4,175 matches
-
conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Istroromâna a fost totdeauna o limbă orală în esență. Atestările ei au apărut transcrise mai întâi de cărturari care s-au interesat de istroromâni, apoi de către lingviști care au cules rugăciuni, cântece, basme și alte texte narative, zicători și proverbe. Prima atestare a istroromânei apare într-o istorie a orașului Triest din 1698, scrisă de călugărul triestin Ireneo
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO. În anul 2010, în urma apariției volumului său biografic " Viața unui om singur", critic la adresa unor intelectuali activi în viața publică, lui i s-a înscenat o acuzație de colaborare cu Securitatea. Defăimarea cărturarului a determinat semnarea unui protest colectiv care califica „transformarea acestui demn om de cultură, liberal și anticomunist într-un slujitor al regimului” drept „un act monstruos și inacceptabil”. A avut un frate, Dan. Până în 1989 Adrian Marino nu a putut
Adrian Marino () [Corola-website/Science/298891_a_300220]
-
de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare. Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceaușescu, i-a prezentat acestuia intenția de a ridica la Fălticeni o statuie din
Ion Irimescu () [Corola-website/Science/297727_a_299056]
-
îndoiască de faptul că ele ar fi existat vreodată. În anul 586 î.Hr. Nabucodonosor al II-lea, rege al Babilonului, a cucerit capitala evreiască, a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, între care mulți meseriași și cărturari au fost deportați în Babilon. În anul 519 î.Hr., cu permisiunea regelui persan Cyrus al II-lea cel Mare, care a cucerit Babilonul și întreaga regiune, s-au întors mulți evrei din familiile deportate. Evreii au reconstruit zidurile orașului și
Ierusalim () [Corola-website/Science/297829_a_299158]
-
Alexandru cel Bun]], sfătuit de mitropolitul său, ar fi poruncit arderea cărților și textelor scrise până atunci cu litere latine, introducând, în loc, alfabetul chirilic și limba slavă, pentru a împiedica răspândirea catolicismului în țară. [[Mihail Kogălniceanu]], un mare istoric și cărturar român, a susținut aceeași teză, la 1838, în revista Alăuta Românească. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, învățați ca [[Timotei Cipariu]], episcopul [[Melchisedec Ștefănescu]], [[Bogdan Petriceicu Hașdeu]], [[Dimitrie Onciul]] și alții au afirmat că limba slavă a
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
provinciile califatului și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol. Versiunea lui Uthman (cunoscută sub numele "Mushaf 'Uthmăn" "Vulgata lui Osman") organizează revelațiile în ordinea lungimii, cu cele mai lungi
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
pe măsură ce persoane care nu vorbeau limba arabă se converteau la islam, exista o neînțelegere privind lectura exactă a anumitor versete. Până la urmă s-au dezvoltat forme de scriere care folosesc "puncte" pentru a indica vocalele. Sute de ani după Uthman, cărturarii musulmani au încercat să determine aplicarea punctelor și citirea corectă în textul nevocalizat al lui Uthman. În urma cercetărilor, au fost acceptate șapte variante canonice de citire a Coranului (acestea se referă doar la intonare și la decuparea textului - scris fără
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
din insula Krk, transcrie două rugăciuni în „româna din Krk”, apropiată de istroromână și dispărută în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Un prim articol de presă care constată similitudini între dacoromână și istroromână apare în 1846, semnat de cărturarul erudit Antonio Covaz din Istria. El menționează totodată pierderea limbii în localitățile mai slab populate de istroromâni și împrumuturile din limba croată. Autorul include și elemente gramaticale, precum și două texte scurte în istroromână, pe care le traduce în latină și
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
ale lor răspândite aproape peste tot în interiorul peninsulei, mai ales în zona localităților Žejân și Mune, la nord de muntele Učka, precum și în zona satului Sušnjevicę, la poalele de sud ale acestui munte. Într-o lucrare din 1641 despre Istria, cărturarul și episcopul de Cittanova (în croată Novigrad) Giacomo Filippo Tomasini amintește și despre morlaci, afirmând că „au o limbă a lor, care prin multe cuvinte este asemănătoare cu latina”. Alt autor italian, călugărul Ireneo della Croce, într-o istorie a
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
