4,504 matches
-
excelente privind pozițiile Aliaților. Din 3 februarie, Aliații au fost supuși tirului artileriei japoneze. Atacurile aeriene japoneze asupra Singaporelui s-au intensificat de-a lungul următoarelor cinci zile. Bombardamentele aeriene șide artilerie s-au intensificat, perturbând grav comunicațiile dintre unitățile aliate și comandanții lor și afectând pregătirile pentru apărarea insulei. Celebrele tunuri de coastă de mare calibru din Singapore - inclusiv o baterie de trei tunuri cu calibrul de 15 țoli () și una cu două astfel de tunuri - au primit mai ales
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
clar că, cu puținele mașini de care mai dispunea Percival, Kallang nu mai putea fi folosit ca bază. Cu consimțământul său, restul avioanelor Hurricane au fost retrase la Palembang, Sumatra, iar Kallang a rămas un avanpost de aterizări. Niciun avion aliat nu a mai fost văzut deasupra Singaporelui, iar japonezii au obținut controlul total asupra cerului. În seara zilei de 10 februarie, generalul Archibald Wavell a ordonat transferul întregului personal al forțelor aeriene ale Aliaților în Indiile Orientale Olandeze. În acest
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
inutilizabil din cauza craterelor de bombe. Crezând că vor mai avea loc și alte debarcări în nord-est, Percival nu a reîntărit Brigada 22. În 9 februarie, debarcările japoneze s-au mutat spre sud-vest, unde au întâlnit Brigada 44 Infanterie indiană. Unitățile aliate au fost obligate să se retragă spre est. Bennett a hotărât să formeze o linie defensivă secundară, denumită „linia Jurong”, lângă Bulim, la est de aerodromul Tengah și imediat la nord de Jurong. Brigada 27 australiană sub comanda lui Duncan
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
Brigăzii 22 - care suportase greul atacului japonez - fusese redusă la doar câteva sute de oameni. Japonezii capturaseră zona Bukit Timah, inclusiv mare parte din muniția și combustibilul Aliaților și preluaseră controlul asupra principalelor surse de apă. A doua zi, liniile aliate s-au stabilit în jurul unei zone mici din sud-estul insulei și au respins atacurile hotărâte ale japonezilor. Alte unități, inclusiv Brigada 1 Infanterie din Malaya, intraseră în luptă. Un pluton malayan, condus de lt. Adnan bin Saidi, le-a ținut
Bătălia de la Singapore () [Corola-website/Science/320772_a_322101]
-
au fost surprinse și scufundate sau doar avariate de avioanele de pe portavionul . Fiind avertizate de acum de prezența portavioanelor americane în zonă, portavioanele japoneze au intrat în Marea Coralilor cu intenția de a găsi și de a distruge forțele navale aliate. Începând cu data de 7 mai, portavioanele ambelor părți au executat atacuri aeriene în două zile consecutive. În prima zi, Statele Unite au scufundat portavionul japonez "Shōhō", iar japonezii au scufundat un distrugător și au avariat grav un petrolier (care ulterior
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
invadat de pe ocean și luat în stăpânire până la 10 mai. Planul a inclus și ocuparea Insulei Tulagi pe 2-3 mai, unde navele aveau să înființeze o bază militară pe apă pentru potențialele atacuri aeriene care vor lovi teritoriile și armatele aliate și pentru a asigura o bază pentru avioanele de recunoaștere. După realizarea planului "MO", marina a intenționat să înceapă operațiunea "RY" folosind aceleași nave, în vederea ocupării Insulelor Nauru și Insulei Banaba pe 15 mai, pentru a avea acces la depozitele
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
asupra forțelor navale japoneze pentru invadarea regiunii - din Noua Guinee în cursul lunii martie, Inoue a cerut să i se trimită portavioane pentru a asigura apărarea aeriană a forțelor implicate în operațiunea "MO". Inoue era îngrijorat mai ales din cauza bombardierelor aliate staționate la bazele aeriene din Townsville și din Australia, care se aflau în afara razei de acțiune a propriilor bombardiere găzduite la și . Marina Statelor Unite, condusă de "Communication Security Section" (Divizia de Securitate a Comunicațiilor) din cadrul "Office of Naval Communications" (Biroul
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
