4,412 matches
-
Decembrie 1918 și Calea Obcinilor, la limita între cartierele Obcini și George Enescu, în apropiere de intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni. Sfințirea monumentului a avut loc în noiembrie 1995, fiind realizată de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen Zainea. Monumentul este format din patru porți egale și perpendiculare una pe alta. Pe monument se află o placă de plastic negru pe care este scrisă semnificația edificiului: "„Monument ridicat în cinstea Marii Uniri a
Monumentul Unirii din Suceava () [Corola-website/Science/316943_a_318272]
-
la 13 aprilie 1955, a făcut o mărturisire de credință publică, anunțând întoarcerea sa la calendarul iulian. El a fost depus din treaptă de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Joia Mare a anului 1955. Episcopul Galaction (proclamat drept Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii dreptslăvitoare de stil vechi din R.P.R.) a sosit la Mănăstirea Slătioara la 21 mai 1955, fiind întâmpinat de obștea mănăstirii în frunte cu părintele Glicherie și de o mulțime de credincioși care cântau cu toții într-un
Mănăstirea Slătioara () [Corola-website/Science/316983_a_318312]
-
fost niciodată arestat și a rămas acolo până la moarte. După moartea IPS Galaction la 5 iulie 1959, episcopul Glicherie a devenit conducător al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, fiind ridicat oficial la 18 septembrie/1 octombrie 1968 la rangul de arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Considerată neîncăpătoare, biserica a trebuit să fie extinsă. Între anii 1978-1982 s-au efectuat lucrări de reconstrucție ale bisericii, demolându-se chiliile și lărgindu-se biserica. Biserica a fost sfințită
Mănăstirea Slătioara () [Corola-website/Science/316983_a_318312]
-
monument. Academicianul Virgil Vătășianu spunea că biserica din Părhăuți "„are ceva din măreția piramidelor din Egipt”". La 22 iunie 1997, a avut loc aniversarea a 475 de ani de la zidirea bisericii din Părhăuți. S-a celebrat o slujbă arhierească de către arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți. Cu acest prilej, s-a amplasat o placă comemorativă pe care scrie: "„Inițiativa credincioșilor din Părhăuți de a sărbători 475 de ani de la zidirea bisericii este pilduitoare și
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Părhăuți () [Corola-website/Science/316972_a_318301]
-
o capelă de lemn pentru săvârșirea slujbelor religioase în timpul cât biserica monument istoric ar fi fost închisă. Capela din lemn, cu hramurile „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ și „Ștefan cel Mare și Sfânt“, a fost sfințită la 19 decembrie 2004 de către arhiepiscopul Pimen, înconjurat de un sobor de preoți. În anul 2009, biserica din Părhăuți a fost prezentată în programul „Restaurare”, realizat de către Televiziunea Română, în colaborare cu instituții ale statului specializate în domeniul artei și culturii. Lăcașul de cult necesita urgente lucrări
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Părhăuți () [Corola-website/Science/316972_a_318301]
-
(n. 12 iulie 1867, Civitella d'Agliano, Italia - d. 13 septembrie 1939, Roma) a fost un arhiepiscop romano-catolic și cardinal italian, diplomat al Sfântului Scaun. Născut la Civitella d'Agliano într-o familie originară din Orvieto, a intrat la seminarul din Bagnoregio în 1879 la vârsta de 12 ani. Apoi a intrat la Academia Pontificală Ecleziastică. Hirotonit
Angelo Maria Dolci () [Corola-website/Science/328957_a_330286]
-
inteligență și calitățile sale umane, astfel încât, la doar 32 de ani (19 aprilie 1900) a fost numit episcop de Gubbio de către papa Leon al XIII-lea. În 1906, a fost numit "legat apostolic" în Ecuador, Bolivia și Peru și promovat arhiepiscop titular de Nazianz. Dolci a fost transferat la arhidioceza din Amalfi în 1911 și numit vicar apostolic de Constantinopol și titular al arhidiocezei de Gerapoli în 1914. În contextul Primului Război Mondial, la intervenția papei Benedict al XV-lea, s-a remarcat
Angelo Maria Dolci () [Corola-website/Science/328957_a_330286]
-
mult mai hotărâtă decât s-a crezut, atât în interiorul cât și în exteriorul Bisericii Catolice, deși aceasta opoziție nu apărea la lumina zilei. În sânul curiei, el a fost numit Secretar de Stat pentru Afacerile Politice ale Bisericii și hirotonit arhiepiscop "în partibus" de Cartagina de către papă Paul al VI-lea, la 16 iulie 1967 După decesul cardinalului Secretar de Stat Jean Villot, la câteva luni după începutul pontificatului papei Ioan Paul al II-lea, acesta îl cheamă la Secretariatul de
Agostino Casaroli () [Corola-website/Science/328963_a_330292]
-
să scape de oaspetele incomod din ambasada budapestana. Casaroli l-a vizitat pe Mindszenty în ambasada SUA din Budapesta în anul 1964. În 1974, după mutarea cardinalului Mindszenty la Viena, Casaroli a obținut acordul autorităților comuniste că în funcția de arhiepiscop de Esztergom să fie numit László Lékai, fostul secretar al cardinalului Mindszenty. Prima întâlnire de sondare la București a fost cea efectuată în noiembrie 1967 de emisarul Franz König, arhiepiscopul Vienei, la invitația patriarhului Justinian Marină. Condiția acestei vizite a
Agostino Casaroli () [Corola-website/Science/328963_a_330292]
-
Casaroli a obținut acordul autorităților comuniste că în funcția de arhiepiscop de Esztergom să fie numit László Lékai, fostul secretar al cardinalului Mindszenty. Prima întâlnire de sondare la București a fost cea efectuată în noiembrie 1967 de emisarul Franz König, arhiepiscopul Vienei, la invitația patriarhului Justinian Marină. Condiția acestei vizite a fost că emisarul König să nu ridice problemă Bisericii Române Unite. În data de 21 decembrie 1967, la solicitarea lui Casaroli, Cornel Burtică, ambasadorul României la Romă, a avut un
Agostino Casaroli () [Corola-website/Science/328963_a_330292]
-
29 octombrie 1968 a sosit la București prima delegație a Sfanțului Scaun în România după plecarea nunțiului Patrick O'Hara la 7 iulie 1950. În data de 8 decembrie 1984 cardinalul Casaroli l-a consacrat episcop pe Ioan Robu, actualul arhiepiscop mitropolit al Arhidiecezei de București.
