4,161 matches
-
obicei într-un cheson) și șase soldați. Uneori, două chesoane erau tractate pentru a transporta mai multă muniție. Compartimentul din față, unde se aflau mecanicul conductor și comandantul, era complet blindat. Comandantul se ocupă și de manevrarea mitralierei Degtiariov cu calibrul de 7,62 mm. În compartimentul din spate se aflau cei șase tunari care se ocupau de piesă de artilerie. Aceștia erau poziționați pe băncuțe de câte trei persoane orientate spre exterior, fiind expuși schijelor și gloanțelor. Cei șase artileriști
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
Motorul acestor tractoare blindate era fabricat sub licență Ford. Întrucât la București există "Fabrică de autocamioane Ford", mentenanță și recondiționarea au fost relativ simple. Șeniletele au fost dotate cu un cârlig de remorcare pentru a tracta tunul anticar german de calibru 50 mm PaK 38. Tractoarele blindate au fost distribuite astfel: câte 12 bucăți au fost trimise diviziilor 5 și 14 de Infanterie, șase au fost livrate Regimentului 2 Care de Luptă și patru au fost trimise diviziei 5 de Cavalerie
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
existat o singură modificare notabilă, vânătorul de tancuri ZiS-30. Acesta a fost proiectat în luna august a anului 1941 de Vasili Grabin la fabrica nr. 92 Gorki. Practic, pe sașiul tractorului Komsomoleț Ț-20, era montat un tun antitanc de calibru 57 mm tip ZiS-2. Au fost fabricate aproximativ o sută de autotunuri ZiS-30.
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
al Doilea Război Mondial. Fabrica Ford din București trebuia să construiască între anii 1944 și 1945 o mie de tractoare șenilate, denumite oficial T-1 ("Tractor 1"). Acestea urmau să fie folosite pentru tractarea tunurilor antitanc Reșița Model 1943 de calibru 75 mm, fabricate în România. Vehiculul avea la bază tractorul sovietic utilizat în agricultură STZ. Vehiculul a fost proiectat de către inginerii militari specialiști ai Direcției Tehnice. a fost testată parțial în vara anului 1944, cu rezultate bune. Motoarele și transmisia
Șenileta T-1 () [Corola-website/Science/320193_a_321522]
-
(prescurtare de la "Sonderkraftfahrzeug" = autovehicul special) a fost un vehicul semișenilat utilizat de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cunoscut și sub numele de FAMO, rolul acestui vehicul era tractarea pieselor grele de artilerie (precum tunul de calibru 24 cm Kanone 3) sau recuperarea tancurilor avariate de pe câmpul de luptă. Aproximativ 2500 de semișenilate de acest tip au fost construite între 1938 și 1945. Proiectarea tuturor semișenilatelor germane din prima parte a războiului a fost realizată de inginerul
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
stipulează că: "Termenul transportor blindat de trupe înseamnă un vehicul blindat de luptă care este conceput și echipat să transporte o grupă de infanterie pentru luptă și care, de regulă, este înarmat cu un armament integrat sau organic, cu un calibru mai mic de 20 mm". În timpul Primului Război Mondial, când tancul a fost dezvoltat, vehiculul britanic Mark I a fost proiectat cu un mic compartiment pentru pasageri pentru a transporta trupe. Acest tanc poate fi considerat primul transportor blindat pentru trupe, însă
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
toate tipurile de arme antitanc pot străpunge blindajul unui transportor blindat. Unele vehicule sunt dotate cu sisteme de protecție C.B.R.N. (chimic, biologic, radiologic și nuclear). Armamentul din dotare constă, de regulă, într-o mitralieră grea sau un tun automat de calibrul 20-30 mm montate deasupra vehiculului pe un pivot (protejat uneori de un scut) sau într-o turelă. Unele transportoare blindate pentru trupe pot fi echipate cu lansatoare de rachete antitanc dirijate, însă de obicei armamentul din dotare este folosit în
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
a suprastructurii. Deoarece proiectul Henschel Tiger a fost desemnat câștigător, șasiurile produse de Porsche nu mai erau necesare pentru Tiger I, acestea urmând să fie folosite pentru un viitor vânător de tancuri greu care să încorporeze noul tun antitanc de calibrul 88 mm Pak 43/2 proiectat de Krupp. Această armă precisă urma să distrugă tancurile inamice înainte ca acestea să ajungă în raza lor de acțiune. Nouăzeci și unu de șasiuri au fost transformate de la numărul de serie 150010 până la
