KorAP: Find »[drukola/base=corn & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...150 151 152 ...176 >

4,380 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

Știu că e foarte complicat, Unchiule, dar voi avea din nou nevoie de dumneata în fruntea unei armate. Mă duc și eu. Nu trecuseră două ore, când, din turnul noului castel, se auzi o bătaie de tobă mare, iar chemarea cornului pluti pe poarta castelului, proclamând mobilizarea. Florile de prun erau aproape albe, în acea pașnică înserare de primăvară dintr-o provincie montană. Armata porni înainte de sfârșitul zilei. Grăbiți de soarele care asfințea, cinci mii de oameni porniră pe Drumul Fukushima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Toshimitsu era impresionat și el de sul, și se aplecă, admirativ, asupra lui, împreună cu Mitsuhide. Seniorul ezită să-l mai privească și îi ceru lui Toshimitsu să-l strângă. În acel moment, din depărtare se auzi, prin văzduh, sunetul unui corn. Era chemarea de la cartierul general din Templul Hoyo, semnalizându-le trupelor din tot orașul să fie gata. Auzit în arena sângerosului război, semnalul de corn era un sunet de o groază indescriptibilă, reverberând în ecouri triste. Dar, auzit într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Toshimitsu să-l strângă. În acel moment, din depărtare se auzi, prin văzduh, sunetul unui corn. Era chemarea de la cartierul general din Templul Hoyo, semnalizându-le trupelor din tot orașul să fie gata. Auzit în arena sângerosului război, semnalul de corn era un sunet de o groază indescriptibilă, reverberând în ecouri triste. Dar, auzit într-o asemenea dimineață, glasul cornului era blând și aproape liniștitor. Curând, Mitsuhide se urcă și el în șa. Fruntea lui, la fel ca munții din Kai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cartierul general din Templul Hoyo, semnalizându-le trupelor din tot orașul să fie gata. Auzit în arena sângerosului război, semnalul de corn era un sunet de o groază indescriptibilă, reverberând în ecouri triste. Dar, auzit într-o asemenea dimineață, glasul cornului era blând și aproape liniștitor. Curând, Mitsuhide se urcă și el în șa. Fruntea lui, la fel ca munții din Kai, era, în dimineața aceea, neadumbrită și aproape fără nici un nor. CARTEA A ȘAPTEA AL ZECELEA AN AL LUI TENSHO

