KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...150 151 152 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

gândurile câteva zile măcar. Alexe era ca un fel de conștiință supărătoare, sâcâitoare, arțăgoasă, absurdă și era mult mai ușor să te lipsești de-o asemenea pacoste, de nopți răscolite, de pace pierdută. Și dacă, enervat, Alexe căuta plicul și apucai să citești despre trădări și despre tot felul de ticăloșii morale pe care un autor le poate face în decursul anilor, compromisuri morale rămase în memoria tiparului atunci, sigur că, pornit în vizită cu o idee, reveneai acasă, dezumflat, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
el după faimă, dacă nu se crede, cumva, cel mai bun? Așa cum ședea, prăbușit pe bancă, moale, masiv, dărâmat, cu obrajii puhavi, cu ochii roșii de nesomn, părea o întruchipare a decrepitudinii umane. Stai, ia loc, te rog, domnișoară. O apucă de încheietura mâinii și o trase spre el. Era umed, lasciv, privirea cu care o învălui, voit provocatoare era atât de artificioasă încât o cutremură. Îi plăcea să se dea un mare cuceritor, postura îi convenea de minune, în discuțiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
interesați să afle și dacă în copilărie Nina suferise de tuse convulsivă. Și în timpul acesta, poate chiar lângă patul Ninei, o femeie, o prăpădită de anonimă, se perpelea în jarul întrebării, dacă mai scapă cu viață sau nu, dacă mai apucă să-și vadă copii lăsați acasă și nimeni nu se obosea să-i dea vreo lămurire, să-i dezlege șarada. Toate gândurile ținute acolo, sub cupola luminoasă îl oboseau pe Marcu. Încercă să le stingă, să uite. Își aminti că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
pornirea, se așeza amărât pe scaun, în fața biroului, sub dușul luminos al veiozei și încerca să-și stimuleze gândirea, se concentra, i se dilatau ochii, uneori credea că o idee interesantă îi dă târcoale, ședea la pândă, gata s-o apuce, își mijea pleoapele, încerca s-o prindă, se repezea și, dintr-odată se trezea tot cu mâinile goale bâjbâind în vid. I se pleoșteau umerii, respira sacadat ca după un urcuș greu, fetele cu greu reușeau să-l facă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mai târziu le va da pe toate naibii și-și va face lichidarea. Îi părea rău că strâmba dreptate a bătrânului tată ieșise deasupra, el personal îl aprecia pe acest tânăr cu ochi cărămizii. Odată îl întrebase: De ce nu te apuci tu să înveți, să dai la o facultate, undeva. Nu pot, îi răspunsese el fără să șovăie. De ce nu poți? Insistase Marcu ești singur, n-ai familie, ce te încurcă? Ce faci tu după amiaza când pleci de aici? îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
iartă-mă că ți-o spun așa, fără menajamente. Poate, îi răspunse Urâciosul și își privi degetele. Erau subțiri, nervoase, curate. Eu înțeleg, continuă inginerul, ești mai deosebit decât ceilalți ești mai altfel, mai citit. Te-am îndemnat să te apuci de învățat, să faci ceva pentru tine, pentru binele tău, altfel nimic nu-ți dă dreptul să te crezi superior. Ascultă, domnule, îi răspunse Urâciosul, să vă intre bine în cap, nu mă cred cu nimic superior. Atunci ce vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
culoarea, toate aceste amănunte o făcură pe Carmina să presupună un deznodământ neplăcut. Dintr-odată o revăzu pe Fana, căreia îi interzisese s-o mai viziteze acasă, o văzu oscilând între cei patru pereți ai camerei, nehotărâtă parcă, s-o apuce la dreapta sau la stânga. Și mai departe, mai departe? se întrebă Carmina. Fana? întrerupse Sidonia tăcerea și roti țigara în suportul de alamă ca să-i curețe bine scrumul, își îngustă și mai mult ochii și mănunchiul de riduri să mută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
folosească aceeași armă. Îi spuse deci că trebuiau odată să se hotărască într-un fel pentru că se apropie iarna și odată cu ea sesiunea cu blestematele de examene, ori dacă ea și Ovidiu tot tărăgănau așa, băiatul n-o să se mai apuce de învățat, profitând de incertitudinea creată, îi sugeră că dincolo de aparenta acalmie tânărul ascundea stări depresive, ea doar îl cunoștea bine... după paloarea feței și după alte mici semne insesizabile pentru un ochi străin. După una dintre aceste vizite, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