române, membru al Comisiei Monumentelor Istorice din județul Tutova (1914), membru al Societății Internaționale pentru studii istorice și sociologice din Paris și membru de onoare al Academiei Române (7 iunie 1919). Savantul Nicolae Iorga îl considera a fi "“ultimul dintre episcopii cărturari și patrioți moldoveni care merg pe urmele lui Melchisedec Ștefănescu”". Episcopul Iacov Antonovici a decedat la 31 decembrie 1931, în orașul Huși, și a fost înmormântat lângă altarul Catedralei Episcopale. În prezent, o stradă din municipiul Bârlad poartă numele episcopului
Iacov Antonovici () [Corola-website/Science/307073_a_308402]
-
Staatsbibliothek din Berlin, specialiștii care îl cunoscuseră pe Karadja își aminteau încă de el (vezi Dan Simonescu). „Aproape jumătate (circa 50) din studiile lui Constantin I. Karadja au fost publicate de Nicolae Iorga în cele trei reviste ale lui”.. Dintre cărturarii români contemporani, N. Iorga, Ion Bianu, Nicolae Cartojan și Demostene Russo l-au apreciat în mod deosebit. La 3 iunie 1946, a fost cooptat ca membru de onoare al Academiei Române, la propunerea generalului acad. Radu R. Rosetti, istoric militar de
Constantin Karadja () [Corola-website/Science/307114_a_308443]
-
încercat să contribuie la redresarea economică a țărănimii. Nefiind susținut în ideologia sa reformatoare de către conducerea Partidului Conservator, a considerat că a mai activa în această grupare politică ar fi inutil, și în anul 1897 a demisionat. A fost un cărturar de excepție, care a înțeles că odată cu modernizarea țării, o serie de bunuri culturale și spirituale erau serios amenințate cu dispariția, mai ales vechile tipărituri cu alfabetul chirilic. De aceea, Dimitrie Sturdza-Scheianu a achiziționat, din venituri proprii, „cărți vechi” de la
Dimitrie C. Sturdza-Scheianu () [Corola-website/Science/307165_a_308494]
-
Gheorghe I. Lahovary () a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901). S-a născut într-o veche familie de boieri cărturari din Râmnicu Vâlcea la 1 iunie 1838. Cunoștințele elementare le-a căpătat în casa părintească de la un învățător angajat numai pentru el. A fost trimis la București să învețe la pensionul Schewitz, un liceu particular la care aveau acces copiii
George Ioan Lahovary () [Corola-website/Science/307206_a_308535]
-
de începuturile culturii române și interferența acesteia cu cultura altor popoare europene. Astfel, ia naștere masivul volum "Contribuții la istoria culturii și literaturii române vechi" (1972). Concluziile sunt revelatoare. Texte narative și juridice bizantino-slave atestă nivelul ridicat de cultură al cărturarilor români din secolele XV, XVI, XVII, care, la un moment dat, au devenit chiar „furnizori și păstrători” ai unor manuscrise importante pentru toate popoarele din aria de cuprindere culturală a Europei de Est. În finalul cărții, M. demonstrează cu argumente
Gheorghe Mihăilă () [Corola-website/Science/307204_a_308533]
-
doctor docent. Mihnea Gheorghiu a debutat ca scriitor în anul 1937, cu o suită de poeme reunite în volumele "Anna-Mad" și "Ultimul peisaj al orașului cenușiu", urmate de volumele "Balade", "Ultimul peisaj", "Întâmplări din Marea Răscoală". Atras de personalitatea domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir, Mihnea Gheorghiu i-a dedicat două române cu caracter eseistic - "Două ambasade", reluat sub titlul " A venit un om din răsărit". Au urmat românul "Enigmă din strada presei" și volumul de povestiri " Cele două roze" după piesele lui
Mihnea Gheorghiu () [Corola-website/Science/307224_a_308553]
-
-lea cel Orb (1504 - 1517). Conform aceluiași, narațiunea despre eroii eponimi ai românilor a fost scrisă, în forma păstrată până astăzi, în Maramureș, probabil între 1390 și 1410, fiind ea însăși rezultatul unei documentări asidue din diverse izvoare întreprinse de cărturarul anonim. Acesta ar putea fi, crede istoricul, unul dintre monahi mănăstirii din Peri, ctitoria fraților Drag și Balc (1391) înălțată la rang de stavropighie de către Patriarhia constantinopolitană. O. Pecican crede că la originile legendei culte se află o tradiție orală
Roman și Vlahata () [Corola-website/Science/307217_a_308546]
-
1923), al Societății Renașterea Română, al Fundației Principele Carol ș.a.m.d.. A fost înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Ilie din Chișinău, care mai târziu a fost demolată. Sever Zotta îl considera un "„nobil fără trufie, boier mândru dar drept, cărturar înțelept și modest, om bun și milostiv, prieten sincer și credincios, creștin evlavios și monarhist mistic, o rară manifestare a geniului rasei noastre și ultimul cavaler al Basarabiei”". Paul Gore avea la activ studii amănunțite asupra științei și artei blazonului
Paul Gore () [Corola-website/Science/307227_a_308556]