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
începutul unei campanii din apus, ci primul pas spre Kyoto. Cu excepția lui Mitsuhide și a unei duzini de oameni din statul lui major, nu știa nimeni. Curând avea să fie Ora Maimuței. Vuind prin soarele sângeriu de la apus, semnalele de corn răsunau înalte și joase, unul după altul. Militarii, care nu făcuseră mai nimic altceva decât să se înghesuie prin felurite campamente, se ridicară imediat pentru a se dispune în coloane. Rânduindu-se pe trei șiruri, se aliniară cu drapelele sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
campamente, se ridicară imediat pentru a se dispune în coloane. Rânduindu-se pe trei șiruri, se aliniară cu drapelele sus. Verdeața munților înconjurători și frunzișul verde pal din apropiere foșneau înmiresmate în timp ce briza ușoară a serii plutea peste nenumăratele chipuri. Cornul sună iarăși - de data asta, din pădurea îndepărtată. Din curtea capelei închinate lui Hachiman, zeul războiului, Mitsuhide și generalii săi ieșiră echipați strălucitor, în razele piezișe ale soarelui la apus. Mitsuhide își trecu în revistă trupele care, laolaltă, arătau ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
A doua armată, condusă de Akechi Mitsutada, era și ea în mișcare. Acele forțe inundară cartierul din jurul Străzii a Treia, trecură ca fumul prin partea interioară și încercară să o încercuiască Templul Myokaku din Nijo. Se auzeau semnalele răsunătoare ale cornului și bubuituri de gonguri și de tobe. N-ar fi o exagerare să spunem că zgomotul cutremura pământul și cerul, nesemănând cu nimic din ceea ce se aude pe lumea asta. În acea dimineață, n-a existat în toată capitala nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Când simțiră mirosul fumului de pulbere, spiritele li se inflamară și mai mult, împotriva propriei voințe. Chiar și soldații care mai participaseră la bătălii puteau trece printr-o asemenea situație, înainte de a reuși să se controleze complet. — Hei! Se aud cornurile și gongurile. A început la Templul Honno. — A început lupta! — S-a pornit atacul! Nici nu-și mai dădeau seama dacă atingeau sau nu pământul cu picioarele. Alergând înainte, încă nu puteau distinge ale cui glasuri le auzeau, deși nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Fie că era fericit sau furios, existau chiar și momente în care arăta ca un bărbat tânăr. În timp ce se ștergea, relaxându-se după baie, Hideyoshi chemă un paj și-i spuse: Dați imediat de știre următoarele: „La primul semnal de corn, toată armata trebuie să-și mănânce porțiile de mâncare; la al doilea, corpul de intendență trebuie să pornească; la al treilea, toată armata să se adune în fața castelului.“ Apoi, Hideyoshi îi convocă pe Hikoemon și pe înalții funcționarii care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mai rău, te asigur, stăpâne, că soția ta nu va face nimic care să-ți păteze numele. Singura grijă a mamei tale și a mea este să-ți învingi propriile greutăți, în aceste timpuri atât de importante. Primul semnal de corn răsună prin castel și oraș. Hideyoshi le dădu ultimele instrucțiuni vasalilor săi din Castelul Himeji: — Victoria și înfrângerea se află în mâinile soartei, dar, dacă voi fi doborât de Mitsuhide, dați foc castelului și asigurați-vă că nu va mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
auzi al doilea semnal, iar convoiul cu provizii o luă din loc. În timp ce soarele începea să coboare spre apus, Hideyoshi puse ca scaunul de campanie să-i fie mutat în afara castelului și ordonă să se sune a treia oară din corn. Noaptea se lăsase peste câmpiile întinse și brazii ce mărgineau drumul de coastă. De cu seară și până după miezul nopții, pământul se cutremură sub pașii celor peste zece mii de oameni care se despărțeau în divizii, lângă Castelul Himeji. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vor apropia tot mai mult și totul se va sfârși chiar în acest loc. Ar trebui să dăm pinteni cailor și să pornim spre Shroyuji, cât putem de repede. Tatewaki nu mai întreba ce intenții avea stăpânul său. Suflase din corn și ordonase, imediat, retragerea spre miazănoapte. Yojiro și încă un vasal își abandonară caii și o luară pe jos, trăgând fiecare de căpăstru calul stăpânului lor. Ceilalți soldați și comandanți de pe colină îi urmară. Dar, întocmai cum spusese Tatewaki, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
că stăpânul lor era în siguranță, cei doi paji se mai liniștiră. Ieșiseră deja și chemau slugile și caii, când un glas strigă din spate: — Senior Hideyoshi! Senior Hideyoshi! Cineva îl căuta în curtea largă, întunecată. Pe cer plutea un corn de lună. — Aici sunt. Hideyoshi încălecase deja. Recunoscând sunetul unui plesnet pe șa, Takigawa Kazumasu alergă la el. — Ce este? întrebă Hideyoshi, cu o privire ca aceea pe care un senior i-ar fi adresat-o vasalului său. Takigawa răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
drum, în fața porții. Fiecare batalion, identificat prin steag, era împărțit, la rândul său, în companii. Comandanții își pregăteau caii în capetele subunităților. Flăcările fitilelor licăreau încoace și-ncolo, dar nu era aprinsă nici o făclie. Pe cer, luna era doar un corn îngust. De-a lungul șirului de copaci, cei șapte sute de ostași se legănau tăcuți în întuneric, ca valurile la mal. — Yahei! Unde ești? strigă Hideyoshi, în timp ce mergea de-a lungul șirului de ofițeri și soldați. Oamenii nu se distingeau clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
stătuse rezemat într-un colț al porții, îl duse în mijlocul rândurilor și încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primise evantaiul auriu de comandă de la Hideyoshi și, din șa, îl legănă o dată, apoi a doua oară și a treia. La acest semnal, armata de șapte sute de oameni începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
luptă de pe piscurile munților, în zori. Imediat ce se crapă de ziuă, veți auzi împușcături, care vor da semnalul că a sosit momentul să prindem inamicul în clește. Dacă se aud împușcături înaintea zorilor, înseamnă că sunt ale inamicului. Sunetul de corn va fi semnalul atacului general. Nu trebuie ratată ocazia. Imediat ce Nagahide plecă, Hideyoshi puse să-i fie ridicat scăunelul de campanie. — Au spus că Genba dă bir cu fugiții. Luați-o pe calea retragerii lui și urmăriți-l fără milă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-i ordonă să-și pregătească trupele. — Intrați personal în luptă? întrebă Kyutaro. — Desigur, dădu din cap Hideyoshi, ca și cum ar fi privit în lungul unui drum larg și nivelat. Kyutaro le comunică rapid cuvintele lui Hideyoshi diverșilor generali și suflă în corn, pentru a aduna avangarda. Foarte curând, oamenii se aliniară, gata de marș. Aveau mai puțin de două ore până la Fuchu. Kyutaro călărea în frunte, iar Hideyoshi mergea în mijlocul avangardei. Nu peste mult, zăriră zidurile castelului. În castel, oamenii se simțeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vieții lui Katsuie, fie castelul urma să capituleze curând. Totuși, chiar și după miezul nopții, nu se făcu nici o schimbare în strategia inițială de luptă. Activitățile grăbite din toate taberele indicau că zorile erau aproape. Curând, se auzi semnalul de corn. Bătăile tobelor începură să străpungă ceața. Răsunau bubuitoare prin toată tabăra. Asaltul începu fix la Ora Tigrului, așa cum se plănuise. Semnalul de atac fu un baraj de focuri trase de trupele din fața castelului. Pocnetele puștilor răsunau ireale prin pâclă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
privată a generalului comandant, Ikeda Shonyu. Cu al doilea său fiu, Terumasa, alături, închina cești cu sake. Atât tatăl, cât și fiul stăteau pe taburetele de campanie, așteptând ora plecării. De obicei, când era anunțată pornirea trupelor, se sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
deja un dezastru. — Ar putea fi Haguro, Gakuden sau Inuyama, dar oricare dintre ele ar fi, se află, cu siguranță, în zona aceea, raportă Okudaira. Castelul era agitat ca un ibric dând în clocot. De afară, se auzeau semnale de corn, însă majoritatea războinicilor care se repeziseră imediat, de colo-colo, să-și adune armatele, nu observau că Ieyasu venise deja. Când fu informat că flăcările se aflau, cu certitudine, în direcția Castelului Inuyama, Ieyasu răcni: — Ne-am nenorocit! Și o luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se întindea sub evantaiul de aur al lui Ieyasu. — Sunt atât de puțini. Ieyasu era tulburat. Acel mare general rareori își manifesta emoțiile, dar era îngrijorat de soarta războinicilor care porniseră în urmărirea inamicului învins. Mulți nu se înapoiaseră, deși cornul sunase de câteva ori. Poate se lăsaseră purtați de bucuria victoriei. Ieyasu se mai repetă de două-trei ori. — Nu e vorba de a obține victorie după victorie, spuse el. Nu e bine dacă doriți să mai învingeți după ce ați învins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să poată rămâne netulburat la auzul unei vești șocante. — Vai, ce greșeală! O spusese nu atât ca să critice nereușitele lui Hidetsugu și Shonyu, cât pentru a-și recunoaște propriul eșec și a lăuda intuiția inamicului, Ieyasu. — Jinemon, strigă el, sună cornul să se adune oamenii! Hideyoshi trimise imediat mesageri cu glugi galbene la fiecare divizie, cu ordine de urgență, și, într-o oră, de la Gakuden plecară douăzeci de mii de soldați, grăbindu-se spre Nagakute. Acel transfer rapid de trupe nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

