5,918 matches
-
în primele două semestre ale anului 1929, cel de research student sub îndrumarea mai tânărului Ramsey. Deși era văzut în cercurile intelectuale din Cambridge drept autorul unei scrieri pe cât de originale pe atât de greu de înțeles, Wittgenstein nu a ezitat să accepte o situație tot atât de nepotrivită ca și aceea în care s-a aflat la terminarea războiului, când a decis să devină învățător. Atunci, la treizeci de ani, el s-a înscris la seminarul pedagogic de învățători din Viena unde
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Stilul lui de gândire și modul de a lucra cu studenții contrastau puternic cu cele ale majorității colegilor. Dacă Moore i-a frecventat cursurile cu interes, chiar dacă nu-i era ușor să-i urmărească ideile, alți profesori de la Cambridge nu ezitau să-și exprime nedumerirea sau chiar dezaprobarea. Bătrânul profesor de logică W. E. Johnson, ale cărui relații personale cu Wittgenstein erau de altfel foarte cordiale, a calificat reîntoarcerea lui drept „un dezastru“ pentru Universitate. Johnson avea în vedere înrâurirea, după
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mult schimbat. Mai înainte, remarcase Findlay, Wittgenstein se îmbrăca simplu, dar cu multă grijă și bun-gust. Acum însă, când l-a vizitat pe Findlay, portarului hotelului unde locuia în Cambridge Wittgenstein i-a apărut îmbrăcat atât de jerpelit, încât a ezitat să-l lase să intre. „Vârsta îl ajunsese din urmă în intervalul de timp din 1930. Părul lui era sur; nu mai arăta ca Baldur, zeul soarelui, ci ca un căpitan de vapor norvegian cu privirea pătrunzătoare, care a petrecut
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de observat că, referindu-se la gândirea mai târzie a lui Wittgenstein, Russell nu avea nici o îndoială că înțelege foarte bine despre ce este vorba. Siguranța lui contrastează cu reținerea unui alt logician, a lui G. H. von Wright. Acesta ezita să formuleze verdicte despre ceea ce admitea că s-ar putea să nu înțeleagă bine. El scria, în Introducerea volumului său de studii consacrate lui Wittgenstein: „Nu am fost în stare să-l urmez cu adevărat în propria muncă de cercetare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și pe a doua. Dacă, prin urmare, nu poate fi gândită nici o decizie între ele prin experiență.“69 Stilul gândirii, în aceste însemnări, contrastează puternic cu cel al filozofiei mai târzii. Wittgenstein întreprinde analize și formulează concluzii pe care nu ezită să le numească „principii“. Temele și demersurile lui se aseamănă destul de mult cu cele ale lui Russell sau ale membrilor Cercului de la Viena. Nu este de mirare că Wittgenstein a văzut atunci în aceștia interlocutori, parteneri interesanți de discuție, ceea ce
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
dictat lui Waismann, ca și în caietele lui de însemnări - tot atât de dogmatic ca și Cercul de la Viena sau Ayer: «Sensul unei propoziții este modul ei de verificare.»“74 De fapt, în primii ani după reluarea activității filozofice, Wittgenstein nu a ezitat să formuleze teze bazate pe argumente principiale. Mai mult, aceste teze nu au mai fost calificate, ca cele din Tractatus, drept nonsensuri care sunt importante doar prin ceea ce se arată în ele. De altfel, dacă Wittgenstein nu ar fi crezut
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
va expune „nici argumentul lui Wittgenstein, nici pe cel al lui Kripke, ci mai degrabă argumentul lui Wittgenstein așa cum l-a izbit pe Kripke, așa cum a prezentat o problemă pentru acesta“60. Luându și astfel multe precauții, Kripke nu va ezita totuși să-i atribuie lui Wittgenstein formularea unui „paradox sceptic“, să susțină că acesta ar fi inventat cea mai originală și radicală formă de scepticism, care ar putea fi formulată astfel: despre un individ, considerat în izolare, nu se poate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și s-au oprit fără să mai adauge nici un cuvânt!“ Aderența lor la standarde înalte de rectitudine intelectuală s-a exprimat și în modul cu totul neconvențional în care priveau obligațiile universitarului. Pe atunci, Russell, ca și Wittgenstein mai târziu, ezita să accepte oferte de a ține cursuri atunci când avea sentimentul că nu are de spus nimic nou. A fost o înclinație caracteristică a lui Wittgenstein, care s-a exprimat încă din anii tinereții, să pretindă ca între oameni care întrețin
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Anglia pentru a-și relua preocupările filozofice. Iar atunci când, în vara anului 1929, Moore l-a invitat pe Russell să facă parte din comisia care urma să-i acorde lui Wittgenstein titlul de doctor, pe baza textului Tractatus-ului, acesta a ezitat, apreciind într-o scrisoare către Moore că Wittgenstein nu va fi probabil încântat să-l revadă. „Când am fost ultima dată împreună, l-a afectat atât de mult că nu sunt un creștin, încât de atunci m-a evitat. Nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