a face, nu cu doi adversari, părinții Carminei, ci cu doi învinși. Aplecându-se cu tot corpul în față și-a întins picioarele și a murmurat cu voce groasă: Ehei, mai înainte vreme săreau trei vânzători să mă încalțe, am apucat un magazin renumit, al lui Găureanu, ce pantofi găseai acolo, ce calitate, ce servire... acum cine să se mai uite la picioarele mele? Și întinse demonstrativ către ei o gamba subțirică, prelungă, străbătură în parte interioară de vene albăstrui, puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
așa de lasă-mă să te las. Sigur? mai întrebă încă o dată, cu grijă, iar el îi confirmă ridicând din umeri. Sigur. Femeia simți cum enervarea crește în ea ca o lavă, toată seara tăcu, trânti obiectele pe care le apuca și îl studie cu dușmănie pe băiatul ei. Fir-ar al dracului să fie, își zise ea, să mai am eu anii lui, să fiu bărbat și să nu fiu în stare să pun foc la tălpile unei femei! Simțise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
obicei s-o ajute la treabă, acum nu mai apărea, acum când avea mai multă nevoie de ea dispăruse de parcă o înghițise pământul. Se uita cu amar la ușile jăgărite, dacă tot nu venea și nu venea, trebuia să se apuce să le frece, plus faianța la bucătărie și la baie, lenjeria trebuia și ea schimbată și tot mereu observa câte un colț unde se aciuase mizeria, privea acum în jur cu ochi de muiere curioasă și bârfitoare, o să aibă atâția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
din starea depresivă care o mânase spre casa părinților ca spre un liman mult dorit, unde va găsi alinarea, uitarea. Firește, nu le spusese nimic de temerile și îndoielile ei, nici nu avusese vreme s-o facă pentru că părinții se apucaseră să-i vorbească despre toate cunoștințele din târg, sau despre bolile lor, despre copilul Elenei, despre Ștefan care urma să-și cumpere mașină. Și apoi erau așa de mulțumiți de viitorul ei mariaj încât nu îndrăznise să-i descumpănească, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
cu buzunare multe, fermoare și capse, dar dincolo de aerul său adolescentin afișat, umbra din ochi, de la colțul gurii, un fel de oboseală infiltrată în el, trăda vârsta de 40 de ani. Ela a apărut și ea imediat și l-a apucat de mână. El a tresărit, s-a oprit din vorbă și spontan s-a întors către dânsa, a ridicat-o în brațe. Părul ei lins, blond, lung s-a clătinat viu, în timp ce fata îi cuprindea grumazul și-l întreba la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
amiază frumoasă. Soarele lucea în ochiul de geam al unui turn de apă. Pe mâine, a spus Ovidiu către sora lui și a trântit portiera. Pe mâine, a strigat Fana, venim în zori! Ela s-a oprit lângă Fana, a apucat-o de mână. Urmărea manevrele de întoarcere ale mașinii. Când automobilul a început să se îndepărteze le-a făcut semn cu mâna. Ela avea o rochie foarte largă, lungă până sub genunchi, dintr-o stofă groasă, de culoarea cărămizii, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de abătută... Ea nu era persoana care să se poată hrăni cu amintiri, cu himere, ea avea nevoie de ceva apropiat, palpabil, altfel se temea să nu simtă că trăiește în gol... Venise, îi sărutase în hol obrazul, apoi o apucase puțin mai sus de cot, o strânsese. Îi plăcea să-i simtă în palmă carnea. Intrară pe ușă amândoi, legați astfel, degetele lui erau albite de încordare, brațul ei se învinețea, dar nici unul nu scotea un sunet. Pe urmă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să mai insiste, el n-o va înțelege, n-o va înțelege... Reveni în cameră. Îi așeză cafeaua la îndemână, se așeză și ea în fotoliul din fața lui. El îi zâmbi, mulțumindu-i. Un gest automat. Avea o expresie tulbure. Apucă toarta ceștii de cafea, se aplecă să soarbă. O șuviță i se desprinse din pieptănătură, se încruntă, îl auzi cum șoptea iritat și grăbit: Hai, zi o dată! Zvâcni genunchiul a enervare. Ce-ai vrea să-ți zic, întrebă obosită femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
pepene. O contemplă cum ședea goală, pasivă în fața lui, cu ceafa rezemată de speteaza fotoliului, așa, fără apărare. Fizionomia toată i se schimba subit, o observă pe îndelete, cu nările dilatate, cu porii aprinși, deschiși și ei pe urmă o apucă în brațe și o trase cu forța jos pe covor. Ea lăsă să-i scape un strigăt de surprindere, de parcă nu știa dacă trebuia să se apere sau nu. Pe urmă îl cuprinse cu brațele, se încolăci în jurul lui. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
