6,215 matches
-
Baroneasă își luă rămas bun, călugărul rămase cu capul plecat, așezat pe salteaua de paie. Baroneasa l-a tulburat întotdeauna și chiar și acum îi răscolise sângele. Ce n-ar fi dat să nu fie văzut în condițiile alea mizerabile: barba stufoasă, părul ciufulit îi lăsaseră poate o impresie groaznică, la care se adăuga mai ales putoarea ce domnea în acel loc, chiar dacă acum îl curățau ori de câte ori le pretindea acest lucru. Ațipi, în somn deveni un călător ce bătea la porți
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
n-o mai văzuse până atunci. Statuia nu părea nefericită, căci cei care o turnaseră în bronz avuseseră destui bani să-i facă brațe și picioare, ba, în plus, îi îndesaseră și un joben pe cap. Și nici la vălătucii bărbii nu se scumpiseră. Omul, care nu avea o statură mai înaltă ca un copilandru, își ținea capul vag dat pe spate, mâna dreaptă ridicată și piciorul stâng împins înainte. Părea că are ceva important de spus. O femeie disproporționat de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șterse și ferestrele mici și tulburi erau învăluite în lumină. Deschise ușa, nu mai avea scârțâitul știut, iar înăuntru plutea aceeași lumină densă. Îl așteptau cu masa întinsă. Erau toți acolo, bunicul în capul mesei, cu părul alb, revărsat până la barba colilie, în spate bunica, sprijinindu-se cu mâinile de umerii lui, în aceeași poziție ca în fotografia de pe policioară făcută când se întorsese el de pe front, apoi părinții, tineri, și fratele lui, mort de tuberculoză la șapte ani. Totul era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întoarce. Îi venea greu să creadă că o aștepta în fiecare noapte, chiar și atunci când gerul sticlea, doar ca s-o vadă. Dar nu-i vorbise niciodată așa. De fapt, dacă n-ar fi arătat atât de neobișnuit, cu barba crescându-i de sub pomeții scobiți, cu părul lung strâns călugărește și cu hainele fluturând jerpelite, nici n-ar fi fost sigură că era el. Vorbi mai departe : — O cântare a treptelor. Profunzimile nu îți cer totdeauna să cobori ; uneori, poți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cei ce coborau. În aer plutea un miros subțire de tămâie și busuioc. Șirul de la moaște înainta greu, oamenii moțăiau în hainele lor groase, pășind unii după alții, ca-n somn. Doi tineri cu părul lung, strâns la spate, cu bărbi nepieptănate și straie călugărești, cereau bani pentru repararea mănăstirii. — Uită-te la pungașii ăia, spuse Ologu. Îndemn inutil pentru Fane Chioru. — Unii care fac pe călugării... îl lămuri Costică. — Și lumea îi crede ? întrebă orbul, fără să-și mute privirea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vine lăcomia, coada ochilor se desfăcea într-un evantai de zbârcituri. Iar pleoapele atârnau, ca umflate de împunsătura unui ac. Trăsăturile feței suiau ascuțite, pe urmele lor rămăseseră linii adânci, ca și cum cineva îi cususe pielea neîndemânatic cu iglița, pe dedesubt. Barba nerasă de câteva zile, în loc să acopere, nu făcea decât să adâncească brazdele din obraz. Iar sângele, căznindu- se prin strâmtorile acelui obraz lipit de oase, se bulucea către nas, spărgându-se în vinișoare roșii, spre capătul bont. Hainele îi erau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un coșmar și ar fi vrut să se ferească, stând cu fața la perete. Numai că, dacă ar fi existat vreun perete s-o adăpostească, nu acolo ar fi trebuit să-l caute. Tânărul amintea de apostolii zugrăviți pe fresce, părul și barba îi erau de culoarea mătăsii porumbului, fața prelungă și ochii îngropați în găvane. Chipul avea o paloare de parcă zugrăveala nu adăugase nimic, iar de sub pomeții care înce peau să se albăs trească, sângele părea că plecase de mult. Îi cursese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de surprins de căutătura ei, că uită să-și coboare ochii. Privirile lor îi făcură pe amândoi să întinerească brusc, pentru o clipă. Pavel Avădanei avea acum o furie care îi înăsprea obrajii, nu încă atât de brăzdați de cute, barba nerasă și neagră le dădea o semeție sălbatică. Mușchii i se încolăciseră iarăși pe oase. Sângele clocotea în vinele care se umflară pe dosul palmei și pe brațe, ca niște șerpi. Pulberile i se scuturară de pe creștet și părul crescu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oamenii sunt mai blânzi decât par a fi, atâta doar că, neștiind exact de la ce vine alintarea aceea, nu