12,966 matches
-
lucrările colective Istoria literaturii latine (I-III, 1964-1986), în cadrul căreia participă la realizarea volumului Scriitori greci și latini (1978), și la Romano-Dacica, volumul II: Izvoare antice ale istoriei României (1989). N. alcătuiește una dintre primele ediții bilingve ale unui autor antic apărut în România, lucrare care reprezintă totodată și cea dintâi ediție românească integrală a operei lui Horațiu (1980). În studiul introductiv reconstituie biografia lirică a poetului latin, urmărind devenirea interioară a unei personalități aflate mereu în căutare de sine - ca
NICHITA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288430_a_289759]
-
filosofie, în baza unei teze despre naționalitatea comercianților din Imperiul Roman. Înapoiat în țară, unde în 1905 fusese numit profesor la Bacău, este transferat în 1907 la Iași, fără a funcționa. Recomandat în 1909 ca suplinitor la Catedra de istorie antică a Universității din București, în noiembrie își începe cursul. În același an școlar e și profesor de latină la Liceul „Gh. Lazăr”. Devine membru al Comisiei Monumentelor Istorice, director al Muzeului Național de Antichități (din 1910) și e ales membru
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
său, Lucrețiu Pătrășcanu; în Soarele melancoliei acesta capătă dimensiuni mitice: „Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj absolut modern, un fiu al frământatului secol XX, cu o gândire și cu o sensibilitate acut contemporană. A sfârșit într-o tragedie de tip antic sofoclean. Un sfârșit tragic, cu torturi fizice și morale, timp de șase ani neîntrerupți, în hrube sordide. Îmi amintește de Prometeu înlănțuit pe crestele munților Caucaz, cu ficatul devorat de ciocul vulturilor.” Alți ipochimeni nu sunt însă iertați de acest
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
Funcționează ca profesoară de limba și literatura greacă la Facultatea de Limbi Clasice a Universității din București (1946-1976). Ulterior predă limba greacă la Universitatea Cultural-Științifică din București (1983-1988). Obține titlul de doctor în filologie cu teza Conflictele sociale din Grecia antică reflectate în opera poeților din sec. VII-VI î.e.n. (1949). Este membră a Societății Internaționale de Studii Clasice „Eirene”. Din 1984 face parte din comitetul de redacție al revistei de studii clasice „Philologus”. Conferențiază la universitățile din Bochum, Konstanz, Berlin
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
tratează poezia epică a lui Homer și cea didactică a lui Hesiod, precum și lirica din secolele VII-VI, precedă Istoria literaturii eline (1972), scrisă în colaborare cu Maria Marinescu-Himu, lucrare panoramică și didactică de referință prin documentația vizând literatura greacă antică în toate perioadele sale de manifestare (arhaică, clasică, elenistică, romană) până la edictul lui Iustinian din 529 d.Hr., când încetează școala ateniană de filosofie. În fiecare perioadă sunt analizate genurile predominante și caracteristicile sale esențiale, conceptul de literatură la cei
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
literaturii eline (în colaborare cu Maria Marinescu-Himu), București, 1972; Poezia latină în lumina influențelor grecești. Prelegeri de topologie comparată, București, 1976; Scriitori greci și latini, pref. N.I. Barbu, coordonare în colaborare cu N. I. Barbu, București, 1978; O istorie a Greciei antice, București, 1988; Istoria epocii elenistice, București, 1996; Jocurile cu satyri în Antichitatea greco-romană, Iași, 1998. Ediții: Filosofia greacă până la Platon, I, 1-2 - II, 1-2, introd. Ion Banu, îngr. și coordonare în colaborare cu Ion Banu, indici Cristian Popescu, București, 1979-1984
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
studiul „Occentare sive carmen condere”. Contribuție juridică la lămurirea unei probleme de istorie literară, publicat în „Orpheus” (1928). Colaborează la „Revista clasică”, „Studii clasice”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Studii literare” ș.a. P. este autorul a numeroase studii de istorie și cultură antică, apărute în țară și în străinătate: Recherches sur le culte impérial (1939), Autour de Tibère (1944), Contribuții la istoria veche a României (1958), lucrare mult amplificată în ediția din 1967, Studii de istoria religiilor antice (1969); I Greci nel Basso
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
studii de istorie și cultură antică, apărute în țară și în străinătate: Recherches sur le culte impérial (1939), Autour de Tibère (1944), Contribuții la istoria veche a României (1958), lucrare mult amplificată în ediția din 1967, Studii de istoria religiilor antice (1969); I Greci nel Basso Danubio dall’ età arcaica alla conquista romana (1971), Scythica Minora. Recherches sur les colonies grecques du litoral roumain de la Mer Noire (1975), Parerga. Écrits de philologie, d’épigraphie et d’histoire ancienne (1984), Studii de
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
