KorAP: Find »[drukola/base=blond & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...150 151 152 ...198 >

4,944 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

ai avut fiindcă ai avut noroc cu doamna Văsăliu... Ia să fii acuma tânăr, să vezi ce te-ar mai pune pe jăratic..." "De ce? Ași lua alta!" "Și alta ți-ar face la fel!" "Ba mie îmi place bunicul, zise blonda nevastă, care se vede că nu se pierduse cu firea sub îmbrățișarea zbanghiului. Când un bărbat moare după tine, înseamnă că o să moară și după alta. Așa, nu moare după mine, dar știu că nici alta n-o să-i sucească

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
violentați, le trimiseseră sub nas, nasul le mirosise, apoi le lăsase mai jos gurii, care le linsese, formidabila mână, instrumentul spiritului și... "cîți au muuurit pentru tine, frumoasă Zaaaraaaza, și câți te-aaau iubit..." Începurăm să cântăm toți (timp în care blonda nevastă dispăruse și se întorsese cu noi sticle) la Yafa și la Beyrut, mai sunt femei arabe... Je me suis engagé, pour l'amour de ma blonde... urlai și eu cu o melancolie sfâșietoare, având lângă mine o blondă și

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
frumoasă Zaaaraaaza, și câți te-aaau iubit..." Începurăm să cântăm toți (timp în care blonda nevastă dispăruse și se întorsese cu noi sticle) la Yafa și la Beyrut, mai sunt femei arabe... Je me suis engagé, pour l'amour de ma blonde... urlai și eu cu o melancolie sfâșietoare, având lângă mine o blondă și o arămie care luară ca atare simulatul meu lamento, doamna Chiriță îmi puse mâna pe braț și mă chestiona cu o simpatie severă și trează: "De ce nu

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
americanii lucrează la chestia asta! O tîmpenie! Păi acolo pe lună nu e aer! Ori motoarele nu lucrează fără aer!" Și se foi dând din umeri și se agită atât de sigur pe sine, că nu putea fi contrazis, încît blonda lui nevastă râse și strigă la el: "Ho, nu te mai zbuciuma așa, să nu se rupă ceva în tine". "Dă-i în... mă-sii! mai zise el totuși, indignat, se vede, că puteau să-l prostească ei pe el

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
să spună: știu că am dușmani și că unii nu mă vor înțelege, dar voi, ceilalți, o să mă apărați, fiindcă n-am făcut nimic rău. Na numai că nu arăta hâdă, ci semăna cu o mică cosânzeană cu părul ei blond și ochii albaștri și cu expresia ei de certitudine că nu se poate ca Făt-Frumos să nu fie pe undeva pe-aproape și s-o scape din ghearele acelor căpcăuni din fund, care începură iar să scandeze: "chiaburul, ochiul dracu-lui

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
îți mai folosește? Să mângâi cu ea părul iubitei? Adio! Ești condamnat de-aici înainte să te abții de la acest gest, n-o mai ai această mână, fiindcă singura ființă umană care te putea ierta și să fii izbăvit, acea blondă bănățeancă, nu mai era... Era moartă... Eu n-am ridicat mâna să aprob fiindcă eram implicată, dar dacă n-ași fi fost? Mă și sperii să mă gândesc. M-ași fi abținut să aplaud, de-asta sânt sigură, dar când

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
de imaginat că te-ai fi putut logodi cu un strîmb!" "Soția ta cum era?" răsuci ea deodată, vertiginos, dialogul, iar eu acceptai manevra fiindcă expresia chipului ei era de o extraordinară intensitate stăpânită. "Normală!" Lasă tu asta, cum era, blondă, brunetă?" "Șatenă!" "Înaltă sau scundă?" "Foarte voinică." "Bun, și era frumoasă sau urîtă?" "Și una și alta!" Am înțeles, și când era frumoasă cum era?" "Hm! Se vedea la rădăcina nasului o distanță lată între ochi, semn al unei voinți

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
însă bine tăiat, cu trăsături fine, șlefuite parcă de o daltă grijulie, ca să-i dea o expresie vie de tinerețe și candoare. Parcă avea ochi de fată, mari și migdalați, de un albastru spălăcit, care se întindeau spre niște tâmple blonde asemeni acelor eroi îndrăzneli de bandes-dessinées. "Mergem!", zise Suzy brusc, deși abia acum se vedea cât era de obosită. Nu era palidă, ci mohorâtă, decolorată. După ce toată ziua pulsațiile sângelui ei îi ținuseră obrajii și întreaga ei ființă parcă în