știința modernă i-a conferit o nouă substanță și o nouă vigoare, a fost principala sursă a încrederii lui Russell în posibilitatea unei vieți mai bune pentru generațiile viitoare. Într-o cărticică publicată în 1925, What I believe?, Russell nu ezită să afirme: „Inteligență, capacitate artistică, bunăvoință - toate aceste lucruri pot fi sporite, fără îndoială, prin știință. De abia de există vreo limită cu privire la ceea ce poate fi făcut în producerea unei lumi bune, dacă oamenii vor utiliza știința cu înțelepciune.“ Și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
unirea nobilimii, punând apoi semnul egalității între aceasta și burghezie. Prezența celor două stări în Parlamentele generale a devenit formală. Numai clerul, prin poziția sa puternică, de care se bucura și în regatele spaniole, s-a putut opune plății impozitelor, neezitând să amenințe suveranii cu excomunicarea. Spre deosebire de Sicilia, unde în lupta cu stările monarhia era reprezentată prin vicerege, în calitate de interpus, în Neapole poziția regelui a devenit puternică prin exploatarea disensiunilor existente între cele trei stări privilegiate. Din 1509 Sicilia va fi
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
textuale concise până la sentință sau purificate până la esența haiku-ului, și poeme de o respirație largă, în care descriptivul este subordonat meditației sociale sau istorice. De un real interes sunt poemele ce corporalizează entropia identitară specifică unui autor care nu ezită să-și mărturisească, într-un text de escortă, "încercarea-mi disperată de-a face față unui cuțit identitar cu două tăișuri". Ele înregistrează o mișcare de recul a eului, de retragere a lui într-un spațiu propice scenografierii crizei în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
În miturile vechii Elade, mai ales, un scriitor cu disponibilitățile și inteligența scripturală a Carmeliei Leonte poate descoperi irizări vizionare, spasme existențiale, revelații și alegorii sublime ale destinului etern. Din această incredibilă fervoare existențială și meditativă, el nu trebuie să ezite a împrumuta, dar numai pentru a le interpreta din nou, deci pentru a le recrea. "Carte de recitire", așadar, din acest unghi perceptiv, Melancolia pietrei pune în mișcare o întreagă strategie a intertextului mitologic. Autoarea își numește mai întâi poemele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-o titlul), se face simțită necesitatea raportării la marile modele poetice. În sonuri variate (care merg de la atitudinea clasic-reverențioasă la cea mai ascuțită ironie postmodernă), Nicolae Manea reia și adaptează teme, motive și sensibilități specifice modernismului poetic autohton, dar nu ezită nici să-și plieze talentul pe game gândiriste, cerchiste ori neomoderne. Iată-l bunăoară pe baladistul Doinaș, trecut mai pregnant prin experiența poetică argheziană: "Tocmai când nu te aștepți/ vin bursucii// mai întâi plânge iarba încet/ se presimte o vagă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
roșu (Editura Junimea, Iași, 1985), climatul poetic favorizează revelațiile, căutarea de "semne" sacre și transformarea uneori emfatică a oricăror gesturi care țin de contingent, printr-un proces de valorizare sau de amplificare simbolică. Obsedat de vestirea celeilalte ordini, poetul nu ezită nici aici să practice un soi de anamorfoză care să dea sens realității naturale și celei obiectuale, în numele unei credințe nestrămutate în transmundan. Planurile, Epistolele, Lunetele și Ringurile din această a doua carte a lui Nicolae Panaite certifică practic ancorarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Originea însăși a poeziei stă în natura dublă, în ambiguitatea disarmonică (Zwiespaltigkeit) a Ființei. Poezia există pentru că Ființa este în sine ironică" (subl. aut.). În acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau faceri de sine"), într-un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de femeie seducătoare, amorala și amantă. În imaginarul francez și internațional, notează M. Sarde [p.28], curtezana este franceză, la fel cum mama este italiană, iar femeia-tractorist sovietică. Francezele întruchipează sexismul occidental în general, fantasme pe care inconștientul colectiv masculin ezita să le proiecteze asupra femeilor din propriile lor țări. Domeniul cel mai important al bărbatului francez sunt femeile; ele constituie, cum menționează R.Barthes în Mythologies [p.26-32], terenul de vânătoare al bărbaților. Femeile fac parte din bunurile franceze, "gestiunea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
