191,608 matches
-
gestul lui Isus unul dintre argumentele-cheie ale mariajului carnal între Mântuitor și Maria Magdalena. Reinterpretarea ideologică a datelor canonice A doua strategie de reabilitare și, implicit, de impunere a Mariei Magdalena ca eroină fondatoare a mișcării feministe este reinterpretarea datelor conținute în corpusul canonic. Amintesc aici câteva titluri provocatoare de dată recentă: R. Atwood, Mary Magdalene in the New Testament Gospels and Early Tradition, 1993; E. De Boer: Mary Magdalene: Beyond the Myth, 1997; J. Schaberg, The Resurrection of Mary Magdalene
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda (și nu Evanghelia după Iuda, cum greșit i se spune uneori). E vorba despre un text aparținând unui codex datat secolul al IV-lea d.Hr., descoperit în 1978 sau 1979 în regiunea Minieh din Egiptul Mijlociu. Codexul respectiv conținea patru texte, printre care două inedite (Evanghelia noastră și o Carte a lui Allogenes, despre care însă nu se vorbește aproape deloc). Nu voi intra în amănuntele acestui story științifico-negustoresc reconstituit în parte de Kasser în volumul publicat ulterior și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
afirmație a lui Isus mai șocantă, mai provocatoare decât aceea referitoare la păcatul împotriva Sfântului Duh. O recunosc atât Părinții Bisericii, cât și exegeții moderni, iar interesul nostru pentru subiect se datorează în bună măsură acestui „nerezolvabil” plin de mister conținut în cele trei pasaje din Sinoptice. Redusă la minima sa formulare, ideea se prezintă astfel: orice păcat poate fi iertat, chiar și cel împotriva lui Isus, dar blasfemia împotriva Sfântului Duh nu va fi iertată în veci. Întrebările explodează una
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
carte sacră și la nivelul literei, atunci ar fi scris-o cu mâna Sa și ar fi făcut așa încât acest exemplar autograf să fi ajuns până la noi fără nici o modificare în text”74. Or, constatăm astăzi că textul Noului Testament conține aproximativ 300.000 de variante, mergând de la o literă schimbată până la fragmente întregi, adăugate ori suprimate. Cu toate acestea, nici un element esențial al credinței creștine nu se zdruncină. Avem de-a face cu variante, cu lipsuri și interpolări, dar învățătura
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre asupra Noului Testament, adică înțelegerea faptului că textele dintr-însul nu au căzut din cer și că ele conțin mesajul mântuitor într-un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre asupra Noului Testament, adică înțelegerea faptului că textele dintr-însul nu au căzut din cer și că ele conțin mesajul mântuitor într-un limbaj omenesc, nu înseamnă altceva decât reafirmarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre asupra Noului Testament, adică înțelegerea faptului că textele dintr-însul nu au căzut din cer și că ele conțin mesajul mântuitor într-un limbaj omenesc, nu înseamnă altceva decât reafirmarea implicită a transcendenței lui Dumnezeu și nelegitimitatea faptului de a-L reduce pe Fiul lui Dumnezeu la conținutul unei Cărți. Astfel vom înțelege mai just și dezbaterea din jurul canonului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pus în nici un caz alături de Protoevanghelia lui Iacob sau de Pseudo-Evanghelia lui Matei, două produse ale creștinismului popular, „curate” din punct de vedere dogmatic. Se impune așadar o decantare a corpusului apocrif în funcție de procentul de „învățătură eretică” pe care-l conține fiecare text în parte. Toate mărturiile creștinismului antic, de orice culoare și de orice nuanță (gnostic, iudeo-ebionit, popular), sunt importante, întrucât toate ajută la conturarea unei lumi altfel inexistentă pentru noi. Legitimitatea științifică nu rimează însă cu aprobarea teologică. Un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Testamentul lui Abraham; Testamentele lui Levi și Nephtali (din Testamentele celor doisprezece Patriarhi); Urcarea la cer a lui Isaia; Păstorul lui Herma; 3Enoh sau Enoh în ebraică. În paginile următoare mă voi opri pe îndelete asupra a șase texte care conțin pasaje apocaliptice mai mult sau mai puțin dezvoltate. Din păcate, a trebuit să trec peste Cartea jubileelor, prea amplă pentru a putea fi rezumată și interpretată în câteva pagini. De asemenea, am lăsat deoparte Păstorul lui Herma, considerându-l un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ezdra a fost inclusă în Vulgata, asigurându-i-se o largă popularitate 99. Textul se compune din șapte părți: primele trei sunt dialoguri între Ezdra și Dumnezeu prin intermediul îngerului Uriel; următoarele trei sunt viziuni; ultima reprezintă o ars apocalyptica, întrucât conține toate elementele definitorii ale genului. Nu mă voi opri aici decât asupra episoadelor apocaliptice, lăsând descrierea conținutului teologic pentru capitolul de sinteză. Să spun totuși că textul pare să fi fost zămislit în siajul mișcării eseniene. O dovedesc coincidența mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
