8,881 matches
-
protestului inutil... Numărul patru e adevăratul intrus. E cea mai recentă. E cea care mă abate de la lucru și mă împinge cu gândul spre lucruri la care nu m-am gândit niciodată. Are în ea exaltarea nepoftită a paranoiei, a furiei și plânsului, cărora spasmele de vitalitate le dau coerență: bălmăjeli de bețivan repetate la trezie. Și la televizor dau într-una reclame isterice sau nenorocitele de știri... Toate vocile vin din altă parte. Tare aș mai vrea să mi le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Ia-i un cadou prietenei tale. Sau mamei. Ia-o-ncet, omule, îmi spuse Felix. Valiza neagră era pe pat lângă cutia albă. Am tras de panglică și am ridicat capacul și m-am auzit scoțând un țipăt ascuțit de furie și refuz și, probabil, de rușine. Am rupt-o în bucăți cu mâinile goale. Apoi am rămas în centrul camerei, spunându-mi, hopa, ia stai, ia stai așa. Dar printre ridurile mele se înghesuiseră câteva lacrimi bune și mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Se scrie o-r-k, moșule, spuse Fielding Mi-am aruncat ochii pe pagină. — Exact așa am scris. — ...Citești mult, John? — Ce să citesc? — Romane. Dar tu? — Sigur că da. De aici îmi vin tot felul de idei. Îmi place zgomotul și furia, adăugă el enigmatic. Cam aici te aduce lectura: te face să spui lucruri de felul ăsta. — Da, am spus eu, păi am citit un roman de George Orwell. Ferma animalelor. Mai bine zis l-am recitit. Da, și 1984. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gata să măture cu ea toate surcelele alea așa de performante. Își ridică repede privirea și-i văzurăm fața plină de o bucurie anticipativă. Fielding se ridică hotărât în picioare. — Ușurel, Nub, spuse el. — Asta a fost o scenă de furie, corect? spuse el cu o voce profundă și calmă. Furia unui bărbat adevărat. Sunt adeptul lui Stanislavski. Prima dată trebuie să mă înfurii. Nub își îndreptă spinarea încruntat. Totul a fost o farsă de la bun început. Nub era omul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
performante. Își ridică repede privirea și-i văzurăm fața plină de o bucurie anticipativă. Fielding se ridică hotărât în picioare. — Ușurel, Nub, spuse el. — Asta a fost o scenă de furie, corect? spuse el cu o voce profundă și calmă. Furia unui bărbat adevărat. Sunt adeptul lui Stanislavski. Prima dată trebuie să mă înfurii. Nub își îndreptă spinarea încruntat. Totul a fost o farsă de la bun început. Nub era omul unui singur rol, al femeii cu barbă. Nu ne era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mă port eu cu tipii ăștia. Martin Amis ar trebui să vadă cum mă port eu cu tipii ăștia. Se uită ca la Dumnezeu. O citesc în zâmbetul de circumstanță și în râsul leșinat, în frâiele în care își țin furia. A urmat Shakespeare, să-l văd pe tatăl meu, pentru a descoperi firele întregii povești cu tați și fii. Unde e Barry? am întrebat eu. — Aici, îmi răspunde Fat Paul. Ia cheile. Tatăl meu asista, fără nici un fel de chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
atunci își dorește cu înfocare schimbarea. Durerea nu-și dorește întotdeauna să stea pe capul tău, durând tot timpul. După o oră sau cam așa ceva, am trecut într-o stare de imparțialitate autohipnotică, de imponderabilitate: îmi amintea vag de fazele furiei budiste prin care mi se întâmplă și mie să trec atunci când descopăr (sau când, contra unui preț piperat, mi se aduce la cunoștință) un alt defect capital al Fiasco-ului. Pot să suport o farsă, mi-am spus eu, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-o, spunea ea. Ți-o pun în fața ta. Liftul și-a continuat cursa, legănându-se ușor. — Dă-i toți banii pe care îi ai la tine. Acum, îmi spuse Martina. — De ce? — Dă-i. Pe față i se citea mândria sau furia, în ochi toate nuanțele tari ale voinței. A fost urâtă preț de o vreme, fața aia, și am știut că nu am nici o șansă să o înfrunt. — O secundă, am spus eu. Nici nu i-a cerut încă. Liftul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
droguri, vrăji și blesteme, două mașini ale poliției cu toate ușile deschise, armele pregătite ale caraliilor gata să intervină la primul gest imprudent. Și nici un strop de rușine, nicăieri. Câteva se zbătea să se elibereze și să se amestece de furie, în zbârlirea părului facial al polițiștilor - dar nici un strop de rușine... Câinele se zbătea să se elibereze și să se amestece cu acest riscant vălmășag omenesc. L-am dezlegat. La început a alergat în cercuri tot mai largi, cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