altele, dar toate prezentând, în ciuda sau din cauza diversității lor, singularitatea care le diseminează în lumea întreagă cu o certitudine atât de evidentă, încât arheologul Evans, descoperind pe o frescă din Cretă un profil insolit și un ochi ștrengar, nu a ezitat să-l numească "Pariziana". Preocupat de clasificarea "speciilor sociale", Balzac a făcut tipologia unei societăți, creând serii de personaje, înrudite în primul rând prin apartenența la acelasi mediu social: există în La Comédie humaine seria duceselor și marchizelor Diane de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
alte organisme similare, către conturile marilor corporații sau ale cîtorva familii de potentați care efectiv conduc lumea prin intermediul banilor. De data aceasta nu mai e vorba despre o teorie conspiraționistă, ci despre mărturisirea unui om din interiorul sistemului, care a ezitat, datorită amenințărilor, refuzurilor editoriale și mitei, vreo 20 de ani să scrie această carte, dar care -iată pînă la urmă s-a hotărît, susținînd car că "nimic din cele scrise în această carte nu este ficțiune. Este povestea adevărată a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
-l combate de pe pozițiile conducerii laice înseamnă să periclitezi legitimitatea religioasă a monarhiei. Cîțiva imami au fost destituiți, cîțiva teroriști au fost arestați, ministrul de interne recunoaște existența unei rețele teroriste, dar, cu toate acestea, se poate spune că puterea ezită să angajeze o confruntare majoră, în ciuda amenințărilor oficiale și a unei campanii de presă destul de acide. Se pare că există totuși o anumită simpatie pentru curentul jihadist, dar există semne că ea este în scădere. Țara se modernizează, se urbanizează
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
de la Chomsky limitele structurii de supra față și posibilitățile semnificante ale structurii de adâncime, Julia Kristeva atinge prin ipoteza intertextualității socialul și istoricul, elemente inaccesibile dispozitivului produs de dihotomia semnificant/semnificat (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 372). Istoricii conceptului nu au ezitat să puncteze slăbiciunile definirii kristeviene a intertextului. Situându-și discursul critic pe coordonatele unei semiologii care consideră textul ca o producere/transformare 13 și care va căuta să formalizeze mai curând structurarea (s.a.) decât structura, Julia Kristeva stabilește funcția ideologemului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
viață și viața era un vis? (Eminescu: 2011, II, 35-36). (S6d) Două vorbe concluzive. Cine este omul adevărat al acestor întâmplări, Dan ori Dionis? Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întâmplărilor lui în lucrurile ce-l încunjurau; Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă a lui Théophile Gautier care colorează oarecum ideea aceasta [...]. (Eminescu: 2011, II, pp. 62-63). Componentă substanțială a constelației metatextuale, seria intratextuală a metatextului alegorizant presupune să citim rândurile propuse pentru această serie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nuvelei. Abordarea relațională a textelor eminesciene pe care o reclamă atenția la intratext ne-a învățat că nimeni nu e singur, niciun text, adică. Sensul excipitului sau morala aventurii lui Dan-Dionis se lămurește (niciodată pe deplin, motiv pentru care am ezita să credem că Eminescu poate fi explicat cuiva) după lectura unui paragraf din [Archaeus] variantă numită parțială 49. (H) Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea. Nu cumva îndărătul culiselor vieței e un regisor a cărui esistență n-o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
jugulara stăpînului său, în butaforia vagă, dar morbidă, a unei amenințări enigmatice). Ca atare, el simulează părăsirea vasului chilian, oferind totuși, într-o sugestie destul de evidentă, căpitanului sud-american ocazia de a sari în barca sa pentru vînat balene. Cereno nu ezită și, deși rănit de Babo pe neașteptate, ajunge alături de oamenii lui Delano, strigînd dramatic (înainte de a leșina din nou): "Prietenul meu ucis și neîngropat!" Aluzia este la Aranda, al cărui schelet devine astfel cheia rezolvării întregului mister. Vasul lui Don
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Henry James Desenul din covor. Traducere din limba engleză de Luana Schidu. Colecția "Cartea de pe noptieră", Humanitas, 2010. "Straniu" sau "miraculos"? Reeditarea, la editura ART, a faimoasei nuvele jamesi-ene The Turn of the Screw/O coardă prea întinsă (în nu ezit să spun excepționala traducere a Antoanetei Ralian) reprezintă un fapt cultural demn de toată atenția. Textul deși redactat în cunoscuta tradiție instituită, teoretic și practic, de Henry James, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, în romanul european, a "adevărului incomplet
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]