6,312 matches
-
A. Ortony Metaphor and Thought), de argumentare în discursul politic și juridic, dar și în conversația uzuală". 24 V. Fanache, "Postfață" la Vladimir Jankélévitch, Ironia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994, pp. 167-186. 25 Ibid. 26 G.W. Friedrich Hegel, Prelegeri de estetică, vol. I, Editura Academiei RSR, București, 1966, p. 72. 27 Annette Hayward, "Pamphlet, polémique et querelle: le cas des régionalistes et des ‹‹exotiques››" în États du polémique, p. 148. 28 Pierre Laurens, "Memoriae haerent. Matériaux pour une histoire de l
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Caracterul inovator al prozei argheziene" în Argheziana, Editura Eminescu, București, 1985, p. 283. 91 Ibid., p. 303. 92 Vezi Dorina Grăsoiu, Bătălia "Arghezi", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984. 93 Alexandru George, Marele Alpha, Editura Cartea Românească, București, 1970. 94 Alexandru George, "Estetica și pamfletul arghezian", în La sfârșitul lecturii, Editura Cartea Românească, București, 1973, p. 251. 95 Ibid., p. 217. 96 Pompiliu Constantinescu, Tudor Arghezi, Editura Minerva, București, 1994, p. 158. 97 Ibid. p. 160. 98 Vezi Eugen Lovinescu, Critice I, Editura
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, p. 85. 128 Ibid., p. 87. 129 Vezi și în Tudor Arghezi, Pagini din trecut, E.S.P.L.A., București, 1955, p. 404. 130 Alexandru George, Marele Alpha, p. 187. 131 M. Bahtin, Probleme de literatură și estetică, Editura Univers, București, 1982, trad. Nicolae Iliescu, p. 101. 132 Tudor Arghezi, Scrieri 21, p. 34. 133 Ibid., p. 111. 134 Ibid., p. 110. 135 Tudor Arghezi, Scrieri 22, Proze, Pravilă de morală practică, III, E.P.L., București, 1969, p. 23
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
imobilul care se bea și efemerul care se înghite la repezeală. Dar, deși de natură diferită, ele păstrează în comun proprietatea materială de a frapa privirea din exterior. Proiect mai puțin ambițios ori mai ambițios decât a nu știu câta estetică de filosof. Mai puțin, deoarece copitele conceptului ar răvăși răzoarele gustului, unde nu-s îngăduite decât piciorușele de porumbel. Dar poate mai ambițios, dacă, dincolo de inexorabila demistificare a imaginilor, urmărim o mai bună înțelegere a ochiului, a plăcerilor și a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
esteți și pe alții. Oare nu refuzăm din instinct, ca pe o trivialitate aproape profanatoare, ideea că formele pot servi la vehicularea unui sens? Are valoare ceea ce nu servește la nimic: asta spune vulgata. Refuzul de a comunica este abeceul esteticilor puternice, cum a arătat răspicat Paul Valéry în "poietica" sa, în formule celebre. Dacă artistul, se spune, a ales tocmai să nu devină jurnalist, scriitor sau filosof, a făcut asta fiindcă nu avea vocația de a colporta mesaje. "N-am
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ei, superstarurile de astăzi ale imaginii sunt idoli planetari. Constantă mediologică: cu cât imaginea este mai puțin mediumnică, cu atât devine mai mediatică. În mod general, cu cât o artă transmite mai puțin, cu atât "comunică" mai mult. Personalizarea, în estetică la fel ca în politică, este direct proporțională cu desimbolizarea. Un artist a cărui operă rămâne calmă are cu atât mai mult interes să-și dramatizeze viața. Invers, cu cât o operă simbolizează mai mult, cu atât artistul poate lipsi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu Diavolul decât cu un arhanghel, căci cei din urmă nu-și murdăresc mâinile. Pictura se apropie de spirit când este desen și de corp când este culoare. Dacă devine spirit pur, arta nu mai este o plastică, ci o estetică. Când se satură să fie manuală și artizană, pictura, complet "mentală", devine calcul sau discurs. Iar pictorul, critic de artă. Apoteoza spirituală înseamnă dispariția fizică a operei și, eventual, a artistului. Sinucidere, muțenie sau conferință. În ambele cazuri, materia salvează
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
oglindă pentru toți, cinematografia Imperiului, lingua franca a noastră. Capitolul IV Spre un materialism religios "Aurul muzeelor mi-e prea apăsător Vase nesfârșite Opera lui Picasso îmi spune mai mult ca ale lor Guri veștejite" Jean Cocteau În mod tradițional, estetica și tehnica se opun, divorț întemeietor căruia Kant i-a dat scrisorile de noblețe. Pentru a reuni materialul și spiritualul imaginii, e nevoie de o interdisciplină: mediologia. Înlăturând obstacolul umanismului, care nu admite că și subiectul este prelungirea obiectelor sale