în gol, o imagine ce amintea cumva de un orb. Poate în timpul acesta, mintal, elabora o orientare anticipată, conștientă a resurselor sale nervoase pentru că, foarte curând, după ce traversă acele zile de absență, îi spuse Carminei că el trebuia să se apuce de învățat și ea, ar fi foarte bine dacă i-ar urma exemplul. Probabil că un amănunt, o întâmplare, ceva, stătuse la baza deciziei sale. Ovidiu își făurise în interior o motivație temeinică, o fortăreață pentru că altfel ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
vor îmbătrâni acolo, una vorbind, cealaltă ascultând, că alături, se pot petrece lucruri importante, neștiute de ele, care vor rămâne să debiteze aceleași nimicuri, că viața și timpul îți stau la dispoziție, este de ajuns doar să întinzi mâna, poți apuca miezul vieții chiar, poți strânge și observa cum îți curge printre degete, ca dintr-o felie de pepene, sucul dulce, lipicios. Atunci se hotărâse, gestul răzvrătirii mocnise în ea zile de-a rândul. Ne aflăm într-un fel de criză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
sferturi dintre femeile căsătorite sunt înșelate de bărbații lor. Celălalt sfert e plin de naive gata să bage mâna în foc pentru oamenii lor și care numai printr-o minune nu s-au ars. Simțea că leșină dacă nu se apucă imediat să mănânce. Petrecu arătătorul subțirel, cu o mișcare delicată, de-a lungul spinării peștelui, îl despică, își mai tăie o bucată de mămăligă, Doamne, Dumnezeului, ce pace o apuca! M-am cam săturat s-o moșesc pe fetișoara asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
nu s-au ars. Simțea că leșină dacă nu se apucă imediat să mănânce. Petrecu arătătorul subțirel, cu o mișcare delicată, de-a lungul spinării peștelui, îl despică, își mai tăie o bucată de mămăligă, Doamne, Dumnezeului, ce pace o apuca! M-am cam săturat s-o moșesc pe fetișoara asta, își spuse mai apoi, fără să mai privească spre Carmina, n-am văzut-o niciodată mulțumită, nici măcar în timpul petrecerii ce a urmat căsătoriei, și atunci era crispată, la pândă, gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Mă întrebi despre zilele mele? Ce sunt ele decât o așteptare anostă, un timp pierdut definitiv? Cât oare va mai dura tâmpenia asta, Ovidiu? Cât timp o să ne mai tocim unul altuia nervii? Cât? Toată viața, îi spuse și o apucă de mână brutal, o săltă spre el cu violență, o scutură. N-ai înțeles asta? Ea se crispă străbătută de o teroare ce-i paraliza respirația. Tu nu înțelegi că nimic nu este mai important decât momentul acesta? Te iubesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
a veiozei făcea ca pupila să-i devină mare, ochii lui de culoarea mierii păreau acum nemaipomenit de adânci. Recunosc, nu înțeleg unde vrei să ajungi, spuse ea și se feri din calea palmei lui întinsă a mângâiere. El îi apucă încheietura mâinii, o strânse cu putere. Un gest hotărât care o împietri. Eu nu-ți pot reda libertatea, Carmina. Am înțeles asta abia în seara asta. V-am văzut ieșind de la cinematograf pe tine și pe Adrian Pascu. Nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Doar marea cu mugetul ei. Dar marea era rece ca gheața. Plecă, picioarele i se afundau în nisip. La capătul plajei își încălță papucii. Toată ziua i se zbătuse ochiul stâng. Presimțirea răului o irita. Din când în când își apuca genele și trăgea de pleoapă. Simțea o mâncărime plăcută, globul ocular parcă se încălzea sub pliul alunecos. Către sfârșitul programului avu o discuție cu un băiat de la financiar, Matei, fost coleg. Un om extrem de sensibil și de meticulos, rușinos ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Când am coborât scările arătam ca o flacără. Mă simțeam ușoară, vie, puțin emoționată. Parcă porneam către o lume necunoscută. El mă aștepta rezemat de chioșcul de ziare. A rămas puțin șocat văzându-mă. Ca să-i risipesc stinghereala l-am apucat de braț. O clipă mi s-a părut caraghios gestul meu. Pe urmă am dat totul uitării. A doua zi s-a lăsat acostată pe plajă. Aproape că-și pierduse echilibrul dat de conveniențe, într-atât de mult își dorea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]