5,812 matches
-
dezvoltat o competență legislativă specifică, prin care consensul celor două camere reprezentative era necesar pentru întocmirea legilor și pentru introducerea sau mărirea taxelor. Această orânduială a fost perturbată de înscăunarea lui Iacob I, în 1603, care a arătat un oarecare dispreț față de instituția parlamentară și a reinstaurat puterea divină a regelui. Ciocnirile armate au fost prezente de-a lungul domniei sale, dar lucrurile s-au precipitat odată cu Carol I (1625) și, în 1642, s-a ajuns la un război civil între rege
Uniunea Europeană și promovarea rule of law în România, Serbia și Ucraina by Cristina Dallara () [Corola-publishinghouse/Science/1090_a_2598]
-
fost un război, un război crunt, pe viață și pe moarte, în care cele mai elementare reguli ale umanității au fost aruncate deoparte, un război în care nu se luau prizonieri, totuși, dacă existau, aceștia erau torturați până la moarte în disprețul oricărei convenții umanitare ca și cea de la Geneva. A fost un război de uzură, în care românii au apărat granița estică a civilizației contra barbariei comuniste roșii ce încerca să răbufnească spre vest. Nimeni nu ne-a mulțumit că timp
Festivalul Internațional de Fanfare. In: Festivalul Internaţional de Fanfare by Aurel Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1310_a_2193]
-
amărăciune: Presupunem că politicienii sînt necinstiți... Ce este scandalos în politica lor: nu că oamenii puși în funcții importante mint, ci că o fac cu o asemenea indiferență, la nesfîrșit, așteptîndu-se să fie crezuți. Ne-am obișnuit cu nuanța de dispreț pe care o are minciuna politică. Incidentul cu tortul arată în mod evident ceea ce Arendt (1972:4 ) descrie ca fiind "angajarea la falsitate" a administrației din vremea lui Nixon. În cazul lui Nixon, părerea lui Rich avea să fie confirmată
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în privința scopului chestionarelor la care au trebuit să răspundă, iar LaPiere însuși pare să fi avut o atitudine înșelătoare față de unii recepționeri, el spunînd că "a devenit expert în a aborda personalul hotelier cu o atitudine care provoacă desconsiderare și dispreț". Acest exemplu ilustrează dificultatea de a distinge clar între minciuna propriu-zisă și alte modalități de a induce în eroare, cel puțin în cadrul activității de cercetare științifică. Eficacitatea înșelătoriei din cercetarea sociologică, nefiind inclusă în criteriul de acceptabilitate etică, a fost
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ciordești ceva aflat la Îndemînă. Fără s-o spună sau să o propovăduiască, poemul dă de Înțeles că dezavuează "cerșetoria" ca o prestație calică și ineficientă, care nu face față duhului fabulos al toamnei și nu obține de la el decît disprețul unei monede calpe (fie ea și un cont baban În bancă). CÎnd e vorba de toamna de aur, fără apucături de haiduc, totul Îți scapă printre degete. Este doar una din căile sugestiei. Antiteza dintre bogăția peisajului și penuria din
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ar putea Însă ca atitudinea ei gînditoare să fie determinată de faptul că lemnul construcției este prelucrat, tratat, alterat, ieșit din circuitul firesc al naturii și, În felul ăsta, pîngărit și profanat. E poate o postură care mărturisește un anume dispreț față de lucrarea spurcată a omului. Și de lemnul prihănit. Dar ne putem gîndi și la faptul că, puțin mai Înțelegătoare decît omul, privește cu empatie și cu ironia celui care știe mai multe situația ingrată a omului care se amăgește
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
nuanțelor peiorative, atribuite uneori termenului, rezidă, tocmai în acestă diferență sensibilă care face ca, uneori, în polemică să se ignore cadrul principial. De altfel, Marc Angenot, în scurta sa incursiune etimologică, semnalează că "ideea de deriziune, de impertinență și de dispreț nu este neapărat implicată, în timp ce ideea de argumentare o argumentare violentă, agresivă, insistentă și nu rece și măsurată este pusă în prim-plan"10. Prin această conceptualizare, cercetătorul canadian distinge, în esență, polemica de satiră și de pamflet și pune
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dintre cele șapte arte liberale. Da Vinci și epoca lui vor să construiască o punte, prin geometrie și matematică, între execuția materială și speculația intelectuală, pentru a scăpa de inferioritatea artelor mecanice. Inginer puțin familiarizat cu limbile vechi, expus la disprețul umaniștilor și al literaților, Leonardo face tot ce-i stă în putință să se plaseze de partea bună, alături de scriitori și muzicieni, fie și abandonându-i pe sculptori, vecini compromițători, pe celălalt mal ("sculptura nu este o știință, ci o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
