5,096 matches
-
bâlci, cântecul bahic și atmosfera melancolică a hanurilor așezate la răspântii sau poezia patriotică, adesea declamatoare. Din manierismul celor dintâi volume poetul încearcă să se desprindă în Scrisori de fiecare zi (1980), în timp ce versurile care formează ciclul Elegii provinciale din Baladă pentru vinul tânăr (1980) marchează - după cum s-a relevat - „accesul la gravitate” și configurează profilul unui „menestrel elegiac al stărilor sublime” (Laurențiu Ulici). Lirismul devine mai reflexiv, mai sugestiv, sunt exploatate atent metafora și simbolul polisemantic, iar versul, deși descătușat
ŢARNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
ritmurile jucăușe sau absurdul, într-o continuă tentativă de „răstălmăcire” a cuvântului și a imaginii, în maniera lui Nichita Stănescu, „un copil mai nepământesc și mai necuprins decât alții”, a cărui amintire străbate paginile. Nu lipsesc nici aici cadențele de baladă, pe tema ubi sunt. Dar poetul e mai egal cu el însuși abia în cărțile maturității. Trilogia T.N.T. Tandră... Naivă... Tristă..., compusă din Era muzicii lejere (1996), Poeme supărate rău (1996) și Legiada... Ghid artistic și turistic, pentru spațiul euristic
ŢARNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
salvării și îndreptării lumii. Prea linear luminoasă, convențională la începuturi, prea întunecată spre sfârșit (cu frecvente disonanțe apoetice), lirica lui Ț. atinge totuși, nu o dată, echilibrul artei adevărate. SCRIERI: Testamentele înțeleptului (Descriptio Valachiae), București, 1974; Starea de iubire, Timișoara, 1975; Balade, București, 1976; Drumul Domnului de Rouă, București, 1977; Înalta fidelitate, Craiova, 1977; Baladă pentru vinul tânăr, București, 1980; Scrisori de fiecare zi, pref. Nicolae Manolescu, cu ilustrații de Sabin Bălașa, Craiova, 1980; Cântec pentru Țara-Om, București, 1981; Cartea Clara
ŢARNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
zâmbesc scriitorii și artiștii, vol. I, București, 1967, vol. II: Întoarcerea argonauților, București, 1970; Interludiu, București, 1967; Insula liniștită, București, 1968; Vox maris, București, 1968; Enigmatica Solveig, București, 1969; Plecat-am nouă din Vaslui, București, 1969; Pro patria, București, 1970; Balada comunistului fără nume, București, 1971; Cântarea cântărilor mele, București, 1971; Hai să râdem împreună, București, 1971; Misiunile căpitanului Dan, București, 1972; Prefață la inima mea, pref. Florin Mihăilescu, București, 1972; Secretul documentului „X”, București, 1972; Veghe pentru toate ceasurile, București
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
Pagini moldovene” (1932-1933), iar în 1934 inițiază, împreună cu G.M. Zamfirescu, Titus Hotnog, Bogdan Amaru, Constantin Argeșanu și pictorul Ștefan Dumitrescu, lunarul „Cadran”. Editorial a debutat în 1912, cu placheta Lacrimi de copii, urmată, în 1924, de culegerea de „cântece și balade” Au înflorit castanii. Productiv se arată însă prozatorul: culegerile de nuvele și schițe Casă cu muscate albe (1925), Poveștile lui Hinu Ion (1925) ș.a., românele Porunca inimii (1933), Drumul dragostei (1934), Turnuri în apă (1935; Premiul „Ion Heliade-Rădulescu” al Academiei Române
TELEAJEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290121_a_291450]
-
Aticul este clasic, simplu, organizat, raționalist”, iar „asiaticul, romantic, baroc, haotic, vitalist”) amintesc studiul lui G. Călinescu Clasicism, romantism, baroc. Tot acum definește specificul românesc, pe care îl consideră o expresie a clasicismului, aesthesis carpato-dunărean, încorporat în primul rând în balada populară Miorița. S. a fost înainte de toate un critic de poezie, îmbrățișată aproape în întregimea ei, de la Mihai Eminescu și încă de mai înainte („măruntul romantism, tenebros, exotic și formalist”) până la cel mai tânăr contemporan. Atras de marele poet cu