potențialul penisului său, ci versatilitatea. Când era flasc, putea face cu el orice voia. Atâta timp cât nu-l răsucea sau nu își înfigea unghiile în el, putea să îi dea diferite forme: de zeppelin, de minge, de pisică-de-mare, de nas, de corn. Uneori și-l ascundea între coapsele strânse ca să se poată privi în ipostaza de femeie 100%. Numai că asta îi dădea fiori, așa că îl elibera repede. Când era semi-erect, descoperise că poate chiar să și-o tragă singură dacă îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559

nu are vreun merit din moment ce s-a grăbit să-și vadă de drum, neîncumetându-se la o a doua încercare. În vreme ce ea îl consola astfel pe Sacripant, a văzut apropiindu-se ceea ce părea a fi un curier, cu sac și corn la gât. Când a ajuns lângă ei, străinul s-a oprit și l-a întrebat pe Sacripant dacă nu văzuse trecând pe acolo un cavaler cu scutul și panașul alb.. L-am văzut și încă prea mult, răspunse Sacripant, căci

AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
el îl purta pe deget. Strigătele și rugămințile perfidului sarazin au lăsat-o nemișcată. Apoi, ea s-a apropiat de stânca în a cărei creștet se înălța castelul, și, pentru a-l atrage pe vrăjitor în luptă, ea suflă în corn, adăugând la aceasta strigăte de provocare. Vrăjitorul nu întârzie să se arate, călare pe armăsarul înaripat. Bradamanta a încercat o mare uimire amestecată cu un simțământ de bucurie, când a văzut că acest om descris ca atât de formidabil, n-

AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]