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
evitarea confruntărilor directe care solicitau manevre, tehnică, picaje sau ascensiuni. Prin utilizarea vitezei, a rezistenței propriului avion si evitarea erorii de a încerca surclasarea Zero-ului, în cele din urmă era suficient ca un tun sau o mitralieră grea (de calibrul 50) să nimerească o singură dată pentru ca Zero-ul să devină o mare de flăcări. Această tactică denumită ""boom-and-zoom"" mai fusese folosită pe teatrul de operațiuni China Burma India (CBI) împotriva unor avioane similare, la fel de manevrabile și agile ale Armatei
Mitsubishi A6M Zero () [Corola-website/Science/320300_a_321629]
-
multe tancuri decât aveau diviziile germane de blindate. În teatrul de operațiuni din Pacific Sherman a fost utilizat mai mult împotriva infanteriei și fortificațiilor japoneze; în rarele ciocniri cu tancurile ușoare japoneze, cu blindaj mult mai subțire și armament de calibru inferior, superioritatea Sherman a fost covârșitoare. Tancul a fost fabricat în număr mare (aproximativ 50.000 de bucăți), fiind depășit la acest capitol doar de către tancul mediu sovietic T-34. Șasiul Sherman a fost folosit pentru fabricarea altor tipuri de
M4 Sherman () [Corola-website/Science/320366_a_321695]
-
este o fabrică de armament din România. Societatea produce muniție de infanterie, calibru Est și NATO, arme de infanterie și elemente pirotehnice. Din anul 2002, uzina este înregistrată ca filială a Companiei Naționale Romarm, societate cu capital integral de stat. După Revoluția din 1989, au avut loc disponibilizări masive, iar reorganizarea societății a
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
angajați: Creată în anul 1939, prin înaltul Decret regal nr. 3010/1939 care stipula înființarea „Pirotehniei Armatei” Sadu, prin transferul pe locația actuală a Pirotehniei Armatei din București a funcționat, încă de la început, ca fabrică de muniție de infanterie, producând calibrele care se utilizau în acel moment. După o scurtă perioadă de stagnare care a urmat celui de-al doilea război mondial, s-a reluat producția de muniție pentru calibre mici, de asta data cu modele rusești. Începând cu anul 1963
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
funcționat, încă de la început, ca fabrică de muniție de infanterie, producând calibrele care se utilizau în acel moment. După o scurtă perioadă de stagnare care a urmat celui de-al doilea război mondial, s-a reluat producția de muniție pentru calibre mici, de asta data cu modele rusești. Începând cu anul 1963 începe fabricația frigiderelor cu absorbție tip „Fram 110 L” și „Fram 70 L”. În anii 1960 - 1965 rolul hotărâtor în dezvoltarea uzinei l-a avut produsul „frigider”, care reprezenta
Uzina Mecanică Sadu () [Corola-website/Science/321067_a_322396]
-
folosească un sașiu aflat deja în producție. Inginerii sovietici au fost nevoiti sa foloseasca sașiul țancurilor ușoare ale armatei pentru prototipuri. Primul prototip, OSU-76 ("Opytnaya Samokhodnaya Ustanovka" - afetul autopropulsat experimental), folosea sașiul țancului ușor Ț-60 și tunul ZiS-3 de calibru 76,2 mm. În urma testelor, prototipul nu s-a dovedit a fi o soluție viabilă, fiind instabil din cauza sașiului mult prea mic. În primăvara anului 1942, echipa condusă de generalul Grabin de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți producători au fost Fabrică Nr. 38 din Kirov și Fabrică Nr. 40 din Mîtișci. La sfârșitul războiului, producția în masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
realizat produse performante de concepție est-europeană, fiind în același timp și cel mai important producător român de mașini de luptă pe șenile (de concepție românească) - ca de exemplu tancurile românești TR 580, șasiul pentru tancul TR-800 sau obuzierul autopropulsat de calibru 122mm Model 1989. Începând cu anul 1996, a devenit unul dintre partenerii de bază ai Armatei Române pentru produse militare moderne, cum ar fi Mașina Modernizată de Luptă a Infanteriei - MLI-84M. Acesta este un vehicul șenilat blindat autopropulsat, realizat în
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