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și primitivă. Dincoace, deci dincolo. Pentru că ea este dinainte, arta presimte mai bine decât inteligența ce va fi după. Viciul ereditar Metoda mediologică combate un viciu de raționament din care filosofia contemporană și-a făcut o virtute ereditară: ruptura dintre estetică și tehnică. Vorbesc prea mult despre artă și prea puțin despre mașini: acesta este defectul tradițional al oamenilor de idei, și mai ales al esteticienilor. Din 1939 până în zilele noastre, la un eseu despre fotografie avem o sută de disertații
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pură din masa de piatră brută". Formă care nu se mai găsește în cerul Ideilor sau în Înțelegerea divină aceasta este revoluția -, ci în sufletul artistului. Această separare avea să se dovedească propice generalităților filosofice: exaltarea formei a dat naștere Esteticii, care-i globalizează obiectul prin inventarea unui gen Unic, Arta cu majusculă. Se știe, Estetica filosofilor acordă puțină atenție specificității artelor sau a operelor. Disociația arte/meserii legitimează formalismul reflecției despre Artă. Cu cât formele sunt mai rupte de suporturile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sau în Înțelegerea divină aceasta este revoluția -, ci în sufletul artistului. Această separare avea să se dovedească propice generalităților filosofice: exaltarea formei a dat naștere Esteticii, care-i globalizează obiectul prin inventarea unui gen Unic, Arta cu majusculă. Se știe, Estetica filosofilor acordă puțină atenție specificității artelor sau a operelor. Disociația arte/meserii legitimează formalismul reflecției despre Artă. Cu cât formele sunt mai rupte de suporturile lor, cu atât sunt mai adaptabile la o logică spirituală internă, a cărei enunțare revine
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai aproape de "adevărul efectiv al lucrurilor" tratatele prerenascentiste (ca al lui Theophilus Presbyter, călugărul german din secolul al XII-lea, sau al lui Cennino Cennini, pictorul toscan din Trecento), în care "rețetele și modelele unesc tehnica și pietatea, morala și estetica"41? Aceasta naivitate instruită este cea a lui Auguste Renoir, când afirmă: "Pictura nu este reverie. Este mai întâi o meserie manuală și trebuie s-o faci ca un bun muncitor". Sau a vechilor manuale care enumeră "materialul necesar pentru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
blondelor, care se face dintr-un amestec de galben de crom deschis și de roșu aprins". Excepția străunchilor Revoluția industrială nu a modificat partitura sau împărțirea studiilor. Chiar dacă a dat deplin avânt artelor industriale și apoi a inventat, după 1910, "estetica industrială" pentru a celebra însoțirea creației cu producția, a Frumosului cu Utilul, ea a lăsat în aceeași stare ancestrala fractură. Câmpul discursurilor nobile despre imagine a continuat în secolul al XIX-lea să se distribuie între incantația literară și interpretarea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fără să aștepte "reproducerea mecanică". Fotografia doar a adăugat un al treilea grad la cel de-al doilea. Nu arta este apariție și "prezentificare a invizibilului", ci idolul (sau icoana). Doar aceasta din urmă ține de o teologie, pentru care estetica, încă de la început, poartă, este doliu. Secularizarea imaginilor n-ar fi început așadar în secolul al XIX-lea, ci într-al XV-lea. Multe înflăcărări ale lui Malraux și lamentouri ale lui Benjamin să provină dintr-o eroare de cronologie
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dar a renunțat la statui. Dovadă că un lucru fezabil tehnic nu este întotdeauna viabil cultural. Obstacolul umanist De ce studiul imaginii a avut o întârziere atât de mare față de cel al limbajului? Va conveni oricine că, în termeni de cunoaștere, estetica pare o rudă săracă pe lângă lingvistică. Simptom revelator. Al cui? Mai întâi, al supraevaluării limbajului de către omul cuvântului. Istoria trăită a speciei sugerează un: "La început a fost Imaginea". Istoria scrisă spune: "La început a fost Cuvântul". Logocentrism logic: limbajul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ultimele două secole. Gest profanator. În primul rând pentru filosofii artei, care au un respect deosebit pentru această scriere kantiană. Spre deosebire de Critica rațiunii pure în domeniul științific și de Metafizica moravurilor în morală, ea rămâne în acest câmp referința majoră. Esteticile au strania facultate de a supraviețui tipului de artă care le-a suscitat. Este singurul domeniu unde comentariul devine independent de obiectul lui, încât nu este afectat de dispariția acestuia din urmă. În al doilea rând, din punctul de vedere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