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Edward Gardner, pref. Ion Cristofor, Uzdin (Serbia), 2001; Orbul din Muzeul Satului, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Dan Deșliu, Dintre sute de catarge, LCF, 1960, 4; Ulici, Prima verba, II, 129-130; Ionel Bota, „Fuga statuilor”, „Făclia”, 1979, 10 197; Constantin Zărnescu, Balade din Cornul Abundenței, R, 1982, 9; Vasile Val Telceanu, Între religie și filosofie, „Radix” (Namur), 1992, 23; Diana Tihu, „Nucul dintre două veacuri”, ST, 1993, 11; Mircea Popa, „Chipul din oglindă”, „Adevărul de Cluj”, 1997, 1 999; Adrian Țion, Între
ŢENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290135_a_291464]
-
populară din celelalte provincii. El include și multe producții de proveniență orășenească și lăutărească, considerând că țiganii lăutari sunt buni păstrători ai repertoriului folcloric. Acordă atenție celor mai variate manifestări tradiționale (colinde, vicleim, orații, jocuri de copii, ghicitori, cântece, descântece, balade), dovadă de înțelegere largă a noțiunii de folclor, și demonstrează bogăția creației populare românești. Cartea este concepută și ca o introducere în poezia populară, fiecare gen fiind prezentat în sumare schițe monografice. Clasificarea pieselor folclorice se face în funcție de vârsta celor
TEODORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290140_a_291469]
-
și alfabet latin), precum și câteva încercări, stângace (unele par chiar prelucrări din H. Zschokke), de poezie filosofică și patriotică, alături de traduceri din Schiller. După exemplul lui George Barițiu și al lui Vuk Karadzić, a avut și preocupări de folclorist. Culege balade populare cu subiect istoric (între care cunoscutele Iovan Iorgovan și șarpele, Salabeg împăratul, Mihai Viteazul și Boierul Dobricean), pe care At. M. Marienescu le-a folosit în colecția sa din 1867, Poezia poporală. Balade culese și corese. SCRIERI: Istorioară bisericească
TINCU-VELIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290185_a_291514]
-
avut și preocupări de folclorist. Culege balade populare cu subiect istoric (între care cunoscutele Iovan Iorgovan și șarpele, Salabeg împăratul, Mihai Viteazul și Boierul Dobricean), pe care At. M. Marienescu le-a folosit în colecția sa din 1867, Poezia poporală. Balade culese și corese. SCRIERI: Istorioară bisericească politico-națiunale a românilor de preste tot, mai ales a celor ortodocși-orientali din Austria, Sibiu, 1865. Traduceri: Cele șapte virtuți sau Fapte bune de căpetenie, Brașov, 1847. Repere bibliografice: I. D. Suciu, Nicolae Tincu Velia (1816-1867
TINCU-VELIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290185_a_291514]
-
Maramureș, 1916). Devine profesor la Fondul Scolastic din Gherla, va preda religia la Năsăud (1910-1924), istoria bisericească și dreptul la Gherla (1924-1931) și la Cluj (1931-1938), editând, cu scopuri didactice, mai multe manuale. Debutează în 1901 la „Revista ilustrata” cu balada populară, literaturizata, Năzdravanul. Mai scrie la „Arhiva someșana”, „Unirea”, „Răvașul”, „Cultură creștină” ș.a. A semnat și A.C. Albinus, Alexandru Ciplea, Cziple Sándor. Deși numeroase creații populare, scoase la lumină în genere de culegători modești, au apărut îndeosebi după anii ’70
ŢIPLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290194_a_291523]
-
poporului” „Șezătoarea” (Budapesta), „Foaia Soțietății pentru Literatură și Cultura Română în Bucovina” ș.a., prima colecție de folclor maramureșean a fost tipărită de Ț.: Poezii populare din Maramureș (1906). Sunt reunite aici peste două sute șaptezeci de piese, dintre care doar douăzeci și cinci balade, unele constituind o noutate (Năzdravanul, Fata fetelor, Hore despre cei doi frați, Gheorghe și Iosif, Roșmon crai), numeroase doine, strigături, chiuituri, precum și colinde sau descântece. Culegerea, rezultat al cercetării unei singure localități, Biserica Albă, așezată pe malul drept al Tisei
ŢIPLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290194_a_291523]
-