cunoașterii, inclusiv mărturiile filologice, literare și de istorie a religiilor, pe care le supune unor comentarii erudite, atent mereu la respectarea „documentului”, indiferent de natura sa, și la valorificarea lui. Aceste studii și eseuri, tot atâtea incursiuni în istoria culturii antice, din care nu lipsesc surprizele nici pentru literat și unde se simte exemplul lui Vasile Pârvan, prilejuiesc o lectură incitantă și ca dialectică a ideilor, susținută deseori de un verb incisiv, polemic. În plan strict filologic, clasicistul P. a dat
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
îl situează printre cei mai de seamă exegeți români clasiciști. În Formarea ideilor literare în Antichitate (1944), studiu pe care îl actualizează în 1972 după ultimele cercetări mondiale, savantul face o expunere a celor trei perioade distincte în evoluția poeticii antice: clasică, elenistică și greco-romană. Pentru perioada clasică analizează idei și concepte prezente la presocratici și la Platon și Aristotel, referitoare la categoria frumosului, natura operei de artă, funcția civilizatoare și educativă a poeziei, misiunea socială a poetului, inspirație și caracterul
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
Antichitate și unul din marii critici ai tuturor timpurilor”. În ansamblu, scrierile lui P. demonstrează vocația sa enciclopedică spre completitudine, aspirația umanistă și universalistă de îmbrățișare a unor domenii înrudite, în vederea reconfigurării unei imagini - pe cât posibil - vaste asupra spiritualității lumii antice. SCRIERI: Tacite et Tibère. Une contribution à l’étude du portrait dans l’historiographie latine, București, 1932; Recherches sur le culte impérial, Paris-București, 1939; Formarea ideilor literare în Antichitate, București, 1944; ed. 2, București, 1972; Autour de Tibère, București, 1944
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
în Antichitate, București, 1944; ed. 2, București, 1972; Autour de Tibère, București, 1944; Contribuții la istoria veche a României, București, 1958; ed. București, 1967; Epigraphische Beiträge zur Geschichte Histrias in hellenistischer und römischer Zeit, Berlin, 1962; Studii de istoria religiilor antice, București, 1969; I Greci nel Basso Danubio dall’ età arcaica alla conquista romana, tr. Gabriella Bordenache, Milano, 1971; Scythica Minora. Recherches sur les colonies grecques du litoral roumain de la Mer Noire, București- Amsterdam, 1975; Variații pe teme clasice, București, 1981
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
Il Quinto millennio, Milano, 1979; I miti delle antiche civiltà messicane, Milano, 1984; ed. (Miturile vechilor civilizații mexicane), tr. Viorica Alistar, București, 1998; Miti antichi e mito del progresso. Antropologia del sacro dal paleolitico al nucleare, Genova, 1990; ed. (Mituri antice și mitul progresului. Antropologia sacrului din paleolitic până în era nucleară), tr. Viorica Alistar, București, 1994; I miti maya e aztechi e delle antiche civiltà messicane, Milano, 1996. Traduceri: Louis Bromfield, Cabaretul 55. Spioana. Vas de lux. Ce devin?, București, 1943
PETRASINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
Gaster, Lazăr Șăineanu, Gr. G. Tocilescu - , de la care își însușește elemente de concepție și metodă, fructificate în activitatea sa. Teza de licență, Despre Areopag, susținută în 1887, îl recomandă ca pe un bun cunoscător al limbilor clasice și al culturii antice. A funcționat ca profesor de greacă și latină, timp de treizeci și șapte de ani, la Craiova, Galați și București. Autor al unor manuale de gramatică elină, P. a tradus din Homer (Iliada, cartea I) și a publicat, în original
PITIS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288828_a_290157]
-
clasicizant-mitologică, a unor frământări lăuntrice. Soldat roman „surprins pe Istru de sciți și sloi de gheață”, epicureu înălțând imnuri lui Joe ori „proscrisul” resemnat așteptând-o pe „funesta nimfă cu-mbrățișarea ei de fier”, poetul apare pe deplin integrat universului antic și un străin printre contemporani: „La Tibru m-ai trimis să gem/ Cu lut aprins de o minune”. El caută „aticul fior, sunet divin”, „himerica splendoare” a mitului. Figurația antichizantă sau mitologică, ezoterismul imprimă un aer livresc poemelor. Imagistica sculpturală
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
1897-1898), unde, folosindu-se de o bibliografie extrem de bogată și apelând la amintirile unora dintre întemeietorii și sprijinitorii teatrului românesc cult, alcătuiește cea dintâi istorie sistematică a spectacolului românesc. O.-A. a realizat și reușite traduceri din Horațiu, modernizând prozodia antică, adoptând versul, ritmul modern și chiar rima. A proiectat să tălmăcească în întregime opera scriitorului latin, dar nu a reușit să transpună decât epistolele, odele și epodele, două satire și, integral, pentru întâia oară în România, Arta poetică (1891). Din
OLLANESCU-ASCANIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288522_a_289851]
-
elenist, epigrafist, arheolog. Își alcătuiește, cu cheltuială mare, o bibliotecă în care figurează ediții bune din clasicii greci și latini, dar și din scriitorii moderni, istorii literare, studii filologice, lucrări de estetică, arte poetice, volume de critică literară, de istorie antică, medievală și modernă. Își procură din țară cărți și periodice și ține să-și completeze mereu colecțiile. De pe acum pare a trăi mai intens și mai real în spațiul cărților decât în realitatea propriu-zisă. Ca și alți „copii teribili” ai
