3,971 matches
-
realitate. Imperativul nu exprimă nici realitate, nici irealitate, exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte. Prezentul (Presente) - Cu formele indicativului prezent putem exprimă nu numai un fapt prezent, ci și unul trecut (prezentul istoric) sau viitor: În propozițiile condiționale prezentul indicativului este folosit în locul viitorului: Prezentul poate fi folosit și în locul imperativului: Formă indicativului prezent al verbului regulat ("ar") "hablar" ('a vorbi'): Formă indicativului prezent al verbului regulat ("er") "comer" ('a manca'): Formă indicativului prezent al verbului regulat ("ir") "vivir" ('a
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
folosit în propoziții independente și în propoziții subordonate. a) în propoziții independente care conțin un adverb exprimând o îndoială (quizá(s), tal vez, acaso...) folosirea conjunctivului depinde de gradul de intensitate al îndoielii. Cu conjunctivul, îndoială se intensifică, iar cu indicativul se atenuează: Dacă adverbele quizá(s), acaso, tal vez sunt așezate după verb, acestea, de regulă, se construiesc cu indicativul: În propozițiile independente optative, verbul se construiește cu conjunctivul: b) Conjunctivul în propoziții subordonate Cu verbele care exprimă îndoială, necunoașterea
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
s), tal vez, acaso...) folosirea conjunctivului depinde de gradul de intensitate al îndoielii. Cu conjunctivul, îndoială se intensifică, iar cu indicativul se atenuează: Dacă adverbele quizá(s), acaso, tal vez sunt așezate după verb, acestea, de regulă, se construiesc cu indicativul: În propozițiile independente optative, verbul se construiește cu conjunctivul: b) Conjunctivul în propoziții subordonate Cu verbele care exprimă îndoială, necunoașterea (dudar, hesitar, vacilar, ignorar, desconocer, etc.) se tinde, de regulă, să se folosească conjunctivul: În astfel de cazuri este posibilă
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
independente optative, verbul se construiește cu conjunctivul: b) Conjunctivul în propoziții subordonate Cu verbele care exprimă îndoială, necunoașterea (dudar, hesitar, vacilar, ignorar, desconocer, etc.) se tinde, de regulă, să se folosească conjunctivul: În astfel de cazuri este posibilă și folosirea indicativului. Incertitudinea poate fi mai categorica sau mai atenuata. De exemplu, în propoziția “Creo que María no vuelve” întărim elementul negativ, iar în ”No creo que María vuelva” elementul negativ este mai atenuat. În propozițiile atributive verbul cere modul indicativ dacă
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
și două forme de mai mult ca perfect). Viitorul și viitorul anterior aproape că nu sunt folosite în limba spaniolă actuala. Prezentul (Presente de subjuntivo) poate exprima un fapt prezent sau un fapt viitor. De exemplu: Prezentul conjunctiv substituie viitorul indicativului în propoziții temporale care exprimă un fapt eventual: Conjunctivul perfect (Pretérito perfecto de subjuntivo). Exprimă o acțiune într-o perioadă de timp trecută sau viitoare: Conjunctivul imperfect (Pretérito imperfecto de subjuntivo). Sensul temporal al celor două forme ale imperfectului (formă
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
se este mai frecventă decât cele mai înainte menționate. Astfel, în locul unei propoziții că aceasta: Construcțiile pasive cu se pot avea un complement de agent sau se pot lipsi de acesta: Haber<br> "Forme simple"<br> "Forme compuse"<br> "Mod indicativ"<br> "Mod subjonctiv"<br> "Modo imperativo"<br> Conjugarea verbului ser<br> Forme simple<br> Forme compuse<br> "Mod indicativ"<br> "Mod subjonctiv"<br> "Modo imperativ (afirmativ)"<br> Tomar Formas simples=== Infinitivo: tomar Gerundio: tomando Participio: tomado Formas compuestas Infinitivo: haber
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
pot avea un complement de agent sau se pot lipsi de acesta: Haber<br> "Forme simple"<br> "Forme compuse"<br> "Mod indicativ"<br> "Mod subjonctiv"<br> "Modo imperativo"<br> Conjugarea verbului ser<br> Forme simple<br> Forme compuse<br> "Mod indicativ"<br> "Mod subjonctiv"<br> "Modo imperativ (afirmativ)"<br> Tomar Formas simples=== Infinitivo: tomar Gerundio: tomando Participio: tomado Formas compuestas Infinitivo: haber tomado Gerundio: habiendo tomado Prezentul (Presente): tomo, tomas, toma, tomamos, tomáis, toman Perfectul compus (Pretérito perfecto compuesto) : he tomado
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
subiect sau parte din subiect. De exemplu: Li lavas lin = "El îl spală pe el" (pe o altă persoană de gen masculin). Li lavas sin = "El se spală". Toate verbele se termină la infinitiv în "-i". Există trei moduri finite: indicativ, condițional și imperativ. La indicativ se face diferența între prezent, trecut și viitor; celelalte moduri nu au timpuri. În plus, există un participiu activ (format cu infixul "-nt-") și unul pasiv ("-ț-") pentru fiecare dintre cele trei timpuri. Ex. "fari