-
Vasile baron de Balș (n. 1756, Iași - d. 4 februarie 1832, Viena) a fost un cărturar și om politic român din Bucovina, care a deținut funcția de căpitan districtual (guvernator) al Bucovinei în perioada 1792-1808. s-a născut în anul 1756 în orașul Iași, fiind descendent al unei vechi familii boierești, care se bucura de încrederea
Vasile Balș () [Corola-website/Science/307353_a_308682]
-
(numele adevărat fiind Cecilia Maria Simionescu, n. decembrie 1900, Iași - d. 1961, București) este autoarea celei mai celebre cărți de bucate românești. a venit pe lume într-o familie din elită intelectualității Iașului. Tatăl ei, cărturarul Ion Simionescu, a fost un reputat naturalist, paleontolog și geograf, devenit profesor universitar de foarte tânăr, la nici 30 de ani. Micuța Cecilia s-a bucurat de cea mai aleasă educație. Stăpânea la perfecțiune germană, franceza și engleză, a studiat
Sanda Marin () [Corola-website/Science/308607_a_309936]
-
Stăpânea la perfecțiune germană, franceza și engleză, a studiat pianul la Paris și apoi în țară cu faimoasa Florica Musicescu, profesoara lui Dinu Lipatti și a lui Dan Grigore. A crescut într-o casă vizitată de spirite luminate ale vremii : cărturari, scriitori, muzicieni, actori, pictori. Căsătorită cu Mihai Zapan, doctor în chimie, Cecilia Maria și-a transformat căminul într-o oază de bucurie pentru prietenii pe care ii încântă exclusiv cu creații gastronomice proprii. Pe la începutul anilor '30, nemulțumită de cărțile
Sanda Marin () [Corola-website/Science/308607_a_309936]
-
episcop al Tulcei. A obținut doar 6 voturi din cele 45 de voturi exprimate de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, față de PS Visarion care a primit 39 de voturi și care a fost ales ca episcop al Tulcei. Cărturar de o mare discreție și modestie, PS Irineu a deținut funcția de președinte executiv al Forumului Cultural al Râmnicului. La data de 8 iulie 2008, PS Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului, a fost ales de către Sf. Sinod al
Irineu Popa () [Corola-website/Science/308641_a_309970]
-
arderea cărților. În prezent nu sunt conoscute izvoare istorice care să confirme aceste relatări. Gregory din Nazianzus, care împreună cu Papa Gregory al VII sunt prezentați ca și eroii negativi ai acestor povești, era un admirator al poeziei safice. De exemplu cărturarii moderni au notat ecouri ale lui Sappho printre versurile poeziei lui :"Despre Natura Umană", care copiază din qvasi-sacrul accent a lui Sappho ("alsos"), ramurile bătute de vânt, și surprinzătorul cuvânt pentru somn adânc ("kōma"). Este probabil ca poezia lui Sappho
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
complet în 1900 datorită insistențelor directorului Arhivelor Statului din acea vreme, Dimitrie Onciul. Datorită strădaniei acestuia de a readuce la o formă demnă de „cel mai de seamă monument al Bucureștilor”, bustul lui Dimitrie Onciul a fost amplasat alături de bustul cărturarului Bogdan Petriceicu Hașdeu în grădina din fața bisericii. Ambele busturi au fost turnate în bronz și realizate de sculptorul Mihai Onofrei. În perioada următoare, între anii 1900-1916, complexul este transformat pentru a răspunde nevoilor Arhivelor Naționale și este construit printre altele
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
Iași. H.Dj. Siruni susținea că armenii din Moldova nu au mai avut în secolul al XVIII-lea un scaun episcopal propriu, documentele amintind doar prelați vizitatori. În lucrarea sa monografică, "Descriptio Moldaviae", scrisă în perioada 1714-1716 în limba latină, cărturarul Dimitrie Cantemir afirmă că armenii din Principatul Moldovei aveau deplină libertate de credință, iar bisericile lor erau la fel de mari și de împodobite ca și bisericile ortodocșilor. "„Armenii se socotesc supuși, la fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți
Mănăstirea Zamca () [Corola-website/Science/308053_a_309382]
-
moștenitoarea spirituală a tradițiilor învățământului tehnic superior românesc, ale cărui origini se leagă de prima școală de inginerie de pe teritoriul actual al României, Școala de Ingineri Hotarnici și Civili, creată în Moldova, la începutul secolului al XIX-lea, de către marele cărturar Gheorghe Asachi. În continuare, școala se dezvoltă în cadrul Academiei Mihăilene (1835) și, ulterior, în cadrul Universității din Iași, înființată în anul 1860. Pe 7 noiembrie 1912, în urma aprobării noului regulament al Facultății de Științe, se înființează învățământul superior electrotehnic, chimic aplicat
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași () [Corola-website/Science/308103_a_309432]