privesc efuziunile adesea verbioase ale inefabilului ca pe simptome al lucrului pe care ei îl denunță. Opera de artă, zic ei, este un artefact social, iar negarea estetizantă a acestei condiționări sociale este ea însăși un fapt social. În spatele acestui dispreț încrucișat, al acestor acuzații reciproce de terorism, stă poate o antinomie a Rațiunii estetice, o problemă fără soluție, analogă cu dilema etnologului prins între dorința de a participa și nevoia de a se distanța. Pentru a înțelege o etnie din
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tehnică, mai exact, pentru o tehnicitate "cu doi poli" sistemul mână-unealtă, pe de o parte, sistemul față-limbaj, pe de alta. Cele două se dezvoltă împreună și unul prin celălalt, dar a plăti tribut celuilalt sistem nu este deloc plăcut. De unde disprețul umanist pentru tehnică. Și repugnanța noastră, după treizeci de mii de ani de la primele imagini, de a concepe invenția estetică în prelungirea tendinței tehnice inerente evoluției ființei vii. Așa cum scheletul s-a prelungit în unealtă, funcțiile umane se prelungesc prin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
stil. Praxeis technès (Legile, X, 892b), pe care le traducem din lene prin "opere de artă", erau înțelese mai degrabă ca "realizări tehnice". "Artistul" nostru este un demiourgos sau banausos, care înseamnă artizan, lucrător. Ca atare, fabricantul de imagini suferă disprețul care apasă asupra tuturor lucrătorilor manuali. Chiar și Aristotel tinde să-i excludă pe artizani de la dreptul de cetățenie. Ei atacă materia cu trupul lor, în timp ce omul nu este liber decât prin spirit și cuvânt. Acest lucrător exercită deci o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
devină Anacreon sau Philetas sau Arhilochos, după ce s-a desfătat cu versurile lor. Căci nu este necesar ca, dacă un lucru produce încântare, cel care l-a făcut să merite să fie imitat"* (Pericles, II, 1). Romanii vor prelua acest dispreț social. Cicero distinge între bonae artes cele ale cuvântului și sordidiores cele mai sordide, ale noastre. Iar Seneca precizează clar, într-o scrisoare către Lucilius, că nu-i pune în rândul artelor liberale "pe pictori, pe sculptori, pe cei ce
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
semna copii ale statuilor grecești fără a șoca pe nimeni. Obiectul are valoare prin materialul lui, nu prin factură. O statuie este de aramă, de fildeș sau de aur, înainte să fie de cutare sau cutare. Iar Vergiliu rezumă astfel disprețul virilului față de efeminat, al romanului față de grec: " Unii lucra-vor, dându-i suflare, în bronz mai măieștri/.../Tu să conduci cu puterea, romane,-amintește-ți;/Asta-ți va fi iscusința, a păcii să pui legiuire"* (Eneida, VI, 848 sq.). Și în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de gusturi și culori: ele fie sunt o manifestare a Ordinii inițiale și atunci țin direct, în creștinism, de o teologie sau, în Antichitate, de o cosmologie. Fie țin numai de capriciile unei fantezii individuale și nu merită decât un dispreț mai mult sau mai puțin amuzat. În ambele cazuri, descoperire a unei perfecțiuni sau inventare a unei trăsnăi, trecerea prin Frumos este inesențială. În propriul ei cuib istoric, "Arta" a fost, până într-un timp nu foarte îndepărtat, nu de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
excepții, Cele zece porunci într-o parte și Hervé Guibert în cealaltă*, dar să mergi la cinema în grup rămâne o sărbătoare personalizantă, în timp ce să deschizi televizorul este o plăcere solitară, dar depersonalizantă. Să aibă organul "individualismului democratic" un oarecare dispreț pentru individual? Adunați ulterior ("total bilete vândute pe suprafața Parisului"), spectatorii formează un public, sumă de întâlniri unice, în timp ce telespectatorii, agregat statistic instantaneu, formează o parte de piață. E drept că, astăzi, cinematograful se adresează prioritar celor sub douăzeci de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un alt mediu socio-cultural, deținător al unor cunoștințe "obiective" (necontaminate de influențe socioculturale); el judecă pe ceilalți, adesea normativ, prin prisma sa, neținând seama de valori culturale diferite (de aceea poate da sfaturi și prescripții ce nu vor fi urmate...). Disprețul pentru cunoștințe și practici tradiționale duce adesea la dificultatea, chiar la imposibilitatea comunicării cu pacienții. Medical poate lua act de atitudini, comportemente diverse, să le respecte, eventual să le valorizeze printre cunoștințele și abilitățile sale. 388 În cazul în care
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
încă o dată la el, ca prieten, în numele tuturor aheilor, Ahile, stăruind încă o dată asupra mâniei care îl stăpânește (ca și când ar fi vorbit de 138 o boală care îl roade) la gândul că a fost tratat „ca un surghiunit vrednic de dispreț“, declară pe neașteptate că va redeveni activ îndată ce Hector va ataca tabăra mirmidonilor și le va incendia corăbiile. Urmează apoi, pe măsură ce pericolul atacului sporește, o nouă stăruință, aceea a lui Patrocles însuși. Ahile continuă să-i răspundă în aceiași termeni