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

Fetița cu ochii bulbucați dădu înapoi pentru a scăpa. Ținea într-o mână o pungă de plastic cu mâncare și în cealaltă capul unei păpuși, restul fiind pierdut. Copilul, slab și murdar, părea mult mai fragil decât jucăria stricată. Părul blond era slinos și încâlcit: o claie de câlți încadrându-i fața. Ripley își aplecă urechea dar n-o auzi respirând. Lumina o făcu să clipească, iar această mișcare a pleoapelor o determină pe Ripley să acționeze. Îi surâse copilului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Observă un obiect pus în vârful grămezii de comori recuperate. Era, fără nici un dubiu, un solido înrămat al fetiței, chiar dacă fetița din imagine era bine îmbrăcată și surâzătoare, cu părul curat și pieptănat, cu o panglică viu colorată în șuvițele blonde, haine imaculate și o piele roz. Sub solido, era scris cu litere aurii: First Grade Citizenship Award Rebecca Jorden Vocea lui Hicks răsună în conducta de aerisire: ― Ripley. Ripley?... E-n ordine acolo? ― Da. (Conștientă că poate nu o auzise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
atrofiat, Ripley luă ceașca pe jumătate plină. ― Ei, a fost bună? O să mai bei peste un minut. Nu știu ce ai mâncat și ce ai băut până acum și nu vreau să te îmbolnăvesc cu mâncare prea bogată (Îi mai descâlci părul blond.) Sărăcuța. Nu prea ești vorbăreață, așa-i? Dar dacă nu vrei să vorbești, n-ai decât. Și eu sunt cam tot așa. Am observat că majoritatea oamenilor vorbesc fără să spună nimic. Le place să pronunțe cuvinte, dar nu asculta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
putea să fac și eu ca tine. Newt și-o apropie pe Casey de gât, gânditoare. ― Mămica îmi zicea mereu că nu există monștri. Adică, de-adevăratelea. Dar există. ― Da, există, recunoscu Ripley. Dădea la o parte în continuare meșe blonde de pe fruntea copilei. ― Sunt adevărați ca și noi. Nu sunt imaginari și nu ies dintr-o carte. Nu sunt falși ca la televizor. De ce se spun lucruri din astea copiilor, toate minciunile astea? Ripley sesiză o intonație ciudată în glasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

Jocurilor. Și ți-ai dat seama că este moartă pentru că atunci i-ai făcut o injecție cu o substanță care s-o învie, probabil. Buzele ei au rămas palide în loc să se-nvinețească. Prescott era un bărbat voinic, cu un păr blond, des, iar soția lui era o brunetă zveltă. Acum, bărbatul se chinuia să zâmbească și arunca priviri întrebătoare spre soția sa. Femeia zâmbea și ea. - Domnule Gosseyn Trei, spuse, soția unui venusian non-A care avea de jucat un rol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