greci și primii creștini care apar în istoria religiilor sub numele de gnostici sau hermetici. Misticul evreu, deși condus de motive asemănătoare cu ale acelora, își exprimă totuși viziunea în termenii propriului fond religios. Tronul preexistent al lui Dumnezeu, care conține și ilustrează toate formele creației, este în același timp scopul și tema viziunii mistice 124. Urcarea la cer a lui Isaia Urcarea la cer a lui Isaia este o apocrifă creștină zămislită în sânul unei comunități antiohiene în prima jumătate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
profeți de la curte, Manase poruncește uciderea lui Isaia. Există mai multe versiuni ale martiriului profetului, pe care nu le discutăm aici. O reținem pe cea mai răspândită: Isaia este tăiat în două cu un fierăstrău din lemn126. A doua parte conține viziunea propriu-zisă. Stând pe marginea patului lui Iezechia, profetul cade în extaz și este răpit la ceruri. Extazul seamănă cu moartea. „Tot poporul care se afla acolo, în afară de grupul profeților, crezu că sfântul Isaia a fost luat șla Domnulț (adică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care este adevărata miză a textului? Norelli răspunde: „Misiunea lui Cristos constituie adevăratul scop al urcării lui Isaia la cer, precum și al revelației pe care textul dorește să ne-o transmită; pasajul despre viața omenească a lui Cristos (11,2-21) conține esențialul revelației făcute lui Isaia” (p. 49). Prin urmare, viziunea nașterii Mântuitorului din pântecele Mariei reprezintă epicentrul apocrifei. Această viziune (a lui Iosif) este conținută în ampla viziune-cadru a lui Isaia. Înțelegem astfel cum ideologia a structurat textul. A doua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
textul dorește să ne-o transmită; pasajul despre viața omenească a lui Cristos (11,2-21) conține esențialul revelației făcute lui Isaia” (p. 49). Prin urmare, viziunea nașterii Mântuitorului din pântecele Mariei reprezintă epicentrul apocrifei. Această viziune (a lui Iosif) este conținută în ampla viziune-cadru a lui Isaia. Înțelegem astfel cum ideologia a structurat textul. A doua parte (cap. 6-11) - de fapt, cea mai veche - provine de la o grupare profetică integrată unei comunități creștine din preajma Antiohiei. Această grupare practica o lectură inspirată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
atunci înseamnă că și viitorul se va petrece după cum îl prezice el”131. Analizele anterioare ne-au demonstrat, printre altele, două lucruri: 1. genul apocaliptic nu există în stare pură (deseori a trebuit să dau deoparte multe pasaje care nu conțineau nici o viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt povestite de cei doi protagoniști fiilor sau întregii lor familii en guise de testament. E vorba despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
oriunde se va duce” (13,1-3). Așadar, discurs de adio și apocalipsă: specii diferite, dar coexistând în același gen (spre deosebire de așa-zisa Apocalipsă a lui Moise, care, în realitate, nu este decât un lung discurs de despărțire). Pe lângă pareneze, apocalipsele conțin și rugăciuni. Am văzut importanța lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
eshatologice. Este vorba despre cele trei serii de câte șapte urgii. În corpusul respectiv există însă și elemente „alogene”, „adăugiri”, cum le numește Bornkamm, al căror rost ar fi acela de a exemplifica în chip concret expunerea sistematică și generală conținută în cele trei serii de viziuni ale sfârșitului lumii. Întâlnim două mari segmente „adăugite”: capitolele 12-14 („Femeia, copilul și dragonul”; „Cele două fiare”; „Mielul și cei o sută patruzeci și patru de mii”) și capitolele 17-19 („Judecata Marii Târfe”; „Nunta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tocmai am pus-o în evidență (Conl. 8,21). De asemenea, adaug că mărturiile luate în considerație vor fi abordate într-o ordine strict cronologică. Mitul în scrierile intertestamentare Așa cum a arătat