din punctul de vedere al practicilor respective. Leo Castelli nu este numai un comerciant, ci și un estet, adică un om care crede în artă. Kant crede atât de puțin încât nu vorbește aproape deloc despre ea. Modelul "profesorilor-jurați de estetică", după cum îi numea Heinrich Heine, nu este niciun estet, niciun cunoscător. Cartea lui nu tratează despre Artă (deși evocă ici și acolo, nu fără umor, "artele frumoase"), ci despre Frumos și Sublim. Frumosul nu e ilustrat prin imagini sau opere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
morală; din nefericire, astfel subiectivat, el pierde pe parcurs orice realitate fizică. Desigur, Frumosul despre care e vorba aici nu este cel pe care îl fabrică artistul, ci acela care-l satisface pe omul de gust. Ni se propune o estetică a receptării, nu a creației: arta din perspectiva vizitatorului. Dar, așa cum morala kantiană are mâinile curate fiindcă nu are mâini, spectatorul ei speculativ nu are nici ochi, nici corp. Ceea ce nu e rău, fiindcă nu este nimic de văzut. În afară de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Precizare idealistă care nu-l împiedică să adauge in fine: "Picturii în sens extins i-aș adăuga și decorarea camerelor cu tapete, ornamente și tot mobilierul frumos, ce servește doar privirii"51. Incongruențe elocvente, deși în general trecute sub tăcere. Estetica hegeliană este un palat speculativ în care suflă totuși realul formelor, cu ferestre larg deschise spre viață, varietatea concretă a oamenilor, țări și opere. Oricât de speculative ar fi și ele, speculațiile lui ne fac să străbatem continente și muzee
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ferestre larg deschise spre viață, varietatea concretă a oamenilor, țări și opere. Oricât de speculative ar fi și ele, speculațiile lui ne fac să străbatem continente și muzee (prin care Hegel mergea personal). Kant a inaugurat surâsul pisicii fără pisică. Estetica hegeliană este, ca și surorile ei, o ramură a filosofiei, însă cea a lui Kant nu iese din trunchi. Castelli regretă această ariditate dar, hotărât să facă un efort, ar vrea să treacă în revistă și în ordine cele patru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
speculatorii din trecut. El se întreabă, în trecere, unde ar trebui plasate acele imagini deliberat urâte și violente apărute în siajul expresionismului german, ale lui Baselitz și Schönebeck sau chiar Nolde și Kieffer, care se vând atât de bine astăzi. Estetica urâtului, arta deșeului și bad-painting să nu mai fie oare artă? Primul moment: Frumosul este "un obiect al unei satisfacții lipsite de orice interes"*. Astfel frumosul se distinge de agreabil, care place simțurilor în senzație, și de bine, care se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este o ființă istorică: timpul nu-i alterează natura, el crește, moare și renaște rămânând asemenea sieși de la un veac la altul, iar expansiunea lui geografică rămâne exterioară caracterizării botanice. El este identificabil independent de locuri și mediile de vegetație. Estetica este o botanică nefericită: spre deosebire de arbori și de țările fericite, ea are o istorie sau, mai degrabă, este o istorie. Muzeele de istorie naturală nu variază decât ca arhitectură. Muzeele de artă sunt reorganizate de timpul social, sălile lor sunt
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
naturală nu variază decât ca arhitectură. Muzeele de artă sunt reorganizate de timpul social, sălile lor sunt bulversate, iar simezele remaniate complet. Gustul nu este intelectual, ci senzorial fie. Dar senzațiile frumosului sunt conceptualizate de timp. El organizează și legitimează estetica noastră. Nu doar bursa valorilor estetice, mereu în mișcare (Quattrocentro nu era artă pentru secolul al XVIII-lea), ci ideea de artă ca valoare a ceea ce nu se servește la nimic (vesela de aur a lui Henric al VIII-lea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în depozit? Aceste probleme de "sociologie" sau de administrare n-au devenit oare probleme de decizie și definire? Ceea ce în trecut era extern artei nu a trecut acum în interior? Thierry de Duve îl continuă pe Bourdieu, care demontase "geneza esteticii pure", teoretizând arta de instituție, iar Yves Michaud examinează decretele "comisarilor"54. Dacă valoarea artistică îi vine unui obiect prin punerea în vitrină sau prin afișarea valorii lui de expoziție, iată-i pe maeștrii expunerii și-ai acreditării promovați la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imbecil care, când i se arată luna, se uită la deget. În loc să urmărească orbește sensul săgeților, el urcă privirea de-a lungul brațului, pentru a percepe corpul sau corpurile care arată. Epoca noastră vede muzeologia răspândindu-se pe măsura ce estetica se retrage și cadrele de expunere câștigând în somptuozitate pe măsură de operele materiale dispar. Se știe tot mai puțin ce este o operă de artă și tot mai bine ce este un muzeu? Poate, dar, chiar dacă răspunsul la prima
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]