aveau niciun motiv de liniște. Cu atât mai nepotrivit era Isaia, care purta straie ponosite de călugăr. Avea părul vâlvoi, o barbă lungă și ascuțită, și-și ținea mâna dreaptă astfel încât să întruchipeze brațul arhanghelului Mihail. Dacă stăruiai însă cu privirea, observai că binecuvântarea pe care o strângeau degetele lui era un chiștoc de țigară pe care, de altfel, îl și duse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coadă, din scrâșnete și pocnete, numele întreg din care, la repezeală, prietenii foloseau doar o prescurtare ce te îndepărta, în mod nedrept, de original. Căci Maca nu era doar, așa cum îi arătau statura înaltă și părul sârmos unindu-se cu barba într-un fel de glugă, un om ontogenetic. El era, dacă se poate spune așa, un om filogenetic. Un om care se repeta pe sine. Purta, în înfățișarea și gesturile lui, urmele adâncurilor sarmatice, ale glaciațiunilor și ale desprinderii ritualice
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăla care gândește altfel. Nu poți să privești altfel, decât dacă privești din altă parte. Nebunii plutesc deasupra celorlalți, ca liliecii. Scoase un șnur și își legă părul coadă la spate. Apoi, cu un al doilea, își făcu și din barbă codiță. Deja începe să semene, ce zici ? zâmbi. Se prinse de scara metalică lipită de perete și se cățără, la început cu agilitate, apoi, pe măsură ce se apropia de tavan, cu băgare de seamă. În timpul ăsta striga din răsputeri, pentru a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întruna tristă. Deși ochii îi erau mereu triști, erau de o albăstrime care lumina chiar și pe întuneric. Deși ochii îi erau albaștri și luminoși, privirile păreau întunecate sub sprâncenele negre și groase. Deși sprâncenele și șuvițele încă negre din barbă și păr, amestecate cu altele albe ca neaua, arătau că e departe de soiul bălan al ucrainenilor, când veneau pescarii de la Dunăre, cu sumane și cizme de cauciuc, și se târguiau pentru pește, vorbea cu ei în ucraineană și, ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ce faci, nu te dezbraci ? Ce-ar mai fi de ascuns ? întrebă el. — Păi, tocmai de-aia, răspunse fata și primi, pe șuvițele încă jilave, o mângâiere pe care o îndepărtă cu palma. — Mi-e greu să-l scot peste barbă și păr, se auzi vocea lui Maca, de sub tricoul de care trăgea cu amândouă mâinile. Ar trebui să port cămașă, dar ce te faci că are nasturi, care mai au și prostul obicei să se rupă. Mai spuse vrute și nevrute preț
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Acolo tac mâlc, în fața șefilor, aici, la cârciumă, îi apucă curajul. Să-i văd și eu o dată umplând străzile. Să te ții când m-oi apuca eu de politică ! — Ar trebui, mai întâi, să te tunzi și să-ți razi barba, spuse Tili. — Mesia, spuse Maca închizând ușa, era bărbos. E nevoie de un Mesia. Ceva din miezul lucrurilor păru a-i da dreptate, căci cuvintele lui fură însoțite de un șuierat care tăie camera ca un fulger. — Trenul de opt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise ochii, să nu amețească. Când îi redeschise, erau la locul lor, privindu-l alungiți, bizantini. Îi cercetă pe rând. Nu știuse că sunt atâția. Unii purtau barbă, cu aceia neasemănarea era evidentă. Pentru ceilalți, Maca trebui să facă un efort să-și amintească de propriul chip, de pe vremea când umbla bărbierit. Nu reuși, iar chipurile de pe fresce nu-l ajutară să-și aducă aminte. Își dădu seama
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai mare. Căuta cu rătăcirea celui ce știe că nu poate găsi. Dintr-odată, în colțul stâng al catapetesmei îi întâlni privirile cu atâta putere, încât simți că el este celălalt. Își duse mâinile la obraz, își mângâie părul sârmos, barba cățărându-se pe pomeți, ochii sticlind de o lumină întunecată. Dar celălalt chip al său îl privea într-un fel straniu. Capul stătea bine înfipt între umerii osoși, acoperiți cu o tunică sălbăticită. Dar brațul ținea în mână o tipsie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceasul clopotarului mergea, firește, fără să ticăie, iar popa, cu potcapul pe ceafă, se îmbăta pe tăcute. Altminteri, era trist, clătina din cap și ofta din rărunchi. Vederea lui Maca îl consolă oarecum. — De unde vii, fiule ? îl întrebă, privindu-i barba și părul. — Din biserică, răspunse Maca. — Din care parte ? — De pe catapeteasmă. — Așa se pare, spuse popa, fără să se mire, arătându-i scaunul din fața lui. Acolo era un pahar gol, semn că tânjea după un interlocutor și asta fusese până