Coralilor la sud de Guadalcanal. O dată ce au ajuns în Marea Coralilor, portavioanele au fost apte să asigure apărarea aeriană pentru forțele invadatoare, să anihileze apărarea aeriană a aliaților din Port Moresby și să intercepteze și să distrugă orice forță navală aliată care ar fi intrat în Marea Coralilor pentru a riposta. Pe drumul către Marea Coralilor, portavioanele lui Takagi trebuia să trimită nouă avioane de vânătoare Zero la Rabaul. Din cauza vremii nefavorabile, după două încercări efectuate în zilele de 2 și
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
sub comanda lui MacArthur și era comandată de contraamiralul , fiind formată din crucișătoarele , , și trei distrugătoare. După ce a terminat alimentarea pentru „Task Force 11”, petrolierul "Tippecanoe" a plecat din Marea Coralilor pentru a livra combustibilul care îi mai rămăsese navelor aliate staționate la Efate. Pe 3 mai dis-de-dimineață, flota condusă de Shima a ajuns la Tulagi și a început debarcarea trupelor necesare pentru ocuparea insulei. Tulagi nu era apărat pentru că mica garnizoană formată dintr-un comando australian și o unitate de
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
de atacul aerian condus de Fletcher pe 4 mai. Takagi a terminat realimentarea, s-a îndreptat spre sud-est și a trimis avioane de recunoaștere să caute la est de Insulele Solomon, crezând că portavioanele americane erau în zonă. Cum niciun avion aliat nu era acolo, avioanele de recunoaștere nu au găsit nimic. Pe 5 mai, la ora 8:16, "Task Force 17" s-a întâlnit cu "Task Force 11" și "Task Force 44" într-un punct stabilit la 593 km sud de
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
baza la Deboyne care a raportat (eronat) că flota condusă de Crace a schimbat cursul la 120 de grade sud. Statul major al lui Takagi a presupus că avionul urmărea portavioanele lui Fletcher și a tras concluzia că, dacă navele aliate mențin același curs, vor fi în raza lor de acțiune imediat după lăsarea întunericului. Takagi și Hara au decis să atace imediat cu un grup de avioane, fără escortă, chiar dacă asta ar fi însemnat ca avioanele să se întoarcă după
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
pentru a asigura o mai bună protecție a convoiului de nave pentru invazie. Gotō și Kajioka nu au putut să-și poziționeze și să-și coordoneze navele la timp pentru a încerca un atac de noapte asupra navelor de război aliate. Ambele părți s-au așteptat să se găsească una pe alta a doua zi de dimineață și au petrecut noaptea pregătind atacul aerian pentru bătălia așteptată, în timp ce ehipajele avioanelor, obosite, nu încercau decât să doarmă câteva ore. În 1972, viceamiralul
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
Port Moresby, Crace s-a îndreptat către Australia și a ajuns la Cid Harbor, la nord de Townsville, pe 11 mai. Pe 8 mai, la ora 22:00, Yamamoto i-a ordonat lui Inoue să se întoarcă, să distrugă navele aliate care au mai rămas și să ocupe Port Moresby. Inoue nu a anulat rechemarea convoiului de invazie, dar le-a ordonat lui Takagi și lui Gotō să urmărească navele aliate care au mai rămas în Marea Coralilor. Pentru că nu mai
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
a ordonat lui Inoue să se întoarcă, să distrugă navele aliate care au mai rămas și să ocupe Port Moresby. Inoue nu a anulat rechemarea convoiului de invazie, dar le-a ordonat lui Takagi și lui Gotō să urmărească navele aliate care au mai rămas în Marea Coralilor. Pentru că nu mai aveau combustibil, navele lui Takagi au petrecut ziua de 9 mai alimentându-se de la petrolierul "Tōhō Maru". Târziu în seara de 9 mai, TaKagi și Gotō s-au îndreptat spre
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
bătălia din Tulagi și Gavutu-Tanambogo în timp ce infanteria marină din Guadalcanal a capturat un aerodrom care era construit de japonezi. Aceasta a dus la declanșarea campaniilor Guadalcanal și Insulele Solomon care au dus la o serie de lupte de uzură între armatele aliate și cele japoneze de-a lungul anului următor, producând pierderi ireparabile pentru armata japoneză, în special nave, care au contribuit în cele din urmă la victoria asupra Japoniei.