toată fereala și înșelăciunea și fierberea. În același timp - am știut dintotdeauna că în atmosferă există creaturi, zeități, leviatani cumulus din amperi și spori care se agită la o înălțime de zece mii de metri. Ceva foarte vast și plin de furie ne-a sorbit în haosul său. Fălcile aflate deasupra capului nostru s-au deschis uimite. Oamenii vorbesc în limbi ciudate: până și vocea pilotului falsează și tremură în spasme. Nu, e New York, e încă New York, care se întinde să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bătut decât o singură dată. Cred că mi-a mai rămas doar o singură bătaie și cu asta basta. Am de gând să termin cu bătăile înainte de a mă termina ele pe mine. Într-o noapte, luat de băutură și furie, am încercat s-o brutalizez pe Georgina. Proastă idee. Vezi tu, Georgina asta e o fată solidă. Nu e ca micuțele astea mișto care încep să chițăie după iertare în clipa când le-ai arătat pumnul. Nu, m-a pocnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cădere de lumină frîntă de nevăzutul ochiului închis; ca un talaz strivit pe plaja udă și resorbit de nesfîrșitul mării; ca limba unei flăcări pe scoarță de stejar nedrept îngurgitată de verdele pădurii; ca Hamlet încheindu-și monologul după metodica furie-a răzbunării; ca umbra unui gînd ascuns ce înfioară în unda lacului o aripă de lună; ca gîndul unei comparații șchioape sub pasullipicios de melc; ca relectura unui text banal în zi de iarnă nepripit de albă.
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
Étranger, nominalizare la Booker Prize în 1984), Versetele satanice î1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun și Marea de Povești î1990), Ultimul suspin al Maurului î1995), Pământul de sub tălpile ei î1999, Commonwealth Prize), Furie î2001) și Shalimar clovnul î2005). Pe lângă operele de ficțiune, i-au mai apărut o culegere de eseuri, interviuri și recenzii intitulată Patrii imaginare î1992), volumul de povestiri Orient, Occident î1994) și o vastă antologie de texte eseistice și memorialistice, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lovit cu toată puterea în stomac. Falsul Vultur-în-Zbor s-a clătinat și s-a tras în spate și în lături. Și a dispărut în groapă, descompunându-se în haos, în ne-ființă. Axona era în picioare, cu ochii scăpărând de furie. Dar Vultur-în-Zbor știa că în spatele furiei se ascundea spaima. Osul, acel element întâmplător, îi știrbise planul ei perfect, iar acum Axona era la cheremul lui Vultur-în-Zbor. Acesta înaintă către ea, chibzuind totul încet. — Rămîi acolo unde ești, Necuratule, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Falsul Vultur-în-Zbor s-a clătinat și s-a tras în spate și în lături. Și a dispărut în groapă, descompunându-se în haos, în ne-ființă. Axona era în picioare, cu ochii scăpărând de furie. Dar Vultur-în-Zbor știa că în spatele furiei se ascundea spaima. Osul, acel element întâmplător, îi știrbise planul ei perfect, iar acum Axona era la cheremul lui Vultur-în-Zbor. Acesta înaintă către ea, chibzuind totul încet. — Rămîi acolo unde ești, Necuratule, a zis ea, dar vocea a trădat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era nervos, se simțea extrem de slab și foarte ușor de păcălit, așa încât vorbele lui țeseau în jurul lor tocmai acei coconi pe care-i atribuia gorfului. Era mai furios decât își amintea el să fi fost vreodată. O mare parte din furie, își spuse atunci, reprezenta o reacție. Se supusese unei riguroase examinări fizice și mentale. Fusese în joc însăși supraviețuirea lui; Și, argumentă Virgil în sinea lui, orice ființă umană ar fi reacționat exagerat la provocări după toate câte se întâmplaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
