cânți prea frumos!!!, se alintă Căpșuna, știe că are succes la bărbatul cu ochi albaștri și nasul mare. — Nu poți asta, numai Zeul e în stare, glumește doct Maestrul, râde, leagă-te de catarg dacă te seduc! — Poftim? Regizorul și actorul se uită iar lung la Căpșuna, apoi nu îndrăznesc să se privească unul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
iese biruitoare, așa e ea!, își dă curaj bărbatul... — Lori dragă, bărbatul ăsta al tău e nebun, toate muierile pe care le știu sunt înnebunite după vocea lui, care te mângâie pe ovare și el visează mereu la nu știu ce ochi albaștri, că se vede și asta... — Ehei, cum eram eu odată!, exclamă trist Maestrul, mai trist ca toți ceilalți trei la un loc, apoi, tare, încercând să nu i se vadă melancolia, nu v-am spus că la mine în familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
îi dau toată libertatea, ca să fiu eu liber. Hai să-ți spun despre mine, bărbatul știe că are o voce frumoasă, caldă, spaima femeilor, că vigoarea și energia lui sunt atât de pregnante, încât ai impresia că ies prin ochii albaștri, că sare din piele, își știe energia și se străduiește, tocmai de aia, să vorbească încet, controlat, în timpul ăsta, îi pipăie fața tinerei, cu atenție și drag, bretonul și pletele, are o senzualitate iradiantă, îți transpiră palmele când ești lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
peste ea. Uite că se găsi unul de recită mai bine ca băiatul meu!? Bărbatul înțelege situația și tace. Se deschide poarta de la intrarea în curte, apare în pragul bucătăriei, băiatul, nasul lui intră primul, părul negru îi acoperă ochii albaștri și, ce păcat!, are ochi așa de frumoși, dar se poartă părul lung, e mai ușchit, e vară, vacanță, are o cămașă albă pe el, o cămașă foarte curată. Cam tristă, femeia se uită la băiat cu reproș, adică tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aud vocea, intru și o găsesc în pat, sub plapumă, se vedea doar capul tânăr și frumos, noi, la școală, o iubeam toți, nu era nevoie să facă nimic pentru strălucirea aia a ei... Uite-acolo microfonul, apeși pe butonul albastru, știu să mânuiesc un magnetofon!!!, mă cocoșesc eu, păi, dă-i drumul dacă știi, zice profa pisicindu-se, am simțit asta. Pân la buzișoare Pân la țâțișoare... Recitam și mă uitam pe plapumă, îmi plimbam ochii pe mătasea aia, deloc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am șters geamurile, am spart sticla și m-am tăiat pe lung la brațul stâng, de la încheietura palmei până la cot, m-a dus soțul meu la doctor și m-a cusut ăla, seara aveam spectacol și am rotit o fundă albastră peste rană, am jucat așa, bandajată cochet, l-am invitat pe doctor la spectacol, i-am oferit două bilete în rândul întâi. Întâmplarea a folosit-o și Tina într-o piesă de teatru, așa trece ea întâmplările în ficțiune, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
regizor bun, poate i-ar da-o să o pună în scenă, Emma asta a ei, că așa se cheamă piesa, Emma... EMMA (piesă de teatru într-un act) TINA TUDOR EMMA, 40 ani, arhitectă, părul roșcat, fața extrem de albă, ochi albaștri. Probează hainele pentru a pleca la cursuri, de-a lungul piesei își va schimba ținuta, este elegantă, pantofi cu tocul foarte înalt. La mâna stângă are legată pe încheietură o fundă albastră. În flashbackuri, nu are fundă. Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ani, arhitectă, părul roșcat, fața extrem de albă, ochi albaștri. Probează hainele pentru a pleca la cursuri, de-a lungul piesei își va schimba ținuta, este elegantă, pantofi cu tocul foarte înalt. La mâna stângă are legată pe încheietură o fundă albastră. În flashbackuri, nu are fundă. Ar trebui să se vadă că e femeie de afaceri, bogată. SOȚUL ANITA, fiica celor doi, 16 ani TÂNĂRUL ARHITECT Living minimalist mobilat, o scară interioară ce se sprijină, din construcție, pe o bară metalică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu?, e OK, stai să vezi... (Muzica va atenționa, pe ultimele replici, percuție, luminile o omit, între timp, Emma se va schimba repede în fustița bleumarin, bluza albă, e elevă într-a XII-a. Nu are la încheietura mâinii funda albastră.) L-am cunoscut pe Cristi, pe bărbatul meu, în tramvai, acum 20 de ani, mergeam spre Bac, dădeam Bac-ul în vara aia, și mă îmbrăcasem sobru, bluză albă, fustă bleumarin, doar părul era liber, pe spate, ca șarpele roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]