nici culoarea, nici anul de fabricație; oricum suflai creta de pe ele. „Ne credeți proști, nu?“, s-a interesat masivul. Rânjea. Apăruse și fața: mare, osoasă, cu fruntea lată, de cal de tracțiune. Pe frunte cineva lipise trei fire de păr blond, ca o amintire dintr-un bordel. „Așa procedăm noi în timpul anchetelor, să verificăm dacă clientul e perspicac.“ „Vă pot ajuta cu ceva?“ Întrebare-standard, plată, devia atenția de la adevăratele întrebări. Cine erau ăștia? De unde-mi știau numele? Unde fugise Mihnea? Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
semi-tăcere, plăcerea era eliberată în spasme mici, intense, ca o gimnastică spontană sau poate îndelung exersată. O mai zăream în patul din vila 12, cu palma dreaptă lipită de sexul fetei stewardesei, în timp ce stânga o cuprindea după gât, pe sub șuvițele blonde, pentru a-i apropia buzele. Limbile se-atingeau pe vârf, se încolăceau una sub cealaltă, întinzând picături calde de salivă în colțul gurii, pentru a le purta mai departe pe gât sau pe-obraz, până sub lobul urechii. Mai jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
s-o dezvăluie: ce se întâmpla sub pulpele strânse și-apropiate rămânea doar bănuit, sugerat de mișcarea bruscă a abdomenelor. Îl mai întâlneai și pe puștiul de 11 ani și jumătate, îngerul eminescian al cartierului, cu ochii albaștri și părul blond, cârlionțat. Părinții lui erau toată ziua plecați la serviciu, dar nimeni nu venea să-l vadă, în afară de colegii de v-ați ascunselea. Lui i se făcea o favoare: grăbit, neexperimentat, o atingea pe fese pe Maria cu sexul lui mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-ți dai seama că nu trebuie s-o iei foarte în serios. Toată înfățișarea cerșea atenție și afecțiune, urmată de-o mamă de bătaie. Monica, dimpotrivă, nu știa cum să-ți arate mai repede cu cine ai de-a face. Blondă, cu sânii mari și buzele subțiri, de franțuzoaică, te invita să te cerți cu ea. Apărea la întâlniri cu-o Dacie 1300 revopsită: din rablă cobora o pereche de pantofi-cui și-o fustă scurtă de blugi, atât de scurtă încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
boțite, încercările repetate și etern nereușite de parcare își spuneau cuvântul. Avocatele purtau pantaloni negri și pantofi sau cizme cu toc înalt; trei dintre ele ieșeau cu părul despletit, celelalte trei îl purtau strâns în coadă. Șuvițele fâlfâiau în vânt, blonde, roșii sau vopsite în două culori. Era o combinație reușită, de Charlie’s Angels și Nistru Chișinău. Când urcau sau coborau din bloc, parcă aveau montate potcoave: trosneau și clămpăneau pe scară niște zgomote imposibil de confundat, le-auzeai din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Și-a scris memoriile din pușcărie.“ „Un pa-patriot!“, l-a completat Cezar. „N-am înțeles niciodată cum puteau ăștia să-și scoată operele, dacă tot erau exilați!?“ N-am mai apucat să-i răspund. În aceeași clipă, a reapărut ospătărița, blondă și indispusă. „Mai serviți ceva?“ Se uita direct la Cezar. Cezar râdea ca prostul, fata continua să se uite. Când s-a aplecat să ia farfuriile, i-am observat piercing-ul deasupra buzei de sus, în colț. Simțeai perla zvâcnind sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Eidkuhnen* și Petersburg. Dar îmbrăcămintea, potrivită și satisfăcătoare pentru călător în Italia, se dovedea deloc adecvată Rusiei. Posesorul pelerinei cu glugă era un tânăr, tot de vreo douăzeci și șapte sau douăzeci și opt de ani, mai degrabă înalt decât scund, foarte blond, cu părul des, cu obrajii supți, cu o bărbuță ușoară, ascuțită, aproape colilie. Ochii îi avea mari, albaștri și ficși; în privirea lor era ceva blajin, dar apăsător, ceva plin de acea ciudată expresie, datorită căreia unii își dau seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
părând foarte satisfăcut. Sunt sigur că n-are nici un fel de calabalâc în vagoanele de bagaje, deși sărăcia nu-i o rușine, lucru pe care, iarăși, nu pot să nu-l remarc. Se dovedi că, într-adevăr, așa era: tânărul blond recunoscu pe loc, cu o precipitare neobișnuită, că lucrurile stăteau întocmai. — Legăturica dumneavoastră are totuși un oarecare preț, continuă funcționarul, după ce râse pe săturate. (Trebuie remarcat că și posesorul legăturicii începuse, în cele din urmă, să râdă, luându-se după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
numai în cazul în care generăleasa Epancina vă e într-adevăr rudă și nu greșiți cumva din neatenție... ceea ce i se poate foarte bine întâmpla oricui, măcar din... prea multă imaginație. — O, iar ați nimerit la țanc, spuse repede tânărul blond, căci într-adevăr aproape greșesc, adică aproape nu-mi e deloc rudă sau îmi e de atât de departe, încât, zău, nu m-am mirat câtuși de puțin că atunci n-am primit răspuns acolo. Ați cheltuit degeaba banii cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
foarte distrat, aproape îngrijorat și uneori devenea întrucâtva bizar: câteodată asculta și nu asculta, privea și nu privea, râdea fără să știe în clipa aceea de ce râde. — Dar, permiteți-mi, cu cine am onoarea?... i se adresă domnul coșuros tânărului blond cu bocceluța în mână. — Sunt prințul Lev Nikolaevici Mâșkin, îi răspunse acesta cu amabilitate deplină și imediată. — Prințul Mâșkin? Lev Nikolaevici? Nu cunosc... Nici măcar n-am auzit, răspunse îngândurat funcționarul. Nu vorbesc de nume, care-i istoric, îl putem găsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
atent și îl privea pe prinț cu mare curiozitate. În sfârșit, încetă să mai asculte și se apropie nerăbdător de el. — Sunteți prințul Mâșkin? întrebă el extrem de politicos și amabil. Era un tânăr frumos, tot de vreo douăzeci și opt de ani, blond, zvelt, de înălțime mijlocie, cu bărbuță à la Napoleon 11, cu fața inteligentă și foarte frumoasă. Numai zâmbetul, cu toată amabilitatea pe care încerca s-o afișeze, era cam prea afectat; schițându-l, dinții se arătau cam prea regulați, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
albastru îmi smulge trabucul din mână și-l aruncă pe fereastră. Trenul înaintează în viteză, eu mă uit la ea ca un tâmpit. Femeia e sălbatică; sălbatică, aflată într-o perfectă stare de sălbăticie; de altminteri, era trupeșă, durdulie, înaltă, blondă, rumenă (chiar prea rumenă), mă fulgera cu privirile. Fără să zic nimic, cu o neobișnuită politețe, cu o politețe desăvârșită, să zicem, cu cea mai rafinată politețe, întind două degete spre cățelușă, o iau delicat de ceafă și zvârr... o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]