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
De exemplu: Li lavas lin = "El îl spală pe el" (pe o altă persoană de gen masculin). Li lavas sin = "El se spală". Toate verbele se termină la infinitiv în "-i". Există trei moduri finite: indicativ, condițional și imperativ. La indicativ se face diferența între prezent, trecut și viitor; celelalte moduri nu au timpuri. În plus, există un participiu activ (format cu infixul "-nt-") și unul pasiv ("-ț-") pentru fiecare dintre cele trei timpuri. Ex. "fari" = a face; "făraș" - indicativul prezent
Gramatica limbii esperanto () [Corola-website/Science/300745_a_302074]
-
și prin perechi de sinonime, verbul imperfectiv/iterativ fiind romanic, iar cel perfectiv/incoativ - slav: Aspectul iterativ se poate exprima prin sufixele "-ęi̭" și "-vęi̭" de origine slavă. Acestea se pot adăuga Modurile personale folosite în istroromână sunt indicativul, condiționalul-optativ și imperativul. La indicativ sunt practic trei timpuri: prezent, perfect compus și viitor, care se formează analog cu cele din română. Perfectul simplu și mai mult ca perfectul au dispărut complet, iar imperfectul aproape complet, având vestigii în graiurile
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
verbul imperfectiv/iterativ fiind romanic, iar cel perfectiv/incoativ - slav: Aspectul iterativ se poate exprima prin sufixele "-ęi̭" și "-vęi̭" de origine slavă. Acestea se pot adăuga Modurile personale folosite în istroromână sunt indicativul, condiționalul-optativ și imperativul. La indicativ sunt practic trei timpuri: prezent, perfect compus și viitor, care se formează analog cu cele din română. Perfectul simplu și mai mult ca perfectul au dispărut complet, iar imperfectul aproape complet, având vestigii în graiurile din sud. Se formeză diferit
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
până ce ea nu va fi venit”. Conjunctivul ca formă sintetică s-a păstrat numai la verbul "fi" ("fivu, fii̭i, fii̭e, fim, fiț, fivu"), iar la celelalte verbe se exprimă ca în croată, analitic, cu verbul la indicativ precedat de conjuncția "se" sau sinonimul acestuia din croată, "neca". Conjunctivul trecut lipsește. Imperativul este analog cu cel din română, dar are și formă de persoana I plural. Cu desinența excepție "-o", în afară de "viro!" „vino!”, mai este și "ådo!" „adu
Limba istroromână () [Corola-website/Science/299338_a_300667]
-
perfectiv): "Ca dumăncǫ́..." „după ce sfârși de mâncat...”. Sunt și sufixe specifice aspectelor: "-că-" și "-dă-" pentru imperfectiv, "-cn-" și "-dn-" pentru perfectiv. Exemple de perechi de verbe astfel marcate: După Narumov, în meglenoromână se disting formal trei moduri personale (indicativ, conjunctiv și imperativ) și trei moduri nepersonale: infinitiv, gerunziu și participiu. La modurile personale se disting timpurile: După același autor, indicativul viitor, condiționalul prezent și condiționalul perfect nu au forme specifice, dar se exprimă prin forme de mai sus și
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
personale se disting timpurile: După același autor, indicativul viitor, condiționalul prezent și condiționalul perfect nu au forme specifice, dar se exprimă prin forme de mai sus și prin perifraze. P. Atanasov distinge în plus față de formele de mai sus viitorul indicativului, mai mult ca perfectul conjunctivului, prezentul condiționalului și imperfectul condiționalului. Menționează de asemenea construcția din latină „vreau” + infinitiv având în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
indicativului, mai mult ca perfectul conjunctivului, prezentul condiționalului și imperfectul condiționalului. Menționează de asemenea construcția din latină „vreau” + infinitiv având în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect. În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix. Infinitivul La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv "-ǫ́ri" în loc de "-iri", ǫ́ fiind
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
care provin din macedoneană: "antru / antrum" „intru”, "antri / antriș" „intri”. La conjugarea a IV-a, verbele cu sufix cu infinitivul în "-ǫ́ri" au vocala ǫ́ și în sufixe: "ạmpărțǫ́s" „împart”, "tușǫ́ș" „tușești” etc. Indicativul imperfect seamănă foarte mult cu cel din română, atât ca formă, cât și ca folosire: Indicativul perfect simplu este mult mai folosit decât în română pentru exprimarea unei acțiuni încheiate în trecut și prezintă față de cel românesc unele particularități de
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