Agostino Casaroli () [Corola-website/Science/328963_a_330292]
-
(n. 7 noiembrie 1941, la Malgrate în regiunea Milano, Lombardia, Italia), este un cardinal italian al Bisericii Catolice, arhiepiscop de Milano din 2011. "" s-a născut la 7 noiembrie 1941, la Malgrate, în Lombardia. Tatăl său, "Carlo Scola", era camionagiu, iar mama sa, "Regina Colombo", era casnică. Fratele său mai mare, "Pietro", a fost în mai multe rânduri primar
Angelo Scola () [Corola-website/Science/329007_a_330336]
-
fost considerat ca "papabil" pentru conclavul din 2005. La Curia Romană, este membru al Congregației pentru Cler, al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, Consiliului Pontifical pentru Familie și al Consiliului Pontifical pentru Laici În 2011, a fost numit arhiepiscop de Milano, ceea ce îl făcea și mai "papabil", Arhidieceza de Milano dăduse doi papi în secolul al XX-lea. Unele surse, în pofida secretului obținut cu ușile închise, îl creditau cu patru voturi în fiecare din primele două tururi de scrutin
Angelo Scola () [Corola-website/Science/329007_a_330336]
-
Conferința Episcopală Italiană. Însă, a fost ales papa Francisc, la 13 martie 2013. Aflat în România, în dimineața zilei de 6 iunie 2013, cardinalul Angelo Scola a prezidat o mesă la Biserica Sfântul Mihail din Cluj Napoca, avându-i alături pe arhiepiscopul romano-catolic al locului, György Jakubinyi, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu și alți înalți membri ai clerului catolic, de ambele rituri, din România, în fața a 500 de credincioși romano-catolici, greco-catolici și ortodocși. În aceeși zi, la propunerea facultăților de teologie
Angelo Scola () [Corola-website/Science/329007_a_330336]
-
în 858 și 862. În 854, la invitația nobililor din Aquitania, s-a opus regelui Franciei occidentale Carol cel Pleșuv și lui Pepin al II-lea de Aquitania și a fost convins de tatăl său și de vărul său, Carol, arhiepiscop de Mainz, a traversat în Galia în fruntea unei armate, cu intenția de a obține coroana Aquitaniei. El a înaintat cu trupele sale până la Limoges înainte de a face cale întoarsă. Revenit acasă, Ludovic a stabilit legături strânse cu nobilii din
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
drept pentru care a stabilit înmormântarea acestuia în abația de la Lorsch, adica în propriile sale teritorii, intenția de a-și impune primatul asupra fraților săi fiind clară. De asemenea, el l-a reținut pe principalul sfătuitor al tatălui său, Liutbert, arhiepiscop de Mainz. Cu toate aceste tendințe ale lui Ludovic, cei trei frați și-au condus regatele independent, cooperând și nefiind niciodată în război între ei. Domnia lui Ludovic cel Tânăr a fost imediat amenințată de către unchiul său, Carol cel Pleșuv
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
Saxoniei s-au răsculat. Episcopiile de Havelberg și Brandenburg au fost distruse, iar Marca de Zeitz devastată. Markgraful Rikdag și-a unit forțele cu cele ale markgrafilor de Luzacia și Marca Nordului, ca și cu ale episcopului de Halberstadt și arhiepiscopului de Magdeburg și i-au înfrânt pe răsculații slavi la Belkesheim, în apropiere de Stendal. Cu toate acestea, teritorii întinse erau pierdute, iar germanii se vedeau din nou reduși la vest de Elba. Odată cu numirea ca markgraf a lui Eckard
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
de Babenberg; în orice caz, regele Ludovic a luat partea Conradinilor, iar cel de al treilea frate din familia Babenberg, Adalbert a fost arestat și executat la puțină vreme după aceea, în ciuda unei promisiuni de liberă trecere din partea cancelarului regal, arhiepiscopul Hatto I de Mainz. Conrad cel Tânăr a devenit ducele incontestabil al întregii Franconii după acest episod, deși încercările sale de a extinde stăpânirile Conradinilor asupra vestului Lorenei (Lotharingiei), parte a fostei Austriasii au eșuat după moartea unchiului său, ducele
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