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
aveau un număr suficient de camioane sau cai pentru transport, primele divizii mecanizate complet au apărut abia spre sfârșitul războiului. Principalele transportoare blindate de trupe ale armatei americane erau semișenilatele M2 și M3. Acestea au fost folosite și de către armatele aliate, precum armata britanică, franceză sau cea sovietică. Soldații britanici au folosit și transportoarele universale Bren sau cele de tip Kangaroo (construite pe șasiurile tancurilor prin conversie). Armata germană a folosit semișenilatele SdKfz 251 în cadrul unităților mecanizate. Din cauza producției insuficiente, primele
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
La acea dată, Ormsby-Gore, vorbind în numele guvernului în Camera Comunelor au spus: "Versiunea pusă inițial pe seama Lordului Balfour nu a fost documentul final aprobat de Cabinetul de Război. Acea versiune aprobată de Cabinetul de Război și mai apoi de guvernele aliate și de Statele Unite ... și încorporate mai târziu în Mandat, a fost de fapt conceput de Lordul Milner. Versiunea finală efectivă a fost publicată în numele Secretarului pentru Afaceri Externe, dar autorul real a fost Lordul Milner”. Unul dintre susținătorii cei mai
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
de către Germania a statutului demilitarizat al Renaniei. Regatul Unit și Italia garantau frontiera franco-germană și statutul de zonă demilitarizată al Renaniei împotriva oricărei „încălcări flagrante” fără însă a defini ce înseamnă aceasta. Tratatul de la Versailles stipula și că forțele militare aliate urmează să se retragă din Renania în 1935; ele s-au retras mai devreme, în 1930. Delegația britanică prezentă la Conferința de la Haga privind despăgubirile de război germane din 1929 (delegație condusă de ministrul de finanțe Philip Snowden, și din
Remilitarizarea Renaniei () [Corola-website/Science/320931_a_322260]
-
În timpul Războiului din Golf, mașinile de luptă ale infanteriei americane M2 Bradley au fost echipate cu blindaj reactiv pentru a fi protejate de rachete antitanc și proiectile HEAT. Recent, în timpul Războiului din Afghanistan și Irak, mașinile de luptă ale forțelor aliate au fost echipate cu blindaje de tip cușcă sau plase laterale. Acestea asigură protecție împotriva aruncătoarelor de grenade antitanc. Mașinile de luptă ale infanteriei au fost concepute inițial pentru a ține pasul cu tancurile, primele modele fiind aproape exclusiv șenilate
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
s-au înțeles și cu nobilii din cetate, în frunte cu Alcmeonizii, care urmau, după o prima victorie, să le predea Atena. Adunarea atenienilor, întrunită de urgență, reflecta în dezbateri. Planul lui Miltiades, fostul tiran al Chersonesului tracic, o vreme aliat, apoi răsculat împotriva perșilor, era unul dintre comandanții armatei ateniene care câștigase adeziunea populară. Armata de hopliți, în număr de 9000, cărora li se adaugă 1000 de plateeni și sclavi eliberați în mare grabă, se retrage din cetate pentru a
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
479 î.Hr. la Plateea, la granița dintre Atica și Beoția, sub comandă regentului spartan Pausanias. După o confruntare grea, armata greacă obține o victorie decisivă, Mardonius fiind ucis, iar forțele persane fiind silite să se retragă precipitate spre Asia. Flota aliată urmărește corăbiile feniciene care au rămas fidele perșilor, în vreme ce corăbiile ionice treceau de partea elenilor, și le zdrobește la Mycale în 479 î.Hr., lichidând ultima rezistență în 478 î.Hr. la Sestos. Chiar dacă războiul se va încheia abia după 30 de
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
multiple anterioare. Liga, summachia, are un consiliu, sunedrion, convocat anual la Delos, din care fac parte reprezentanții fiecărei cetăți membre, având inclusiv Atena-câte un vot. Principalul obiectiv era constituirea unei flote permanente, gata oricând să intervină în favoarea oricăreia dintre cetățile aliate, în acest scop, fiecare cetate trebuia să participe cu un contigent de corăbii, cu echipaje mobilizate permanent, adică cel puțin 8 luni din an, pe cheltuiala proprie, sau să plătească o contribuție anuală-phoros, la tezaurul comun, păstrat în sanctuarul de la
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
echipeze și să întrețină cota de trireme care ar fi revenit fiecărei cetăți care plătea tributul. Aceste cote au fost stabilite cu mare grijă de Aristide și au fost acceptate de toate cetățile participante într-un entuziasm general. Dintre cetățile aliate, doar cele mai importante și mai bogate precum Samos, Chioș, Thasos -preferau să dea contigente de corăbii, cele mai multe consideră că e mai puțin împovărător să plătească phorosul anual decât să mobilizeze resursele umane, și resurse materiale pentru o flota comună
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
în 446 i.en. Pedepsirea cetăților rebele a fost exemplară, atenienii confiscând o parte din teritoriu pe care îl distribuie propriilor oșteni instalați că garnizoană în orașele rebele, care prestează și un jurământ de fidelitate ateniană. Cele 275 de cetăți aliate rămân fidele alianței până la sfârșitul Războiului Peloponesiac. Liga rămâne la structura imaginată de Aristide în 478 i.en. Fiecare cetate consacră a 60-parte din tribut în chip de ofrandă, aparche, pentru zeiță Atena. Pentru strângerea anuală a tributului, cetățile erau
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
de împrejurări care au transformat-o într-un dezastru. În ciuda victoriilor ateniene de la Pelopones, importante, dar nu decisive, și a cuceririi în 430 a Poteidaiei, asediul teban de la Plateea, încheiat, după numeroase episoade extrem de sângeroase, cu cucerirea și distrugerea fidelei aliate a Atenei în 428, și mai cu seama neprevăzută epidemie care răvășește și demoralizează Atena între 430 și 429, și căreia însuși Pericle îi cade victima, s-a schimbat radical situația. Violența cu care adunarea reacționează față de răscoala cetății Mytilene
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]