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întinse o pată rubinie în care își muie mânecile largi ale anteriului. Ciocniră, Maca apropie paharul de buze, dar, simțind privirea neînduplecată a popii, trase o dușcă zdravănă. Atunci fața rumenă și nădușită se lumină. Își trecu degetele rariță prin barbă, apoi pocni din palme cu mulțumire. — Așa, fiule, acuma mai vii de-acasă. Mai că-mi vine să te afurisesc, de drag ce-mi ești, bată-te ăia trei sute optșpe sfinți ! Bătu-te-ar Dumnezeu cu toți îngerii, cu serafimii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu râie și pecingine, cu vânt rău și rugină, cu orbire și cu amorțeala inimii... Vedea-ți-ai moaștele în oglindă ! Trupul lui crescuse monstruos. Anteriul i se umflase și pulpanele întunecau cerul. Privirile îi scăpărau ca stelele bătrâne și barba prindea rădăcini. Vocea îi era puternică și prevestitoare, ca a prorocilor. — Dar moaștele lui Iisus Hristos ? întrebă Maca. La auzul numelui Mântuitorului, ceva se frânse în elanul popii. Aripile îngerului negru căzură, iar mânecile largi ale sutanei se strânseră, ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dat afară de la pizzerie ? Amintirea era dintre cele neplăcute, totuși Tili zâmbi. — Oamenilor le era frică de tine... Comandau pizza pentru acasă și se trezeau cu omul cavernelor în fața ușii... Trebuie să-i înțelegi. Măcar dacă ți-ai fi ras barba... Nu eram pregătit... mărturisi Maca. — Ce-are a face ? Te duceai la frizer și harșt ! am văzut și bărbi mai lungi ca a ta... — Nu eram pregătit, repetă Maca, să mă întâlnesc cu chipul meu adevărat. Ar fi avut o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pizza pentru acasă și se trezeau cu omul cavernelor în fața ușii... Trebuie să-i înțelegi. Măcar dacă ți-ai fi ras barba... Nu eram pregătit... mărturisi Maca. — Ce-are a face ? Te duceai la frizer și harșt ! am văzut și bărbi mai lungi ca a ta... — Nu eram pregătit, repetă Maca, să mă întâlnesc cu chipul meu adevărat. Ar fi avut o grămadă de lucruri să-mi spună și n-aveam niciun chef. De-aia ziceam că n-a fost bine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
buze roșii, cu pielița moale și pufoasă ca a piersicii, fusese și madam Valsamaky. Ioana avea însă ceva inedit, mai animalic și picant. Umerii obrajilor îi erau ridicați spre ochi ca la mongole, aducea puțin cu tată-său, a cărui barbă tăiată cu foarfecele în jurul maxilarelor masive și-o amintea Ioanide. În general, Ioana avea ceva planturos și leneș și o mare capacitate de tăcere ardentă. Vocea-i era de contralto, făcuse studii la Conservator și chiar cântase la Operă, bustul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
găsindu-l interesant, arhitectul își scoase șapca și pătrunse înăuntru. Doru și câțiva tineri țărani, toți cu cizme, ședeau îngenuncheați foarte spectaculos, nu departe de stranele ctitorilor, priviți de femei mai ales cu un interes acut. Preotul, foarte tânăr, cu barbă redusă la un vârf, ca la muschetari, slujea cu ochii tot spre ei, într-un spirit de înțelegere. Ioanide se întoarse repede pe călcâie și ieși din biserică. Asta întrecea toate așteptările sale. "E ceva putred în Danemarca!" glumi el
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
curioasă la prima vedere. Saferian, aproape culcat pe sofaua G. Călinescu lui, părea a prezida o adunare alcătuită exclusiv din armeni, cum arătau fizionomiile brune, părul creț, fețele în general pletorice și un nas coroiat. Era și un personaj cu barbă, un prelat după îmbrăcăminte. Salonul plutea în ceață londoneză din cauza fumului de țigară, căci se vedea după numeroasele scrumiere pline cu mucuri că armenii fumaseră asiduu în timpul ședinței. Ioanide dădu să plece. Saferian îi făcu semn să stea, să treacă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era imperceptibilă, atât cât să trădeze o schimbare generală de ton. Sub nici un cuvânt Pomponescu n-ar fi ieșit neras și nici în casă nu era surprins astfel. Se putea afirma că nimeni n-a G. Călinescu văzut cum crește barba lui Pomponescu. De asemeni, părul îi era în permanență tuns, era exclus să-i poată cineva zări măcar întîmplător fire de păr crescute mai lung la ceafă sau la urechi. Fără să folosească vreun parfum violent de uz feminin, Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]