meu de Ordonator? Domnul Jones nu spuse nimic. — Văd că ești, continuă arțăgoasă vocea. Așadar, îți amintești, fără îndoială, Prima Regulă a acestei nobile vocații. Domnul Jones îl privi nevinovat. Acum, că pătrunsese în ascunzătoarea îstrașnică) a gorfului, simțea cum furia i se domolește. Poate că ar trebui să ți-o reamintesc! se răsti gorful. Poate că asta te va face să te abții de la asemenea aluzii. Dacă nu mă înșală memoria, interveni Virgil Jones, Prima Regulă a Ordonării este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe munte, ajungând dincolo de zona periculoasă. Apoi îpentru că putea recunoaște un efect al Trandafirului atunci când nimerea peste el) l-a blestemat îndelung și în tăcere pe Grimus. Ceai de rădăcini, spuse Dolores, dându-i un castron. Era dezgustător. în furia lui, Deggle aruncă bolul pe podea, unde se făcu țăndări. — Țțț, țțț! făcu Dolores. Se mai întâmplă și accidente. Fără să se plângă, se apucă să curețe mizeria,. Când termină, veni la el și i se așeză la picioare. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întrebă el. Ignatius Gribb păru enervat. — Da, da, da, da, da! Spuse el. Normal că asta vreau să spun. Și nici prețioasa lui mașinărie, nici presupusele lui dimensiuni, nici altceva. Totul e doar sporovăiala unui idiot ca Jones - zgomot și furie lipsite de noimă. — Sunt uimit, domnule Gribb, spuse Vultur-în-Zbor. Și nu pot fi de acord. — Ai petrecut prea mult timp lângă acel păcălici... acel șarlatan. El nici n-are ce căuta în oraș. Gribb era de-acum de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
măgarul său stătea și răgea - dar Prepelicarul nu era nicăieri. Măgarul răgea pentru că Puștiul De-Două-Ori, Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, era pe cale să-l sodomizeze și până și un măgar docil își are limitele lui. Chinuindu-se să-și stăpânească furia și greața, Vultur-în-Zbor l-a întrebat: — Ai văzut-o? — Pe cine? a întrebat Vânătorul, dornic de vorbă. Măgarul răgea tot mai tare. O femeie a ieșit pe una din ferestrele Casei. — Plecați de-acolo! a strigat ea. Huliganilor! — Pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
frustrările și vinovăția înăbușite până acum, se opri bâlbâindu-se, și rămase așa, prostit, în camera cu parfum de mosc, în timp ce Virgil chicotea, Gilles Priape se uita descumpănit, Kamala Sutra îi săruta picioarele lui Virgil, iar madame Iocasta turba de furie, fără să-și dea seama cât de mult adâncea furia ei, prăpastia căscată între cei doi călători. — Tu, zise ea cu un dispreț profund, tu ești un om complet egoist! Ai văzut că Virgil e un om bun și generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și rămase așa, prostit, în camera cu parfum de mosc, în timp ce Virgil chicotea, Gilles Priape se uita descumpănit, Kamala Sutra îi săruta picioarele lui Virgil, iar madame Iocasta turba de furie, fără să-și dea seama cât de mult adâncea furia ei, prăpastia căscată între cei doi călători. — Tu, zise ea cu un dispreț profund, tu ești un om complet egoist! Ai văzut că Virgil e un om bun și generos, așa că ai smuls de la el tot sprijinul pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să trândăvească. — Domnule Jones, a spus ea, acela era prietenul dumitale? — Nu, a răspuns tăios madame Iocasta. — Da, a spus Virgil. El era. — Trebuie să-mi povestești totul despre el, a zis Media. Madame Iocasta simți cum neputința ia locul furiei. Se părea că acum Vultur-în-Zbor urma să intervină între ea și preferata ei. Uneori viața poate fi foarte nedreaptă. A doua persoană pe care a întâlnit-o Vultur-în-Zbor a fost Flann O’Toole, care pornea către Elbaroom după o întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
plină de coșuri din sala de la parter, unde ea strălucea acum triumfal, sora cea urâtă devenită frumoasa balului și învârtindu-se în ringul de dans în brațele unor tineri plictisiți, care se vor fi întrebat unde era frumoasa Irina, iar furia îi alungă lacrimile. — Pot să intru? Patașin. Grigorii Patașin, éminence grise a salonului mamei sale. Un om masiv, ce-și ducea cu nonșalanță cei aproape șaptezeci de ani ai săi pe niște umeri largi și atât de pătrați, că aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cred că acolo nu vor veni după noi. — Bordelul, a murmurat Elfrida. De ce nu, de ce nuă El purta hainele sale vechi și rupte, de călătorie. Ignatius Gribb, care, ca și Elfrida, fusese un om ordonat până la ultima lui izbucnire de furie, îi păstrase până și basmaua de pe cap, cu tot cu pană. Zâmbind crispat, Vultur-în-Zbor și le-a pus și pe acelea. Dacă tot urma să joace într-un western prost, măcar să poarte uniforma completă. Era nevoit s-o vadă pe Irina Cerkasova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]