numai o semnificație folcloristica, ci și una lingvistică. Un glosar amplu dovedește bună cunoaștere a graiului popular din Maramureș și a unor termeni împrumutați din maghiară și germană. Colecția a fost un imbold pentru culegerile ce au urmat, iar unele balade i-au servit lui George Coșbuc că izvor de inspirație pentru Blăstăm de mama și Crăiasa Zânelor. Deși numele nu îi este menționat în carte, din corespondență lui Ț. cu Ioan Bianu rezultă că maramureșeanul a îngrijit în 1908 tipărirea
ŢIPLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290194_a_291523]
-
TOMA ALIMOȘ, baladă populară. Aparținând eposului medieval, cunoscută și sub numele Toma a lui Moș sau Toma Al Imoș, face parte din ciclul baladelor vitejești și datează din secolul al XVII-lea sau chiar mai dinainte. Răspândită îndeosebi în sudul Moldovei, în Muntenia, Oltenia și Banat, este cunoscută și la românii din sudul Dunării. Cele mai izbutite variante provin din Moldova și Muntenia și
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
pe cruntă răfuială cu străinul care a cutezat să îi calce meleagurile. Drept răscumpărare, Manea îi cere calul. Dispus să ajungă la o înțelegere, Toma îi întinde plosca să bea, dar Manea îl lovește mișelește și fuge. Conflictul social, caracteristic baladelor antifeudale, este convertit aici într-unul moral. De aceea, răzbunarea lui Toma apare ca o supremă datorie. Din acest moment al desfășurării acțiunii, eroul este învestit cu atribute miraculoase. Pentru a-l pedepsi pe Manea, haiducul își învinge durerea și
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
haiducul își învinge durerea și, cu ajutorul calului năzdrăvan, pleacă în urmărirea dușmanului. Unele variante, culese din nordul Moldovei sau din Banat, se încheie odată cu înfăptuirea actului justițiar - omorârea lui Manea. Altele cuprind un tablou final care se armonizează cu tonalitatea baladei, momentul morții haiducului fiind transferat pe tărâm de legendă. Prieten credincios, calul îi va împlini ultima dorință, purtându-i trupul „Colo-n zarea celor culmi / La gropana cu cinci ulmi”. Procedeele stilistice conferă baladei nuanțare, muzicalitate și putere de sugestie
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
final care se armonizează cu tonalitatea baladei, momentul morții haiducului fiind transferat pe tărâm de legendă. Prieten credincios, calul îi va împlini ultima dorință, purtându-i trupul „Colo-n zarea celor culmi / La gropana cu cinci ulmi”. Procedeele stilistice conferă baladei nuanțare, muzicalitate și putere de sugestie. Fraza amplă, bogată în imagini poetice, cuprinde un număr mare de versuri, intensificând suflul epic. Subtila împletire a realității cu fantezia se realizează prin hiperbole descriptive și narative. Repetarea vocativului „Maneo, Maneo, fiară rea
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
se realizează prin hiperbole descriptive și narative. Repetarea vocativului „Maneo, Maneo, fiară rea” dă mai multă acuitate dialogului. Formulele introductive și de încheiere, exterioare cadrului acțiunii epice, sunt laconice, unele variante renunțând la ele. Cu o vibrație de poezie autentică, balada rămâne una din cele mai valoroase creații ale literaturii populare românești. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, București, 1866, 72-76; ed. I, București, 1965, 156-160; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885, 581-584; Gr. G. Tocilescu, Materialuri folkloristice
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
G. Tocilescu, Materialuri folkloristice, I, partea I, București, 1900, 38-44; Alexandru Vasiliu, Cântece, urături și bocete de-ale poporului, București, 1909, 13-14; N. Păsculescu, Literatură populară românească, București, 1910, 250-251; Emanoil Bucuța, Românii dintre Vidin și Timoc, București, 1923, 120-123; Balade populare românești, I, introd. Al. I. Amzulescu, București, 1964, 253-259; Cântece bătrânești, introd. Al. I. Amzulescu, București, 1974, 292-300; Toma Alimoș, îngr. și pref. Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, București, 1986; O capodoperă a baladei românești: „Toma Alimoș”, îngr. și