deja M. Delcor 148, Geneza 6,1-4 nu conține nici o aluzie la cădere și cu atât mai puțin la pedepsirea „fiilor lui Dumnezeu”. Pasajul din Biblie ar fi avut ca scop să explice originea uriașilor, care au fost niște eroi faimoși (avem de-a face așadar cu personaje întru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fost utilizată în Occident până la finele secolului al VII-lea. Cele trei manuscrise vechi (redactate în unciale, adică în litere majuscule) sunt: 1. codex Vaticanus, notat cu B în codul specialiștilor; are câteva lacune în Geneza, 2Regi și Psalmi; nu conține cele patru cărți ale Macabeilor; 2. codex Sinaiticus (notat cu S), descoperit în mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai și editat la mijlocul secolului al XIX-lea de către celebrul Tischendorf. Pentateuhul lipsește aproape în întregime; 3. codex Alexandrinus (notat cu A), copiat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai și editat la mijlocul secolului al XIX-lea de către celebrul Tischendorf. Pentateuhul lipsește aproape în întregime; 3. codex Alexandrinus (notat cu A), copiat în secolul al V-lea, are mai puține lacune decât celelalte două. Conține toate cele patru cărți ale Macabeilor. Pe lângă acestea, există încă trei manuscrise în unciale, de mai mică importanță, copiate în secolele V, VI și VII. Manuscrisele în minuscule, copiate între secolele al IX-lea și al XVI-lea, sunt în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o limbă română actuală. Exactitatea, precizia nu exclude însă eleganța stilistică. Este vorba așadar nu doar despre o traducere a Septuagintei, ci despre inserarea acesteia în marea și bogata tradiție exegetică a Părinților, dat fiind că apartul de note conține numeroase trimiteri la tradiția patristică a Bisericii. (apărut în România literară nr. 10-11/2004) 8. Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice*tc "8. Dumitru Stăniloae, afinitățile Și idiosincraziile sale patristice* " I Dumitru Stăniloae (1903-1993) face parte, incontestabil, din acea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi traduse. În ciuda acestor eforturi, se simte lipsa unei monografii complete despre viața și opera sa. Un asemenea demers ar solicita competențe diverse și, probabil, mobilizarea unui întreg grup internațional de cercetare. Pentru că Stăniloae ne-a transmis o operă care conține, conform unei bibliografii alcătuite de Gh. Anghelescu și Ioan I. Ică Jr. în anul 1993176: 44 de cărți originale (unele dintre ele în mai multe volume); 33 de volume de traduceri (peste 100 de titluri, însoțite de note și introduceri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-un anumit Părinte. Îl interesau toți Părinții greci acceptați oficial de Biserică, pentru că ei alcătuiesc laolaltă Tradiția ortodoxă. Lista traducerilor sale patristice este impresionantă. În afara celor douăsprezece volume ale Filocaliei (ale Filocaliei sale), despre care voi vorbi numaidecât, ea conține autorii și titlurile următoare, în ordine cronologică: Grigore Palamas, Triade 1, 2 și 3; Antiereticul împotriva lui Achindin (1932, 1933, 1938)184; Maxim Mărturisitorul, Mistagogia (1944); Grigore de Nyssa, Omilii la Cântarea Cântărilor; Despre fericiri; Despre rugăciunea domnească; Despre instituțiile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
despre viața morală a oamenilor și despre buna lor purtare”, Stăniloae ignoră (sau pare să ignore) studiul capital al lui I. Hausserr publicat în 1933191, unde savantul francez demonstrează paternitatea stoică a acestei scrieri pseudo-antoniene. În sfârșit, Filocalia lui Stăniloae conține mai multe texte suplimentare față de modelul athonit, în special cele din volumele IX-XII. Într-adevăr, odată cu volumul VIII (în care include, printre alte texte, Metoda și regula, de Calist și Ignatie Xanthopulos 192, Arta isihiei a lui Calist Angelicudes 193
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
opera aperta prin excelență. Atunci când vorbea despre propria teologie, lui Stăniloae îi plăcea să folosească termenul „dinamic”. El invocă adesea o „teologie dinamică”, ce presupune un demers intelectual și existențial al cărui scop se confundă cu calea, în vreme ce calea (hodos) conține scopul, pe Însuși Isus Cristos. În același chip, Filocalia și viața lui Stăniloae se completează, se susțin și se lămuresc reciproc. Altminteri, cum se explică faptul că, după zece ani de tăcere, între 1981 și 1991, el și-a reluat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]