cu sufix cu infinitivul în "-ǫ́ri" au vocala ǫ́ și în sufixe: "ạmpărțǫ́s" „împart”, "tușǫ́ș" „tușești” etc. Indicativul imperfect seamănă foarte mult cu cel din română, atât ca formă, cât și ca folosire: Indicativul perfect simplu este mult mai folosit decât în română pentru exprimarea unei acțiuni încheiate în trecut și prezintă față de cel românesc unele particularități de formă asemănătoare cu cele din aromână. La persoanele I și a II-a plural lipsește "-ră-
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
față de cel românesc unele particularități de formă asemănătoare cu cele din aromână. La persoanele I și a II-a plural lipsește "-ră-", ceea ce face ca la conjugările I și a IV-a aceste forme să fie identice cu cele de la indicativ prezent. La conjugarea a III-a există și o categorie de verbe cu accentul pe rădăcină, spre deosebire de exemplul de mai sus, care este cu accentul pe desinențe. Acestea prezintă o particularitate în plus față română, de asemenea comună cu aromâna
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
aromâna. Exemplu (cu marcarea vocalei accentuate): În limba vorbită, acest timp are o valoare diferită de cea perfectului compus, exprimând o afirmație categorică, vorbitorul fiind martor ocular la eveniment: "G’org’i vini din America" „Gheorghe a venit din America”. Indicativul perfect compus se formează în general ca în română, cu verbul auxiliar "veari" „a avea” la indicativ prezent, dar are valori specifice, în condițiile în care și perfectul simplu este foarte frecvent. Valorile sale sunt exprimate de poziția auxiliarului: antepus
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
perfectului compus, exprimând o afirmație categorică, vorbitorul fiind martor ocular la eveniment: "G’org’i vini din America" „Gheorghe a venit din America”. Indicativul perfect compus se formează în general ca în română, cu verbul auxiliar "veari" „a avea” la indicativ prezent, dar are valori specifice, în condițiile în care și perfectul simplu este foarte frecvent. Valorile sale sunt exprimate de poziția auxiliarului: antepus sau postpus participiului verbului cu sens deplin. Auxiliarul antepus are aceleași forme ca "veari" cu sens deplin
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
faptul că nu a fost martor la eveniment, nici nu a constatat faptul ulterior, ci acesta i-a fost relatat: "G’org’i vinit-ău̯ din America" „(Pare-se / Mi s-a spus că) Gheorghe a venit din America”. Observații: Indicativul mai mult ca perfect este cu totul diferit de cel din română, fiind analitic, format cu imperfectul indicativ al verbului "veari" și participiul. Este încă o coincidență cu limbi romanice occidentale ca franceza, dar tot o influență a macedonenei. Exemplu
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
forma de conjunctiv prezent (vezi mai jos), precedat de "ăs" sau "ă si / ă să" invariabile, analog cu tipul de viitor din limba română format cu „o” + conjunctivul prezent. "Ă" provine din forma "va/vă" de persoana a treia singular indicativ prezent a verbului "vreari" „a vrea”. Exemple: "ă si nă gustim" „o să ne ospătăm”, "ăs l’au̯" „o să iau”. Alt mijloc de exprimare a viitorului este analog cu alt tip de viitor folosit în limba română, cu conjunctivul prezent
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
valoarea de viitor. Exemple: Conjunctivul prezent este foarte asemănător cu cel din română: Observații: Conjunctivul perfect se formează în meglenoromână cu conjunctivul prezent al auxiliarului "veari" și participiul: După Capidan și P. Atanasov, există și conjunctiv imperfect, cu forma de indicativ imperfect precedată de conjuncția "să/si": "si căntam". După P. Atanasov, meglenoromâna mai are și conjunctiv mai mult ca perfect, având forma indicativului mai mult ca perfect. Imperativul negativ este identic cu cel pozitiv și la singular. Există o diferență
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
al auxiliarului "veari" și participiul: După Capidan și P. Atanasov, există și conjunctiv imperfect, cu forma de indicativ imperfect precedată de conjuncția "să/si": "si căntam". După P. Atanasov, meglenoromâna mai are și conjunctiv mai mult ca perfect, având forma indicativului mai mult ca perfect. Imperativul negativ este identic cu cel pozitiv și la singular. Există o diferență față de forma de conjunctiv prezent persoana a III-a singular, de unde provine forma de persoana a II-a singular a imperativului: la conjugarea
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
cu sufix, acesta se reduce la "-ea" și desinența este zero : Condiționalul prezent se formează cu verbul auxiliar "vrea" (de la "vreari" „a vrea”) invariabil + conjunctivul prezent: "vrea să cǫ́nt" „aș cânta”. Se mai exprimă și cu forma de indicativ prezent precedat de conjuncția de origine macedoneană "acu", având varianta "cu" ["(a)cu cǫ́nt" „dacă aș cânta”], sau cu conjuncția tot de origine macedoneană "tucu" + conjunctivul prezent: "tucu si cǫ́nt". În frază: "Tucu si-ń facă țeasti
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]