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
apelează încă o dată la el, ca prieten, în numele tuturor aheilor, Ahile, stăruind încă o dată asupra mâniei care îl stăpânește (ca și când ar fi vorbit de o boală care îl roade) la gândul că a fost tratat „ca un surghiunit vrednic de dispreț“, declară pe neașteptate că va redeveni activ îndată ce Hector va ataca tabăra mirmidonilor și le va incendia corăbiile. Urmează apoi, pe măsură ce pericolul atacului sporește, o nouă stăruință, aceea a lui Patrocles însuși. Ahile continuă să-i răspundă în aceiași termeni
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cuvîntul demos se referea de obicei la întreaga populație ateniană, uneori denota doar oamenii obișnuiți sau chiar numai săracii. Se pare că termenul democrație era uneori utilizat de către criticii săi aristocrați ca un fel de epitet pentru a-și arăta disprețul față de poporul care desființase controlul anterior al aristocraților asupra guvernămîntului. Oricum, "democrație" era folosit de către atenieni și alți greci cu referire la guvernul Atenei și al multor alte orașe din Grecia.1 Printre democrațiile grecești, cea din Atena era de
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
vgr. Ellas, ados „Grecia“ cu edos „pământ, regiune, ținut, sălaș“; rom. mlaștină cu a musti. Grecii numeau Mysia două provincii în Asia Mică încă pe vremea lui Xenofon (sec. V-IV î. Hr.). Locuitorii Misiilor, considerați barbari, erau priviți cu mult dispreț. La Platon întâlnim expresia Myson eschatos, preluată de Cicero: Mysorum ultimus „ultimul dintre sclavi“. Latina are forme contrase missus „trimis“ (cf. Messia) și miser „mizer, sărac“. Apartenența la lumea moesilor (besilor, iasilor) se exprima și cu sufixul -an, cum rezultă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ci este efectul respectării unor tabuuri, e reducționist, restricționar, mai precis, și nu se poate afla la originea unei „bucătării“. Din același motiv, expresia „bucătărie mânăstirească“, deseori folosită la noi în ultimii ani, este de-a dreptul aberantă: ea denotă dispreț atât pentru semnificația creștină a postului (efectele interdicțiilor alimentare nu au voie să fie considerate „savuroase“, căci cuhnia mânăstirii nu e restaurantul Capșa de pe vremea lui Păstorel), cât și față de gastronomie, care nu admite restricții alimentare. Originalitate culinară, tendință către
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cuisine este aceea în care lucrurile nu au gustul a ceea ce sunt în stadiul lor primar. Să dăm un exemplu din bucătăria chinezească: „rața à la Beijing“, preparat culinar care exprimă atât intenția transformării radicale a alimentului, cât și un dispreț imperial (e un fel de mâncare gândit pentru împărat) față de ingredient și față de gustul său natural. În vremurile imperiale, această rețetă ajungea să nu mai cuprindă aproape nici un pic de carne de rață: pasărea, bine curățată, era mai întâi unsă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
nu îi poate găsi răspuns; descoperind multe izvoare care pomenesc consumul destul de important de melci, scoici, raci și broaște în lumea rurală de pe vremuri și constatând dispariția totală a acestora din bucătăria țărănească a ultimei jumătăți a secolului XX (și disprețul față de astfel de „spurcăciuni“), domnia sa se întreabă: „Ce s-a întâmplat în mai puțin de cincizeci de ani? Ce i-a făcut pe oamenii noștri [...] să ia, aproape fulgerător (la scară sociologică), o asemenea distanță față de bucate altfel gustoase, ieftine
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Anton Roman) ne mai oferă câteva unicate gastronomice, precum ciorba din mațe de morun, „proboi“-ul (turta cu icre negre) și „storceagul“. În privința primei rețete, rafinatul Păstorel, dacă ar fi cunoscut-o, cu siguranță ar fi greșit tratând-o cu dispreț; născută din bucățile ieftine ale marelui pește, măruntaiele și capul, această ciorbă ar fi fost văzută doar ca o adaptare la sărăcie, și nu ca o reușită culinară, savuros de originală. În legătură cu unicitatea sa, susținută de Radu Anton Roman, trebuie
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în Italia secolului al XV-lea și, două secole mai târziu, inundă toate preparatele culinare. Pe de altă parte, absența din manuscris a oricărei rețete de ciuperci reprezintă o reminiscență a Evului Mediu culinar, care vedea doar alimente demne de dispreț, „țărănești“, în aceste fructe ale pământului. Nu găsim nici rețete pentru gătirea curcanului, deși ele apar în cărțile italienești de bucate încă din 1570 (Scappi, Opera). Influența turcească există în „Manuscrisul brâncovenesc“, dar ea este încă într-o fază incipientă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]