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
a crezut și el că trebuie impulsionată „formarea unei literaturi și unor arte naționale” (Viitorul artelor în România, Bazele unei literaturi naționale). Ceea ce îl deosebește de antecesori este aspirația către o cultură durabilă care să-și afle modelul în clasicismul antic. Antichitatea înseamnă pentru el un echilibru interior și un peisaj estetic, a cărui perfecțiune formală poate fi transmisă inteligenței, sensibilității creatorului modern. În idealul clasic al lui O. intră, alături de euritmia estetică a Antichității, și armonia, frumusețea spiritului popular, civilizației
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
cu digresiuni despre păsări, reverii livrești, anecdote vânătorești. Peregrinarea propriu-zisă, pe tărâmul artei, are ca punct de plecare lucrarea Laokoon a lui Lessing, care i-ar fi sugerat posibilitatea unei scrieri despre reprezentările artistice ale unui subiect. Trei imagini, statuia antică a Dianei, sculptura Diana de Poitiers, aparținând lui Jean Goujon, și o gravură a lui Albrecht Dürer, Miraculoasa vocațiune a Sfântului Hubert, considerate întruchipări emblematice ale motivului vânătorii în arta plastică, deschid galeriile muzeului imaginar al lui O. Sunt reunite
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
a lui Albrecht Dürer, Miraculoasa vocațiune a Sfântului Hubert, considerate întruchipări emblematice ale motivului vânătorii în arta plastică, deschid galeriile muzeului imaginar al lui O. Sunt reunite într-o dezordine căutată, cu asociații capricioase, surprinzătoare, descrieri de sculpturi și picturi antice și moderne, aprecieri fine asupra muzicii, comentarii și citate din literatură, de la Horațiu la Turgheniev, referiri la poezia românească, aluzii la disputele filologice și literare ale vremii, istorioare subtil ironice sau autoironice, snoave și anecdote spuse cu zâmbet subțire. Povestind
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
fenomen într-un anumit context social. Funcția ei este de a conecta variabilele cauzale abstracte (endogene) și, prin ele, variabila de explicat (efect) la contextul social concret. Teoria abstractă a stratificării sociale este, astfel,puțin operațională în explicarea societății egiptene antice sau a societății americane contemporane. Pentru a deveni cu adevărat utilă, ea trebuie completată cu teorii contextuale ale stratificării în diferite tipuri de societăți (tributală, feudală, capitalistă). Acesta este, în fapt, punctul de vedere marxist în explicarea fenomenelor sociale: teoriile
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unor obiecte individuale. Fiecare obiect individual are o istorie specifică. Istoria ca disciplină se constituie însă doar în măsura în care comunitatea umană esterealmente interesată de dinamica în timp a respectivului obiect individual. Există astfel istoria Pământului, istoria Universului, istoria României, istoria Egiptului antic, istoria literaturii române, istoria muzicii etc. Dacă în ceea ce privește descrierea stării actuale a unui obiect este foarte clar de ce aceasta poate fi importantă pentru umanitate, ne-am putea întreba de ce istoria unui obiect individual ar putea prezenta interes. Pot fi invocate
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
profunde ale gândirii temporalității este cea sociologică. Sociologul pornește de la analiza proceselor sociale caracteristice unei colectivități și caută să detașeze de aici consecințele asupra modalităților culturale de percepere a temporalității, de raportare la trecut, prezent și viitor. Particularitatea istoriografiei egiptene antice ar fi explicată de sociolog în termeni relativ diferiți de cei ai culturologiei. În primul rând, s-ar porni probabil de la o anumită particularitate a stratificării sociale și a sistemului politic egiptean extrem de centralizat. Aceasta poate explica de ce faraonul reprezenta
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în raport cu sistemul dominant de valori. Chiar și documentele istorice constituie, dincolo de intențiile explicite, o selecție și o prelucrare a informațiilor despre realitate, realizate prin prisma instituțiilor dominante. Istoria feudală nu a fost scrisă de țărani, ci de nobili, după cum istoria antică nu a fost scrisă de sclavi. Istoria societății burgheze, scrisă în manieră burgheză, este diferită de istoria aceleiași societăți, scrisă însă din punctul de vedere al clasei muncitoare. Pentru a exemplifica importanța acordată istoriei ca instrument ideologic, voi utiliza cazul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
concrete infinite a manifestărilor istorice este respinsă așa-numita dimensiune metafizică a istoriei. Istoricul nu trebuie să caute forme generale în scurgerea timpului, pentru că acestea nu există. Eltrebuie să se dedice analizei unor teme precise, ca, de exemplu, economia domestică antică, artizanatul din Evul Mediu etc. Elaborarea de monografii amănunțite care să pună în evidență cât mai exact toate particularitățile fenomenului cercetat și, de asemenea, să-l încadreze în condițiile epocii, reprezintă sarcina unică a istoricului. Varietatea și unicitatea fenomenelor umane
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]