general marcată de lupta fără finalitate de a impune puterea regală asupra forței crescânde a ducilor din Germania. Campaniile sale militare împotriva regelui Carol "cel Simplu" din Francia occidentală pentru recuperarea Lorenei cu orașul imperial Aachen au reprezentat eșecuri, iar arhiepiscopul Ratbod de Trier a devenit cancelar al Franciei apusene în 913. Mai mult decât atât, teritoriul lui Conrad a fost expus neîncetatelor raiduri ale triburilor maghiarilor, intensificate după bătălia de la Pressburg din 907, fapt ce a condus la declinul clar
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
încoronarea sa a fost rezultatul faptului că Ludovic nu reprezenta o amenințare pentru privilegiile nobililor. Ludovic a mai moștenit Lotharingia, odată cu moartea fratelui său vitreg (și ilegitim) Zwentibold, din anul 900. Cei mai influenți dintre consilierii lui Ludovic au fost arhiepiscopul Hatto I de Mainz și episcopul Solomon al III-lea de Konstanz. Aceștia doi au fost cei care au avut grijă ca regalitatea să decidă în favoarea familiei Conradinilor împotriva casei de Babenberg în chestiunea stăpânirii în Ducatul de Franconia, ei
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
Frederic, el a consimțit la propria sa alegere. Astfel, el a fost ales ca rege german la Mühlhausen în 8 martie 1198, fiind încoronat la Mainz în 8 septembrie. Între timp, un număr de principi ostili față de Filip, sub conducerea arhiepiscopului Adolf de Köln, a ales un anti-rege în persoana lui Otto, cel de al doilea fiu al ducelui Henric Leul de Saxonia și membru al Casei de Welf. În războiul care a urmat, Filip, care avea principala susținere în Germania
Filip de Suabia () [Corola-website/Science/325444_a_326773]
-
-l astfel să recurge cu umilință la concesii din partea papei Inocențiu, rămase și acestea fără rezultat. Totuși, supunerea față de Filip a lui Herman de Thuringia din 1204 a marcat punctul de cotitură al norocului său, Herman fiind urmat curând de arhiepiscopul Adolf de Köln și de ducele Henric I de Brabant. La 6 ianuarie 1205, Filip a fost din nou încoronat cu mare pompă la Aachen de către Adolf de Altena, deși abia în 1207 intrarea sa în Köln a marcat încheierea
Filip de Suabia () [Corola-website/Science/325444_a_326773]
-
consanguitate. Căsătoria secretă despre care se spune că cei doi au făcut-o în 1360 ar fi fost invalidă tocmai din cauza consanguității. La cererea regelui, Papa a garantat o dispensă permițând celor doi o căsătorie legală. Ceremonia oficială prezidată de arhiepiscopul de Canterbury a avut loc la 10 octombrie 1361 la Castelul Windsor în prezența regelui și a reginei. În 1362, Prințul Negru a fost investit Prinț de Aquitania, o regiune din Franța care aparținea Coroanei Angliei de la căsătoria Eleanorei de
Joan de Kent () [Corola-website/Science/325909_a_327238]
-
este ierarhică, adepții săi se îmbracă în tunici de diferite culori în conformitate cu rangul pe care îl dețin. Până în anul 1932 exista un preot echivalent papei din catolicism dar din acel an postul este vacant. Urmează acestui rang: "ho-phap" (cardinalii), "don-sus" (arhiepiscopii), "phoi-sus" (episcopii) și "giao-sus" (preoți parohi). Toate aceste ranguri, în afară de cel pontific, pot fi ocupate de femei. Se estimează numărul credincioșilor între 7 și 8 milioane în Vietnam și vreo 30.000 în afara granițelor țării, în special în Statele Unite și
Cao Dai () [Corola-website/Science/325991_a_327320]
-
realiza la Milano. În 1530, Carol Quintul a primit Coroana de fier simultan cu încoronarea imperială petrecută la Bologna. La 26 mai 1805, Napoleon Bonaparte s-a încoronat ca rege al Italiei la Milano. Învestit cu "insignia" regalității de către cardinalul arhiepiscop de Milano, el a luat Coroana de fier, exclamând "Dieu me la donne, gare à qui la touche" - "Dumnezeu mi-a dat-o, vai de cel ce se atinge de ea!". Cu acea ocazie, Napoleon a fondat Ordinul Coroanei de
Coroana de fier a regilor longobarzi () [Corola-website/Science/324867_a_326196]