Doilea Război Mondial. A fost dezvoltat de către Georgi Șpaghin ca alternativă la pistolul-mitralieră PPD-40. Pistolul-mitralieră se baza pe principiul reculului, era dotat cu un încărcător-sector de 35 de cartușe sau un încărcător-tambur cu 71 de cartușe, și folosea cartușe de calibrul 7,62x25mm. Fiind asamblată din piese ștanțate pentru facilitarea producției și dotată cu cameră și culată cromată, arma necesita foarte puțină întreținere pe câmpul de luptă. În timpul războiului, trupele române au folosit exemplare capturate. După război, România a achiziționat pistoale-mitralieră
PPȘ-41 () [Corola-website/Science/321053_a_322382]
-
Cioplitorii-în-lemn încep să studieze o bază de date educațională. Cu ajutorul lui Jefri și a dialogurilor sale cu lumea din afară (realizat prin intermediul navei), precum și a unui spion aflat în tabăra Cioplitoarei-în-lemn, haita Lordului Oțel descoperă radioul și tunurile de mare calibru. Frații nu știu unul despre supraviețuirea celuilalt și nici despre alianța lor cu haitele rivale. Din clipa aterizării, nava a transmis prin aparatura sa superluminică, iar mesajul său a ajuns în cele din urmă la Releu, mulțumită Ravnei Bergsndot și
Foc în adânc () [Corola-website/Science/321078_a_322407]
-
Tancul principal de luptă ("Tanc Românesc 125", numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria autohtonă de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost acceptat de către Armata Română, fiind în prezent cunoscut sub
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
a celui folosit la tancul TR-85-800). Din cauza modificărilor aduse șasiului, agregatului energetic și blindajului, greutatea tancului a ajuns la aproape 50 de tone (față de cele 41.5 tone ale tancului T-72M). TR-125 era dotat cu echipamente moderne: un tun de calibru 125 de mm stabilizat hidraulic în două planuri, telemetru laser, un mecanism de încărcare automată a tunului (care avea o cadență de 8 lovituri pe minut), calculator balistic, sistem de avertizare la iluminare laser și instalație de lansare a grenadelor
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
în sala de ședință a institutului. El provoacă furia membrilor susținând că viitorul nu aparține baloanelor, ci mașinilor zburătoare. Pentru a-și dovedi spusele, el îi răpește pe Prudent și Evans, ducându-i la bordul "Albatrosului", o mașinărie zburătoare de calibrul lui "Nautilus". Robur pornește într-un periplu în jurul lumii, dovedindu-le lui Prudent și Evans că o mașină zburătoare propulsată cu ajutorul electricității poate fi condusă mai ușor decât un balon. "Albatrosul" îi poartă pe deasupra Canadei, Japoniei, Chinei, Indiei, Asiei Centrale
Robur Cuceritorul () [Corola-website/Science/321237_a_322566]
-
turela, tunul avea un câmp de tragere orizontal limitat, dar vehiculul era mai simplu de construit, mai ieftin și mai puțin predispus la avarii mecanice. Spațiul interior mai mare și greutatea redusă a construcției vehiculului permitea montarea unui tun de calibru greu și a unui blindaj mai gros. În majoritatea cazurilor, silueta tunurilor de asalt era mai joasă decât cea a țancurilor. Tunurile de asalt au fost folosite cu preponderenta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către forțele armate ale
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
succes, fiind înlocuită cu o serie de tunuri de asalt mai performante: ȘU-76, ȘU-76i, ȘU-122, ȘU-152, ISU-122 și ISU-152. Principalul tun de asalt folosit de germani în timpul războiului a fost Sturmgeschütz III (abreviat StuG III). Înarmat cu un tun de calibru 75 mm, StuG III putea fi folosit atât că tun de asalt, cât și ca vânător de tancuri. Armata germană a folosit și alte modele de tunuri de asalt fără turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
la 40 de tone pe zi. Pe măsură ce au fost alocate mai multe unități de infanterie pentru apărarea KSCB, întăririle artileriei au ținut pasul. Până la începutul lui ianuarie, apărătorii puteau conta pe susținerea a 46 de piese de artilerie de diferite calibre, cinci tancuri dotate cu tunuri de 90 mm și pe 92 de turele fără recul de 106 mm montate pe vehicule antitanc. Baza putea conta și pe susținerea tunurilor de ale Forțelor Terestre americane aflate la Camp Carrol, la est
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
112 bucăți), Schützenpanzer A1 (261 de exemplare în uz și 106 în rezervă) și Pandur I (71 de exemplare). Armele standard ale soldaților sunt pistolul-mitralieră Steyr AUG, rachetele antitanc dirijate BILL 1 și tunul antitanc fără recul Carl Gustaf de calibrul 84 mm.
Panzergrenadier () [Corola-website/Science/320658_a_321987]