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
și Timoc, București, 1923, 120-123; Balade populare românești, I, introd. Al. I. Amzulescu, București, 1964, 253-259; Cântece bătrânești, introd. Al. I. Amzulescu, București, 1974, 292-300; Toma Alimoș, îngr. și pref. Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, București, 1986; O capodoperă a baladei românești: „Toma Alimoș”, îngr. și pref. Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, București, 1989. Repere bibliografice: N. Iorga, Balada populară românească. Originea și ciclurile ei, Vălenii de Munte, 1910; Petru Caraman, Contribuție la cronologizarea și geneza baladei populare la români, AAF
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
introd. Al. I. Amzulescu, București, 1974, 292-300; Toma Alimoș, îngr. și pref. Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, București, 1986; O capodoperă a baladei românești: „Toma Alimoș”, îngr. și pref. Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, București, 1989. Repere bibliografice: N. Iorga, Balada populară românească. Originea și ciclurile ei, Vălenii de Munte, 1910; Petru Caraman, Contribuție la cronologizarea și geneza baladei populare la români, AAF, 1932, 53-105, 1933, 21-88; Gh. Vrabie, Balada populară română, București, 1966, 389-393; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
1986; O capodoperă a baladei românești: „Toma Alimoș”, îngr. și pref. Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, București, 1989. Repere bibliografice: N. Iorga, Balada populară românească. Originea și ciclurile ei, Vălenii de Munte, 1910; Petru Caraman, Contribuție la cronologizarea și geneza baladei populare la români, AAF, 1932, 53-105, 1933, 21-88; Gh. Vrabie, Balada populară română, București, 1966, 389-393; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia noastră populară, București, 1967, 163-179; Dicț. lit. 1900, 856; Iordan Datcu, Un mit - Toma Alimoș, București, 1999. I.
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
Iordan Datcu și Viorica Săvulescu, București, 1989. Repere bibliografice: N. Iorga, Balada populară românească. Originea și ciclurile ei, Vălenii de Munte, 1910; Petru Caraman, Contribuție la cronologizarea și geneza baladei populare la români, AAF, 1932, 53-105, 1933, 21-88; Gh. Vrabie, Balada populară română, București, 1966, 389-393; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia noastră populară, București, 1967, 163-179; Dicț. lit. 1900, 856; Iordan Datcu, Un mit - Toma Alimoș, București, 1999. I. H. C.
TOMA ALIMOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290212_a_291541]
-
aici nu le consemnează. Pe o anumită treaptă de evoluție a t.p. eroul mitic este înlocuit prin eroul social (haiducul). În secolul al XIX-lea haiducii se bucură de o mare popularitate și inspiră numeroase creații folclorice (cântece lirice, balade, povești). Așa se explică și succesul deosebit al piesei Jianul căpitan de hoți de Matei Millo și Ion Anestin, jucată în Moldova în jurul anului 1859. Pătrunderea acestei creații culte în mediile sătești, folclorizarea ei au dus la simplificarea piesei, păstrându
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
apare mai evidentă în amplul studiu Țăranul român (1879), premiat de Academie. Ca folclorist, T. a făcut parte din școala lui B. P. Hasdeu, a cărui influență e vizibilă și în celelalte domenii ale activității sale. Materialul publicat (descântece, superstiții, balade ș.a.) i-a servit uneori pentru ilustrarea faptelor istorice. Optica lui asupra folclorului, așa cum se desprinde din studiul Poezia populară a românilor, stă încă sub influența concepției romantice. Va susține prioritatea cronologică și valorică a poeziei populare față de alte manifestări
TOCILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290204_a_291533]